sâmbătă, 24 octombrie 2009

Anim'est 2009 Scurtmetraje Mozaic 5

"Mozaic 5" este calupul cu animatiile cele mai voluminoase. Incerc sa trec in revista impresiile pe care mi le-au lasat filmele care au intrat in aceasta "culegere" animata:

"Urs" de Moritz Mayerhofer este un proiect de doctorat care doreste sa combine decorul pictat asemeni filmelor de odinioara si personajele create prin tehnici CGI. "Urs" este dovada pasiunii lui Moritz Mayerhofer pentru animatie. "I really love the cinema and wanted to create a film that is on the one hand something for the big screen with deep atmospheric images, but on the other hand has a story that is touching and believable" spune el aici, in acest articol dedicat scurtmetrajului. Senzatia mea este insa ca atmosfera a prevalat intr-o asemenea masura in cazul lui "Urs", incit povestea a fost cumva sacrificata in favoarea acelui superb apus de soare.

sâmbătă, 17 octombrie 2009

Anim'est 2009 Scurtmetraje Competitie 4

Continui cu calupul de competitie 4. Scotocind pe net, gasesc aici comentariile pe care le-a lasat o alta spectatoare la filmele din acest grupaj.


Inca o enigma pentru mine, "Engel zu Fuss / Inger pe jos" a fost premiat cu TV Award for best TV special la Annecy in 2008. Probabil ca mi-am facut o imagine prea idealizata despre stacheta impusa de acest festival. Filmuletul regizat de Jakob Schuh si Saschka Unseld este in mod clar o poveste pentru copii, povestea ingerasei Waltraud ocazioneaza un show simpatic in 3D cu o urma de morala scolareasca.
Din pacate pe situl studioului cofondat de cei doi animatori care a si produs filmul nu e mare lucru.

duminică, 11 octombrie 2009

Anim'est 2009 - Scurtmetraje Mozaic 2

Continui odiseea filmuletelor incluse in categoria "Mozaic", iata calupul numarul 2:



"Calango lengo - Morte e vida sem ver água / Calango lengo - Viata si moarte fara un strop de apa" regizat de brazilianul Fernando Miller s-a ratacit confundind Mozaicul 2 cu selectia internationala pentru copii. In tot filmuletul asta in care sopirla Calango se bate pe viata si pe moarte cu  foamea, seceta si cu doamna cu coasa, singurul lucru care mi-a atras atentia a fost o Fecioara Maria toata numai forme si pielea de culoarea ciocolatei care vorbeste ca o mama de fadela si se dovedeste a fi complet depasita de situatie.
Filmul a fost produs de Rocambole are anul trecut s-a prezentat  la festival cu un alt produs pentru copii "Para Chegar até Lua".

Anim'est 2009 la final


Gata si cu editia din anul acesta a festivalului de la Anim'est. Multe filme de vazut, multe comentarii de facut, alegeri dificile de operat in ceea ce priveste programul, mai mult decit incarcat.

Pe situl festivalului puteti vedea acum palmaresul complet al competitiei.  Sint foarte incintata pentru trofeul Anim'est care a fost acordat scurmetrajului "Fantoma de la cinema /The Phantom of the Cinema" in regia lui Erik van Schaaik, un film care a stiut sa imbine perfect tehnica animatiei si gustul pentru cinema intr-un ansamblu mai mult decit original. M-a uimit foarte tare in schimb premiul pentru cel mai bun lungmetraj acordat filmului "Pianul din padure/Piano Forest", aici as fi pariat pe "Brendan si secretul din Kells/Brendan et le secret de Kells" mai degraba si as fi pierdut.

sâmbătă, 10 octombrie 2009

Anim'est 2009 Scurtmetraje competitie 3

Astazi se vor decerna premiile Anim'est, eu tot o sa-mi fac datoria de a continua cu comentariile despre scurtmetrajele din competitie fie ele si nepremiate, ca sa nu mai vorbesc de cele grupate in "Mozaic". Iata ce as putea spune despre calupul "Competitie 3", nu inainte de a nu multumi pentru nesimtire grupului de inteligenti care a preferat sa chicoteasca zgomotos in fundul salii cu ocazia proiectiei si asta atit de tare incit, la un moment dat, criticul Alex Leo Serban care-si facea treaba de membru al juriului in tot acest timp a trebuit sa intervina. Am simtit ca rosesc pe intuneric in locul grupului de inteligenti din spate.


"Malban" este un produs "Les films du Nord" (iarasi Arnaud Demuynck) animat si regizat de Élodie Bouédec. Tehnica este superba: o combinatie de desen, pictura pe sticla si obiecte animate, imbinare de animatie clasica in 2D si grafica pe calculator. Culori profunde si contururi limpezi care incinta ochiul si degaja melancolie.  Se vede ca Elodie Bouédec este in primul si in primul rind ilustratoare de carte (Mango Jeunesse, J'ai lu, Éden...), uneori  scenografa (pentru spectacolul " La Méthode Bourchnikov" de Grégoire Sivan), alteori interesata de videoclip. Lucrarea sa de diploma la ENSAD "De là à là" (2001) a circulat prin festivaluri si a fost difuzata de ARTE. In ceea ce priveste "Malban"(2007) scurtmetraj pe care Elodie il realizeaza singura timp de citiva ani buni, filmul imbina amintirile din copilarie refulate, pasiunea prezenta a eroinei pentru un strain si atmosfera care si mie mi-a adus aminte de Balthus.

joi, 8 octombrie 2009

Anim'est 2009 Scurtmetraje Competitie 2


Am iesit de la proiectia calupului "Competitie2" cu senzatia ca aceste scurtmetraje au fost de mai buna calitate decit cele din grupajul anterior. Sau cel putin eu mi-am gasit afinitati cu mai multe dintre animatiile din program. Deja incep sa nu mai invidiez juriul pentru delicatele departajari pe care trebuie sa le opereze.


"O pintor de ceos / Pictorul de ceruri". Despre artistul freelance Jorge Morais Valle am aflat citeva lucruri aici; este galitian (asta explica tema maritima a scurtmetrajului si plasarea actiunii undeva pe coasta galitiana), interesat de desen, plastilina, SF (ideea capitanului de vas fantoma care incearca sa influenteze meteorologia locala arzindu-si picturile intr-un soi de boiler magic a la Miyazaki e mai degraba inspirata de horrorul gotic) si fotografie. "O pintor de ceos" este genul foarte ambitios mai ales la capitolul vizual, de unde abuzul de planuri de macara, flashback-uri in multe cut-uri si fascinatia pentru calatoriile accelerate prin tuburi si conducte. Din pacate, scenariul este putin cam prea dezlinat, probabil asta vine din amestecul mai multor tematici (Olandezul zburator in varianta locala, povesti cu fantome care fura oameni pentru a-i exploata cumva, damnarea asociata ploii eterne & dementei si asa mai departe). O singura secventa mi-a placut tare mult, coborirea in pivnita. Vizual vorbind, culorile palesc zdravan catre sfirsit si atmosfera se dezumfla.

miercuri, 7 octombrie 2009

Anim'est 2009 Scurtmetraje Mozaic 4

Iata cateva lucruri despre filmuletele care intra in compozitia calupului Mozaic 4.


"Kuri" in regia lui Manuel Sirgo Gonzalez este o satira la adresa maniei omului civilizat de a trata animalele de companie ca pe niste aproape semeni cu nevoi foarte omenesti, context in care pet-ul isi apara cu ferocitate dreptul la animalitate. "Kuri" este numele generic al unei lungi serii de catei carora batrina doamna le dedica eforturile si afectiunea, daca asa s-or numi eforturile ei de a-i aclimatiza cu orice pret la existenta domestica
Fondator al studioului de animatie "12 Pinguinos Animacion",  Manuel Sirgo Gonzales a facut de toate, adica spoturi publicitare pentru teve, ilustratii, scurmetraje de animatie. In 2004 "O.S.O.S." (7 minute) a fost selectionat la festivalul de la Clermont-Ferrand, iar in 2002 "Pollo" a fost recompensat cu premiul Goya pentru cel mai bun scurtmetraj de animatie (il puteti vedea aici).

marți, 6 octombrie 2009

Anim'est 2009 Scurtmetraje Competitie 1

Luni dupa amiaza a inceput competitia propriu zisa a festivalului Anim'est, cu proiectia primului calup de scurtmetraje. Asa ca repede repede si eu cu citeva note pe marginea a ceea ce am vazut, mi-ar place sa am de-a face si cu notele de festival ale altor eventuali spectatori.


"Gluteus Maximus" in regia lui Brendan Cook (compania pictureDRIFT) si a lui Mick Elliott (compania Boy Reporter Productions) incepe asa: "Bottoms were invented in the year 23 BC. Prior to that, the human race was entirely bumless." Filmuletul realizat prin mixarea animatiei cu fotomontajul este un adagiu comic pe tema importantei coplesitoare a fesierilor in istoria umanitatii, incepind cu arta, continuind cu istoria si esuind in birfa mica. Brendan Cook a mai regizat "Neon" (il puteti vedea aici), un delicat poem urban pe muzica lui Chris Clarke si utilizind frinturi din Bukovski. Marturisesc ca "Neon" mi-a placut mult mai mult decit istoria posteriorului. Scabrosul cu accente comice de care musteste acesta din urma este cu siguranta contributia lui Mick Elliott , ca dovada "Das Bog" un omagiu  parodic adus filmelor horror de serie B din anii 50, in care un om se bate cu propriile sale dejectii, ca sa zic asa.

Gasiti trailerul lui "Gluteus Maximus" aici.

luni, 5 octombrie 2009

Anim'est 2009 - Scurtmetraje Mozaic 1

Am sa continui, ca in anii trecuti, sa scotocesc pe ici pe colo si sa adun, pentru satisfacerea curiozitatii celor interesati de animatie, tot soiul de informatii care poate va vor face sa mergeti saptamina aceasta la spectacolele organizate cu ocazia Anim'est. Scurtmetrajele au prioritate in programul meu personal, calupurile "mozaic" si cele de competitie sint cele pe care le voi vedea si comenta aici pe scurt cu predilectie. Iata ce as putea eu spune despre filmuletele din "Mozaicul 1":

Scurtmetrajele de animatie sint pentru animatoarea Signe Baumane "short, intense and leave you wanting more, just like a great love affair". Signe este de origine letona, a lucrat ca desenatoare la studiourile de film de la Riga, ilustratoare de carti pentru copii, designer de papusi si scenograf si mai ales ca artist animator. Din 1996, incepind cu "I Married a Strange Person" a facut parte din echipa de animatori a lui Bill Plympton; in paralel s-a luptat cu proiectele personaje. Preda arta animatiei, incurajeaza animatia fiind curator pentru numeroase showuri de promovare, scrie de la 14 ani si este unul dintre cofondatorii grupului independent "Square Footage Films" care se ocupa cu sprijinirea animatiei independente americane.

sâmbătă, 3 octombrie 2009

Anim'est 2009 Mary & Max de Adam Elliot

Motto: "Making a stop motion feature is like making love and being stabbed to death at the same time" (Adam Elliot)

Pe Adam Elliot l-am descoperit anul trecut, odata cu "Harvie Krumpet" (280 de secvente, 14 luni de filmare si 23 de minute de film la final) care, aveam sa citesc ulterior, obtinuse Oscarul pentru cel mai bun scurtmetraj de animatie in 2004 si trei din cele patru cele mai importante premii de la festivalul de la Annecy din acelasi an, cel mai important din lume pentru filmele de animatie. A fost dragoste la prima vedere: m-a fascinat eficienta scenariului, folosirea vocii din off pentru a condensa elipsele narative, grotescul induiosator si firescul personajelor, atmosfera care degaja un amestec de comic blind si de tristete difuza. Regizorul Adam Elliot are dreptate sa afirme intr-un interviu ca "am cistigat pentru ca povestea noastre era mai puternica". Filmuletul condenseaza viata lui Harvie Krumpet, cel mai nenorocos barbat din Australia, o lupta continua intre destinul care se incapatineaza sa loveasca necrutator si incurabilul optimism al personajului care adapteaza in felul sau foarte personal adagiul horatian "Carpe diem" pentru a se salva.