Agnès Varda, cu dedicatie...

Exista cativa cineasti despre care nu am indraznit sa scriu, in ciuda faptului ca le urmaresc cu incapatanare activitatea, ca le pandesc filmele atunci cand vreun festival le dedica vreun program special. Secvente din filme si fragmente din comentarii emise candva ma viziteaza periodic, cu un insuportabil aer de “déjà vu” care ma obliga apoi sa caut sursa timp de multe ore. Unul dintre acestia este Agnès Varda (Agnès care s-ar incrunta pentru ca tocmai am spus “unul” si nu “una” ca si cum profesiunea aceasta ar fi atat de exclusivist masculina).

PBS

Povesti despre sfarsitul lumii - Episodul I

Profetia mayasa a dat gres, a cata oare?, incercand sa circumscrie sfarsitului lumii o data anume,dupa aceea oamenii au rasuflat usurati pe furis si-au salutat penibilul situatiei cu o salva de bancuri si ironii de circumstanta. Subiectul insa ramane insurubat in setul de spaime colective, momentul acesta asta nu e decat o amanare pe care nu incetam sa ni-l imaginam pana una alta si sa-l coafam grosier cu alte bancuri: “2012”, “Independence Day”, "Armageddon", iarna atomica sau vulcanica, pamantul moare, ba nu, soarele e bolnav, sfarsitul vine din outer space sau din lumea virusurilor de tot felul. Scenariile acestea nu mai infioara azi pe nimeni, “batalia” se da acum cumva la margini, in viziunile care combina credintele si mai ales spaimele noastre dintotdeauna cu noi perspective. O astfel de combinatie fericita de experiente apocaliptice lasa spectatorului onest aceeasi reactie contrarianta : unul dintre cronicarii de cinema marturisea, la ierirea proiectiei de la Cannes a “Melancholiei” lui Lars von Trier: “(he) felt light, rejuvenated and unconscionably happy.” 

Cinecluburi- ultimele proiectii din decembrie

Ne aflam practic in ultima saptamana din 2012 in care mai pot fi vizionate filme la cinemateca, la institutele culturale, la cinematografele cu proiectii discrete de filme mai putin trambitate, la intalnirile cinefilice de tot soiul. La toate acestea se va da stingerea in cateva zile numai pentru doua-trei lungi saptamani de acum incolo. Sa profitam deci de ce se mai poate vedea.

Deformari

“The Chiseler” prezinta incredibila poveste a surorilor Cherry, a caror cariera vauvedillesca s-a bucurat de o notorietate ultraefemera in ciuda lipsei de talent a mai sus mentionatelor artiste. Interesanta campania de diabolizare operata de presa care transforma personajele in variante teratomorfe potential agresive si inumane printr-un discurs deformant negativ. (Frankenstein? Freaks? Vénus noire?)

Si iata cum Sylvain Chomet intoarce pe dos, ca pe-o manusa, simbolismul negatiei si paradoxului:

Cineasti in corespondenta

Ce au oare in comun Jonas Mekas si José Luis Guerín? Cei doi cineasti sunt in prezent pusi fata in fata prin intermediul expozitiei-retrospective cu tematica "Cinéastes en correspondance" pe care Centrul Pompidou o propune anul acesta intre 30 noiembrie si 7 ianuarie. Surprinzatoare asociere, iata un eveniment multifatetat pe care mi-ar fi placut sa-l intalnesc : expozitie, intalnire, retrospectiva cu alura de instalatie, o intalnire cinematografica intre doua necunoscute catalogate "aparitii underground".

Festivalul Filmului Iranian 14-18 decembrie (sala Eforie)

Oficial, setul de 5 lungmetraje programat in perioada 14 – 18 decembrie la Sala Eforie poarta numele de Festivalul Filmului Iranian. Tema sa de anul acesta a manifestarii, "femeia în cinematografia iraniană” strange laolalta fie pelicule semnate de femei-regizor, fie filme cu subiecte legate de "conditia femeii-in-societatea-iraniana-de-azi".

Cum din program nu face parte niciuna dintre preferintele mele in materie de cinema iranian, ma multumesc doar sa enumar filmele care pot fi vizionate la Eforie cu aceasta ocazie si sa marturisesc ca nu stiu mare lucru despre titlurile de mai jos:

Trei filme turcesti la cinemateca

Cu totul intamplator am observat ca miercuri nu este numai  zi de cineclub (Film Menu a programat unul dintre cele mai cunoscute filme ale cineastului indian Satyajit Ray), ci si  o ocazie (rara) de a propune spectatorului avizat sau curiosului un moment de cinema turcesc contemporan (retin acest tip de miniprogram realizat in trei timpi diferiti dar suficient de sugestivi pentru curiosul sau avizatul de serviciu). Trei filme sunt programate deci in dupa amiaza si seara de miercuri 12 decembrie la sala Union :

Lectia de cinema

Cei care urmaresc canalul lui welaughtatstupidshit au trecut poate deja prin lectia de cinema propusa de comentariul lui John McTiernan

Cine nu, o poate regasi aici, pe blogul nou nout al aceluiasi utilizator care se gandeste sa-si transfere pe blogosfera toate comentariile audio-video.

Imi place initiativa crearii unui spatiu exclusiv dedicat comentariilor relative la teoria filmului.