sâmbătă, 29 decembrie 2012

Agnès Varda, cu dedicatie...

Exista cativa cineasti despre care nu am indraznit sa scriu, in ciuda faptului ca le urmaresc cu incapatanare activitatea, ca le pandesc filmele atunci cand vreun festival le dedica vreun program special. Secvente din filme si fragmente din comentarii emise candva ma viziteaza periodic, cu un insuportabil aer de “déjà vu” care ma obliga apoi sa caut sursa timp de multe ore. Unul dintre acestia este Agnès Varda (Agnès care s-ar incrunta pentru ca tocmai am spus “unul” si nu “una” ca si cum profesiunea aceasta ar fi atat de exclusivist masculina).
PBS


miercuri, 26 decembrie 2012

Povesti despre sfarsitul lumii - Episodul I

Profetia mayasa a dat gres, a cata oare?, incercand sa circumscrie sfarsitului lumii o data anume,dupa aceea oamenii au rasuflat usurati pe furis si-au salutat penibilul situatiei cu o salva de bancuri si ironii de circumstanta. Subiectul insa ramane insurubat in setul de spaime colective, momentul acesta asta nu e decat o amanare pe care nu incetam sa ni-l imaginam pana una alta si sa-l coafam grosier cu alte bancuri: “2012”, “Independence Day”, "Armageddon", iarna atomica sau vulcanica, pamantul moare, ba nu, soarele e bolnav, sfarsitul vine din outer space sau din lumea virusurilor de tot felul. Scenariile acestea nu mai infioara azi pe nimeni, “batalia” se da acum cumva la margini, in viziunile care combina credintele si mai ales spaimele noastre dintotdeauna cu noi perspective. O astfel de combinatie fericita de experiente apocaliptice lasa spectatorului onest aceeasi reactie contrarianta : unul dintre cronicarii de cinema marturisea, la ierirea proiectiei de la Cannes a “Melancholiei” lui Lars von Trier: “(he) felt light, rejuvenated and unconscionably happy.” 

luni, 17 decembrie 2012

Cinecluburi- ultimele proiectii din decembrie

Ne aflam practic in ultima saptamana din 2012 in care mai pot fi vizionate filme la cinemateca, la institutele culturale, la cinematografele cu proiectii discrete de filme mai putin trambitate, la intalnirile cinefilice de tot soiul. La toate acestea se va da stingerea in cateva zile numai pentru doua-trei lungi saptamani de acum incolo. Sa profitam deci de ce se mai poate vedea.

duminică, 16 decembrie 2012

Deformari

“The Chiseler” prezinta incredibila poveste a surorilor Cherry, a caror cariera vauvedillesca s-a bucurat de o notorietate ultraefemera in ciuda lipsei de talent a mai sus mentionatelor artiste. Interesanta campania de diabolizare operata de presa care transforma personajele in variante teratomorfe potential agresive si inumane printr-un discurs deformant negativ. (Frankenstein? Freaks? Vénus noire?)

Si iata cum Sylvain Chomet intoarce pe dos, ca pe-o manusa, simbolismul negatiei si paradoxului:






sâmbătă, 15 decembrie 2012

Cineasti in corespondenta

Ce au oare in comun Jonas Mekas si José Luis Guerín? Cei doi cineasti sunt in prezent pusi fata in fata prin intermediul expozitiei-retrospective cu tematica "Cinéastes en correspondance" pe care Centrul Pompidou o propune anul acesta intre 30 noiembrie si 7 ianuarie. Surprinzatoare asociere, iata un eveniment multifatetat pe care mi-ar fi placut sa-l intalnesc : expozitie, intalnire, retrospectiva cu alura de instalatie, o intalnire cinematografica intre doua necunoscute catalogate "aparitii underground".

joi, 13 decembrie 2012

Festivalul Filmului Iranian 14-18 decembrie (sala Eforie)

Oficial, setul de 5 lungmetraje programat in perioada 14 – 18 decembrie la Sala Eforie poarta numele de Festivalul Filmului Iranian. Tema sa de anul acesta a manifestarii, "femeia în cinematografia iraniană” strange laolalta fie pelicule semnate de femei-regizor, fie filme cu subiecte legate de "conditia femeii-in-societatea-iraniana-de-azi".
Cum din program nu face parte niciuna dintre preferintele mele in materie de cinema iranian, ma multumesc doar sa enumar filmele care pot fi vizionate la Eforie cu aceasta ocazie si sa marturisesc ca nu stiu mare lucru despre titlurile de mai jos:

luni, 10 decembrie 2012

Trei filme turcesti la cinemateca




Cu totul intamplator am observat ca miercuri nu este numai  zi de cineclub (Film Menu a programat unul dintre cele mai cunoscute filme ale cineastului indian Satyajit Ray), ci si  o ocazie (rara) de a propune spectatorului avizat sau curiosului un moment de cinema turcesc contemporan (retin acest tip de miniprogram realizat in trei timpi diferiti dar suficient de sugestivi pentru curiosul sau avizatul de serviciu). Trei filme sunt programate deci in dupa amiaza si seara de miercuri 12 decembrie la sala Union :

duminică, 9 decembrie 2012

Lectia de cinema

Cei care urmaresc canalul lui welaughtatstupidshit au trecut poate deja prin lectia de cinema propusa de comentariul lui John McTiernan


Cine nu, o poate regasi aici, pe blogul nou nout al aceluiasi utilizator care se gandeste sa-si transfere pe blogosfera toate comentariile audio-video.

Imi place initiativa crearii unui spatiu exclusiv dedicat comentariilor relative la teoria filmului.

luni, 13 august 2012

Retrospectiva B-Est la NCRR (15-19 august)

Imi tot zic ca s-a schimbat ceva pe ici pe colo in materie de cinema, in Bucuresti cel putin. Regret activitatea frenetica de acum cativa ani prin care sali de cinema precum Elvira Popescu, sala NCRR, Studio, Union au ajuns sa concureze la modul foarte serios la numarul de proiectii care mai de care mai interesante. La sala Eforie nu se incheia un minifestival de gen « zilele filmului ... » ca incepea altul, festivalurile si retrospectivele se calcau pe picioare in acelasi timp. Uite-asa ajungeam sa merg la cinema numai dupa ce trageam la sorti, dadeam cu banul sau faceam alegeri dureroase in programul saptamanal.

Nu, lucrurile nu mai sunt asa, cantitativ vorbind. Nu stam insa tocmai rau daca un festival capricios precum B-Est alege anul acesta sa propuna o retrospectiva a programului sau de acum cateva luni si asta in plina luna august.

luni, 6 august 2012

“Luna plina”, primul festival de cinema horror si fantastic din Romania aflat la prima editie

Poarta frumosul nume de Luna plina si se afla la sa prima editie. Are loc in perioada 16-19 august in localitatea Biertan din judetul Sibiu intr-o atmosfera parca scoasa din alta lume, mai ales pentru obisnuitii cutiilor din beton urbane. Este primul festival de cinema horror si fantastic din Romania si a ales sa se inaugureze intr-o perioada destul de dificila pentru orice manifestare cinematografica de gen. Era sa uit, este patronat de confratele sau mult mai mare, TIFF Transilvania Film Festival. Ii dorim deci nou aparutului festival viata lunga cu editii multe si programe interesante.

Oanaantipa

duminică, 5 august 2012

Festivalul de pe nisip “Anonimul” (6-12 august)







Este probabil singurul nostru festival cu vechime care se incapataneaza sa activeze in luna august, moment de pauza absoluta in parcursul festivalier de cinema. I se ofera astfel spectatorului curios, care altfel se simte obligat sa se refugieze in multiplex unde numai obisnuitele filme de vacanta ruleaza de zor, optiunea de a-si lua o minivacanta “de anonim” in Delta la Sfantu Gheorghe.

marți, 31 iulie 2012

Proiectii de Filme Documentare la MTR - "Why Democracy?" (3-8 august)

Rasfoind internetul ca urmare a unui pont detectat in “Sapte seri”, am aflat ca la sfarsitul acestei saptamani sunt programate primele proiectii din programul  filme documentare de televiziune "Why Democracy?" avand ca tematica democratia. Cercetand titlurile din program, am remarcat ca peliculele au “iesit” cu toatele in 2007. Un fel de “daca doriti sa revedeti si sa analizati” situatia politica si sociala de acum ceva timp, pulsul “democratiei” luat in locuri sensibile din punct de vedere politic si social. Perspectiva care ii este oferita spectatorului interesat este, sustine programul, cea a unor regizori independenti.

duminică, 22 iulie 2012

Note de lectura

The Chiseler este unul dintre locurile unde-mi fac veacul cand nu-mi merge bine, articolele sale mustesc de informatii, povesti si biografii condensate ale unui cinema devenit cumva marginal, iar scriitura lui imi da mereu ghes sa redescopar cinema-ul de acum aproape un secol.Seamana cu Kenneth Anger, dar are mai mult miez si nu este interesat de barfe.Aduce cu Kevin Brownlow,dar se dovedeste mai concentrat in explicatii. John Strausbaugh este pentru mine singurul cronicar care-si permite sa divagheze elegant in aceeasi fraza fara a se impiedica in propriile-i meandre si detururi.

Ultima poveste chiseler-iana se “tine” mana in mana cu excelentul articol al lui Yann Tobin dedicat capacitatilor adaptative ale filmului muzical (“Le musical, un genre qui s’adapte” din Positif nr 616/2012).

Si pentru ca unul dintre subiectele indelung rumegate in ultimul timp este (inca) “Barry Lyndon” (vazut la inceputul verii cu ocazia programului special dedicat lui Stanley Kubrick de catre festivalul B-Est), iata doua articole care-si propun sa iasa din standardele subiectelor legate de aceasta pelicula: aspectul estetic, vitejiile tehnice, mizanscena, fotografia, istoria facerii filmului etc. Autorii prefera sa vorbeasca unul despre “pierderea istoriei” ca rezultat al metodei antihollywoodiene de tratare a acesteia din urma, altul despre “aglorificarea eroului” ca intentie a discursului kubrickian despre aceeasi istorie.


duminică, 15 iulie 2012

Ecouri de TIFF - "Ha-shoter / Policeman" de Nadav Lapid

Ha-shoter” a fost unul dintre filmele cu care am simpatizat instantaneu la festivalul care s-a incheiat cu mai bine de o luna in urma, atrasa fiind inca de la prima secventa de eleganta rece a mizanscenei si de ironia detasata a peliculei. Ulterior, tot gandindu-ma la el si la spusele regizorului Nadav Lapid (de departe cel mai reusit Q&A de anul acesta) mi-am dat seama ca asistasem la una dintre cele mai subtile si mai curajoase pelicule avand ca subiect complicata societate civila israeliana cu imperativele ei sufocante si fictiunile ei sociale specifice. Pentru a spune aceasta poveste politica despre principiile coeziunii si identitatii nationale, Nadav Lapid a ales calea indirecta (fictiunea sa seamana cu un film politist dar nu este), o structura foarte moderna (“filmul taiat in doua”), un montaj metodic si flegmatic si mai ales un ton masurat (nu, filmul nu se vrea a fi un rechizitoriu, nici un manifest “indignat”) in echidistanta pe care o intretine cu situatiile si personajele sale.


miercuri, 11 iulie 2012

joi, 28 iunie 2012

Ecouri de TIFF- "Donoma" de Djinn Carrénard

Donoma” s-a aflat pe lista mea de urgente de TIFF, sigura fiind ca acest film nu va iesi niciodata in salile locale de cinema. Auzisem deja de filmarile din 2009 cu un micro-buget de mai putin de 200 de euro, aflasem ca autorul sau, Djinn Carrénard folosit in acest scop o camera Sony imprumutata si niscai microfoane wireless pentru inregistrarea sunetului. Am fost chiar atenta la reactiile criticii in timpul festivalul de la Pusan 2010, unde filmul a avut premiera mondiala si ulterior la ecourile suscitate de premiul ACID castigat de film la festivalul de la Cannes in 2010. I-am urmarit de departe selectarea la mai multe festivaluri de cinema, problemele intampinate cu distributia, rezolvate in parte cu ajutorul Commune Image Média, un fel de mama a ranitilor pentru companiile de productie independente de cinema. Mi-a placut ideea organizarii unor proiectii de tip happening, pentru care actorii au vandut bilete si-au tras de maneca curiosii sa intre la proiectii. S-a ajuns la organizarea unei proiectii in fantasticul Art Deco Grand Rex din Paris. Mi-a placut ideea organizarii unui circuit in toata Franta, actorii si filmul imbarcati intr-un autocar, mobilizarea publicului facandu-se ad-hoc cu megafoane si “lume lume”. Ideea filmului plecat in turneu este cel putin neasteptata in tara in care cinema-ul este rege.

France culture

joi, 21 iunie 2012

Ecouri de TIFF - "Himizu" de Sion Sono

Himizu” a fost unul dintre filmele intrate in categoria “musai de vazut” la festival in mare parte pentru ca eram curioasa sa fac cunostinta cu cineastul Sion Sono. Stiind ca niciun distribuitor local nu va avea curajul de a propune o astfel de pelicula pentru vizionare intr-un program de cinema obisnuit. Sono s-a facut remarcat pana in prezent mai degraba pentru filmele incluse in ceea se s-a numit, dupa “Suicide Club”, “trilogia urii”. Revendicand o perspectiva anarhista, amestec de agitatie violenta, comedie neagra si atmosfera de sfarsit de lume, Sono este in prezent un cineast foarte apreciat in circuitul festivalurilor si cu succes de casa atat in Japonia cat si in afara ei.

Wiki

sâmbătă, 16 iunie 2012

TIFF s-a mutat la Bucuresti (15-21 iunie)

Ca in fiecare an, asteptam ca selectia “mica” de la TIFF sa aterizeze la Bucuresti. Imi facusem deja planul de a inghesui in program cat mai multe restante neacoperite pe perioada festivalului, la Cluj. Stiu-eu-cine mi-a zis, nu te ingrijora, vine sigur, numai ca vei afla cu cel mult o zi inainte, mai mult vor fi cu siguranta filme de vazut, dar organizatorii le vor programa in asa fel incat sa ramai daca se poate cu buzele umflate, acum ca te-ai intors in campul muncii. Si asa a fost.


Ecouri de TIFF - de la Hitoshi Matsumoto citire

Intre Takeshi Kitano si Hitoshi Matsumoto exista si nu exista similitudini. In primul rand, amandoi pornesc de la conditia de comici populari si vedete teve (in calitate de “Beat Takeshi”, respectiv de membru al duo-ului comic “Downtown”) pentru a se lansa in lumea filmului ca actori si regizori. Umorul lor are cate ceva in comun, amandoi afisand aceeasi fata impasibila in lupta cu absurdul existentei. Care lupta este evident pierduta, tantalaul si gogomanul incasand cu stoicism dispretul celorlalti sau sicanele destinului.

 Burlescul este deseori kitsch in ambele cazuri, cu mentiunea ca persona lui Matsumoto pare a fi mai putin narcisica decat in cazul lui Kitano. In plus, Matsumoto este mai putin aplecat spre inventarierea continutului absurdistanului inconjurator, mai degraba inclinat fiind spre generalizari simbolice in care nivelul metaforic al faptelor sa lasa citit ca atare. Abunda referintele culturale de tot felul, aluziile la subgenuri cinematografice, comics, scurte secvente animate iar stilul casei pare a se remarca printr-o serioasa doza de melodrama servita in final, martori stau cele trei pelicule semnate pana in prezent de Hitoshi Matsumoto.

Mubi

marți, 12 iunie 2012

Ecouri de TIFF: "L'exercice de l'État / Ministrul" de Pierre Schoeller

Poleiala si paiete zornaitoare in fata, in spate spectrul precaritatii ("Versailles”) sau mizerii de cabinet, rufe murdare care nu se spala in familie, ci la teve in interviuri agresive cu jurnalisti cu apucaturi de rotweileri (“L’exercice de l’Etat”), cam acestea sunt premizele celor doua filme semnate pana acum de foarte talentatul regizor, scenarist Pierre Schoeller. O tensiune constanta intre realitate, iluzia acesteia si iluzoria “demascare” a ei in clisee precum dreptatea sociala, puterea politica si mai ales capacitatea acesteia din urma de a face ceva.

Allocine


Filmul Miei Hansen-Lowe, “Le père de mes enfants” mi l-a revelat accidental (afisul lui “Versailles” atarna in biroul producatorului sinucis) pe cineastul despre care nu stiam nimic. Am descoperit apoi ca imi place. Imi place felul sau de a-ti oferi tie, spectatorul, iluzia ca ai ocazia sa asisti la o scurta ridicare a cortinei care separa lumea in care traiesti de cea adapostita de culoarele, holurile si incaperile fastuoaselor palate republicane Bercy, Elysée, Matignon samd in care salasuieste politicianul. Nu degeaba filmul isi permite sa debuteze cu o secventa onirica aici, eroul principal, ministru al transporturilor se imagineaza pe sine ca fiind imensul crocodil plantat in biroul sau de lucru.

luni, 11 iunie 2012

Cinepolitica 2012 (15-21 iunie) un festival nou nout

Anuntat cu grija inca de la sfarsitul lunii aprilie, Festivalul International al Filmului Politic, Cinepolitica, se tine de cuvant si isi lanseaza intr-adevar prima editie in perioada 15-21 iunie la Bucuresti cu un program destul de cuprinzator. Acesta include in primul rand o competitie de pelicule de lungmetraj (12 in total) cu tematica politica recompensate cu un trofeu al festivalului si un premiu special Cinepolitica. Festivalul este dotat cu un program de avanpremiera dedicat cineastului Costa-Gavras care are loc in perioada11-14 iunie la sala de cinema din incinta MTR. In paralel cu competitia festivalului, sunt prevazute programe speciale care vor fi gazduite de sala de cinema Elvira Popescu.



Spectatorul interesat poate gasi mai jos programul acestui festival:

Ecouri de TIFF: "The Loneliest Planet" de Julia Loktev

Dezvolt o relatie fuzionala cu filmele pe care le traduc, in sensul in care nu incetez sa le urmaresc evolutia, sa ma interesez de barometrul gustului public in ceea ce le priveste, sa caut informatii legate de curriculum-ul realizatorului, sa le tin pumnii in competitii si asa mai departe. Insa pentru “The Loneliest Planet", filmul cineastei americane de origine rusa Julia Loktev, nu am dezvoltat acest sentiment. Talentul realizatoarei a fost apreciat cu ocazia mai multor competitii, primul ei film, documentarul autobiografic “Moment of Impact” a castigat premiul pentru regie la festivalul de la Sundance in 1998, in timp ce primul ei lungmetraj de fictiune “Day Night, Day Night” (2006) a fost remarcat si premiat la festivalul de la Cannes.

Dream factories

duminică, 10 iunie 2012

Ecouri de TIFF-"The End of the Night/Yoru ga owaru basho" de Daisuke Miyazaki

The End of the Night/Yoru ga owaru basho” (2011) in regia lui Daisuke Miyazaki este filmul din competitie pentru care am facut cele mai multe eforturi, obligata fiind sa renunt la o prima ocazie de a-l vedea, revenind cu incapatanare si remaniind programul de vineri 8 iunie pentru a putea in sfarsit vedea aceasta pelicula. Nefericita proiectie, cu probleme tehnice care au mancat mare parte din timpul alocat grabitei sesiuni de Q&A cu tanarul cineast japonez.


Jurnal de TIFF ziua 10 - … si-am pus punct acestei editii TIFF

Pentru mine festivalul se incheie aici, cu regret, ar mai fi fost deja inca destule filme de vazut si in aceasta ultima zi din programul festivalului. Tarziu, dupa ce proiectiile din ziua a 9-a s-au incheiat, m-am uitat pe situl TIFF sa vad cum sta treaba cu premierea filmelor aflate in competitie. An de an evit cu consecventa atat ceremonia de deschidere cat si pe cea de final, cu toate acestea decizia juriului ma intereseaza. Nu fac parte din carcotasii care vad mereu in competitiile editiilor anterioare lucruri mai bune, “anul asta e de rau, frate”. Nici nu-mi place sa spun ca filmul X este ratat, prost, duda numai pentru ca mintea mea nu-l accepta si gusturile mele nu-l imbratiseaza. Si, desi optiunea mea personala pentru Trofeul Transilvania a fost din start “Oslo, 31. August”, stiind doar ca decizia unui juriu oricat de mic este o treaba de compromis, voiam sa vad incotro urmau sa se indrepte lucrurile anul acesta.


sâmbătă, 9 iunie 2012

Jurnal de TIFF ziua 6: “Á annan veg/Either Way” de Hafsteinn Gunnar Sigurðsson

Am ratat cateva pelicule din competitia TIFF de anul acesta, insa a priori-urile mele privitoare la cinematograful islandez m-au impins cum necum sa vad lungmetrajul semnat de Hafsteinn Gunnar Sigurðsson “Á annan veg / Either Way” (2011).

Cineblog


Jurnal de TIFF ziua 6: “Hahithalfut / The Exchange” de Eran Kolirin


A fost odata  un om obligat sa iasa din rutina zilnica si sa se intoarca acasa intr-un moment cu totul diferit de cel impus de programul zilnic. Acasa unde nu este inca nimeni, unde zgomotele obisnuite sunt inlocuite de  bazaitul frigiderului, iar in salon lumina cade cu totul altfel pe covor si canapea. Omul este atat de coplesit de sentimentul penetrarii intr-un alt univers, o alta casa, o alta viata, de contactul cu lucruri pe care nu le recunoaste, incat progresiv incepe sa produca el insusi atfel de accidente in cotidianul sau, probabil ca sentimentul instrainarii si al suprarealitatii unor locuri precum parkingul, curtea interioara, cutiile cu scrisori il fascineaza.

The Match Factory

Jurnal de TIFF ziua 6: “Marécages/ Wetlands” de Guy Edoin


Selectionat la festivaluri precum cel de la Venetia, Toronto, Vancouver si Chicago, lungmetrajul de debut al tanarului cineast canadian Guy Edoin este unul dintre filmele aflate in competitia “grea” a TIFF.
Povestea cu iz autobiografic, ca mai toate povestile de debut m-a intrigat prin alura ei foarte clasica, genul de lucratura bine facuta, cu secvente rotunde si indelung cantarite de catre un cineast minutios, care nu-si doreste sa propuna spectatorului o abstractiune meditativa filmata la tara. Dusa de valul experientelor cinematografice de tot felul, prima mea reactie a fost, spre rusinea mea, un fel de “ce-o fi cautand un astfel de film in competitie?” Nu m-am simtit apoi deloc in largul meu.

Allmovie.com

vineri, 8 iunie 2012

Jurnal de TIFF ziua 4: “Kuma/ A doua sotie” de Umut Dag

Despre regizorul austriac de origine kurda, Umut Dag, nu stiu mare lucru: locuieste la Viena, oras in care este plasata mare parte din actiunea primului sau lungmetraj, a facut studii de business si teologie si in cele din urma s-a decis sa aplice la Academia de film din Viena ca invatacel al cineastilor Peter Patzak si Michael Haneke, are la activ trei scurtmetraje, si-a incercat mana si ca actor, a lucrat putin si pentru televiziune si cam atat.
Vazandu-i background-ul eram suta la suta convinsa ca debutul sau “Kuma” aflat in competitia TIFF de anul acesta va trata despre soarta unei familii de emigranti stabilite intr-un cartier popular din Viena, mediu pe care cineastul il cunoaste foarte bine. Am avut dreptate.

Akademie-Graz

Jurnal de TIFF ziua 4 – “De jueves a domingo / De joi pana duminica” de Dominga Sotomayor Castillo

M-am hotarat sa-mi schimb tactica postarilor cel putin atat timp cat competitia TIFF este inca de actualitate. Fac deci un salt in timp in ziua a patra zi in care am reusit sa vad in sfarsit “De jueves a domingo” (2012) lungmetrajul de debut al regizoarei chiliene Dominga Sotomayor Castillo, aflat in competitia TIFF. Filmul a fost selectat in sectiunea Cinéfondation Résidence 2010 de la Cannes si a fost realizat cu sprijinul Hubert Bals Fund.

Filmul este o colectie de secvente, album de minivacanta in familie, probabil ultima  petrecuta impreuna.

joi, 7 iunie 2012

Jurnal de TIFF Ziua 2: "The Monk/Le moine" de Dominik Moll

Allocine

O poveste sumbra ramane o fantezie incredibila cu oricat de multa cruzime ai condimenta continutul. Spectatorul o va inghiti cu atat mai multa placere cu cat nivelul irealitatii si abstractizarii este mai mare. Ansamblul trebuie sa fie radical sau sa simuleze distanta radicala de premizele realitatii (efectele speciale, turnurile neprevazute ale scenariului, lipsa de masura a personajelor ajuta la asta), altfel, jumatatile de masura sunt percepute ca “false”si “neconvingatoare”.


La categoria “Oameni si zei” TIFF propune printre altele filmul lui Dominik Moll, “The Monk / Le moine” (2011) o adaptare a romanului gotic omonim publicat in 1796 de Mathew Lewis.

miercuri, 6 iunie 2012

Jurnal de TIFF ziua 2: “Oslo, 31. august / Oslo, August 31st” de Joachim Trier- Sentimentul imploziei controlate


Exista filme de care te apropii instantaneu, care-ti cad cu tronc din primele secvente, pe care, vorba unui comentator, ai chef sa le imbratisezi pentru ca poseda un magnetism aparte. Este experienta  pe care am trait-o inca din primele minute ale proiectiei celui de-al doilea film al lui Joachim Trier, aflat in competitia festivalului TIFF de anul acesta. O editie anterioara a festivalului mi-l revelase pe regizor, programand proiectia lungmetrajului sau de debut, un elegant alb-negru cu titlu de expozitie de arta, “Reprise”. Se vorbea mult acolo, despre scris, genialitate artistica, totul sau nimic, prietenie, onestitate artistica si succes, ba pe alocuri si despre sentimentul amoros.



Al doilea lungmetraj al lui Joachim Trier, “Oslo, 31. August” se situeaza pe o orbita putin diferita. Este genul de poveste aparent lineara care incape confortabil in 24 de ore, timp care poate concentra retrospectiva unei intregi vieti. Viata lui Anders mai precis, care la 34 de ani isi incheie tratamentul pentru adictia severa la drogurile de tot felul si incearca fara convingere sa-si repuna viata pe picioare, mai mult impins de relatia cu ceilalti decat de propria dorinta de a o lua de la capat.

marți, 5 iunie 2012

Jurnal de TIFF ziua 2 - "A Simple Life" de Ann Hui

Este unul dintre filmele pe care le asteptam cu nerabdare, m-am bucurat ca programul mi-a permis sa-l vad intr-o sambata dimineata, intr-o sala imensa si aproape goala, filmul acesta se cere vazut intr-o astfel de atmosfera. Pentru mine, Ann Hui, una dintre rarele regizoare hongkong-eze care au reusit sa se impuna pana acum, inseamna in primul rand “Boat People” (1982) (nu incetez sa sper ca intr-o zi voi vedea frumosul “Night and Fog” la cinema). Sunt atrasa de retinerea omniprezenta cu care ea cultiva povestile adevarate, delicatetea cu care manipuleaza cotidianul si melancolia tonica pe care o induc peliculele sale.

downbox.me


luni, 4 iunie 2012

Jurnal de TIFF Ziua 1: "Beast" de Christoffer Boe

Cinematografic vorbind, Danemarca este o tara mica, nu este de mirare ca veti intalni aproximativ aceiasi actori in filmele care alcatuiesc impresionanul “Focus” danez de anul acesta. Este de exemplu putin destabilizant sa-l vezi pe Nikolaj Lie Kaas jucandu-l pe faimosul showman Dirch Passer si apoi imbarcandu-se in filmul lui Christoffer Boe in rolul lui Valdemar, un barbat putin cam abulic care-si inseala nevasta fara convingere, Tot cinematografic vorbind, daca lumea cinema-ului danez e mica, stilurile regizorale sunt atat de diferite, incat focusul mai sus mentionat este o adevarata aglomeratie de stiluri si idei.

Dar sa revin la “Beast”... Filmul acesta ar putea concura in primul rand la titlul de cel mai interesant afis al festivalului.

Twitch



duminică, 3 iunie 2012

Jurnal de TIFF ziua 1: “Dirch/ Funny Man/ Comediantul” de Martin Zandvliet

Despre biopicuri numai bine. Ai mereu de-a face cu proiecte ambitioase, care presupun multa energie si un set de actori versatili, capabili se asume rolul unei existente de la inceput la sfarsit. Biopicul rimeaza cu dimensiunea epica, data fiind abordarea preponderent cronologica. Condus de o mana lipsita de experienta sau iubitoare a abordarilor facile, biopicul cade cu usurinta in panegiric, desi, daca ma gandesc bine, mai fiecare biopic are pe undeva o usoara aplecare spre transformarea personajului principal intr-un erou.

MUBI


Cam acelasi lucru se intampla si cu “Dirch/A Funny Man” dedicat unuia dintre comicii cei mai populari din Danemarca anilor 50-70, Dirch Hartvig Passer. Este genul de artist de varieteu care joaca, in duet cu partenerul sau de scena Kjeld, rolul tantalaului desi in secret viseaza sa puna in scena “Oameni si soareci”.


Jurnal de TIFF Ziua 1: "Weekend" de Andrew Haigh

Altadata ma temeam pentru proiectiile unui Gregg Araki programate acum ceva timp tot la cinema Victora. Reactia publicului pus fata in fata cu subiecte precum dragostea gay, viata gay, sexualitatea gay trezeau aici reactii mai mult sau mai putin agresive.

Polari Magazine


Lucrurile probabil ca s-au schimbat de vreme ce sala a fost plina la prima proiectie a lui “Weekend” in regia britanicului Andrew Haigh, un film ca mai toate filmele gay: cu gay, despre gay, discutand neincetat problemele “normalitatii” gay. Se vorbeste foarte mult despre toate acestea, incat ai impresia ca este vorba de un film educativ, dar nu. “Dezbaterile” sunt traduse intr-un limbaj firesc, iar ceea ce se intampla pe langa, adica sexul, plimbarile nocturne, mersul in club, intalnirile cu prietenii hetero sunt toate suta la suta oneste.

Jurnal de TIFF ziua 1: “La demora/ The Delay” de Rodrigo Plá

Rodrigo Plá mi-a atras atentia pentru prima data cu foarte mexicanul sau film despre dragoste (de orice fel, inclusiv cea mistica) si moarte care este “Desierto adentro”. N-am mai regasit accentele bunueliene ale acestei fabule intense in “La zona” vazut ulterior cu ocazia unei alte editii TIFF, care propune o altfel de poveste (o crima care are loc intr-un luxos cartier cu aer de “bunker”) si o morala mult diferita. Plá revine cu o alta perspectiva in “La demora”, o pelicula care reia cumva in cheie moderna “Balada lui Narayama”: Maria isi iubeste tatal, Augustin, care prezinta un inceput de Alzheimer, dar si pe cei trei copii pe care si-i creste cu multa greutate singura. Femeia isi abandoneaza tatal intr-un parc incercand astfel sa forteze mana autoritatilor care poseda putine locuri in stabilimentele publice pentru batrani. 



Jurnal de TIFF ziua 1- “Aftershock” de Feng Xiaogang

Cultiv cateva superstitii legate de filmele pe care le vad in festival, iar una dintre ele este legata de proiectia care deschide “balul” festivalului. Anul acesta, am ales pelicula lui Feng Xiaogang, “Tangshan dadizhen/ Aftershock” (2010) o poveste de familie gravitand in jurul cutremurului monstruos care a lovit orasul Tangshan in 1976 si a lasat in urma 240.000 de morti si nenumarate alte victime de tot felul. Trebuie spus ca Feng Xiaogang se simte in largul sau in genul de film comic-urban conceput pentru televiziune si care se bucura de un important succes comercial. 

Wikipedia


sâmbătă, 2 iunie 2012

Jurnal de TIFF ziua 1... se putea altfel?


Locul asta a prins un aer de inchis cu panze de paianjeni lasate de atata praf de cand nu am mai scris. Uneori ti se acreste sa scrii in gol, cel putin asa imi arata statisticile din spatele interfetei colorate. M-am suparat (ca vacarul pe sat va zice stiu eu cine) si-am lasat balta scrisul pentru o vreme. Nu si filmele, cartile cu si despre filme, scenariile, cronicile altora, siturile dedicate cinema-ului, festivalurile de aici si de aiurea. Le comentez probabil in barba si in surdina si nu ma aude nimeni, poate ca uneori e mai bine asa. 



Nu puteam insa sa ignor fesrtivalul de cinema TIFF, ajuns la cea dea 11-a editie, pentru care de ani de zile imi iau concediu si vin sa petrec cele 10 zile reglementare la Cluj. Anul acesta insa, carantina ocazionata de partea de traducere a fost mai lunga decat prevazut, s-a trezit apetitul lumii pentru filme nu atat lungi cat ingrozitor de vorbite. Din surse neoficile pot spune ca mai toti traducatorii inhamati la masinaria TIFF au mormait, blestemat in barba ldate ffind multele fraze  pe care au trebuit sa le traduca sau, mai nou, sa le adapteze. Ca atare, nu am avut pur si simplu timp sa pun vreo postare anuntatoare a festivalului, sa fac recomandari, sa ma lansez macar intr-o organizare a programului meu de proiectii. 

duminică, 25 martie 2012

B-est 2012: "Les géants" de Bouli Lanners

Moustique.be


Intr-o casa complet goala, trei pustani se inghesuie unul intr-altul ingroziti in timp ce batausul Angel isi flutura demonstrativ bata de baseball dupa care se apuca sa rada. Urat mai rade Angel asta. In opinia brutei, baietii seamana cu cei trei purcelusi. Este secventa declic in jurul careia m-am invartit incercand sa-mi clarific intregul, Care intreg poarta numele sibilin “Les Géants” (2011) si este semnat de multi talentatul Bouli Lanners, actor, realizator, scriitor de scenarii si pictor. Ma intorc inca o data la secventa descrisa mai sus, ma intreb de unde si pana unde asocierea practicata de Angel, batausii nu uzeaza deseori de asociatii si comparatii, si nici nu citesc/citeaza povesti de adormit copiii. Aici trebuie sa fie o entorsa fugitiva a scenariului care isi permite sa depaseasca personajul numai din placerea de a face spectatorului cu ochiul. La fel, frecventele pasaje peisagistice, care au si nu au legatura cu povestea; proximitatea apei, a copacilor si a ierburilor este acompaniata exclusiv de o partitura chill (Bram Vanparys) care miroase a liniste si a priviri aruncate in gol. In atmosfera prefabricata boulinanners-esca predomina cerul si culorile blande si calde chiar si atunci cand ploua. La fel de improbabile ca peisajul, personajele adulte sunt filmate parca printr-o lentila care le deformeaza trasaturile. Camera plasata la un stat de copil, fixeaza intregul de jos in sus. Nu este deci de mirare ca lumea pare mai mare decat este.

luni, 19 martie 2012

One World Romania 2012 - ziua 4: A fost odata si mai este inca, in Iran…

Nu stiu cum, dar se facu: cele trei filme iraniene pe care doream sa le vad se inghesuira intr-o singura zi. Morala? O tulburatoare perspectiva a ipostazelor unei “revolutii” bazate in special pe imagine (in particular pe imaginea filmata devenita jurnal de campanie, viral pe internet, subiect de compilatie sau de meditatie si poveste de speriat adultii).



Singurul film dupa care am tanjit (pe buna dreptate) la vederea programului festivalului a fost “In film nist/This is Not a Film” (2011) in regia tandemului Jafar Panahi si Mojtaba Mirtahmasb. Iesita pe usa din Iran si adusa pe furis la Cannes, pelicula se prezinta ca fiind un melancolic anti-jurnal al unui creator de film caruia i se interzice, timp de 20 de ani de acum incolo, sa mai faca film, sa mai scrie scenarii de film, sa mai iasa din tara ca sa-si prezinte filmele, sa mai fie el insusi. Incoltit in aceasta situatie, Jafar Panahi improvizeaza sub ochiul rabdator si uneori amuzat al camerei lui Mojtaba Mirtahmasb tot atatea tentative de evadare atunci cand isi explica si isi citeste fragmente din scenariul cenzurat de autoritati, atunci cand se lasa filmat in tihna celor mai obisnuite gesturi cotidiene si in final atunci cand evadeaza la propriu din casa si porneste sa exploreze falsul festival al artificiilor care ascunde probabil manifestari ale miscarii de strada iraniene.

duminică, 18 martie 2012

One World Romania 2012 - ziua 3

Am inceput ziua a treia a festivalului cu o curiozitate: ia sa vedem ce-mi ofera vizionarea filmului “Vol spécial/Special Flight”(2011) de Fernand Melgar. O editie trecuta a festivalului mi-a permis sa vad “La forteresse” care avea ca subiect  un centru de detentie elvetian destinat solicitantilor de azil. Camera se voia echitabila, analizand in cantitati egale ambele parti (personalul centrului, aparatul juridic-administrativ pe de o parte, detinutii si familiile lor pe de alta), intervievand atmosfera, inregistrand diferentele culturale si variantele de storytelling ale personajelor, conflictele de interese ca tot atatea ecouri ale dezbaterii asupra imigrarii. “La forteresse” nu mi-a spus mare lucru la acea data, m-a scos din sarite incapatanarea filmului de a insista eufemistic pe aspecte ale vietii de detentie, pe avocati, demersuri institutionale si mai stiu eu ce care nu duceau nicaieri. Am preferat sa ma concentrez atunci pe povestile, majoritatea fabricate de solicitantii de azil, flamboaiante ca sa nu zic gogonate, menite sa impresioneze autoritatile elvetiene.

sâmbătă, 17 martie 2012

One World Romania 2012 - ziua 2

A fost cumva seara bunicilor. In primul rand datorita scurtmetrajului de debut “Abuelas” (2011) in regia lui Afarin Eghbal, o poveste despre “disparutii” (tineri sinucisi, copii adoptati de maniera ilicita) datorati dictaturii argentiene de mai ieri pe care miscarea bunicilor protestatare din Plaza del Mayo inca ii mai cauta. Interesant mi-a parut aici amestecul generos de tehnici de animatie prin care se spune povestea. Ghemul care prinde viata, scapa din cosul de lucru al bunicii anonime, fotografia Mariei-Marta care se anima, camera copilului care se umple subit de jucarii. Mai este apoi tanarul cuplu pasional care danseaza tango in imagini filmate supraimprimate alb-negru. Pierderea copilului este sinonima cu

joi, 15 martie 2012

One World Romania 2012 - ziua 1

One World Romania 2012


One World Romania unul dintre festivalurile mele preferate, in primul rand pentru ca promoveaza intens filmul documentar. Este probabil motivul pentru care nu ratez nicio editie, chiar daca vad mai multe pelicule decat comentez si bifez mai putine proiectii decat imi propun.

