De-ale animatiei - Universul sardonic (David O’Reilly)

Motto: “Don't worry, it's just animation. It has no real effect on people."

Intr-unul dintre cosmarurile mele recente se facea ca eram unul dintre anonimele personaje pixelate la maxim pe care David O’Reilly le cultiva in animatiile sale. Povestile care cresc in jurul unul astfel de set de personaje sunt atat de veninoase si de insidioase, incat convin mai degraba depresivilor dinamici, anxiosilor cronici si psihoticilor in faza apatica. Un astfel de personaj are o durata de viata extrem de scurta si in 99,99% din cazuri se bucura de un sfarsit violent si lipsit de sens ori de compasiune. Frenetic, aflat in continua si inutila transformare, universul davidoreillian seamana cu o banda Moebius sau cu o tampita de scarita Escher in care nivele narative diferite se intrepatrund fatalmente. Imaginati-va un concert de oracaieli repetitive transpuse in simboluri de unicod si aveti “The External World”, una dintre putinele bijuterii pe care NexT le-a presarat in programul “Short Matters”. (Nu va fie lene sa accesati linkul de mai sus, puteti vedea filmul gratis).

Scotocind ici-colo am dat peste un interviu in care cineastul vorbeste intre altele despre relatia de ura-fascinatie pe care o intretine cu animatia (senzatia pe care o are atunci cand sfarseste un film frizeaza, spune el, extazul), precum si atentia pe care o acorda ideilor mici care sateliteaza o idee majora - accentul pe care el il pune pe lipsa de sens a unor fapte, idei sau notiuni folosite ici-colo in filmuletele sale frizeaza oarecum procesul dicteului automat. Mi-au placut foarte mult reverenta pe care O’Reilly o face tacerii (animatia nu este, pentru el cel putin, ilustrare a unui mood muzical cu care se obisnuieste sa se inceapa un scurtmetraj animat) si refuzul de a pune un semn de egalitate intre gagul cartoonesc si animatia adevarata.

DavidOReilly.com

A compune un personaj

Incantata sa-l descopar pe François Truffaut in se pare ultima sa aparitie televizata, mai precis un “numar” din “Apostrophes” (din 1984) in care el trebuie sa vorbeasca despre reeditarea cartii-interviu cu Hitchcock. Interesant este sa-l vezi pe Pivot ca se indeparteaza la un moment dat de la subiect si-l intreaba cu insistenta pe Truffaut ce parere are el ca scenarist despre personaj. Iata-l pe Truffaut, incoltit si obligat sa pledeze un pic off topic pentru filmul care favorizeaza personajul. Sfarsitul fragmentului surprinde aceasta “profesiune de credinta” pe care cineastul o ofera cu modestie, subiectul discutiei fiind totusi marele Hitchcock: 

”(…) je suis assez en faveur du film de personnages, c’est-à-dire quand le personnage est très vivant on a besoin de peu d’histoire ou de moins d’action et j’aime assez les films de personnages ou les personnages sont importants.”

Note de subsol – “Politist, adjectiv” de Corneliu Porumboiu

Spunea nu demult un cineast roman ca e imposibil sa faci un film de actiune serios cu echipa romaneasca pentru ca invariabil scenele cele mai palpitante se transforma fara voia lor in secvente comice. M-a luat deci cu racori atunci cind am citit despre proiectul de film politist care urma sa fie regizat de Corneliu Porumboiu, racori care s-au risipit atunci cind am vazut "Politist adjectiv" pentru prima oara.

Nu, nu este un film politist. A trebuit insa sa mai dau o fuga la cinema pentru o portie suplimentara de "Politist" ca sa-mi permit sa speculez pe tema "bine bine, filmul asta atunci ce e?"