 |
| Teatro Van Drian |
"Povestea 52" (regia Alexis
Alexiou, 2008) este dupa spusele organizatorilor primul film grec care a calcat
pragul competitiei TIFF de cind a aparut ea. Avem de-a face cu un film ambitios
care vrea sa adune laolalta elemente de thriller, drama si film fantastic.
Amestecul acesta este atit de strins, probabil ca regizorul nu s-a indurat sa reduca posibilele lecturi ale filmului
sau. Am vazut probabil numai citeva dintre posibilele grile de
"lectura" ale povestii cu pricina:
a/ "Spider" meets "Clean, Shaven"
Iasonas are clar o problema de disociere de personalitate, combinata cu halucinatii perturbante si pentru spectator (exces de imagini nefocalizate), cu probleme de memorie (care poate ascund o crima sau poate o inventeaza doar) de orientare in timp. Iasonas mai are si o gramada de manii care pot fi puse pe seama burlaciei sau pe dorinta compulsiva de a controla tot ce misca in spatiul sau vital. Psihicul perturbat se neaga pe sine insusi ( Iasonas spune ca nu ia pastile, desi dulapul este plin de medicamente antidepresive puternice ) si confunda realitatea cu povestea care se poate reface la infinit
Iasonas are clar o problema de disociere de personalitate, combinata cu halucinatii perturbante si pentru spectator (exces de imagini nefocalizate), cu probleme de memorie (care poate ascund o crima sau poate o inventeaza doar) de orientare in timp. Iasonas mai are si o gramada de manii care pot fi puse pe seama burlaciei sau pe dorinta compulsiva de a controla tot ce misca in spatiul sau vital. Psihicul perturbat se neaga pe sine insusi ( Iasonas spune ca nu ia pastile, desi dulapul este plin de medicamente antidepresive puternice ) si confunda realitatea cu povestea care se poate reface la infinit
b/ "Insomnia" meets "El Maquinista"
"Nu trebuie sa
dorm altfel se va intimpla din nou", iata de ce Iasonas pare sa sufere de
aceeasi perturbare a somnului care il impinge la crima pe personajul
interpretat de Christian Bale. Personajul nostru percepe vag dualitatea care
zace in mintea si mai ales in visele sale ( in somn el o omoara/ o alunga/ o
bate/ o violeaza pe biata Pinelopi). Ciudat si tratamentul de care au parte
visele lui Iasonas ( cind era mic el putea sa si le impuna, acum cind e mare,
ele se dovedesc incontrolabile, asa incit Iasonas scapa de ele uitindu-le pur
si simplu).
c/ "Eternal Sunshine of the Spotless Mind"
meets "Groundhog Day"
Sint multe povesti despre povestirea in spirala care amesteca trecutul si prezentul intr-un fel de banda Moebius infernala (vezi "Primii ani din viata lui Erik Nietzsche: partea I" unde profesorul de scenaristica vorbeste despre o naratiune care se desfasoara astfel). Asadar nu exista inceput si nici sfirsit, povestea reincepe din mai multe momente diferite ale relatiei lui Iasonas cu Pinelopi si poate evolua incontrolabil catre sfirsit pe care Iasonas se incapatineaza sa-l schimbe. Regizorul pluseaza venind cu elementul de film fantastic (actiunea pare ca se petrece in 2011) care probabil declanseaza un atac de panica personajului sau de vreme ce acesta se agata atit de puternic de Pinelopi.
Sint multe povesti despre povestirea in spirala care amesteca trecutul si prezentul intr-un fel de banda Moebius infernala (vezi "Primii ani din viata lui Erik Nietzsche: partea I" unde profesorul de scenaristica vorbeste despre o naratiune care se desfasoara astfel). Asadar nu exista inceput si nici sfirsit, povestea reincepe din mai multe momente diferite ale relatiei lui Iasonas cu Pinelopi si poate evolua incontrolabil catre sfirsit pe care Iasonas se incapatineaza sa-l schimbe. Regizorul pluseaza venind cu elementul de film fantastic (actiunea pare ca se petrece in 2011) care probabil declanseaza un atac de panica personajului sau de vreme ce acesta se agata atit de puternic de Pinelopi.
Imaginati-va un pic din toate aceste
referinte inghesuite intr-un singur film si veti intelege de ce i-am dat
subtitlul "Too much". Scenariul este excesiv de incarcat, conceptia
imaginii la fel: planuri macro pe petele de pe tavan, din spatele
caloriferului, pe taietura de la deget, pe petele de grasime, de singe sau de
pasta de dinti si mai ales pe innebunitoarele periute de dinti. Pina la urma,
totul ajunge sa fie luat in plan foarte apropiat, pina si fetele celor doi
protagonisti sint deformate de acest gen de cadre. Totul se desfasoara in
ingustimea unui interior de apartament care devine si mai ingust cind ai de-a
face cu cadrele alea nefocalizate, cu imaginile luate prin perdeaua de la dus
sau prin aburul apei fierbinti.
Regizorul a vrut probabil sa arate prea mult, nu e nevoie de atitea indicii pentru a crea ambiguitatea si posibila multiplicare la infinit a unei povesti care probabil nici macar nu a existat (Pinelopi este atit de incredibil de buna, incit iti pui intrebari serioase cu privire la existenta ei).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu