Chiar daca evenimentul pe care vreau sa-l semnalez, “Le
documentaire animé: vrai ou faux?”, a avut loc acum aproximativ acum o luna la Forum des
images din Paris,
ideea si programul ocazionat de ea merita studiate indeaproape. Genul mai degraba difuz al documentarului de animatie a fost cu aceasta ocazie definit,
cantarit, impartit in subspecii ilustrate generos cu programe de scurtmetraje. De
la subspecia “portret, jurnal”cu variatii care merg pana la autofictiune,
perspectiva a migrat spre reprezentari de tip marturie sau descriere a unui
eveniment istoric, punctul culminant fiind deja discutatul “Waltz with Bashir”
de Ari Folman.
 |
| Sursa: Forum des Images |
La intrebarea “este documentarul animat un fals documentar?” s-au luat in
discutie “Animated Conversations” de Peter Lord si David Sproxton, doua filme
de animatie produse in 1978 de catre BBC
construite in jurul conversatiilor inregistrate la studiourile Aardman pe tema
documentarului cu caracter social.
Interesante sunt variantele narative adoptate de entuziastii acestui gen:
intervierviul radiofonic (Caché de Hanna Heilborn, Mats Johansson, David
Aronowitsch), comentariul stiintific (An eyeful of sound de Samantha
Moore), reproducerea cvasijurnalistica a unui fapt extras din realitate (L'ami
y’a bon de Rachid Bouchareb).
Daca filtrul sentimentului personal aplicate deja amintirilor “reale” este
deja abordarea cea mai folosita pana in prezent (Jamais comme la première fois de Jonas Odell), exista documentare animate care indraznesc folosirea
unui “eu” alternativ sau oscilant (Journal de Sébastien Laudenbach). Animatia
se dovedeste de multe ori o optiune mult mai creativa (Un peu de place pour
demain de Raaya Karas, “imbraca” vizual lectura unei scrisori datand din 1942),
care poate prelungi sau completa evenimentul ca atare (Dites adieu à tous
vos péchés de Cathal Gaffney pleaca de la casete inregistrate in anii 60 de
niste copii anonimi si adresate invatatoarei lor, inregistrari gasite la
gunoi). Animatia poate filtra violenta faptului brut (Newsround on knives,
de Layla Atkinson, marturii ale unor copii, autori sau victime ale unor
agresiuni cu arme albe). Tot aici intra
si categoria “reglare de conturi cu o copilarie si adolescenta dificile”
exemplificata prin The Moon and the Son de John Canemaker.
Interesanta mi s-a parut si analiza unui exemplu
periferic, neterminat inca, in care conceptia tehnica si stilul documentar sunt
definitorii, dar care nu s-ar putea lipsi de animatie; este vorba de “Approved for adoption” autobiografie-adaptare a unei benzi desenate care amesteca
animatia cu secventa filmata, semnata de Laurent Boileau si Jung.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu