"Everything will be ok" a fost unul dintre cele mai interesante scurtmetraje aflate in competitie in cadrul festivalului Anim'est, cele 17 minute de animatie 2 D, colaj, animatie si fotografie alb negru si color m-au impresionat mult mai mult decit cistigatorul "La memoria dei cani". Am aflat ulterior ca pedigree-ul acestui scurt metraj este impresionant (cel mai bun scurt metraj la Sundance, preferatul juriului la festivalurile de la Londra, Florida, Seattle, Santa Barbara, Atlanta, Indianapolis, Chicago, recompensat cu premii speciale la Rio de Janeiro, Montreal si in multe alte festivaluri de animatie), iar regizorul Don Hertzfeldt este o figura aparte in SUA (un Oscar pentru "Rejected" in 2001, un turneu inceput in 2003 prin toate cinematografele mari ale SUA cu "The Animation Show", un program menit sa popularizeze scurtmetrajele de animatie).
Ceea ce m-a atras pe mine a fost densitatea narativa si foarte literara a scenariului, calitatea montajului realizat de catre Brian Hamblin, efectele optice si linia melodica selectionate de catre regizor, toate acestea alcatuind un tot menit sa situeze viata de zi cu zi a lui Bill intr-un fel de bula melancolica, absurda si pe alocuri comica. Nu va speriati, substratul filozofic are aceeasi consistenta aeriana in care intrebarile mari si grele despre sensul vietii si al mortii nu vin sa strice viziunea de ansamblu. In principiu, publicul se simte atras mai degraba de catre filmuletele animate comice, presarate cu gaguri si dotate cu happy end si that's all folks sau de opusurile in care virtuozitatea desenului sau a tehnicii de animatie folosite primeaza. "Everything will be ok" e departe de-a fi scris in registru comic, sfirsitul este putin cam ciudat, iar Bill, personajul lui Don este un omulet realizat din citeva linii, doua punctisoare in chip de ochi si un trapez pe post de palarie.
Vocea din off care ii povesteste zilele si cosmarurile lui Bill o face pe un ton monocord care m-a facut sa ma gindesc din prima la amocul si ambianta nevrotica a romanelor lui Philip Roth. O a doua vizionare mi-a deschis ochii asupra modalitatilor de imbinare dintre scenariu si reprezentarile pur cinematice folosite de catre autor. Viata lui Bill de exemplu se desfasoara intr-un fel de bula pe fundal negru, tare asemanatoare cu efectul de iris din filmul mut si avind aproape aceeasi functie, aceea de ingustare a cimpului perceptiei spectatorului pe bula lui Bill. Spuneam ca vocea din off ii povesteste starile, faptele, gindurile si, in mod aluziv, ne ajuta sa ne dam seama ca Bill nu numai este un nevrozat si angoasat standard al societatii americane de azi, ci si un om bolnav.
Starea de rau existential sau fizic insa este reprezentata in mare parte prin intermediul colajului: deasupra bulei in care activeaza Bill apar uneori alte bule pe care personajul nu pare sa le vada si in care de cele mai multe ori apar pasari, avioane, coroanele copacilor miscindu-se in bataia vintului si filmati de jos in sus. Bill traieste singur, asa ca momentele in care el interactioneaza cu alti omuleti desenati la fel de schematic bulele se contopesc rareori. Bill are prejudecati in ceea ce-i priveste pe ceilalti, de aceea el, dintr-un fel de dezgust al existentei carnale, prefera sa nu atinga rafturile din supermarket de care se freaca fara sa vrea ceilalti clienti. Bill are pierderi de memorie, intilneste oameni pe care descopera ca ii cunoaste, vederea unei pungi de plastic care filfiie in vint agatata de un stilp ii evoca ceva care s-a evaporat deja din amintire; si daca ulterior alterarea memoriei capata o explicatie medicala, substratul depresiv-nevrotic si mizantrop adauga explicatii suplimentare acestei stari de fapt.
Starea de rau existential sau fizic insa este reprezentata in mare parte prin intermediul colajului: deasupra bulei in care activeaza Bill apar uneori alte bule pe care personajul nu pare sa le vada si in care de cele mai multe ori apar pasari, avioane, coroanele copacilor miscindu-se in bataia vintului si filmati de jos in sus. Bill traieste singur, asa ca momentele in care el interactioneaza cu alti omuleti desenati la fel de schematic bulele se contopesc rareori. Bill are prejudecati in ceea ce-i priveste pe ceilalti, de aceea el, dintr-un fel de dezgust al existentei carnale, prefera sa nu atinga rafturile din supermarket de care se freaca fara sa vrea ceilalti clienti. Bill are pierderi de memorie, intilneste oameni pe care descopera ca ii cunoaste, vederea unei pungi de plastic care filfiie in vint agatata de un stilp ii evoca ceva care s-a evaporat deja din amintire; si daca ulterior alterarea memoriei capata o explicatie medicala, substratul depresiv-nevrotic si mizantrop adauga explicatii suplimentare acestei stari de fapt.
© bitterfilms.com
Incetul cu incetul regizorul creeaza prin intermediul imaginii si a textului o asociatie bizara intre cap/creier si coroana copacilor, aerul situat acolo sus unde numai pasarile si avioanele reusesc sa ajunga. Vorbind despre moarte cu fosta lui prietena, Bill afirma ca doreste ca dupa moarte capul lui sa fie neaparat separat de trup si expulzat in cosmos cu o racheta si asta pentru ca stie precis ca in caz de combustie, lichidul rahidian explodeaza la un moment dat. Hertzfeld nu se jeneaza sa devina "gore" ci ce este ciudat acest efect e mai degraba realizat prin asocierea desen animat cu vocea (un boxer cu capul spart din care "singele" de carbune tisneste suvoi nu ar avea acelasi efect daca nu ar fi mugetul/raget si asocierea cu o morsa gigantica dotata cu dinti enormi, unul dintre cosmarurile inventate de Bill).
In vis, Bill isi vede capul devorat de un peste imens, iar in cosmarurile pe care le face in stare de veghe (probabil datorita noilor medicamente la care este supus ca un bolnav in faza terminala ce este, cam asta putem deduce la un moment dat, oamenii devin aparitii de cosmar capatind capete de boi, porci sau mai ales pasari. Si asta pentru ca Bill este un "cerebral" pentru care viata, amintirile, trairile, visele, sentimentele se aduna in cap, adica in creierul atit de fragil care poate fi distrus, conservat in formol, trimis in spatiu, ingropat in gheata, supus unor "noi proiecte medicale" in cazuri limita. Capul este responsabil cu relatiile cu ceilalti oameni (de aceea Bill se simte utilizat atunci cind lumea il saluta din pur automatism) sau cu obiectele (care devin familiare numai prin intermediul amintirii - papucii Lion King, petele umede din locuinta, calendarul cu vaca-de-mare).
Interesant, dar nu intrutotul original, este modul in care regizorul a ales sa reprezinte suferinta lui Bill, durerea fizica, confuzia, criza de furie distrugatoare. Una dintre cele mai frumoase scene este cea in care Bill afla de la doctorul sau ca operatia nu-l mai poate salva. Linistea se asterne in acel moment, muzica se intrerupe si auzim doar pasi care se indeparteaza pe un culoar de spital. Bill e asezat pe o masa de examinare cu picioarele atirnind si palaria strimbata pe cap, privindu-si picioarele. Boala se declanseaza in momentul in care pe ecran apar primele pete de culoare rosie, acestea vor insoti momentele de furie dezlantuita in care Bill se razboieste cu statia de autobus, cu o masina, cu oaresce trecatori cu capete de pasare. In acel moment Bula in care este reprezentat Bill are contururi tremurate semanind cu un fel de animal care respira sacadat. Starea de coma este alcatuita din vagi imagini care au aerul unor picaturi de ploaie sau al unor fotografii mult marite, cu tiuitul aparatului de reanimare pe fundal si vagi organe care pulseaza in spectru rosu, pe care-l putem imagina ca pe un cimp operator.
In prim plan ecranul se populeaza cu picaturi de ploaie privite in lumina sau cu imagini grotesti (omul cu cap de peste si penisul sub forma de teava care-l inunda la propriu pe Bill este o imagine foarte psihanalitica, conturul tremurat al unui porc, niste capete desenate plutind intr-un soi de bula). Bill ramine "cerebral", in ciuda suferintei el il remarca pe unchiul venit din Tulsa foarte nedumerit de revenirea la viata a lui Bill si pe mama sa nevoita sa inapoieze cu mari cheltuieli cosciugul cumparat. Rosul vireaza catre auriu in momentul in care Bill depaseste miraculos tunelul bolii si al mortii, lumina il inunda pentru o clipa. Ultimele secvente, atunci cind Bill trebuie sa se intoarca la lucru, se desfasoara intr-un albastru gri care prevesteste revenirea la cotidianul de mai inainte. Citeva bule se deschid si surprind picaturi de ploaie suspendate in aer sau izbindu-se de pamint. Zgomotul ploii este oarecum linistitor si trist grefat pe un fragment din Bizet.
Sa povestesti simultan o criza existentiala, o nevroza ajunsa la apogeu si o posibila drama din viata unui Bill oarecare este complicat, mai ales daca ai doar 17 minute la dispozitie. Don Hertzfeldt are nevoie de 12 imagini pe secunda pentru a-si anima personajul, desenul sau nu foloseste calculatorul, efectele optice sint adaugate prin montaj.
Intensitatea textului debitat de vocea din off se raliaza tehnic fluxului memoriei involuntare à la Faulkner si Salinger, care juxtapun scenete cu caracter independent din punct de vedere narativ. Senzatia mea este ca Bill este o metafora dar mai inainte de toate o marioneta si ma duce cu gindul la Kubrick, nu degeaba acesta din urma este preferatul lui Hertzfeldt. O a doua apropiere care mi-a sarit in ochi ar fi "American Splendor", ecranizare a vietii si bolii realizatorului de comics Harvey Pekar care a concentrat absurdul existentei americane grefat pe cel al bolii de care a suferit la un moment dat in celebrul roman grafic "Our Cancer Year". Si daca Bill este amorf la capitolul "viata sociala" si neinteresat de politica, absurdul rutinei de zi cu zi are ceva din plictiseala lui Pekar:
"Bill daydreamed about all the brains in jars he used to see at school. . . He began to think of people in a new light, how everyone's just little more than that frightened, fragile brainstem, surrounded by meat and physics, too terrified to recognize the sum of their parts, insulated in the shells of their skulls in lower-middle-class houses, afraid of change, afraid of decisions, afraid of pain, stuck in traffic, listening to terrible music."
Nu m-a mirat faptul ca "Everything will be ok" este de fapt un fel de continuare a unui alt proiect ambitios al tinarului regizor,"The Meaning of life" din 2005 (mai putin sinistru, mai putin gri dar la fel de ambitios in ceea ce priveste scenariul) si ca, la rindul sau, "Everything.." se constituie ca prima parte a unui triptic de scurt metraj de animatie dedicat vietii lui Bill, al carei motto este "The second place is the first loser". Pina una alta, incercati daca mai puteti sa vedeti "Everything will be ok", vi-l recomand din toata inima.
Aici un interviu cu Don Hertzfeldt pentru Arte (2002).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu