 |
| Sursa: SovietMovies.Blogspot |
“In rolul victimei/zobrazhaya
zhertvu" (2006) este o adaptare la cinema dupa o piesa de teatru
scrisa de Oleg si Vladimir Presnyakov. Regizorul Kirill Serebrennikov este cel
care a pus in scena piesa la teatrul "Cehov" din Moscova, urmind ca
doi ani mai tirziu sa foloseasca doi dintre actorii de pe scena si in film.
Filmul a suscitat reactii contrare in ciuda faptului ca a fost considerat cel
mai bun film de catre cineastii rusi in 2006. I s-a
reprosat preluarea temelor hamletiene si amestecarea lor cu momente comice si
ceva dialog vulgar, de unde succesul la public. Cei care l-au aparat au
preferat constructia care amesteca textul mai mult sau mai putin absurd,
imagine, secventele animate in alb negru, momentele de comic de situatie si
povestioarele de tip banc iarasi mai mult sau mai putin absurd. Viteza de
derulare a evenimentelor este atuul numarul unu al artefactului lui Presnyakov.
Atuul numarul doi ar fi folosirea in abundenta a filmului in film,cel filmat de
camera Liudmilei, politista rotunjoara interesata exclusiv de carnea din
frigider si de chituirea ferestrelor pentru iarna. Pentru cei interesati,
Liudmila este jucata de catre Anna Mihalkova, fiica lui Nikita Mihalkov.
Filmul Liudei amesteca deci momentele serioase de "munca"
cu micile scapari feminine; Liuda se fardeaza in prim planul camerei sau se
amuza sa il filmeze pe Valya, victima de serviciu care in timpul liber emite
consideratii deprimante despre starea cinematografului rus si face mutre in
cadru. Cu cit Liuda este mai masiva si mai inexpresiva, cu atit Valya (Yuri
Chursin) este mai slab, mai interesat in a mima la locul faptei si in registru
comic ororile care au avut loc. Valya este corpul care poate fi in egala masura
si femeie si barbat; virsta, situatia si sentimentele nu conteaza. Valya este o
marioneta care se defuleaza facind bufonerii si acumulind detalii sordide si
interpretari debile ale anchetatorilor (episodul cu crima de la fereastra).
Daca bufoneriile lui Valya nu va intereseaza, concentrati-va pe planurile
secunde, unde regizorul face sa misune o lume marunta (politaii cei mici,
inotatorii de la piscina, lucratorii din restaurantul japonez etc) care pare sa
fie distincta. Episoadele crimelor reconstituite sint cumva autonome, desi
populate de aproapre aceiasi actori, am putea spune ca tare seamana chestia
asta cu o piesa de teatru in mai multe acte.
 |
| Sursa: SovietMovies.Blogspot |
Dincolo de momentele de umor gros, sint citeva secvente in care
scenariul atinge apogeul, apropiindu-se de ironia cinica a lui Raskolnikov (reconstituirea
crimei gratuite din restaurantul japonez, incercarea lui Valya de a-l manipula
pe politistul cel tinar si amorf ca nu exista bine si rau, ci doar decizia pe
care trebuie sa o iei) sau de izbucnirile isterice ale capitanului de politie
suparat pe toata lumea, pe gratuitatea crimei comise si mai ales pe
iresponsabilitatea jucatorilor de fotbal din nu se stie bine care echipa de
fotbal local. Mizeria morala si nesimtirea fac parte din globalizare, ar zice
capitanul (Vitalii Khaev), din toate astea Valya retine doar ultimele cuvinte
ale ultimei victime interpretate cu talent de el insusi: "scuip pe toate
astea". Si intr-adevar scuipa pe tot, atunci cind isi otraveste familia cu
faimosul peste balon preparat in restaurantul japonez. Este momentul in care
toata ura adunata (si explodind succesiv in secventele in alb-negru animate) se
transforma intr-un urias hohot de ris amar, Valya se decide sa ramina pentru
totdeauna bufon nihilist si sa-si interpreteze rolul criminal cu aceeasi
constiinciozitate.
 |
| Sursa: SovietMovies.Blogspot |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu