Motto: “Don't worry, it's just animation. It has no real effect on people."
Intr-unul dintre cosmarurile mele recente se facea ca eram unul dintre anonimele personaje pixelate la maxim pe care David O’Reilly le cultiva in animatiile sale. Povestile care cresc in jurul unul astfel de set de personaje sunt atat de veninoase si de insidioase, incat convin mai degraba depresivilor dinamici, anxiosilor cronici si psihoticilor in faza apatica. Un astfel de personaj are o durata de viata extrem de scurta si in 99,99% din cazuri se bucura de un sfarsit violent si lipsit de sens ori de compasiune. Frenetic, aflat in continua si inutila transformare, universul davidoreillian seamana cu o banda Moebius sau cu o tampita de scarita Escher in care nivele narative diferite se intrepatrund fatalmente. Imaginati-va un concert de oracaieli repetitive transpuse in simboluri de unicod si aveti “The External World”, una dintre putinele bijuterii pe care NexT le-a presarat in programul “Short Matters”. (Nu va fie lene sa accesati linkul de mai sus, puteti vedea filmul gratis).
Scotocind ici-colo am dat peste un interviu in care cineastul vorbeste intre altele despre relatia de ura-fascinatie pe care o intretine cu animatia (senzatia pe care o are atunci cand sfarseste un film frizeaza, spune el, extazul), precum si atentia pe care o acorda ideilor mici care sateliteaza o idee majora - accentul pe care el il pune pe lipsa de sens a unor fapte, idei sau notiuni folosite ici-colo in filmuletele sale frizeaza oarecum procesul dicteului automat. Mi-au placut foarte mult reverenta pe care O’Reilly o face tacerii (animatia nu este, pentru el cel putin, ilustrare a unui mood muzical cu care se obisnuieste sa se inceapa un scurtmetraj animat) si refuzul de a pune un semn de egalitate intre gagul cartoonesc si animatia adevarata.
 |
| DavidOReilly.com |
Am facut cunostinta cu David O’Reilly la Animest-ul de anul trecut, care a ales sa includa in programul “Mozaic“ superbul “Please Say Something”. PSS este un fel de summa artistica condimentata din belsug cu filozofie personala si pusa sa alerge cu 100 km/ora prin fata ochilor spectatorului. Cum autorul chiar insista ca filmul sa fie embeddat de cat mai multe ori:
”I worked hard to make this free online, so pass it around to everyone you know and if you have a blog, embed it. Embed it several times over! The downside of making it free is that some festivals will no longer value it and certain channels won’t buy it, and the only real way of making up for that is to spread it far and wide. Help prove that the web as a distribution model for animation works!”
O sa o fac si eu aici cu cea mai mare placere:
PSS este povestea exclusiva si inseriata a diverselor sfarsituri posibile ale relatiei (disfunctionale) dintre Pisica si Soarece. El este scriitor si maniac, ea este anxioasa si dependenta psihologic de el. Sunt trecute in revista sinuciderea de ambele sexe, rosatura culpabilitatii, violenta domestica, dezdragostirea, reindragostirea, blocajul paginii albe, imbratranitul impreuna sau separat in 23 de episoade a cate 25 de secunde fiecare. Ochiul nu are practic timp sa prinda tagurile care impodobesc fiecare episod, astfel incat ceea ce este si ceea ce ar putea fi, ceea ce este imaginat si ceea ce ar decurge dintr-o astfel de situatie imaginara se amesteca de-a valma. In fundal, un decor minimal care seamana izbitor cu joculetele care circulau pe dischete acum "n" ani. Alb-negrul declina in gri si cateodata in culori violente, animatia este atona, montajul formidabil de eficace, la fel si sound design-ul. PSS este un condensat de psihologie a relatiei de cuplu. Pentru prima data el si ea fac parte din specii diferite, lucru pe care “Tom si Jerry” n-ar indrazni sa-l practice niciodata. Intentia declarata a autorului este un fel de demolare a genului cartoonesc:
”I wanted to do an update (or destruction) of the cat and mouse genre of cartoons”.
In acelasi interviu interesant pe tema PSS, David O’Reilly isi motiveaza astfel optiunea artistica a acestui tip de reprezentare:
“I wanted to see how far you could strip it down without being cold and minimalist. This way of working was entirely influenced by Bresson’s ideas on authenticity, whereby no images should have any power or value except through their position and relation.”
M-a frapat mult faptul ca un animator cu state serioase de lucru in lumea animatiei experimentale invoca fara sa clipeasca autenticul bressonian si releaga importanta imaginii la capacitatea acesteia de a crea legaturi si relatii, de a inchega adica o lume paralela.
Pentru ca tot vorbim de lumi paralele, dupa PSS, O’Reilly a trecut la explorarea unui alt univers. Asa a aparut The External World, proiect mult mai ambitios dedicat deconstruirii ideologiei senzitivitatii; 17 minute grele in care se deruleaza fara incetare o baterie de naratiuni abia schitate, adevarata descriere aproape in fast forward a unei lumi care seamana cu un neg deranjant. Jocuri video, cinema, animatie de toate soiurile, gaguri sinistre si neasteptate, violenta cat cuprinde, justificata sau nu, toate relative la seturi de (re)sentimente cultivate in gol de o lume desensibilizata. Repetitia este regula de baza, or pentru autor repetitie inseamna conditionare mecanica, depresie, tristete, violenta. De la batranelul alunecand pe coaja de banana (gagul clasic devenit twist dramatic) la familia de sitcom care se insulta copios inainte de a dezmembra impreuna un necunoscut, la cuplul tata-fiu care sfarseste decapitat din greseala. Universul lui O’Reilly sufera de o acuta lipsa de sens. De xenofobie generalizata, de perversiuni sexuale si lacomie, de ura acuta fata de celalalt. Totul este atins de acest suflu morbid care reviziteaza sistematic aceleasi locuri derealizate: casa de batrani, strada, jocul televizat, copilul cu pianul, fetita cu viermele.
Sincera sa fiu, nu ma mai asteptam ca baiatul care se chinuie la pian sa sfarseasca prin a depasi inevitabila balba, oferind publicului spectator cea mai trista fraza muzicala a sezonului (o puteti asculta aici).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu