Program special de scurtmetraje - cativa elefanti si vreo doi fluturi

In urma cu o saptamana, NCRR propunea spre vizionare un criptic program “special” de scurtmetraje. Vedeta impinsa in fata in prezentare era “Vampire”, o ciudatenie de filmulet pentru care Apichatpong Weerasethakul semneaza montajul, imaginea si regia, restul programului fiind misterios trecut sub tacere.

KickTheMachine

La fata locului am descoperit ca programul special era de fapt o selectie a produselor Hi Film cu scurtmetraje mai vechi si mai noi, deja prezentate in numeroase alte ocazii, unele fiind incluse in varianta “5 succese mari pentru 5 filme mici” pe care am vazut-o la cinema cu ocazia primelor programari in sali.

Initial m-a infuriat varianta aceasta prea putin ortodoxa de promovare a cinema-ului local pe care am incadrat-o la capitolul “soricarii”. Experimentul mi-a dat insa de gandit, iar impresia din final cu care am ramas a fost una de adanca melancolie: intre “Vampire” si majoritatea scurtmetrajelor romanesti distanta este enorma. Mi-am inchipuit instantaneu o trupa de pahiderme deplasandu-se cu chiu si vai, singurele momente de imponderabilitate, de firesc fiind oferite de scurtmetrajul thai si de “Lampa cu caciula” a lui Radu Jude.

Vrand nevrand a trebuit deci sa revad “Alexandra”, scurtmetrajul lui Radu Jude din 2006 si sa-l compar cu faimoasa “Lampa cu caciula” (2007) si, de ce nu, cu “Cea mai fericita fata din lume” daca tot mi-am putut revedea a posteriori notitele. Este evident ca Radu Jude a crescut, ca plictisul, coltosenia nejustificata si dialogul pueril din “Alexandra“ au avut timp sa se decanteze. Ifosul a disparut, montajul si-a topit asperitatile, castingul a evoluat si iata, “Lampa cu caciula” poate sa zboare.

“Alexandra“ este povestea plictisitoare a unei scene de criza domestica in care prevaleaza nervii, injuraturile si tot esafodajul unui hiperrealism local: un tatic divortat este tare suparat pe viata si isi imagineaza ca este victima unui complot inscenat de fosta nevasta, instrumentul principal fiind inocenta sa fetita, Alexandra. Mobilul crimei: indepartarea tatalui din viata fetitei care trebuie sa invete pianul sambata, nu sa mearga in parc cu tati, pardon Tavi. ”Alexandra” sufera de scolarisme: scenariu muncit si slefuit sa sune cat mai firesc (as!), montaj hiper explicit, o camera martor anosta. Teatrul conflictului seamana cu un platou de talk show, personajele sunt invitate sa intre in scena si sa se explice ca la teve, culoarea locala de mahala primeaza.

In “Lampa cu caciula” insa, acelasi cotidian mic si urat capata suflu epic. Personajele ca sunt in sfarsit lasate sa se implineasca de-a lungul calatoriei dus-intors pe care tatal, fiul si televizorul cu lampi o fac intr-o zi ploioasa de duminica. Dialogul este animat de o energie proprie, indracita gata sa infloreasca in mai multe directii narative deodata. Cand hatru (vezi polemica antene vs coarne ori teoria PCL-ului) cand violent (discutia aprinsa din birt, injuraturile tatalui la intoarcerea in sat) cand melancolic. Personajele sunt 100% vii, iar camera stie sa exploateze luminozitatea mohorata si ploioasa. Este  loc pentru multe lucruri in “Lampa cu caciula”, inclusiv pentru cateva elemente de “culoare locala” si de umor negru-gri.

In ceea ce-l priveste pe Paul Negoescu, prezent in programul special cu doua scurtmetraje, situatia nu s-a schimbat deloc. “Acasa” (2007) a fost deja inclus in programul de 5 scurtmetraje romanesti pregatit pentru salile de cinema, dar despre “Renovare” (2009) nu auzisem pana in prezent. Revazut, “Acasa“ mi s-a parut  la fel de fad si de scolaresc ca la prima vizionare si poate deja depasit in ceea ce priveste subiectul. Mi l-am inchipuit pe scenarist colindand Bucurestiul de acum 4-5 ani si tragand cu urechea la vrutele si nevrutele discutiilor improvizate in taxi si notand febril “actualitatea”: UE, capsunari si constructori, Spania, calatorii cu autocarul, beculete de Craciun, bani, angajat la butic vs emigrant, integrare samd. Cam scolareasca este si constructia narativa (a fost odata un tip care munceste din greu, se intoarce acasa de sarbatori si nimeni nu-l asteapta de fapt cu caldura pe care si-o doreste el), iar schepsisul final aproape ridicol de subtire.

Situatia se repeta punct cu punct in “Renovare” (2009), unde pojghita pare inca si mai subtire (filmului ii lipseste ingrozitor de mult verva actoriceasca a lui Gabriel Spahiu care salva “Acasa” de la inec). Atentia pare sa se concentreze pe scenariu: o poveste despre renovarea unui apartament vazuta din cele trei perspective aproape similare ale mamei, fiului si bunicii care merg in spirala si incearca sa se completeze unele pe altele, un fel de tribut adus genului "Lola rennt” caruia ii sta mai bine in videoclip. In rest, dialoguri gaunoase, personaje unidimensionale (bunica este pisaloaga, nepotul nervos, mama plictisita), ansamblul devine pur si simplu enervant.

Programul a propus in incheiere o noutate, scurtmetrajul “Icre negre” (2010) semnat de Razvan Savescu, copie palida si necrescuta a eternei povesti despre un adult si un copil traversand o perioada de criza. Numai ca de data aceasta criza este telenovelistica, adultul nefiresc, copilul strident, aluzia consumerista greu de inghitit.

*****

KickTheMachine

Am lasat la urma inceputul, adica “Vampire” (2008) de Apichatpong Weerasethakul. Reactia soptita a unei spectatoare (“nu am inteles nimic”) m-a convins sa pledez pe acest filmulet in mai multe cuvinte. Nici eu nu as fi inteles mare lucru din filmuletul acesta, daca nu as fi vazut in prealabil “Phantoms of Nabua“ si “A Letter to Uncle Boonmee” cu ocazia altor festivaluri, daca n-ar fi fost intalnirea cu “Blissfully Yours” si cu “Syndromes and a Century” acum ceva timp. Un astfel de film “mai altfel“ se pregateste cu mare grija de catre programator, nu se arunca de-a valma intr-un program special doar din dorinta de a multumi fundatiei Vuitton pentru sprijin.

Mare pacat deci ca “Vampire” a fost taiat de ambientul sau legat de instalatia “Primitive” si de celelalte filmulete care alcatuiesc marele proiect de resuscitare a (re)amintirii la care s-a inhamat de ceva vreme cineastul tailandez. Cronologic vorbind, “Vampire” este unul dintre primele filme care exploreaza “basnele” care bantuie regiunea ocupata timp de 20 de ani de armata tailandeza aflata in conflict cu factiunile comuniste. Cand zic “basna” ma gandesc la bagajul acela de credinte, povesti pe cale de a deveni mituri si care imbraca “traumele” sociale produse de istorie intr-o armatura mistificatoare. Ulterior “Phantoms of Nabua” (2009) va pleca de la povestea localitatii cunoscute drept “satucul vaduvelor” din cauza  frecventelor disparitii ale barbatilor din zona in jungla. Atat filmul cat si instalatia “Primitive” vor alege sa reactiveze aceasta stranie dispozitie animista facand apel la un grup de actori, barbati in exclusivitate. “A Letter to Uncle Boonmee” va relua tematica disparitiei colective pe fondul unei istorii tulburate intr-un film fantastic.

KickTheMachine

In 2008, “Vampire” prefigura aceeasi tematica din perspectiva unei false incursiuni ornitologice. Punctul de plecare este similar (o calatorie intr-un loc uitat, bantuit, mancat de spirite si de uitare) numai ca scopul este altul: excursia este menita sa captureze unul dintre cele mai ciudate exemplare aviare ramase in libertate undeva in nordul Tailandei. Vocea din off de la inceput plaseaza “actiunea” in jungla de la granita din Tailanda si Birmania unde localnicii ar fi identificat creatura numita Nok Phii (“pasarea fantoma”) se pare unica specie de pasare care se hraneste exclusiv cu singele altor animale. Extrem de discreta, niciodata capturata in zona, ducand probabil o existenta nocturna, Nok Phii risca sa fie doar o “basna”, animal imaginar vampirizand fortele vitale ale localnicilor care se dovedesc incapabili sa mai duca o viata normala dupa invadarea regiunii de catre tailandezi.

KickTheMachine

La lumina lanternelor si a proiectoarelor, filmand cu camere usoare de umar, echipajul lui Apichatpong improvizeaza pasarii o capcana. Punerea in scena insasi are consistenta unui ciudat si decalat vis, atat de asemanator cu reputatia pasarii fantomatice, iar filmul in sine, fara cap, coada, morala si poveste explicita se poate citi ca impresia (in sens fotografic si cinematografic) a unei calatorii de capturare a unui spirit.