Jurnal de TIFF - Ziua 4 (1)

Poantele zilei rasfoind AperiTIFF

Barometrul votului publicului este sursa de cutremur (pentru mine) si de incantare (pentru cei care considera ca selectia filmelor de festival trebuie sa tina cont de “vocea maselor”): dupa primele trei zile de festival, locul intai cu coronita il ocupa “Metropolis” iar pe locul trei se situeaza cu onor “Eep/Cip-cirip”, cu un pas inaintea lui “Vincere” de exemplu sau a lui “The Good Heart”. Sa inteleg ca filmele pentru copii sunt mult mai pe gustul publicului larg si adult decat melodramele cele mai accesibile?

Printre must see se scrie azi cu drag si spor despre “cel mai solicitant, agasant, intransigent, explicit film de la TIFF” aka “Apan/The Ape” de Jesper Ganslandt. Toate bune si frumoase, numai ca proiectia filmului, am aflat ieri deja cand cautam bilete pentru proiectie, a fost anulata.

Jurnal de TIFF - ziua 2

Sa-i zic ziua “maestru vs invatacel”? Nu stiu cum s-au potrivit filmele de fictiune alese, cam toate s-au invartit in jurul acestei tematici. Carare batuta, cu multe manierisme la activ.

Chiquitas con bananas

M-am incapatanat sa merg mai departe cu experientele dupa feeling si asa am ajuns dis-de-dimineata la “Bananas!” in regia lui Fredrik Gertten, un documentar suedez despre metodele salbatic corporatiste de exploatare a muncitorilor de pe plantatiile de banane din Nicaragua (remember Chiquita?) Am o slabiciune pentru documentar in general, de data asta am dat gres, Chiquita nu a fost deloc deloc bonita. Un comentator se intreaba pe buna dreptate daca rolul documentarului este sa spuna adevarul sau sa observe realitatea si s-o raporteze apoi? “Bananas!” s-a apropiat mai degraba de filmele acelea americane de la teve inspirate de meciul raul corporatist vs binele sindicalist.

Jurnal de TIFF - ziua 1

Mi-aduc aminte ca la un TIFF precedent, unul dintre organizatori a fost intrebat ce anume ii place la acest festival si el a raspuns ca primele doua-trei zile de inceput cand totul este un haos, lucrurile inca nu merg cum trebuie si lumea inca nu s-a obisnuit cu ideea evenimentului. Exact acelasi lucru m-a facut sa vin in Cluj inca din prima zi de TIFF.

Dimineata, cand incep sa ruleze filmele cu cateva ore bune inainte de deschiderea “oficiala”, aia la care multa lume vine pentru ca are invitatie si de ce sa nu profite. Asadar nervi de bun venit cu proiectii intarziate de testele tehnice, proiectoare rebele si sunet infundat. Nervi la acreditare, nervi la bilete, nervi la detectarea hotspot-urilor, nervi si mai mari la filmele lasate in paragina pentru ca nu poti fi peste tot in acelasi timp. Apoi cateva filme, vazute insa confortabil in sali apoape goale si racoroase cu public civilizat (am pierdut pariul facut cu mine, la filmul lui Bruno Dumont n-a plecat nimeni din sala).

Lumea vazuta prin lentile melancolice

Mai e ceva, sunt superstitioasa si cumva primul film vazut anunta “atmosfera” de dupa a editiei, de aceea de cele mai multe ori aleg cu ochii inchisi si fara sa ma uit pe cronici, un titlu necunoscut. Anul acesta am inceput cu “Ilusiones opticas / Iluzii optice” de Cristian Jimenez pentru ca

a) face parte din focusul Chile,

b) era primul film al zilei in afara de “Eep / Cip cirip” (ei da, exista si proiectii pentru copii) si

c) regizorul, scenarista si DOP mi-erau necunoscuti.