Follow-up TIFF 2008 - "Gruz 200 / Cargo 200" de Aleksei Balabanov

Sursa: Gruz200

Am tot laudat selectia focusului pe cinematograful rus, dar la TIFF am facut ce-am facut si nu am vazut "Cargo 200", desi era trecut pe lista mea speciala. Dau vina retinerilor mele pe prezentarea cel putin dubioasa si senzationalista din programul festivalului (un thriller foarte intunecat care produce cica "un soc garantat", pentru ca intilnesti "crime, violuri, tortura si o camera plina de cadavre in putrefactie"). Urasc senzationalul gol si prezentarea asta ma ducea cu gindul la un fel de "Hostel" rusesc cu orori gratuite filmate cu o camera isterica si folosind pelicula cu "grain" in sepia. Trebuia sa fac ca multi altii, sa nu tin cont de delirurile programului, noroc cu miniretrospectiva de la "Elvira Popescu".

In primul si in primul rind, "Cargo 200" este incredibil de bine filmat, cu o camera cumpatata care pastreaza distantele, cu o imagine perfect adaptata scenariului care merge de la tonurile gri aproape alb-negru la culori agresive precum tricoul lui Valera. Secventele cele mai violente merg cu nuantele neutre care atenueaza delirul contextului. In camera plina cu cadavre, care nu seamana deloc cu ceea ce poti intrevedea in "Saw", ochiul este mai ales atras de fereastra prin care intra o lumina murdara si de coltul in care, pe un fotoliu, poti vedea o papusa cu o rochie rosie. Corpul dezgolit al Angelikai nu are nimic scabros iar detaliile naturaliste ale cadavrelor sint lasate la o parte.

In al doilea rind, mie nu mi s-a parut ca am de-a face cu un thriller, ci cu un film 100% politic. Cangrena de care sufera societatea sovietica a anilor 80 si consecintele ei (infantilizarea si abrutizarea oamenilor, noua generatie dezabuzata si mercantila, vechea generatie complet iesita din uz, incapabila sa inteleaga ce se intimpla) duc iremediabil la crima si depravare. Acestea sint atit de neverosimile in acest context narativ, incit inclin sa vad in ele izbutite metafore ale unei orori generalizate. In definitiv, cea mai reusita camera de tortura este lumea intreaga.

Tati si fii - O situatie scapata de sub control

"Aceste evenimente au avut loc in a doua jumatate a anului 1984" este mentiunea care apare la sfirsit, imediat inaintea genericului, numai ca regizorul nu pare a da atita atentie credibilizarii actiunii asa cum ar face-o un film american care s-ar grabi sa plaseze o afirmatie de acest gen inainte ca filmul sa inceapa, conditionind astfel perceptia spectatorului. Povestea lui Balabanov combina printre altele rapirea, violarea, torturarea "din dragoste" a unei fete si citeva crime-executii comise cu singe rece in care autorii sint militieni, o jalnica si sinistra rapatriere a corpurilor "eroilor" cazuti in razboiul din Afganistan, o razbunare poate tot "din dragoste". Toate acestea sint legate intre ele de o multime de du-te vino pe o sosea (automobil, motocicleta, autobuz) care duce obligatoriu la Leninsk si trece pentru toata lumea prin satul Kaliaevo. Acelasi du-te vino de fundal, mult mai subtil, apare in secventa avionului cargou, in care evacuarea sicrielor este aproape simultana cu reumplerea avionului cu carne de tun proaspata.

Sursa: FIPRESCI

Filmul se deschide cu o discutie intre Artem, profesor de ateism si Misha, ofiter insarcinat cu recrutarile in armata. Artem se plinge de senzatia de dislocare pe care i-o lasa structurile societatii dupa moartea lui Andropov, fara sa precizeze clar ce-l roade, poate doar dispretul afisat al fiului sau in ciuda unei situatii sociale pentru care el "a muncit din greu". Nici pentru Misha lucrurile nu stau cum trebuie, de cind cu avioanele cargou pline cu soldatii morti in Afganistan si mai apoi cu disparitia Angelikai si a lui Valera intr-o singura noapte.

Sentimentul de inadecvare la realitate care caracterizeaza generatia tatilor este foarte subtil exprimat de catre regizor si diseminat in toata substanta filmului: hainele lui Artem si muzica ascultata de el care seamana cu un fel de balada pop saltareata, masinuta sa peticita in comparatie cu cea "mai altfel" detinuta de Valera, defilarea militaroasa a pionierilor ca fundal pentru discutia dintre Artem si Tonia, megaposterul "Glorie URSS" care se vede undeva in spate, prim planul datator de fiori pe fata lui Zhurov in momentul in care acesta ii priveste in fata pe parintii Angelikai si le zimbeste sinistru. Este clar de ce, dupa discutia avuta cu Tonia si pina la a lua decizia crestinarii, Artem va fi filmat numai cu spatele à contrejour linga fereastra.

Sintem in infern - Patologii si mistere

Spuneam ca filmul trece, pentru publicul de aici si acum cel putin, drept un thriller in care nici un personaj nu este sanatos la minte. Patologiile sint din cele mai diverse: de la nebunia iluminatului Aleksei care-si apara cu fervoare si iscusinta dumnezeul, la patologia de invidiat completata de disfunctionalitati sexuale, in buna traditie occidentala a psihopatului sexual, a militianului Zhurov. Pe linga acestia, abrutizarea si un inceput de delirium tremens (mama oarba a lui Zhurov), brutalitatea sadica (colegii de servici ai militianului ucid, violeaza, snopesc in bataie, falsifica declaratii, intimideaza martori, dispensindu-se de autoritatea "tovarasilor" de la partid).

Sursa: ForTheDishwasher

Pacatele noii generatii nu sint departe de deviantele batrinilor. Este incredibil cite nuante perverse poate ilustra punerea fata in fata a doua generatii diferite. Am vazut in abrutizarea si lipsa acuta de umanitate a lui Valera un tip de retard infantil, in comportamentul lui Slavka o lipsa de empatie patologica, in pasivitatea atona a Angelikai si Lizei prefigurari monstruoase ale generatiei de dupa perestroika, noua Rusie nu e departe de cea care-si da duhul. Inocenti ar putea fi doar tinerii "eroi" sacrificati in razboi care la "intoarcerea" acasa au parte de inmormontari fictive si de profanari nerusinate sau amaritii dezradacinati precum Sunka vietnamezul.
Tonia il citeaza la un moment dat pe Aleksei si asta pare sa fie motto-ul peliculei "cu cit murim mai repede, cu atit pacatuim mai putin".

Sursa: ForTheDishwasher

Galeria lui Balabanov este mai dostoievskiana decit romanele lui Dostoievski insusi, sintem doar in infern si aici nu exista scapare. Nu sint sigura ca trezirea lui Artem din final este un pas spre salvare, nu sint sigura ca razbunarea Toniei are ceva eroic: femeia il ucide pe Zhurov dar o lasa in plata domnului pe Angelika. Intilnirea lui Valera cu Slavka ("ne-am mai intilnit deja ?") si perfectarea viitoarei afaceri care se anunta in egala masura manoasa si veroasa, l-ar duce la exasperare pe Dostoievski. Crimele nu se soldeaza cu o criza de constiinta zguduitoare. Artem este mai degraba un soricel dezorientat si nicidecum un suflet care isi asuma lasitatea. Aleksei accepta sa fie condamnat pentru uciderea lui Sunka pentru ca nu are incotro, Valera se volatilizeaza atunci cind Zhurov incearca sa-l acuze de disparitia Angelikai, il reintilnim bine mersi la Leningrad.

Nici toponimia nu este deloc intimplatoare : Ivan Kaliaev a fost cindva teroristul anarhist si asasin care a declansat prin atentatul sau din 1907 nebunia care a dat Rusia peste cap pentru un secol si mai bine; "Leninsk" nu putea sa fie altceva decit talpa iadului balabanovian.

Sursa: LittleWhiteLies

De unde aceasta usurinta a omului de a accepta raul ? Asta cu atit mai mult cu cit abjectia nu este provocata intotdeauna de nenorocitii cei mai perfecti ("o iubesc", "este nevasta mea" ii marturiseste Zhurov mamei sale dupa ce a chinuit-o in fel si chip pe Angelika) si nici binele nu e facut totdeauna de eroi (Tonia de exemplu, sau Artem). In opinia lui Balabanov, schizofrenia etica dostoievskiana nu duce nicaieri, ca exemplu Aleksei care marturiseste o crima facuta din greseala pe care constiinta sa nu a putut-o suporta si un apetit pentru chestiuni filozofic tulburatoare. Bine bine, numai ca acelasi Aleksei vorbeste cu ura de cei 10 ani de puscarie grea prin care si-a ispasit crima. Or a marturisi fara a asuma este o criza de constiinta contrafacuta.

Sursa: FIPRESCI

Revin la Zhurov pentru ca mi se pare fascinant, mai ales dupa ce am aruncat un ochi pe reactiile publicului occidental care l-ar fi vrut mai conform cu Hannibal Lecter sau cu Norman Bates. Zhurov este superb ca personaj tocmai pentru ca Balabanov are subtilitatea de a nu-i conditiona extrema lipsa de empatie cu lumea de vreo mama castratoare sau de vreun complex din copilarie. Zhurov este societatea insasi, cu absolut toate tarele ei, marxist-leninismul si derivele sale actionau "din dragoste" pentru popor doar. In acest context filmul nu poate fi un thriller (multi au remarcat lipsa flagranta de credibilitate a scenariului), stim de la inceput cum se desfasoara lucrurile si cine pe cine chinuie. Iar camera aceea distanta si impartiala este acolo numai pentru a ne face ceea ce sintem, adica martori si nu participanti cu sufletul la gura ca intr-un scenariu mainstream obisnuit.

Scenariul cehovian

Va mai amintiti pusca de vinatoare Simpson pe care Aleksei o curata cu atita meticulozitate intr-una din secventele din inceput ? Tare seamana cu pistolul dat de exemplu de catre Cehov, nu degeaba o regasim la final, atunci cind Tonia il ucide pe militianul vinovat de moartea aceluiasi Aleksei. Sau de poza lui Slavka exhibata de Artem ? La sfirsit intelegem de ce Valera si Slavka isi gasesc atit de repede afinitati.

Sursa: LittleWhiteLies

Cu alte cuvinte, nimic din ceea ce vedeti in "Cargo 200" nu este pus acolo la intimplare, toate elementele au rol functional si revin mai devreme sau mai tirziu in actiune. Tot pe KinoKultura am citit ceva despre rolul fundamental al soundtrack-ului in filmele lui Balabanov, cu siguranta avem de-a face cu acelasi lucru si aici. Costumele, decorurile sint toate in concordanta cu atmosfera pe care regizorul o creeaza cu elemente minimale, o motocicleta, un vag peisaj industrial aproape SF si mai ales interioarele mizere sau kitsch. Filmul se cere revazut de mai multe ori pentru o analiza atenta, mi-ar place sa fiu capabila sa fac o paralela intre metaforele tarkovskiene si cele balabaniene ale haosului, colapsului si ruinei, de orice fel or fi acestea.