marți, 25 septembrie 2007

HARD BOILED - coregrafia gloantelor si nostalgia amintirii

Motto : Actually, I hate violence, I hate it – John Woo 

Foarte multi cinefili s-au intrebat la un moment dat cum ar fi fost daca la sfirsitul anilor 80 si inceputul anilor 90 filmele lui John Woo nu ar fi ajuns sa circule in cinematografele occidentale. Si toata lumea ramine convinsa ca importul acesta de filme din Hong Kong, a carui cinematografie era in plina inflorire la acea epoca, a adus un suflu nou in modul de a percepe actiunea; Hollywoodul a preluat dupa acea mare parte din “cliseele John Woo” ba chiar pe regizorul insusi in incercarea de a asimila stilul foarte vizual in care este perceputa actiunea. “Hard Boiled” este ultimul film din perioada sa hong-kongheza, terminat cu putin timp inainte de a se muta cu arme si bagaje in America. “Hard Boiled” este si ultima parte a unei trilogii, alaturi de “A Better Tomorrow” si “The Killer”, filme devenite de atunci productii cultissime in ochii adoratorilor filmului de actiune. Cum s-a scris enorm despre stilul hipervizual al lui John Woo, eu nu doresc decit sa pun degetul pe citeva aspecte care mi se par interesante in acest film.


luni, 3 septembrie 2007

Zwartboek - Black Book (Lista neagra) de Paul Verhoeven

Motto: “In this movie, everything has a shade of grey” Paul Verhoeven

Sincera sa fiu, nu ma asteptam ca ultimul film al lui Paul Verhoeven, “Zwartboek” aka “Black Book” sa-mi cada cu tronc intr-un mod atit de transant. Am iesit din sala de cinema si am incercat sa ii gasesc vreun defect, vreun detaliu deranjant, vreo lungime inutila, vreo tusa de sentimentalism deplasat, aiurea, nimic ! Asadar coup de foudre pentru imagine, coup de foudre pentru jocul actorilor, coup de foudre pentru scenariul foarte bine conceput, coup de foudre pentru eleganta regiei si mai ales coup de foudre pentru Paul Verhoeven care reuseste sa impace abilitatea hollywoodiana de a crea entertainment pornind de la subiecte foarte serioase, cu spiritul mai nuantat-subversiv si mai liber al cinematografului european. Marturisesc, perioada olandeza a lui Paul Verhoeven (Soldaat van Oranje, Turkish Delight, Spetters) mi-este necunoscuta, cu cea americana (RoboCop, Total Recall mai ales, Starship TroopersBasic Instinct, Hollow Man) este altceva. Stiu, s-a discutat foarte mult pe teme ca: Verhoeven inseamna scenele trash, recuperarea gustului pentru filmele de serie B, Verhoeven este obsedatul ala care nu se sfieste sa apara la filmari in tunica nazista si care nu ezita sa ia in deridere propriile-i gusturi bizare, care este mereu too much. Verhoeven este lipsa de masura, deriziunea devenita cinism si lipsa falselor inhibitii care ii face pe unii spectatori americani sa se intrebe de ce atita sex (?) in ultimul sau film. In acest moment, in mintea mea Verhoeven este agatat undeva intre Fritz Lang (pentru afinitatile elective si credintele sale profunde in ceea ce priveste natura umana), Michael Haneke (un alt mare visceral obsedat de perversiunea cu care raul si violenta se insinueaza in si intre oameni) si Howard Hawks (pentru polifonismul si capacitatea de a crea entertainment in sensul cel mai clasic al cinematografului american).