Iata ce
stire am gasit eu pe LiterNet sub forma unui comunicat de presa care ne
anunta ca s-a lansat webkino.ro, prima
platforma online pe care se pot viziona filme romanesti care ies in acelasi
timp in cinematograf. Webkino a fost lansat pe 1 aprilie 2011 odata cu ”Periferic”. Filmul lui Bogdan George
Apetri a inaugurat seria productiilor romanesti care vor fi lansate simultan in
salile de cinema si pe internet.
Ca sa ne facem o idee
cum merge trasnaia asta noua: webkino.ro permite vizionarea peliculelor in
sistem pay-per-view, prin video-streaming, “cu prioritate in localitatile (urbane si rurale) unde nu mai exista sali de
cinema”. In ceea ce priveste “Periferic”, filmul va putea fi urmarit si de potentialii spectatori
care pot avea acces la vizionarea filmului in cinema in localitatile in care
filmul urmeaza sa fie programat, dar doar la circa 30 de zile de la lansarea
acestuia in sali. Se aproximeaza ca, pana dupa 1 mai 2011, ”Periferic”
nu va fi disponibil online pentru publicul din Bucuresti, Iasi, Cluj,
Timisoara, Constanta, Arad, Craiova, Vaslui.
Experimentul este
intr-adevar inedit in Romania, menirea lui este sa suplineasca lipsa
cinematografelor din multe zone ale tarii (a propos, va mai aduceti aminte cand
nu stiu ce primar bucurestean dorea sa aresteze salile de cinema si sa le
inchida pe motiv ca lumea nu mai merge la film?) Tot din acelasi comunicatul de
presa am aflat ca Webkino este realizat cu suportul casei de distributie Voodoo
Films si al companiei de marketing si vanzari online Q2M.
Imi permit sa citez
declaratia lui Cristian Mungiu, care sustine acest proiect, desi, sincera sa
fiu, nu cred ca exista un public ”numeros, dispersat si cumva comod” pentru
filmele romanesti:
“Raman la parerea ca locul cinematografului este in sala si ca, ideal, asa trebuie vazute filmele oricand exista posibilitatea. In acelasi timp insa, data fiind situatia cinematografelor din Romania, e nevoie sa fim deopotriva deschisi si inventivi si fie sa strabatem tara cu caravane care ne prezinta filmele, fie sa folosim tehnologia ca sa ajungem la publicul nostru. E mai fezabil asa decat sa asteptam sa se construiasca multiplexuri peste tot si, in plus, o initiativa de tip WebKino.ro raspunde mai bine realitatii ca publicul pentru filmele romanesti este putin numeros, dispersat si cumva comod. Si, pana la urma, cel mai important este ca filmele sa ajunga cumva la public".
In ceea ce priveste
instalarea multiplexurilor in cat mai multe localitati din tara, tare ma
indoiesc ca astfel de constructii vor sprijini filmul romanesc. Caravana nu
este nici ea o alternativa stabile si de succes, traiasca webkino!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu