"Nimic personal" (2007) a fost o surpriza
placuta pentru ultima mea zi de festival, o poveste ciudat de atona si de rece
care evita extravagantele, ceea ce nu o face mai putin interesanta.
Inchipuiti-va un "Rear Window" mai cinic, in
care un mare solitar ca Zimin, politai de felul sau, lucreaza pentru un
"client" necunoscut care il plateste bine pentru a supraveghea
diverse persoane in scop necunoscut. Zimin este tehnicianul perfect care nu are
curiozitati in ceea ce priveste "subiectii" sai; prin fata ochiului
sau detasat se perinda scene de sex sau de isterie, certuri intre amanti si
momente de disperare solitare. Aparatul sau de fotografiat mitraliaza fete
necunoscute, dispozitivele audio si video inregistreaza intimitatile unor necunoscute. Cind, prin intermediul
acestora, Zimin intra in viata Irinei (o farmacista putin dezechilibrata care
primeste regulat sfaturi ca la carte de la mama sa mult mai dezechilibrata
dealtfel), se intimpla ceva care seamana cu o fisura in viata de zi cu zi a
barbatului. Acesta o constientizeaza numai atunci cind seful sau incepe sa ii
povesteasca, nu se stie bine de ce, ca el urmeaza sa divorteze pentru ca isi
detesta nevasta. Probabil ca in capul lui Zimin are loc o revelatie de acelasi
gen, zic probabil pentru ca nici un muschi nu se clinteste pe fata acestui
"detectiv la stat", posibil fost KGBist, dar ii simtim mai tirziu
ostilitatea in privirile pe care i le arunca sotiei.
Ciudat insa, incetul cu incetul,
scenariul foarte sobru ne lasa sa intrevedem in cuplul Zimin & nevasta un
apetit ciudat de a construi scenarii pornind de la imaginile prelevate de camerele
de luat vederi. Femeia se repede asupra detaliilor si compara dimensiunile
paharelor din servanta, de parca orice actiune de supraveghere trebuie sa aiba
in spate "un caz". Sa avem de-a face cu doi voyeuri care nu se
suporta si care totusi nu pot trai departe unul de altul ? Sa fie vorba doar de
un cuplu care trece printr-o criza?
Cert este ca Zimin este atras de Irina, desi aceasta nu este deloc
atractiva, iar monitorul alb negru al calculatorului lui Zimin o uriteste si
mai mult. Si in viata femeii are loc o mica revolutie, intilnindu-l pe barbatul
taciturn care "fura " povestea sefului sau atunci cind ii da o prima
intilnire. Irina se deschide ca o floare. O floare nevrotica dealtfel, care la
prima contrarietate redevine Irina de dinainte, cea care plinge, se crispeaza,
deprima si se arunca fara sa se gindeasca in bratele lui Zimin. Secventa in
care acesta o viziteaza pe Irina este de antologie : femeia ii cedeaza fara ca
el sa i-o fi cerut, apoi il vedem pe Zimin folosind hoteste o scara, recuperind
o camera de luat vederi si parasind apoi apartamentul in virful picioarelor.
Ghicesti ca Irina va iesi prost din afacerea asta si apreciezi scenariul pentru
veridicitatea sa si lipsa de patos. Irina este o victima pentru ca vrea sa fie
o victima, Zimin este atras de ea datorita faptului ca supraveghind-o vede in
ea propria imagine a vietii sale cenusii.
In paralel cu aceasta poveste de dragoste avortata, avem de-a
face si cu problemele de etica pe care le implica serviciul lui Zimin care se
recomanda ca "cercetator la o agentie". Omul care scotoceste in
vietile altora are destula inteligenta sa-si dea seama ca, spionind-o pe femeia
blonda cu dalmatian, va furniza material unui santajist, asta insa nu-i produce
remuscari. Devizele pe care i le propune seful sint "nu gindi" si "noi
ne facem doar datoria". Ambiguitatea aceasta etica merge foarte bine cu
relatia fals-sentimentala pe care Zimin o cultiva cu Irina, spectatorul
implicat va crede pina la secventa finala ca Zimin are o pasiune nebuna pentru
mai tinara femeie. Mi-a placut foarte mult subtilitatea cu care scenariul stie
sa manipuleze spectatorul. Jocul de-a soarecele si pisica se termina cu o
ultima secventa in care camera urmareste o sosea in lumina farurilor printr-un
barbriz udat de ploaie. Ca si cum nici Zimin si nici Irina nu ar mai exista,
odata ce "cazul "a fost incheiat si materialul recuperat.
"Nimic personal" este cel
de-al patrulea si cel mai reusit film al Larisei Sadilova, un film cu adevarat d'auteur
care in 2007 a fost recompensat cu premiul FIPRESCI la festivalul de film de la
Moscova.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu