"The Happening / Intimplarea" de M. Night Shyamalan

Flixster

Nu pot spune ca m-am dat vreodata in vint dupa filmele lui Shyamalan, nici macar in momentele lui de “glorie” in materie de incasari ("The Sixth Sense", "Unbreakable"), ceea ce nu m-a impiedicat sa ii vad aproape toate filmele. Si de fiecare data am iesit de la cinema cu senzatia clara ca ceva scirtiia in povestea cu pricina, ca amestecul de feeric naiv-economicos si elemente de suspans cu aparenta hitchockiana nu putea tine pasul nici cu frisonul thrillerului nici cu fantasticul. Ca atare, nu mi-am pus niciodata foarte multe intrebari in ceea ce-l priveste pe Shyamalan, filmele lui au fost relegate in bolgia filmelor de categorie B-suportabile.

”The Happening“ insa m-a pus serios pe ginduri. Probabil scirtiiturile erau evidente : dialogul ingrozitor, actorii care printr-un sumbru mister se apuca sa joace mizerabil (vedeti ochisorii aia de catelus plingacios pe care ii afiseaza Mark Wahlberg, actor dealtfel capabil de rolul excelente; Zooey Deschanel care incearca sa creeze un rol numai din pupilele dilatate si privirea cit mai fixa si mai goala), intriga care face salturi dezarticulate de la “romanul de familie” la aproape-apocalipsa de pe coasta de nord est a Americii si retur etc. Disparitia albinelor si epidemia sinucigasa ar fi manifestarile unui act incomprehensibil pe care natura se decide sa-l faca probabil pentru ca americanii sint atit de multi in Philly sau NY, incit plantele pur si simplu nu-i mai suporta. Neurotoxinele purtate ici –colo de niste curenti de aer dubiosi iscati din nimic dau nastere la o multime de sinucideri care mai de care mai gore, oamenii evacueaza orasele mari in cirduri incredibil de disciplinate, atmosfera din Grand Central Station este una obisnuita de vineri seara in plina vacanta de vara… Putin mai incolo, Eroul experimenteaza brusc revelatia ca orice apocalipsa poate fi infruntata si stopata cu usurinta daca exista dragoste (familiala) pentru ca atunci raul invadator, adica neurotoxina, nu prea poate sa te atinga. In final Eroul este fericit pentru ca familia-i se reface pe baze noi, ba chiar se mareste, iar raul se muta la Paris (prima data cind Paris nu mai este reprezentat prin omniprezentul Turn Eiffel din filmele catastrofa, pentru ca actiunea incepe in Central Park ne trebuie, vezi doamne, aleea principala din Gradinile Luxembourg).

Flixster

Shyamalan amesteca sfirsitul lumii, catastrofa ("The Day After Tomorrow"), extinctia rasei umane ("War of theWorlds")- aici datorata propriilor greseli in materie de buna gestiune a naturii ("The Mist"), problemele de cuplu care se rezolva cu aceasta ocazie ("Cloverfield"), femeile prea interiorizate emotional si pericolul de a poseda dintr-astea acasa, sindromul CCD (Colony Collapse Disorder) care dezintegreaza roiurile de albine, afirmatiile fals atribuite lui Einstein, furtuni ciudate ("War of the Worlds"), posibilitatea unui atac terorist cu vreo arma biochimica si infectarea unei mase largi de oameni cu “ceva” ("28 Days Later") care ii face sa semene cu niste zombi : mersul rigid si leganat, privirile goale, gesturile lente si putin smucite, repetarea in gol a ultimelor cuvinte “gindite“.

Flixster

Si pentru ca tot veni vorba de acestia din urma, tare ciudata mi s-a parut incercarea lui Shyamalan de a exploata vina George Romero in acest context: zombi este “partea “ organica ramasa dupa moarte care vampirizeaza viata si o imita la modul ridicol (apetit nemasurat si constant de carne proaspata, adica vie), sinucigasii lui Shyamalan sint lipsiti de seva vitala in momentul in care isi pun pistolul la timpla sau se ofera leilor de la zoo. Scenaristic vorbind, sinuciderea nu poate duce prea departe pentru ca nu antreneaza conflicte cu ceilalti si trebuie calcata pina la fund pedala violentei pentru a scoate ceva thrill pe ici pe colo. Culmea, manevra asta i-a adus regizorului primul “R” din filmografia sa.

Flixster

Infectia si invazia nu sint departe una de alta, tematica invaziva tintind mai mult asupra agentului perturbator (vezi “The Birds”), numai ca aici acesta lipseste cu desavirsire: una e sa cadrezi in natura, alta e sa folosesti penumbrele interioarelor, spune in cronica sa Emmanuel Burdeau (Cahiers du cinéma nr 635/2008). Uitati-va la planurile acelea pe cite un copac “amenintator“ care fosneste din toate puterile lui dar care nu are forta de a recicla traumatismele umanitatii ca specie.

Flixster

Criticii au ajuns departe interpretind “The Happening” ca fiind o oda discret dedicata teoriei creationiste a “proiectului inteligent”. Mda, numai ca “credinta“ lui Shyamalan nu prea are legatura cu extremismul protestant ; pentru ca miracolul (i.e. fictiunea) sa se intimple, trebuie sa crezi ca esti erou de comic book ("Unbreakable"), sau ca ai capacitati paranormale (The Sixth Sense), sau ca sirenele si alte fapturi ciudate exista intr-adevar ("Lady in the Water"), sau ca autarhia si intoarcerea in timp pot functiona in societate ("The Village"). Toate personajele lui Shyamalan sint indivizi care se refuza lor insile pina la marele happening care le releva adevarata lor menire. Indoiala persista pina la sfirsit, iar credinta nu are nimic religios, afara poate daca nu luam in consideratie faptul ca regizorul se inchina unui singur zeu: Fictiunea. Poate de aceea toate filmele lui pornesc de la scenarii personale si nu de la adaptari ale unor romane.

“The Happening” rateaza intilnirea cu fictiunea. La un moment dat, Eroul se hotaraste sa isi dea viata pentru a se intilni o ultima data cu sotia sa in spatiu deschis, cu riscul contaminarii. Odata ajunsi in plin cimp, Eroul isi da seama uluit ca de fapt “evenimentul“ se sfirsise cu ceva timp inainte si ca iesirea lor in cimp nu mai avea nimic eroic. Cam asa si cu filmul lui Shyamalan : nici in caruta filmului dezastru, nici in teleguta tipului B-movie care nu poate cara in spate nici explicatiile stiintifice, nici implicatiile posibil politice (incalzire globala, efectul de sera, razboi chimic etc).