 | |
| Sursa: Allocine |
Un film de scheciuri care se leaga unele de altele intr-un
anumit punct, o "cafeteria" de la periferia unui oras oarecare
(ginditi-va un pic la "Short Cuts" al lui Altman).
In alb-negru (a fost intotdeauna o optiune la moda, e foarte chic). In format
1.37. Fonduri: mici si foarte mici la baza aflindu-se producatorii filmului
anterior al lui Benchétrit (Janis et John), plus societatea "Wild
Bunch" plus ceva fonduri de la Canal+. Sursa de inspiratie: "Goodfellas" (1990) si prima fraza
pronuntata din off de catre Henry Hill (Ray Liotta) "As far back as I
can remember, I always wanted to be a gangster".
Posibila concluzie: filmul lui Benchétrit este un omagiu
adus filmelor cu gansteri, incepind cu cele din perioada muta (vezi "heist"-ul intentionat de chelnerita Anna Mouglalis
si conceput ca un filmulet mut cu intertitlurile si gagurile de rigoare).
 | |
| Sursa: Allocine |
Ajungem apoi la gangsterii anilor 50, carora Benchetrit le aloca unul dintre
scheciuri "C'est fou comme ça a changé" in care o gasca de
jefuitori de banci pensionati au revelatia trecerii timpului atunci cind in
locul ascunzatorii lor de acum 30 de ani (o casuta in mijlocul unei paduri)
gasesc cafeteria. Banca lor preferata, deja jefuita de mai multe ori, a devenit
McDonald's. O tempora, o mores ! Chestia asta se leaga de un alt scheci
in care Alain Bashung se joaca pe sine insusi, la fel si Arno ("Oh
Gaby"). Cei doi muzicieni-cintareti-compozitori se intilnesc in aceeasi
cafeterie fatidica si isi platesc polite vechi. "Oh Gaby" este
scheciul cel mai slab dupa mine si cel care nu prea are ce cauta aici pentru ca
nici Bashung nici Arno nu au legatura cu
gangsterii (poate doar daca nu punem furtul de idei din cultura plus furtul de
partenere pe aceeasi etajera cu jaful armat).
 |
| Sursa: Allocine |
Povestea care inrameaza "J'ai toujours rêvé..." este o intilnire
intre doi necunoscuti (chelnerita care inainte fusese casierita la un "péage"
pe autostrada si un necunoscut). Unica arma din dotare trece de la unul la
altul numai asa, de amorul artei, pentru ca banii nu conteaza, gangsterul a la
Scarface trebuie sa fie un erou.
Scheciul cel mai savuros este cel dedicat rapitorilor. Asta include doi amici de virsta mijlocie, un pistol cu bile, o zebra de plus de marimea unui ponei, o adolescenta suicidara, un canar, amintirea unui ciine care se chema Marley, ce mai, o poveste atent construita, cu un comic de limbaj dulce amarui.
Scheciul cel mai savuros este cel dedicat rapitorilor. Asta include doi amici de virsta mijlocie, un pistol cu bile, o zebra de plus de marimea unui ponei, o adolescenta suicidara, un canar, amintirea unui ciine care se chema Marley, ce mai, o poveste atent construita, cu un comic de limbaj dulce amarui.
Asadar, scheciurile lui Benchétrit
aduna mai multe tipuri de gangsteri si reprezentarile lor in lumea cinema-ului
si le da intilnire in aceeasi cafeterie solitara, care functioneaza ca un fel
de scena (sa nu uitam, Benchétrit adora mai ales teatrul ).
Incercati sa vedeti "J'ai toujours rêvé ...", admirati montajul,
gagurile, rasturnarile de situatie care trebuie sa fie teatrale, schimbarea de
registru de la comicul in hohote la cel melancolic. Scenariul da dovada de
rafinament lingvistic, gangsterii pensionari vorbesc ca Jean Gabin (de exemplu
in rolul lui Paulo les diam's in "Du rififi à Paname") si Lino Ventura ("Les tontons flingueurs").
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu