marți, 24 iunie 2008

"The Happening / Intimplarea" de M. Night Shyamalan

Flixster

Nu pot spune ca m-am dat vreodata in vint dupa filmele lui Shyamalan, nici macar in momentele lui de “glorie” in materie de incasari ("The Sixth Sense", "Unbreakable"), ceea ce nu m-a impiedicat sa ii vad aproape toate filmele. Si de fiecare data am iesit de la cinema cu senzatia clara ca ceva scirtiia in povestea cu pricina, ca amestecul de feeric naiv-economicos si elemente de suspans cu aparenta hitchockiana nu putea tine pasul nici cu frisonul thrillerului nici cu fantasticul. Ca atare, nu mi-am pus niciodata foarte multe intrebari in ceea ce-l priveste pe Shyamalan, filmele lui au fost relegate in bolgia filmelor de categorie B-suportabile.

vineri, 20 iunie 2008

"Winchester '73" de Anthony Mann

DVD Beaver

Nici nu stiu daca sa numesc cele ce urmeaza “cronica“ in toata puterea cuvintului, nu este usor sa scrii despre unul dintre cele mai cunoscute westernuri si sa mai gasesti inca lucruri noi de semnalat. Sa zicem ca este un soi de raspuns indirect la consideratiile critice ale cuiva pentru care westernul este un soi de eterna transhumanta a unor masculi alfa care-si petrec viata calare, gata sa-si dovedeasca curajul nebun, simtul justitiar si onoarea lor de pistolari. Uite ca westernul nu este totdeauna numai “Stagecoach“ si “El Dorado”, iar Anthony Mann este exemplul cel mai limpede de “western altfel”. In filmele lui, veti gasi elementele standard ale genului (indieni, cai, pistolari buni si rai, banditi, diligente jefuite, cactusi luminare, desert) numai ca personajele sale si povestile acestora au o doza de paranoia nelinistitoare si un apetit ciudat pentru suferinta si razbunare violenta care contrasteaza din plin cu “My Darling Clementine“ de exemplu. “Winchester '73” ar sari in ochi si unui neavenit in materie de western, asta pentru ca povestea se decide sa se organizeze in jurul unui exemplar din “arma care a cucerit Vestul Salbatic“, care-si schimba destinatarul la fiecare 10 minute. Chichita asta scenaristica vine din teatrul comic si o gasim si azi mai degraba in comediile de situatii in care gagurile se invirt adesea in jurul principiului “lumea e (prea) mica”.

joi, 19 iunie 2008

Dac-as fi licurici...

Wikipedia

Iata noua gaselnita sponsorizata de catre Sundance Channel. Se numeste "Green Porno", este un patchwork de 8 foarte scurte metraje (1-2 minute) "erotico-zoologice" in registru ludic care au ca tema viata sexuala a insectelor cele mai intilnite in gradina. Pot pourri-ul este scris, regizat si jucat de Isabella Rossellini si a fost deja programat la Festivalul Pocket Films de anul acesta (14 si 15 iunie 2008) aflat la editia a patra deja si dedicat filmelor facute cu si pentru telefonul mobil.

sâmbătă, 14 iunie 2008

Cyd Charisse (1922-2008)

Wikipedia

Va mai amintiti faza aceea tare din "Singing in the Rain/Cintind in ploaie" cind la sfirsitul unuia din solourile de step Gene Kelly aterizeaza in genunchi si este "inghetat" de un toc cui lucitor si intrusiv care invirte nonsalant o palarie de pai ? Dupa care camera merge mai departe si ne lasa sa vedem un picior in ciorap de matase, apoi o rochita de dansatoare de un verde stralucitor care mai mult arata decit ascunde si in final o Cyd Charisse foc si para cu un bob à la Louise Brooks si o gura mica cit o pruna ? Dupa faza aceasta (si duetul indracit si senzual de dupa) toata America se afla la picioarele tinerei dansatoare, nu numai Gene Kelly.

joi, 12 iunie 2008

Be cool, rewind, pe Daily Motion

Wikipedia

"Be kind, rewind" nu este numai titlul ultimului film al lui Michel Gondry (atentie, iese vara asta si la noi !), ci si o adevarata moda printre creatorii amatori de filme video care s-au grabit sa preia reteta gondriana (un tip magnetizat accidental intr-o actiune protestatara de doi bani impotriva centralei electrice din zona, provoaca fara sa vrea stergea tuturor casetelor dintr-un videoclub pe care il frecventeaza multa lume, de unde initiativa de a reface, improvizind la greu, filmele cerute de clienti) si s-o aplice incercind sa recreeze secvente de legenda din istoria conematografului. Improvizatia cu mjloacele cele mai banale este cuvintul de ordine. Rezultat : mai mult de 400 de filme video au fost postate pe site, ba a aparut si un concurs "Be kind rewind!" care recupereaza-recicleaza si refoloseste banalul cotidian: peisajul lunar din "Independance Day" poate fi refacut cu faina, cutremuratorul sfirsit din "Titanic" poate pleca de la niste cuburi de gheata intinse pe o saltea aflata in deriva intr-o piscina, iar batalia inaripata din "Eragon" este rodul unei confruntari intre degetele inmanusate ale unei miini anonime.

marți, 10 iunie 2008

Follow-up TIFF 2008 - "Gruz 200 / Cargo 200" de Aleksei Balabanov

Sursa: Gruz200

Am tot laudat selectia focusului pe cinematograful rus, dar la TIFF am facut ce-am facut si nu am vazut "Cargo 200", desi era trecut pe lista mea speciala. Dau vina retinerilor mele pe prezentarea cel putin dubioasa si senzationalista din programul festivalului (un thriller foarte intunecat care produce cica "un soc garantat", pentru ca intilnesti "crime, violuri, tortura si o camera plina de cadavre in putrefactie"). Urasc senzationalul gol si prezentarea asta ma ducea cu gindul la un fel de "Hostel" rusesc cu orori gratuite filmate cu o camera isterica si folosind pelicula cu "grain" in sepia. Trebuia sa fac ca multi altii, sa nu tin cont de delirurile programului, noroc cu miniretrospectiva de la "Elvira Popescu".

vineri, 6 iunie 2008

Jurnal de TIFF la final - "Körkarlen / Caruta fantoma" de Victor Sjöström

Wikipedia

Nu ratez in nici un an evenimentul care promoveaza un film mut restaurat si reconditionat la care se adauga o banda sonora nou nouta si relativ adecvata cu continutul. Doza mea de TIFF de anul acesta s-a terminat cu "Caruta fantoma/Körkarlen", un film din 1921 semnat de Victor Sjöström.

Jurnal de TIFF - 6.06 - "Nichego Lichnogo / Nimic personal" de Larisa Sadilova


"Nimic personal" (2007) a fost o surpriza placuta pentru ultima mea zi de festival, o poveste ciudat de atona si de rece care evita extravagantele, ceea ce nu o face mai putin interesanta. Inchipuiti-va un "Rear Window" mai cinic, in care un mare solitar ca Zimin, politai de felul sau, lucreaza pentru un "client" necunoscut care il plateste bine pentru a supraveghea diverse persoane in scop necunoscut. Zimin este tehnicianul perfect care nu are curiozitati in ceea ce priveste "subiectii" sai; prin fata ochiului sau detasat se perinda scene de sex sau de isterie, certuri intre amanti si momente de disperare solitare. Aparatul sau de fotografiat mitraliaza fete necunoscute, dispozitivele audio si video inregistreaza intimitatile unor necunoscute. Cind, prin intermediul acestora, Zimin intra in viata Irinei (o farmacista putin dezechilibrata care primeste regulat sfaturi ca la carte de la mama sa mult mai dezechilibrata dealtfel), se intimpla ceva care seamana cu o fisura in viata de zi cu zi a barbatului. Acesta o constientizeaza numai atunci cind seful sau incepe sa ii povesteasca, nu se stie bine de ce, ca el urmeaza sa divorteze pentru ca isi detesta nevasta. Probabil ca in capul lui Zimin are loc o revelatie de acelasi gen, zic probabil pentru ca nici un muschi nu se clinteste pe fata acestui "detectiv la stat", posibil fost KGBist, dar ii simtim mai tirziu ostilitatea in privirile pe care i le arunca sotiei.

Jurnal de TIFF - 6.06 - "Ma Salama Jamil / Jamil, mergi in pace" de Omar Shargawi


Trust Nordisk

Ma salama Jamil" (Danemarca, 2008) este primul film al lui Omar Shargawi, actor de felul sau, provenit dintr-o familie mixta danezo-palestiniana. Cel mai singeros film din competitie este realizat in exclusivitate cu actori avind origini in lumea araba, povestea este bazata pe antagonismul religios si ura distrugatoare care ii fac pe siiti si pe suniti sa se casapeasca intre ei oriunde s-ar afla. Probabil ca actiunea se petrece in Danemarca (o singura secventa o poate dovedi oarecum) sau oriunde aiurea in Europa, numai ca ea priveste exclusiv microcosmul comunitatii musulmane cu cartierele, magazinele, cafenelele si mai ales afacerile ei mai degraba dubioase (inclin sa cred ca Jamil, care traia din "bani murdari", era dealer de droguri).

joi, 5 iunie 2008

Jurnal de TIFF - 5.06 - "Las Meninas / Domnisoarele de onoare" de Ihor Podolchak

Wikipedia

Filmul ucrainian a fost prezentat in premiera mondiala anul acesta la festivalul de la Rotterdam si este produsul asocierii dintre Ihor Podolchak (artist grafic si, atentie, pictor interesat printre altele de estetica psihedelica) si Dean Karr (regizor de videoclipuri de tot felul, inclusiv de publicitate, fotograf interesat de potentialul artistic al imaginilor miscatoare).

Jurnal de TIFF - 5.06 - "Sieben Tage Sonntag / In fiecare zi e duminica" de Niels Laupert

Sursa: filmstarts.de

Anul asta la TIFF ploua cu proiecte studentesti de diploma. Este si cazul filmului lui Niels Laupert "In fiecare zi e duminica/Sieben Tage Sonntag", genul "based on a true story" care exploateaza un fapt divers petrecut in Polonia : doi pusti gura gasca ucid intr-o noapte doi oameni pentru nimic si sint condamnati la ani grei de puscarie data fiind cruzimea greu de imaginat a actelor lor de violenta.

Jurnal de TIFF - 5.06 - "Viva"

Sursa: Anna Biller Productions

Viva" (2007) scris, regizat, coprodus, montat de catre aceeasi omniprezenta Anna Biller, este un film ingrozitor de ambitios, o poveste despre Los Angeles-ul anilor 70 si mai ales despre filmele de tip nudie cuties (regizate de tipi ca Russ Meyer si Radley Metzger) de la sfirsitul anilor 60, in care nuditatea era exploatata generos in contextul "sint o femeie noua, libertina si eliberata" (se subintelege de constringerile casatoriei si a statutului de casnica). "Viva" este o reconstituire foarte fidela a acestor productii devenite "cult" incluzind filmele de categorie Z, costumele (cosemnate tot de Anna Biller), decorurile in culori electrice, machiajul si muzica. 

Jurnal de TIFF - 5.06 - "When the Levees Broke A Requiem in Four Acts" / "Katrina – Recviem in patru acte" de Spike Lee

DVD Beaver

Documentarul fluviu realizat de Spike Lee cu ajutorul HBO in 2006 are ca tagline "an american tragedy" desi, ascultind sutele de confesiuni adunate de echipa de filmare, iti dai seama ca este cea mai mare tragedie americana, mai dezastruoasa chiar decit 9/11, iar impactul ei este mult mai mare decit orice alta catastrofa naturala de pina acum. Ce zic eu catatrofa umana, e foarte clar ca vina este pe de-a intregul a oamenilor (Corpul inginerilor din armata care au construit asa zisele diguri, cei care n-au stiut sa gestioneze situatia de criza adica administratia locala si mai ales FEMA, organizatia special creata pentru a gestiona dezastrele, cei care au avut ideea imprastierii populatiei sinistrate pe tot teritoriul SUA, cei care au in interes special in a mentine orasul New Orleans in stare jalnica pina in ziua de azi, adica guvernul, lobby-ul asiguratorilor si oamenii de afaceri gata sa rascumpere paminturile inundabile pe mai nimic etc).

miercuri, 4 iunie 2008

Jurnal de TIFF - 4.06 - "J'ai toujours rêvé d'être un gangster" / "Dintotdeauna mi-am dorit sa fiu gangster" de Samuel Benchétrit

Sursa: Allocine 

Un film de scheciuri care se leaga unele de altele intr-un anumit punct, o "cafeteria" de la periferia unui oras oarecare (ginditi-va un pic la "Short Cuts" al lui Altman). In alb-negru (a fost intotdeauna o optiune la moda, e foarte chic). In format 1.37. Fonduri: mici si foarte mici la baza aflindu-se producatorii filmului anterior al lui Benchétrit (Janis et John), plus societatea "Wild Bunch" plus ceva fonduri de la Canal+. Sursa de inspiratie: "Goodfellas" (1990) si prima fraza pronuntata din off de catre Henry Hill (Ray Liotta) "As far back as I can remember, I always wanted to be a gangster".

Jurnal de TIFF - 4.06 - "Intimidades de Shakespeare y Víctor Hugo"/"Shakespeare colt cu Victor Hugo" de Yulene Olaizola

Sursa: cinelasamericas

"Shakespeare colt cu Victor Hugo/Intimidades deShakespeare y Víctor Hugo" regizat de Yulene Olaizola este un proiect studentesc destul de surprinzator, o spun si cronicile foarte favorabile culese de acest documentar mexican cu ocazia editiei 2008 din Rencontres des Cinémas d’Amérique latine din Toulouse. E drept, Yulene Olaizola avea deja enormul avantaj de a dispune de o poveste interesanta, de a cunoaste bine "personajele" aruncate in scena, de a dori sa-l povesteasca aceste istorii din spatele camerei prin intermediul acestui film. Bunica Rosita a fost si este inca o femeie foarte nonconformista, care cu multi ani in urma a acceptat prietenia unui ins foarte ciudat. Familia nu a acceptat niciodata aceasta legatura ciudata, nici fixatia insului respectiv pentru doamna Rosita.

Jurnal de TIFF - 4.06 - "El cielo, la tierra y la lluvia"/"Cerul, pamintul si ploaia" de

Sursa: cinelasamericas

Trebuie sa ma credeti, "Cerul pamintul si ploaia / El cielo, la tierra y la lluvia" (regia Jose Luis Torres Leiva, 2008) este cel mai lent film din competitie. Dupa prima ora, am auzit in jurul meu o multime de cascaturi inabusite in sala de cinema. Evident, nu este vorba de un film care sa iasa vreodata in cinematografe, "Cerul..." fiind tipicul film de festival care cultiva in primul rind firescul, plictisul, privirile goale, miscarile simple si relatiile umane obisnuite in care te intelegi cu ceilalti din priviri. Povestea este foarte simpla, dar dialogul minimalist o face ingrozitor de ambigua, ceea ce ma face sa cred ca regizorului prea putin ii pasa de povestea ca atare. El vrea mai degraba sa creeze atmosfera, atmosfera de zi cu zi dintr-o regiune mai degraba rurala de coasta din Chile, unde mai mai ca nu se intimpla nimic, unde nimeni nu ajunge la statutul de personaj principal, unde ploaia cade zilnic, noroiul te obliga sa circuli numai cu cizme de cauciuc si sa bati kilometri pe jos prin padure. Si mai cred ca Ana este aleasa din intimplare de camera in deambularile sale intre magazin si casa unde ingrijeste de mama paralizata.

Jurnal de TIFF - 4.06 - "Lake Tahoe" de Fernando Eimbcke

Sursa: TrustMovies

Sintem in Yucatan, in suburbiile unui oras mai mare. Juan face ce face si intra cu masina familiei intr-un stilp, apoi o ia la picior pentru a gasi un mecanic care sa faca sa mearga din nou Nissan-ul lui. Ocazie cu care Juan e nevoit sa faca cunostinta cu David, un tip obsedat de calugarii shaolin, cu morocanosul don Heber si ciinele lui Sica, cu Lucia, o mamica adolescenta care viseaza sa ajunga star rock in timp ce-si alapteaza fiul. Toate aceste deambulari prin oras (trebuie gasita piesa, nu modelul ala, alalalt, da dar cine monteaza piesa? stai ca nu asta era buba uite, piesa ailalta etc etc) il ajuta cumva pe spectator sa-si dea seama ca Juan tocmai si-a pierdut tatal, o glorie locala a fotbalului. In ceea ce-l priveste pe Juan, el gaseste deci ceva care-l ajuta sa suporte socul, sa se ocupe de fratele Joaquin care habar nu are ce inseamna condoleante. Bine, bine, dar unde este lacul Tahoe in toata afacerea asta ? Pai, tocmai, lacul nu este. Lacul nu a fost niciodata, este doar un stick lipit pe masina accidentata, o amintire a unei vacante petrecute acolo de o matusa. Lacul Tahoe ar putea fi un miraj, un poster pe care baietelul Joaquin il lipeste in caietul lui special alaturi de pozele cu tata, un vis, o chestie care ar fi putut exista si care, vezi bine, nu va exista niciodata.

Jurnal de TIFF - 4.06 - "Playing the Victim" / "Criminal in rolul victimei" de Kiril Serebrennikov

Sursa: SovietMovies.Blogspot

In rolul victimei/zobrazhaya zhertvu" (2006) este o adaptare la cinema dupa o piesa de teatru scrisa de Oleg si Vladimir Presnyakov. Regizorul Kirill Serebrennikov este cel care a pus in scena piesa la teatrul "Cehov" din Moscova, urmind ca doi ani mai tirziu sa foloseasca doi dintre actorii de pe scena si in film. Filmul a suscitat reactii contrare in ciuda faptului ca a fost considerat cel mai bun film de catre cineastii rusi in 2006. I s-a reprosat preluarea temelor hamletiene si amestecarea lor cu momente comice si ceva dialog vulgar, de unde succesul la public. Cei care l-au aparat au preferat constructia care amesteca textul mai mult sau mai putin absurd, imagine, secventele animate in alb negru, momentele de comic de situatie si povestioarele de tip banc iarasi mai mult sau mai putin absurd. Viteza de derulare a evenimentelor este atuul numarul unu al artefactului lui Presnyakov. Atuul numarul doi ar fi folosirea in abundenta a filmului in film,cel filmat de camera Liudmilei, politista rotunjoara interesata exclusiv de carnea din frigider si de chituirea ferestrelor pentru iarna. Pentru cei interesati, Liudmila este jucata de catre Anna Mihalkova, fiica lui Nikita Mihalkov.

marți, 3 iunie 2008

Jurnal de TIFF - 3.06 - "Otryv / Soar" de Alexander Mindadze

Sursa: film.ru
Filmul asta a iscat se pare mari discutii peste tot inclusiv in redactia AperiTIFF care a lansat un concurs punind in joc citeva intrebari pe care le voi enumera aici: purtatorul de cuvint al liniei aeriene era si el mort? pilotul chiar era pilot? daca se ciocnisera doua avioane unde erau resturile celui de-al doilea? care era continutul pachetelor care veneau din Egipt? daca batrinul era tatal pilotului care era fratele lui? de ce ii ofera chirurgul un penis lung pilotului? daca pilotul nu avea penis aceasta este cauza faptului ca il pierduse in accidentul de avion sau se datora faptului ca cyborgii rusi nu au penis destul de lung pentru sex cu fantome? accidentul s-a intimplat sau se va intimpla? punctul de plecare al avionului (Egipt) a influentat in vreun fel cele ce au urmat? fantomele pot muri a doua oara? Premiul cel mare este un tricou. Am sa raspund aici pe aceasta cale redactiei, daca le trimit un email vor spune ca am venit prea tirziu cu raspunsul sau nu au tricou pe masura mea etc etc.

Jurnal de TIFF - 3.06 - "The Living End" / "Goana dupa moarte" a lui Gregg Araki

Sursa: Wikipedia

Sa va spun cum a fost cu proiectia lui "The Living End", un film al lui Gregg Araki din 1992. Va intrebati desigur ce are un film de la inceputul anilor 90 cu TIFF-ul din 2008. Pai are, filmul a fost prezentat in versiune remixed and remastered la sectiunea "fara limite". Am intrat la proiectie fara sa stiu ca filmul era din 92 si inca de la inceput mi s-a parut ceva in neregula: povestea celor doi gay detectati ca fiind seropozitivi nu are nimic socant in sine, dar FUNDALUL, da. Daca mai puteti, vedeti filmul si vedeti cit de diferita este America din filmul lui Araki de felul in care apare ea acum in inceputul de secol XXI. Ceea ce m-a socat a fost nu atit relatia sexuala dintre Jon si Luke, necunoscutul in jeansi rupti si haina de piele care seamana ingrozitor cu James Dean (astazi demodat), ci faptul ca acesta din urma scrie pe toate zidurile "Fuck the system". Imi fac deci un mare mea culpa, situatia politica de atunci (ura impotriva republicanilor de la Casa Alba este de inteles, daca stii ca politicienii au preferat mult timp sa inchida ochii desi SIDA devenise aproape o pandemie) si conditia homosexualului de rind in SUA era departe de cea de astazi. 


In rest, filmul include absolut toate temele dragi filmelor cu si despre gay ("noi sintem diferiti de ei" spune necunoscutul seropozitiv amantului sau si el seropozitiv, "lasa-l dracului" ii spune Jon amantului sau atunci cind in plina strada un musculos skin ii ridiculizeaza, etc). Ce mi s-a parut incongruu a fost Luke (Mike Dytri), cel care traieste clipa si nu are curajul sa se sinucida. Obsesiile lui sado maso combinate cu deviza "carpe diem" si cu doza de nebunie care-l face sa-i spuna lui Jon "te iubesc mai mult decit viata" (viata lui Jon, se intelege) nu prea m-au convins. Jon este interpretat de catre Craig Gilmore (cunoscut mai ales pentru rolurile sale in ceea ce se numeste azi in cartile de istorie a cinematografului New Queer Cinema, vezi "The Living End" si "Totally Fucked Up", ambele semnate de Araki) , actorul care urma sa moara la putin timp dupa terminarea filmarilor si caruia ii este dedicat filmul. Jon este tipul de "fag" intelectual si putin depresiv care poseda insa doza de autoironie care il salveaza de a fi patetic. Luke si Jon fac un cuplu interesant, relatia dintre ei este filmata cu foarte mula decenta de catre Araki.

Sursa: SilentVolume


Continui totusi sa cred ca "The Doom Generation" (1995) este un Araki mai incisiv decit nebunul asta de necunoscut cu pantalonii lui rupti si pectoralii lui bronzati care pare a cobori direct din paginile de publicitate din "Têtu".
Imensul soare rosu care invadeaza orizontul, plaja, oceanul si-i inghite pe cei doi amanti este pur si simplu sfirsitul perfect.

Sursa: GayInterestFilms

Daca va hotariti sa urmariti cumva filmul lui Araki, incercati sa-l vedeti la pachet cu "Thelma and Louise" (1991) pentru road movie, s-o gasi intr-o zi un critic de cinema care sa vorbeasca mai pe larg despre dorinta de evazionism a filmelor din anii 90.


N.B: In ceea ce ma priveste, am scris acest post pentru a protesta in felul meu impotriva afirmatiilor de genul 
"Nu cred ca ma mai duc la nici un film din festivalul asta. Nu inteleg ce e cu toate filmele astea homosexuale. Mi-a facut greata, daca am ajuns sa vad cum doi barbati fac dragoste, s-a intors lumea cu fundul in sus"
... si uite-asa vine Apocalipsa.

Jurnal de TIFF - 3.06 - In rind cu lumea si Operatiunea Cineastul


Am vrut sa va vorbesc "putin" si depre cele doua documentare pe care le-am vazut pina acum.

Dr. de Pando


"Operatiunea Cineastul / Operation Filmmaker" (2007) este cel de-al patrulea documentar scris si regizat de Nina Davenport, o poveste foarte ciudata despre destinul unui tinar student la regie din Bagdad, care, datorita unui spot MTV, reuseste sa ajunga in Europa. Nu va speriati, nu este genul de poveste care sa-ti stoarca lacrimi despre modul in care unii cineasti americani stiu sa fie generosi cu colegii lor irakieni. Muthana Mohmed are 25 de ani cind este invitat de Liev Schreiber in Cehia sa asiste la turnarea filmului "Everything is Illuminated", ocazie cu care Nina Davenport se lipeste ca marca de scrisoare de Mohtana si ii urmareste cu atentie destinul. Totul este frumos pina la un moment dat, cind filmarile se termina, Mohtana incearca sa manipuleze producatorul si regizorul filmului care il ajuta pina la un punct dupa care il lasa balta. Nu pe nedrept: Mohtana provine dintr-un mediu middle class, vorbeste despre onoarea araba si continua sa afirme "nu cersesc" desi incearca sa-i vinda gogosi lui Liev Shreiber cum ca familia lui ar fi primit amenintari cu moartea si el trebuie sa plece in America. 

Sursa: FilmCritic


Filmul se termina, Mohtana ramine pe loc in Cehia gratie unor prieteni care il ajuta in continuare, ba chiar ii fac un locsor in echipa de filmari la "Doom" care tot in Cehia se stabileste pentru filmari. Mohtana a invatat intre timp cum sa manipuleze oamenii modulindu-si minciunile, asa ca The Rock si Doug Jones il ajuta sa-si plateasca cele aproape 13000 de lire sterline necesare inscrierii la Academia de film din Londra. Nina Davenport inregisteaza totul, crizele de depresie sau de furie ale lui Mohtana, momentele in care isi plinge de mila si este profund patetic, atunci cind spune alternativ "eu nu cersesc" si "trebuie sa ma ajuti, Nina".
 

"Operatiunea Cineastul" este o prospectare foarte isteata a diferentei teribile intre mentalitatea orientala (Mohtana ar fi putut sa-si gaseasca o slujba ca student, in loc de asta el continua sa-si exaspereze cunostintele cu telefoane pentru suport "tehnic", si asta pentru ca "arabul are o mindrie a lui") si cea americana (nimeni nu traieste ca sa te ajute pe tine, ca sa poti razbate trebuie sa stii sa te faci indispensabil si sa treci daca se poate prin toate treptele meseriei, incercind sa nu deceptionezi pe nimeni prin ceea ce faci). Mohtana este exasperant, profitor si lenes iar Nina Davenport stie asta. Ea stie de asemenea ce inseamna sa te integrezi intr-o societate relativ toleranta, dar care nu-ti va acorda nimic pe gratis. Ce mi-a placut a fost consecventa cu care regizoarea a ales sa depaseasca "simplul studiu de caz", mergind in Bagdad, intervievind prietenii lui Mohtana si luind pulsul ambiantei de acolo.

As fi vazut filmul acesta inscris in catalogul festivalului de film european 2008 care a avut ca tema dialogul inter/multi cultural. As recomanda filmul celor care incearca sa explice esecul rasunator al mai tuturor organizatiilor caritative in spatii atit de diferite de occidentul european si de SUA.

*****

"In rind cu lumea/Be like Others" (regia Tanaz Eshaghian 2008) este un studiu de caz care pleaca de la o situatie foarte speciala : in Iran, una dintre tarile cele mai pioase din lumea musulmana, transexualii au dreptul la operatia de schimbare de sex, care le este platita de stat, in conditiile in care homosexualitatea este platita cu moartea. Subiectul senzational a dus la un documentar relativ bine argumentat in care persoanele intervievate au fost urmarite inainte de operatia de schimbare de sex si dupa, aici participind interviurile luate singurului doctor care practica acest gen de operatii, familiilor care au dorit sa coopereze, prietenilor. De notat ca in Iran exista clerici specializati in problemele transexualilor, politai care le elibereaza permise de circulatie in haine femeiesti/masculine, ba chiar si un birou in cadrul ministerului sanatatii care elibereaza certificatele care atesta ca operatia este fezabila in cazul cutarui sau cutarui caz.


Ce mi s-a parut ciudat, regizorul nu incearca deloc sa explice ce este un transexual si ce vrea el de la viata si de la ceilalti. Exploatarea marginalizarii face parte din partea senzationalista, numai ca este foarte posibil ca publicul sa puna semnul egal intre homosexualitate si transexualitate. Ulterior, tot gindindu-ma, am ajuns la concluzia ca poate confuzia este voita, in documentar exista si cazuri de persoane care s-au razgindit in ceea ce priveste operatia de schimbare de sex. E posibil ca documentarul sa doreasca sa prezinte transexualitatea ca fiind o portita legala pentru unii homosexuali practicind si travestirea sa-si poata acorda cit de cit identitatea interioara cu cea din certificatul de nastere. Pentru un moment, m-am gindit la ideea fixa a ideologiilor de tip islamic axate pe schimbarea cu orice pret a oamenilor, la urma urmei schimbarea corpului este mult mai usor de realizat decit cea a ideilor.

Jurnal de TIFF - 3.06 - "Istoria 52" de Alexis Alexiou - Too much!

Teatro Van Drian

"Povestea 52" (regia Alexis Alexiou, 2008) este dupa spusele organizatorilor primul film grec care a calcat pragul competitiei TIFF de cind a aparut ea. Avem de-a face cu un film ambitios care vrea sa adune laolalta elemente de thriller, drama si film fantastic. Amestecul acesta este atit de strins, probabil ca regizorul nu s-a indurat sa reduca posibilele lecturi ale filmului sau. Am vazut probabil numai citeva dintre posibilele grile de "lectura" ale povestii cu pricina:

a/ "Spider" meets "Clean, Shaven
Iasonas are clar o problema de disociere de personalitate, combinata cu halucinatii perturbante si pentru spectator (exces de imagini nefocalizate), cu probleme de memorie (care poate ascund o crima sau poate o inventeaza doar) de orientare in timp. Iasonas mai are si o gramada de manii care pot fi puse pe seama burlaciei sau pe dorinta compulsiva de a controla tot ce misca in spatiul sau vital. Psihicul perturbat se neaga pe sine insusi ( Iasonas spune ca nu ia pastile, desi dulapul este plin de medicamente antidepresive puternice ) si confunda realitatea cu povestea care se poate reface la infinit


b/ "Insomnia" meets "El Maquinista" 
"Nu trebuie sa dorm altfel se va intimpla din nou", iata de ce Iasonas pare sa sufere de aceeasi perturbare a somnului care il impinge la crima pe personajul interpretat de Christian Bale. Personajul nostru percepe vag dualitatea care zace in mintea si mai ales in visele sale ( in somn el o omoara/ o alunga/ o bate/ o violeaza pe biata Pinelopi). Ciudat si tratamentul de care au parte visele lui Iasonas ( cind era mic el putea sa si le impuna, acum cind e mare, ele se dovedesc incontrolabile, asa incit Iasonas scapa de ele uitindu-le pur si simplu).

c/ "Eternal Sunshine of the Spotless Mind" meets "Groundhog Day" 
Sint multe povesti despre povestirea in spirala care amesteca trecutul si prezentul intr-un fel de banda Moebius infernala (vezi "Primii ani din viata lui Erik Nietzsche: partea I" unde profesorul de scenaristica vorbeste despre o naratiune care se desfasoara astfel). Asadar nu exista inceput si nici sfirsit, povestea reincepe din mai multe momente diferite ale relatiei lui Iasonas cu Pinelopi si poate evolua incontrolabil catre sfirsit pe care Iasonas se incapatineaza sa-l schimbe. Regizorul pluseaza venind cu elementul de film fantastic (actiunea pare ca se petrece in 2011) care probabil declanseaza un atac de panica personajului sau de vreme ce acesta se agata atit de puternic de Pinelopi.


Imaginati-va un pic din toate aceste referinte inghesuite intr-un singur film si veti intelege de ce i-am dat subtitlul "Too much". Scenariul este excesiv de incarcat, conceptia imaginii la fel: planuri macro pe petele de pe tavan, din spatele caloriferului, pe taietura de la deget, pe petele de grasime, de singe sau de pasta de dinti si mai ales pe innebunitoarele periute de dinti. Pina la urma, totul ajunge sa fie luat in plan foarte apropiat, pina si fetele celor doi protagonisti sint deformate de acest gen de cadre. Totul se desfasoara in ingustimea unui interior de apartament care devine si mai ingust cind ai de-a face cu cadrele alea nefocalizate, cu imaginile luate prin perdeaua de la dus sau prin aburul apei fierbinti.

Regizorul a vrut probabil sa arate prea mult, nu e nevoie de atitea indicii pentru a crea ambiguitatea si posibila multiplicare la infinit a unei povesti care probabil nici macar nu a existat (Pinelopi este atit de incredibil de buna, incit iti pui intrebari serioase cu privire la existenta ei).

luni, 2 iunie 2008

Jurnal de TIFF - 2.06 - Singe contaminat (Myrin) de Baltasar Kormákur


Wikipedia


Titlul romanesc este prost ales, filmul islandez se numeste Myrin/Jar City sau ma rog "orasul borcanelor". "Myrin" (2006) este unul din ultimele filme ale islandezului Baltasar Kormákur, actor producator regizor si scenarist, va mai aduceti aminte, acum doi ani parca, la TIFF fusese programat "The Sea/Hafið" din 2002, film care pina la urma a fost anulat. Iarasi am ramas cu un regret, de data asta nu i-am scapat filmul. "Myrin" nu trebuia sa fie un succes de public: are toate atuurile filmului de autor (planuri lungi si lente, oameni care vorbesc putin, o imagine superba dar nu "frumoasa", un montaj simplu si onest cu spectatorul), si totusi a fost considerat cel mai bun film islandez al anului 2006. Kormákur a ales varianta thriller politist foarte bine inchegat cu focalizare pe doua personaje care se vor intilni in final. Nu am de gind sa va povestesc filmul, va invit doar sa il vedeti. Ceea ce m-a interesat in mod special a fost atmosfera aceea islandeza cu totul speciala care mi-a adus aminte de Ragnar Bragason (venit si el anul trecut la TIFF cu Copiii/Börn, un alt film bun din 2006.)

Jurnal de TIFF - 2.06 - Ce nu stie nimeni - de Søren Kragh-Jacobsen

Sursa: scope.dk


"Ce nu stie nimeni/Det som ingen ved" este ultimul film al lui Søren Kragh-Jacobsen, regizor, scenarist, fost muzician si co-fondator al miscarii "Dogma95" ( primul sau mare succes de critica este "Mifune's Last Song / Mifunes sidste sang", un produs foarte aproape de principiile dogmei.) "Ce nu stie nimeni" nu are nimic din aceasta din urma, este doar un thriller politic care se lupta vitejeste cu conventiile unei povesti hiper exploatate. Thomas, maestru papusar si cintaret free lance, care-si cistiga piinea dind spectacole prin scoli, afla ca sora sa Charlotte a murit in urma unui accident cusut cu ata alba. Intrigat, Thomas incearca sa porneasca o ancheta personala si ajunge la un complot legat de CIA, de terorism subventionat de servicii secrete, de arme toxice si urmariri spectaculoase, siguranta nationala si sloganuri nationaliste. Urmarit din toate partile, haituit si santajat cu viata fiicei sale, Thomas sfirseste prin a ceda si a accepta existenta unui Big Brother. Cum spuneam, tema nu este deloc noua, a fost unul dintre subiectele predilecte ale filmelor americane de dupa anii 90. Paranoia camerelor de luat vederi si a sistemelor de ascultare este strins legata de amenintarile teroriste, de obsesia securitara a societatilor care adora ordinea si mai ales de ideea de respectare a drepturilor individuale cu care nordicii nu se joaca deloc.

Jurnal de TIFF - 2.06 - Primii ani din viata lui Erik Nietzsche (partea I) sau Cum sa filmezi cu orice pret frunze.doc

Nordisk Film & TV Fond 

"Erik Nietzsche c'est moi" ar putea spune Lars von Trier despre personajul principal din acest film regizat de danezul Jacob Thuesen. "De unge år: Erik Nietzsche sagaen del 1" (2007) este un proiect care are la baza un scenariu semnat Lars von Trier, care probabil in tinerete a uzat de aceleasi tehnici de manipulare pentru a-si satisface monomania cinematografica. Nu cred ca a fost vorba de frunze, cum este cazul lui Erik, care toata facultatea invata cum sa ajunga sa-si faca filmele dorite cu orice pret, santajul si "intelegerea" fiind tacticile preferate. Intrebarea unica a lui Erik (si daca nu ai naratiune, unde pui camera pentru a filma?) este o trimitere directa catre filmele experimentale pe care scolile de cinema nu prea le agreeaza si catre care se reped studentii la regie de film aflati in goana catre ceva original. Ok, filmul pune deschis multdiscutata problema a finantarii "filmelor de mijloc" (folosesc aici conceptul lansat de Pascale Ferran in Franta, nu stiu cum i-or zice danezii), adica filmului de autor.

Jurnal de TIFF - 2.06 - "Monrak Transistor" de Pen-Ek Ratanaruang

Wise Kwai's Thai Film Journal

Am pentru Pen-ek Ratanaruang o afectiune cu totul speciala, probabil datorata oportunitatilor de a vedea mai toate filmele sale. Imi lipseste din colectie "Last Life in the Universe". Acum un an la DaKino am avut ocazia sa-l ascult prezentindu-si micul medalion cinematografic care consista in "Ploy" (2007) si "6ixtynin9/Ruang talok 69" (1999). Cu doi ani in urma, B-Est si-a sters multe dintre pacate aducind "Invisible Waves" (2006). Imi doream foarte tare sa vad si "Transistor Love Story/Monrak Transistor" (2001). Care m-a fermecat, a fost ca de obicei, la toate filmele lui, dragoste la prima vedere. Intre paranteze fie spus, ceea ce ma lasa cu gura cascata in ceea ce-l priveste pe Pen-ek este incredibila lui mobilitate si siguranta cu care se misca in toate genurile cinematografice pe care uneori le si mixeaza cu o gratie rar intilnita. "Ploy" este un hai sa-i spunem film d'auteur combinat cu pasaje cintate, "6ixtynin9" este o comedie neagra, un fel de adaptare a comediei negre british la realitatile tailandeze. "Invisible Waves" este o combinatie de thriller si mister cu o vaga poveste de gangsteri.

Jurnal de TIFF - 2.06 - "I'm Not There" de Todd Haynes - Aceasta nu este o cronica de film !


Ehee despre filmul asta s-a scris atit de mult incit promit sa fiu relativ concisa.

Sursa: Wikipedia


duminică, 1 iunie 2008

Jurnal de TIFF - 1.06 - "Om Shanti Om" de Farah Khan

Sursa: Vakrokti

Asociez filmele indiene acadelelor multicolorate, prea dulci pentru a fi ingurgitate in cantitati mari, binevenite din cind in cind pentru senzatia aceea tonica pe care o poate lasa in urma un delir sau un vis frumos. Pastrasem un oaresce sentiment de culpabilitate de la TIFFul trecut cind am ratat "Devdas" cu gratie. Asa ca anul acesta, am decis sa ma revansez si uite-asa am ajuns la "Om Shanti Om", unul dintre succesele made in Bollywood 2007. Povestea este interesanta, zic eu, pentru cei care adora stilul Bollywood, ei vor recunoaste intr-o clipa toate trimiterile la alte filme de gen : o dragoste atit de mare incit nu are voie sa moara in ciuda mortii violente care ii ucide pe cei doi parteneri. 

Jurnal de TIFF - 1.06 - Iarasi scurtmetraje


© Vivement Lundi


Sectiunea "Umbre I" este, sincera sa fiu, mult mai buna decit cea vazuta ieri. Bine am facut ca nu am ratat-o, va sfatuiesc sa o cautati in program, vineri 6 iunie, cind se redifuzeaza. Filmele sint mai lungi si mai bine inchegate, selectia s-a facut probabil pe principiul "ok sa fie umbre, dar si o doza de umor". 

"Vampirul pensionar" ("The Vampire Retires" de Travis Craw) exploateaza toate poncifele draculesti, le amesteca si face o poveste despre un vampir care are proasta idee de a invia in zilele de azi cind detergentul de geamuri poate inlocui cu succes usturoiul iar o coada de mop se poate infige in inima precum tepusele de odinioara. Prima data cind mi se intimpla sa vad ca vampirul este considerat "român" de catre receptionista suedeza a unui amarit de hostel.

Jurnal de TIFF - 1.06 - "Inca o poveste de dragoste" sau Love bites (de Ole Bornedal)

Sursa: JustAnotherLoveStory.com

"Inca o poveste de dragoste", film danez din 2007 semnat de Ole Bornedal (actor, realizator, scenarist si director de teatru) este un thriller fair play. Daca m-as fi luat dupa mini avancronica din AperiTIFF semnata de Miruna Vasilescu, as fi fugit mincind pamintul; articolasul vorbeste despre criza virstei de mijloc bat-o vina si bineinteles lipsa de comunicare intre oameni, fetisul criticilor de cinema de la Antonioni incoace. Citez:
"planul vizual este separat de cel auditiv: auzim ce se intimpla in capul lui Jonas, vedem ce i se intimpla in realitate lui Jonas. Rezultatul: o viziune bruta asupra lipsei de comunicare intre oameni."
Daca voi intelegeti ceva, sa-mi spuneti si mie.

Jurnal de TIFF - 1.06 - "Arca ruseasca" (Aleksandr Sokurov) sau Adio Europa !

Sursa: Wikipedia

Aleksandr Sokurov a avut in 2002 ideea de a face un film despre faimosul marquis de Custine si despre celebrele sale memorii "Lettres de Russie" (1839), una dintre cartile cele mai citite pe furis in Rusia sovietica, asta datorita poate pertinentelor consideratii custiniene asupra sistemului politic tarist, foarte asemanator la urma urmei cu cel comunist. De fapt, in "Arca Ruseasca" Custine este un pretext, un ghid european dublat de un misterios personaj din off, probabil rus 100%, ale caror schimburi de replici condenseaza diferentele enorme dintre Rusia (de atunci si de acum) si Europa pe care Custine o reprezinta cu onor. Filmul nu este un proces al istoriei, ci o poezie scrisa pe marginea timpului care a apus, condensat astazi in Muzeele din Sankt Petersburg care pastreaza ramasitele acestuia ca intr-o arca pierduta pentru totdeauna. 

Jurnal de TIFF - 1.06 - "La Zona" (Rodrigo Pla) sau principiul zidului

CinemaPeliculas

"La Zona" (o coproductie Spania Mexic din 2007) este o ilustrare a principiului zidului : il construiesti ca sa te aperi de altii si intr-o buna zi te trezesti ca ai devenit prizonierul lui. In lungmetrajul de debut al lui Rodrigo Pla, zidul este impartial, ambele comunitati se constituie in insule prizoniere si autarhice. Pe de o parte, La Zona este un cartier izolat de lume cu propria paza, propria scoala, propriul sistem de securitate si de ce nu, propriile legi. Pe de alta parte, periferia mizera care se intinde pina la umbra zidului priveste cu lacomie peste sirmele ghimpate si deseori actioneaza dupa propriile legi (de ce sa nu profiti de un panou care darima zidul pe timp de furtuna? de ce sa nu furi de la cei bogati? de ce sa nu ucizi daca cei bogati se opun?) Politia nu intervine cu prea mult zel atunci cind vreunul dintre sarantoci este ucis sau un pericol inchis in "la zona" mai ales daca jocurile sint aranjate prin sume generoase de bani.