joi, 8 octombrie 2009

Anim'est 2009 Scurtmetraje Competitie 2


Am iesit de la proiectia calupului "Competitie2" cu senzatia ca aceste scurtmetraje au fost de mai buna calitate decit cele din grupajul anterior. Sau cel putin eu mi-am gasit afinitati cu mai multe dintre animatiile din program. Deja incep sa nu mai invidiez juriul pentru delicatele departajari pe care trebuie sa le opereze.


"O pintor de ceos / Pictorul de ceruri". Despre artistul freelance Jorge Morais Valle am aflat citeva lucruri aici; este galitian (asta explica tema maritima a scurtmetrajului si plasarea actiunii undeva pe coasta galitiana), interesat de desen, plastilina, SF (ideea capitanului de vas fantoma care incearca sa influenteze meteorologia locala arzindu-si picturile intr-un soi de boiler magic a la Miyazaki e mai degraba inspirata de horrorul gotic) si fotografie. "O pintor de ceos" este genul foarte ambitios mai ales la capitolul vizual, de unde abuzul de planuri de macara, flashback-uri in multe cut-uri si fascinatia pentru calatoriile accelerate prin tuburi si conducte. Din pacate, scenariul este putin cam prea dezlinat, probabil asta vine din amestecul mai multor tematici (Olandezul zburator in varianta locala, povesti cu fantome care fura oameni pentru a-i exploata cumva, damnarea asociata ploii eterne & dementei si asa mai departe). O singura secventa mi-a placut tare mult, coborirea in pivnita. Vizual vorbind, culorile palesc zdravan catre sfirsit si atmosfera se dezumfla.


Puteti vedea trailerul aici iar aici gasiti o cronica entuziasta.


Puteti vedea "Mi vida en tus manos / Viata mea in miinile tale" aici. Este un film cu totul special, care isi incredinteaza soarta unei tehnici mai rar intilnite (animatia are la baza pictura pe sticla) si talentului de desenator al autorului. Subiectul (intilnirea unui baietel cu taurul pe care tatal sau, matadorul urmeaza sa-l ucida in arena) este si el delicat si optiunea de a folosi un fapt autobiografic, un "sentiment" al copilariei pentru a face un filmulet fara cuvinte este binevenita. Am apreciat in special desenul delicat, culorile din gama teracotelor si animatia de calitate.

Despre regizorul portughez Nuno Beato gasiti cite ceva aici. Filmul a fost  produs de IB Cinema (ati vazut poate glumita numita "The Werepig" din Mozaic) si de Sardinha em lata, studio al carui cofondator este Nuno Beato. Aici gasiti o cronica in spaniola.


In blogul afiliat sitului filmului sloven "Cikorja an'kafe / Cicoare si cafea" (unul dintre cele mai frumoase si mai instructive situri dedicate unui scurtmetraj) rezigorul Dušan Kastelic afirma ca initial pentru conceperea filmului fusese alocata o perioada de un an care pina la urma s-a prelungit la doi ani si jumatate. Ce a iesit insa, este o dulceata de film care se remarca printr-o conceptie foarte ingrijita, o poveste simpla care compacteaza viata in comun a unui cuplu de altadata in nici 10 minute. Sursa este cintecul lui Iztok Mlakar transformat intr-un animatic (un storyboard pentru uzul animatorilor) dichisit, impecabil din punct de vedere tehnic. "Cicoare si cafea" merita toata atentia celor interesati de cinema in general (montajul este bine facut, elipsele temporale bine gestionate, nu exista lungimi iar doza de umor este exact atita cita trebuie, personajele sint atent gestionate si construite).
Trailer aici.


"French Roast / Cafea frantuzeasca" regizat de Fabrice O. Joubert este pentru mine o enigma dat fiind numarul relativ mare de premii si mentiuni de care scurmetrajul s-a bucurat deja ici-colo in lume. Din punct de vedere tehnic, el poate face deliciul celor interesati de un astfel de animatie (3D) in care computerul este rege. Pentru acestia blogul dedicat producerii filmului poate fi o adevarata sursa de lucruri interesante despre cum se face un astfel de film. In ceea ce ma priveste, animatia pentru animatie nu poate fi o adevarata placere, ideea mi s-a parut lipsita de sare si piper, iar ideea de a filma frontal personajele mi-a adus aminte de show-urile televizate cu papusi. In cele 8 minute cite dureaza filmul ar fi trebuit inserata mai multa "actiune" pentru ca monotonia unei astfel de abordari cinematografice sa fie cit de cit compensata. Ca sa nu mai vorbim de morala povestii lipsita de subtilitate. Aici un lung interviu cu regizorul care vorbeste intre altele despre colaborarea cu un grup de studenti de la scoala de animatie "Georges Méliès" pentru acest scurtmetraj. Interesanta este ideea de a lucra ambianta pariziana a anilor 60 in conformitate cu fotografiile unor Robert Doisneau, Henri Cartier-Bresson sau Willy Ronis. Tot la capitolul influente si referinte, Fabrice Joubert vorbeste despre estetica lui Jacques Tati pe care insa eu nu prea am regasit-o in acest filmulet bine facut, atent lucrat dar... lipsit de stralucire la capitolul cinema.


In schimb "Mémoire fossile / Memorie fosila" semnat de Anne-Laure Totaro si Arnaud Demuynck (care semneaza si scenariul si productia) m-a dat pe spate. Incep sa cred ca animatorii de la "Les Films du  Nord" au mult mai multa forta creativa decit tehnicienii parizieni. "Memoria fosila" este o trecere in revista a legaturii care se stabileste cumva intre animalele prinse in mlastinile de altadata, carbunele exploatat intensiv acum 100 de ani in Nord si baietelul care asista la agonia bunicului fost miner si bolnav probabil de silicoza. Pentru scenaristul Demuynck  revelarea cvasidocumentara a memoriei este asigurata de sunetul lucrurilor ramas captiv in materie. Desenul realizat in carbune este pur si simplu o incintare (n-o scapati din ochi pe Anne-Laure Totaro), animatia, traditionala pe suport 3D are o calitate aparte. Convingeti-va, intrind aici pentru a vedea un extras.

Tehnica speciala adoptata pentru "Mémoire fossile" (foaia innegrita cu carbune de lemn, contururile schitate cu ajutorul unei gume care practic extrage formele si luminile din densitatea carbunelui de desen) este discutata pe Arte cu ocazia unui reportaj making-of al scurmetrajului. Demuynck vorbeste aici despre importanta existentei unei analogii intre fond, forma si subiect care probabil ca ar trebui sa-i intereseze pe foarte tinerii animatori in devenire, nu? Tot aici il puteti reintilni pe Nicolas Liguori (va mai aduceti aminte de "La svedese" de anul trecut?) care vorbeste de technicile de animatie folosite cu aceasta ocazie.


"Pani G / Dna G" de Michal Zabka  este o poveste cu papusi spusa in stop motion, tehnica mult indragita de catre animatorii cehi. Productia este asigurata de Anifilm Rychecky. Interesanta povestea acestei legaturi de o viata intre un barbat si sotia lui gonflabila spusa prin intermediul unui album de familie, interesant scenariul alcatuit din mici intimplari condensate in citeva secvente . Pe mine m-a dus cu gindul la "Berni's Doll" de Yann Jouette care a bintuit anul trecut competitia Anim'estului. Sincera sa fiu, prefer varianta gonflabila ceheasca care isi raporteaza mesajul la o atmosfera mult mai destinsa gratie tehnicii stop motion si papusilor.

Michal Zabka a mai facut si un film de diploma (FAMU Praga) "Premammals" pe care il puteti vedea aici si a fost selectionat in 1999 la festivalul de la Cannes sectiunea "Cinéfondation pentru "Babalon". Il puteti reintilni in scurtmetrajul "Chybicka se vloudí" din Mozaic 5 unde regizorul-animator face una dintre voci.
Aici un extras din "Pani G".


Interesant si "Welcome to White Chapel District / Bine ati venit in cartierul White Chapel" regizat de Marie Vieillevie, o animatie vioaie gen colaj in care camera are un rol mult mai interesant. Mi-a placut stilul nervos care acumuleaza povestea lui Jack Spintecatorul intr-o suita de stickere deloc sinistre.

Filmul se poate vedea pe situl regizoarei, in prezent artista freelance care face o multime le lucruri interesante. Ce nu inteleg eu este cum de un film din 2006 (anul de nastere  pentru "Welcome to White Chapel District") intra totusi in competitia din 2009, asta nu m-a impiedicat insa sa apreciez montajul de calitate al filmuletului.


Unul dintre preferatele mele este "Mei Ling", scurtmetraj regizat de Stéphanie Lansaque si François Leroy si produs de "Je suis bien content" (Paris). Cei doi cineasti se afla la al doilea scurtmetraj animat, dupa "Goodbye mister Chu" din 2005  pe care acum mi-as dori sa-l vad. Subiectul este foarte extrem oriental: Mei Ling isi petrece zilele vegetind in micutul ei apartament, gatind si facindu-se frumoasa pentru putinele momente pe care le petrece cu mult prea grabitul ei amant. Plictisul o face sa lase in viata o caracatita destinata gatitului si sa o adopte ulterior ca animal de companie. Lucrurile se schimba cind animalutul creste si nu mai este deloc dragut.

Desi facut de doi regizori neasiatici (Stéphanie Lansaque a studiat designul textil si artele grafice la Paris, lucrind initial pentru publicatii de arta, François Leroy a studiat designul industrial pentru a-si termina studiile in animatie la scoala de la Gobelins), "Mei Ling" musteste de mai toate tehnicile "imagisticii asiatice". Dau numai citeva exemple: secventele filmate in plonjeu de la inaltimea tavanului sau cele care baleiaza podeaua defragmentind corpul eroinei, planurile hipnotice si "umede" pe elicele ventilatorului din tavan, montajul in secvente abuzind de fondus au noir, absenta cuvintelor a la Tsai Ming Liang, prezenta muzicii de radio chinezesti care aminteste cumva de Wong Kar-Wai, notiunea de plictis, absurdul unei astfel de relatii om animal punctate cu accente sinistre a la Fruit Chan, crima eludata din imagine dar prezenta prin multiple referinte atmosferic-domestice. De notat dulcele anonimat al eroinei, Mei Ling este un prenume foarte raspindit care te poate face sa te gindesti in egala masura la Metal Gear sau la Madame Chiang Kai-shek.

In ceea ce priveste animatia, aici citeva referinte la "Skhizein" pe care, sincera sa fiu eu nu prea le-am vazut in timpul proiectiei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu