"Ploy" de Pen-ek Ratanaruang

Flixster

“Ploy” este ultimul film al regizorului tailandez Pen-ek Ratanaruang, al saselea opus in filmografia sa. Prezentat anul acesta in premiera mondiala la festivalul de la Cannes, apoi premiat la Bangkok (best international film) si la festivalul Osian al filmului asiatic si arab (premiul FIPRESCI), remarcat la San Sebastian si la Toronto. Proiectul filmului a fost expus acum un an la Pusan, finantatorii mizind mult pe cota de pina acum ale ultimelor doua filme ale lui Pen-ek, “Last Life in the Universe” si “Invisible Waves” care i-au adus deja acestuia notorietatea in lumea filmului asiatic. 

”Ploy” este ceva mai aparte, parerile au fost inca de la primele vizionari foarte impartite (vezi reactiile de la Cannes care il considera un capriciu ”autoresque” al unui tinar regizor - interpretati va rog asta ca fiind un soi de fundatura narcisica in lumea productiei cinematografice de azi). Au fost insa jurnalisti mult mai entuziasti care au vorbit despre “a tasty slice of cinema” in care ritmul lent si perceptia emotionala putin cam rece nu sint deloc facute sa dauneze calitatii estetice a peliculei. Testul cel mai mare insa a fost iesirea filmului in Tailanda unde cenzura a impus foarte multe taieturi in film si eliminarea scenelor erotice. Pen-ek si echipa sa au pregatit deci o varianta cenzurata a lui “Ploy” care a rulat in cinematografele locale si care nu s-a bucurat nici pe departe de succes, ceea ce este de asteptat intr-o tara in care productiile Hollywood si Bollywood isi disputa suprematia in box-office. Interesanta atitudine, daca ma gindesc la reactia colegului sau intr-ale cinematografiei tailandeze, Apitchapong Weerasethakul ("Tropical malady", "Syndromes and a Century") care a refuzat practic mutilarea ultimului sau film judecat non conform cu morala ultrapuritana a codului de cenzura tailandez. ”Ploy” a fost prezentat in Romania cu ocazia festivalului de film DaKINO, in prezenta regizorului.

Pen-ek a fost intrebat de mai multe ori de unde ideea asta de a face un film aproape intimist, despre un cuplu casatorit de ceva vreme care se reintoarce in Tailanda, subiectul pare prea “cuminte”. Regizorul a raspuns ca istoria este reala pina la un moment dat, o ruda de-a sa care locuieste in SUA a revenit in orasul natal cu ocazia unei inmormintari si a trebuit sa stea la hotel cu aceasta ocazie. Pen-ek a fost frapat de aceasta stare de fapt bizara (cum sa locuiesti la hotel in propria ta patrie ?) si acesta a fost punctul de plecare pentru proiectul “Ploy”. Todd Brown, care a scris o cronica excelenta a filmului pentru Twitchfilm, a fost probabil frapat de aceasta poveste cind spune ca “Ploy” “is a film about people dislocated and relationship formed while other are breaking down badly”. Interesanta remarca aceasta despre “dislocated people” este, dupa mine cel putin, cheia de bolta a unei posibile interpretari coerente a filmului pe care am s-o urmez (in ceea ce priveste relatiile care se desfac, nu prea cred ca este vorba de asa ceva aici).

*****

Flixster

Sint asadar convinsa ca “Ploy” este un film despre dislocare. Deja dislocarea spatiala: cuplul Witt si Daeng locuind in SUA de vreo 10 ani revine in Tailanda pentru o inmormintare, aterizeaza dis-de-dimineata la superbul aeroport Suvarnabhumi abia construit de la Bangkok, parcurg ultramoderna artera Sukhumvit Road si iata-i debarcind intr-un hotel. Witt este din Phuket de fel, la fel ca si adolescenta Ploy intilnita in barul hotelului si care isi asteapta (?) mama in hotel, toate drumurile personajelor se intersecteaza aici, in barul sau lounge-ul din hotelul din Bangkok, nimeni nu se simte ca acasa, nici in camerele elegante nici pe holurile largi si pustii. Daeng are si ea toate motivele sa nu se simta in largul ei, ea, care a fost cindva celebra in cinematograful autohton dar a preferat sa plece in America si sa traiasca altfel. 

Hotelul este un loc de tranzit care convine tuturor, un loc de trecere care favorizeaza crizele de cuplu, infidelitatile si mutismul in doi. La urma urmei Witt si Daeng urmeaza sa paraseasca locul dupa inmormintare iar Ploy, ei bine Ploy urmeaza sa-si intilneasca ipotetica mama suedeza. In aceasta ambianta prezenta tinerei fete care “va avea 19 ani miine” cu coafura ei afro, cu gusturile ei pentru reggae-ul tailandez demodat, cu tinutele ei sexy –trash nu este deloc nelalocul ei.

Flixster

E posibil ca “Ploy” nici sa nu existe intr-adevar, atit de exotica pare aparitia ei (ovalul fetei inca plin de rotunjimile copilariei, ochii incredibil de mari pentru tipul de fata-femeie asiatic, parul vilvoi si umflat care merge foarte bine cu subtirimea formelor baietoase si cu bratele subtiri ingreunate de multimea clincaitoare a bratarilor ieftine), Ploy este poate o circumstanta care trebuie sa poarte un nume - dupa Pen-ek numele acesta este foarte curent in Tailanda, ba si foarte usor de scris, citeva trasaturi si gata: este, conform spuselor regizorului, ratiunea pentru care filmul poarta acest nume simplu, comun si cu grafie eleganta.

*****

Vorbeam despre o delocalizare spatiala, ei bine, asta implica mai mereu si o perturbare a timpului. Daca simburele filmului se petrece intr-un hotel, timpul actiunii se intinde intre 5 AM si 10 AM aproximativ, apoi totul o ia razna in buna traditie Pen-ek si sfirsitul vine o data cu caderea intunericului. Sa spunem ca totul ar putea avea loc intr-o singura zi. Sa spunem de asemenea ca Pen-ek adauga premiza lipsei de somn acute care tortureaza insidios personajele principale, ceea ce face ca incadrarea temporala sa fie foarte vaga. O data cu iesirea lui Daeng din camera de hotel, timpul o ia razna si parca ne aflam intr-un alt film (in “Invisible Waves” poate ?) Timpul dislocat este elementul surpriza al filmului si faptul ca la un moment dat Ploy ii povesteste lui Witt ca a “avut un vis pervers”. Hopaaa, isi spune spectatorul in sinea lui, e deci vorba de vise, asta complica totdeauna situatia ! Asadar Witt si Daeng trec printr-un zbor transatlantic (nu stiu daca ati testat deja experienta, e o tortura foarte rafinata care poate duce la criza de nervi, nebunie temporara, incapacitate de 90% de a judeca realitatea efectiva), ulterior amindoi se chinuie sa doarma desi afara este ziua.

Flixster

Ploy este si ea treaza binemersi la 4.00 AM cind il intilneste pe Witt in barul hotelului, sa intelegem deci ca avem de-a face cu o insomniaca cronica nu se stie exact de ce. Fac aici o paranteza, e foarte interesant cum filmeaza Pen-ek oboseala de la orele foarte mici ale diminetii, Witt si Ploy beau cafea dupa cafea si fumeaza unul linga altul. Cameramanul prefera deci planurile pe suprafata cromata a barului pe care se detaseaza cestile de cafea, apoi vedem miinile mici ale lui Ploy scotocind cu lingurita in zaharnita, cum imaginea ramine fixa putem linistiti numara 5 lingurite de zahar pe care fata si le toarna in cafea asta in timp ca dialogul Ploy-Witt se desfasoara lenes in off, apoi prim plan pe cafeaua cu lapte a lui Witt, tigara fumeginda dintre degete. Avem de-a face cu o langoare a gesturilor, cu un schimb de replici dezlinat, punctat de taceri si de momente in care muzica reggae depaseste limitele walkmanului si invadeaza spatiul sonor al filmului insusi. Un spectator avizat ar detecta aici un inceput de nebunie, o dezarticulare contemplativa si letargica precum cea a starii de betie in care reactiile emotionale, psihice, motrice sint aproape in intregime alterate. Cei care au facut experienta noptilor albe sau a schimbarilor brutale de fus orar stiu ca aceasta senzatie atit de insidioasa poate aparea la un moment dat catre dimineata, prin privare de somn. La capatul opus, Daeng se invirte in camera de hotel ca o fiara in cusca, incercind sa adoarma, chinuita de angoasa si de gelozie, Witt coborise sub pretextul de a cauta tigari (ce-ar fi daca el ar intilni-o de fapt pe misterioasa Noy al carei numar de telefon il descopera Daeng in haina lui?)

*****

Nu, cred ca m-am exprimat gresit, nu timpul are o problema aici, ci durata: grosul filmului are loc intre sa zicem 3 AM si 10 AM , sfirsitul sau ne plonjeaza direct in intuneric, adica seara (nu stim seara carei zile). Witt si Daeng au o perceptie complet diferita a duratei casatoriei lor (Witt spune ca aceasta dureaza de 8 ani, Daeng doar de 7) de unde si graba cu care criticii s-au grabit sa vorbeasca de un posibil clin d’oeil la “The Seven Year Itch“ al lui Billy Wilder… aiurea, la prezentarea filmului de la Bucuresti, Pen-ek marturiseste calm ca nu a vazut inca filmul cu pricina, desi ii plac filmele lui Billy Wilder. Oricum nonconcordanta dintre soti arata mai degraba faptul ca menajul in comun s-a pus pe picioare acum asa de mult timp, incit Witt prefera sa-l considere expirat. Durata asta actioneaza perturbator si pentru cele doua personaje feminine: Daeng a fost “cindva“ un mare movie star in Tailanda, trecutul o roade in egala masura cu prezentul, de unde si gestul scoaterii verighetei in momentul in care ea vorbeste la telefon cu o asazisa fana (ce-ar fi daca Daeng ar fi singura ca prin minune si deci capabila sa isi refaca viata ?) Pentru Ploy virsta foarte tinara este un avantaj, asta inseamna ca trecutul si regretele sale nu exista inca. De aceea fata isi permite sa anunte gratios “miine implinesc 19 ani“ desi nimeni nu poate crede asa ceva. (Ce-ar fi daca Ploy ar fi majora si si-ar permite astfel orice nebunie?)

Flixster

Sa vedem acum ce se intimpla atunci cind spatiul si timpul o iau razna prada unei delocalizari misterioase: la nivel scenaristic totul este posibil, adica lunga secventa erotica in contrapunct cu scandalul domestic, evadarea lui Daeng exasperata si intilnirea cu Moo anticarul cu pulsiuni de violator si criminal, uciderea lui Ploy cu o perna. Toate acestea pot fi in egala masura vise ale celor trei personaje in diferite stari de abulie/ furie/ frustrare sau fapte reale si scriptul face absolut totul sa ne bruieze pistele, in ultima secventa de exemplu Daeng are fata tumefiata, ceea ce poate foarte bine veni de la lupta disperata cu Moo sau poate sa fi fost rodul unei penibile cazaturi datorate excesului de gin in cafea. Spectatorul occidental rasufla usurat dupa scena sufocarii lui Ploy cu o perna, atit de realista, la urma urmei un personaj care reapare in secventa ulterioara care va sa zica nu a murit pe bune si tot spectatorul occidental ar spune ca Daeng a fost pe bune violata si sechestrata de catre Moo de vreme ce are vinataia la ochi. 

Flixster

Legea cauzei si efectului este o piedica extraordinara in calea intelegerii perspectivei foarte budiste a tailandezilor in care mortii si vii traiesc in egala masura in acelasi loc si in acelasi timp, in care actiunea in act si cea in potenta coexista pina la suprapunere. Puneti dara cap la cap ceea ce vedeti pe ecran (Daeng o sufoca pe Ploy si o ascunde in baie cit timp vorbeste cu o femeie care pare a fi Noy, dupa care hop Ploy reapare in secventa urmatoare dar NU in prezenta lui Daeng ca pina atunci) cu intrebarea “ce-ar fi daca prin acest gest/vis/dorinta Daeng o inlatura pe Ploy din viata ei ? Puteti citi deci “ploy” ca fiind un joc de-a “ce-ar fi daca“ in care secventa erotica (preponderent sex oral si fara detalii explicite) ar fi doar visul unei fete tinere si curioase, in care violarea si rapirea lui Daeng ar fi dorinta acesteia de a fi dorita cu orice pret si de oricine sau dorinta acesteia de a-si testa/ pedepsi sotul ? Mai mult, sau mai degraba mai conform cu multdiscutata perspectiva asiatica, puteti citi intregul film eliminind optiunea conditionala DACA din orice incercare de a judeca faptele de pe ecran. Nu veti mai putea afirma ca “Ploy” este o “poveste opaca“ ci una “dislocata in care prezentul, viitorul, posibilul si chiar imposibilul pot fi simultane”. De aici si senzatia ca avem de-a face cu o ambianta atit de onirica, de senzuala, de misterioasa si de imposibil de prins sau de anticipat. De aici si tentatia criticului european de a arunca intr-un univers paralel tot ceea ce nu poate fi explicat prin logica scenariului standard; foiala si chicotelile spectatorilor in momentul in care Tum, camerista, incepe sa cinte o melodie dulceaga intr-un elan post coitum este lipsa totala de intelegere si jena interpretarii (chestia asta nu se leaga deloc cu secventa dinainte si nici cu ceea ce ar putea sa urmeze.)

Flixster

Ma simt obligata sa semnalez o alta consecinta a acestui clivaj al universului lui “Ploy” si anume relatia dintre personaje si obiecte. Luati de exemplu tigarile lui Witt: in momentul in care acesta ajunge la hotel si isi anunta sotia ca urmeaza sa coboare pentru a-si cumpara tigari, Witt mototoleste pachetul de Lucky Strike il arunca pe pat si dispare din imagine. Camera face un zoom pe pachetul mototolit agatat de marginea patului si ramine asa pret de citeva secunde, apoi o vedem pe Daeng contemplind pachetul si haina barbatului aruncata nu departe. Ceva mai tirziu, in bar, prim planurile pe miinile barbatului, pe tigarile lui si pe pachetul de tigari de linga ceasca de cafea, intaresc relatia care se tese intre Witt si pachetele lui de tigari. Apoi intre Ploy si Daeng se tese o oarecare legatura prin intermediul unui colier pe care Ploy il rataceste in baia hotelului, Daeng il regaseste si nu se stie de ce se hotaraste sa-l poarte in momentul in care iese. Doreste oare Daeng sa preia ceva din gratia tinerei fete purtindu-i colierul ? Este oare Ploy la virsta la care relatia cu obiectele este atit de superficiala, incit le poate presara oriunde se duce ?

Flixster

*****

Printre alte citeva ipoteze de lectura a filmului, s-a vorbit si despre “Ploy” ca experiment moral – aparitia seducatoarei Ploy pune in pericol celula cuplului atit de fragila, cu atit mai mult cu cit Witt afirma ca are deja o fata “de virsta lui Ploy”. Putem discuta de paralele genul Humbert Humbert-Lolita si Witt-Ploy, numai ca pentru mine varianta aceasta este mult mai putin interesanta. Prefer sa trec in revista glumitele lui Pen-ek, glumite pe care le face in mai toate filmele sale. Luati-o de exemplu pe Daeng, profilul sau este un clin d’oeil evident la cariera actritei care o incarneaza, Lalita Panyopas, care a avut perioada de glorie in cinematograful tai din anii 80 si care in 2007 este cantonata mai ales in roluri din soap-urile locale. Rolul nu a fost conceput pentru ea, numai ca Pen-ek a modificat putin profilul lui Daeng ca fiind o fosta actrita pentru a rima cu situatia de acum a Lalitei. Porntip Papanai (camerista Tum) juca in “Mon-rak Transistor” (2001) rolul unei cintarete, iar numarul camerei in care Tum si Nut fac dragoste este 609, referinta clara la “6ixtynin9”, un alt film de inceput al lui Pen-ek in care personajul principal era jucat de o Lalita Panyopas mult mai proaspata. Lumea este mica in universul lui Pen-ek si guvernata de legi aparte care uneori ne pot parea bizare, sau lipsite de sens, dar cine nu ar fi fermecat de tusa foarte speciala a fotografiei lui Chankit Chamnivikaipong (“Mon-rak Transistor” si “6ixtynin9”)? Chankit este unul dintre cei mai delicati directori de fotografie de care am auzit pina acum, perceptia sa este foarte plastica si se apropie de fotografia de moda - ahhh planurile acelea luate de foarte sus, gros planurile pe miini sau pe picioare sau plastica pliurilor si drapajelor care ar putea spune multe, coridoarele pustii filmate in biais care par niste tuburi de lumini si umbre reflectate… Lumina este mata, penumbra camerei de hotel nu este onctuoasa, prim planurile nu sint niciodata brutale si directe ci luate intotdeauna in diagonala. Filmul poate fi rasfoit ca un catalog de fotograf.

Flixster