Se afișează postările cu eticheta Steel. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Steel. Afișați toate postările

duminică, 10 iunie 2007

Podul - The Bridge


Sursa: Wikipedia

Documentarul lui Eric Steel a fost programat la festivalul TIFF 2007 la sectiunea “Fara Limita” si are ca punct de plecare un articol aparut in “New York Times” dedicat celor care aleg sa se sinucida aruncindu-se de pe podul “Golden Gate care domina peisajul orasului San Francisco. Echipa de filmare a petrecut anul 2004 incercind sa surprinda cit mai multe astfel de “evenimente nefaste”, a contactat apoi familiile si prietenii celor morti in dorinta manifesta de a intelege pe de o parte ratiunea gestului lor ultim si pe de alta parte fascinatia pentru aceasta ultima destinatie. Tonul este retinut si sobru, subiectul ales este simtit cam deranjant, mai ales de cei pentru care sinuciderea este un pacat capital si nu o optiune personala. Montajul este astfel realizat incit destinele celor disparuti se impletesc unele cu altele, banda sonora urmareste in crescendo frumoasele panoramice, iar naratorul-intervievator este eliminat din start astfel incit marturiile celor vii sa se contopeasca unele in altele. Poate tocmai lipsa acestei autoritati narative care sa dirijeze oarecum filmul i-a facut pe multi sa spuna ca “The Bridge” are un aer manipulator (fie prin glorificarea suicidului, fie prin reducerea sinucigasilor la gestul lor final). Sa spunem doar ca Eric Steel nu a redus sinuciderea la statutul de simptom al unei boli mentale si ca finalul vorbeste mai ales de libertatea individului de a se asuma.