Vise la conserva cu “Canned Dreams” (2012) de Katja Gauriloff

duminică, 22 ianuarie 2012

David Fincher - "The Girl with the Dragon Tattoo"

Frica mi-a fost de ceea ce avea sa rezulte din ultimul proiect al lui David Fincher, acela de a adapta la cinema primul volum din trilogia politista semnata de Stieg Larsson. In astfel de cazuri, scenariul (semnat de Steven Zaillian) evolueaza pe tais de cutit, mai ales daca opteaza sa jure fidelitate absoluta unui roman mai degraba atmosferic decat interesat de deviante spectaculoase. Un motiv suplimentar il constituie faptul ca intreaga trilogie a fost deja adaptata la cinema in 2009 de Niels Arden Oplev.



marți, 17 ianuarie 2012

Cineclubul de miercuri si Rohmer

Iata una dintre cele mai placute si surprinzatoare alegeri ale Cineclubului Film Menu: seara zilei de miercuri 18 ianuarie ii este rezervata lui Eric Rohmer, mai precis celei de-a 5a din cele 6 contes moraux, “Le genou de Claire” (1970).

Le Mot du Cinephiliaque

Secventa in care, cocotata pe o scara rezemata de-un cires, blonda Claire lasa sa se vada rotunjimile perfecte ale genunchiului sau ii revela eroului obiectul dorintei sale si constituie si astazi unul dintre cele mai comentate momente din cinema.

duminică, 15 ianuarie 2012

La vida de los peces - sau atuurile filmului limfatic

Uimita am fost cand in programul de cinema de weekend am descoperit printre animatiile infantilizante, comediile goale si filmele de actiune deprimante un intrus. Este vorba de ultimul film semnat de cineastul chilian Matías Bize, “La vida de los peces”. Nu este prima oara cand programul de multiplex propune ceva surprinzator, ca dovada “Tomboy” de Céline Sciamma, “8 fois debout” de Xabi Molia si “Panique au village” de Stéphane Aubier si Vincent Patar. M-am grabit deci sa-l vad inainte ca singurul exemplar de film chilian distribuit in multiplex sa nu fie eliminat de mult mai banoasele povesti cu pinguini dansatori si veverite calatoare.
In mintea mea, “La vida” se asociaza cu alte istorii low si very low budget (“Navidad” si “La sagrada familia” de Sebastián Campos, “En la cama” de acelasi Matías Bize, “Gatos viejos” si “La vida me mata” de Sebastián Silva & Pedro Peirano, “Ilusiones opticas” de Cristián Jiménez, “Turistas” de Alicia Scherson ori “Tony Manero” si “La frontera” de Pablo Larrain) stampilate ca fiind cu toate made in Chile, opere ale unui grup de tineri care se prezinta succesiv si alternativ ca cineasti, actori, scenaristi, producatori unii in filmele celorlalti. Parcurgi acest univers cu neincetatul sentiment de déjà vu (folosirea camerei de umar, explorarea planului secventa, scenariul minimalist cu putine personaje, evitarea pe cat posibil a cliseelor narative, influentele teatrale insfacate de ici-colo, subiectele “mici” care exploreaza detalii particulare din universul relatiilor umane de tot felul). Ma feresc sa vorbesc despre un nou val, o noua scoala, o noua tendinta, cert este insa ca lumea cinema-ului chilian de acum merita pe deplin sa fie explorata.

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

My French (online) Film Festival - 12 ianuarie-1 februarie

Sursa: MUBI
My French Film Festival este o ciudatenie de proiect care imbina votul publicului, votul juriului (alcatuit din jurnalisti care scriu despre cinema) si vizionarile online ale unor filme frantuzesti si canadiene (10 scurtmetraje si 10 lungmetraje) noi si foarte noi selectate de organizator (UniFrance films si Allocine) intr-o sectiune de “competitie”. Alaturi de aceasta, My FFF afiseaza o mini sectiune de filme in afara competitiei (am remarcat aici filmul lui Claude Autant-Lara, La Traversée de Paris, pe care criticile lui Truffaut mi l-au facut cunoscut). 

Aflat la a doua editie, acest My French Film Festival isi propune sa faca cunoscute prin intermediul internetului cele mai remarcate filme de debut din peisajul francofon (in cazul acesta francez si canadian).
MUBI a dezvoltat un parteneriat cu acest festival, astfel incat o parte din aceste filme se pot vedea aici, contra unei sume modice (in comparatie cu pretul unui bilet de cinema la multiplex).

marți, 10 ianuarie 2012

Cineclubul de miercuri si Antonioni

Iata prima propunere cinematografica interesanta a anului : cineclubul “de miercuri” organizat de revista Film Menu isi propune sa inceapa anul cu “Eclipsa” lui Antonioni. Spectatorul cinefag stie deja ca este vorba despre unul dintre cei patru “stalpi” ai  tetralogiei cinematografice antonioniene dedicate existentei (moderne?) vazute ca vertij dezolant, in stare sa macine fragilul esafodaj de reflectii, impulsuri, sentimente si senzatii din care se constituie existenta umana.



duminică, 8 ianuarie 2012

Lecturi cu si despre cinema

Wiley

Batalia mea personala cu textul lui Dudley Andrew (“What Cinema Is!” Wiley-Blackwell, 2010) se desfasoara pe teren accidentat, cu greutate. Au loc atacuri si contraatacuri datorate incapacitatii mele de a-i intelege pe Bazin si pe Deleuze pre limba exegetului. Am ales sa-mi incep astfel anul mai mult din pricina subtitlului oarecum eroic (“Bazin’s Quest and its Charge”) si mai degraba din pricina enigmei pe care titlul o coafeaza cu exasperare neretinuta, or sti teoreticienii cinema-ului ce este acesta acum cand unii ii prezic decesul apropiat? Lucrul naibii dureaza de mai bine de o saptamana, mai degraba pentru ca decid uneori sa-mi iau pauze de lectura, implicandu-ma in mereu si mereu alte notite si extrase. Ca de exemplu indiciile peticii dezgustului cinematografic pe care autorul le vaneaza aici cu inversunare, dar care imi par neconvingatoare.