The Chiseler este unul dintre locurile unde-mi fac veacul cand nu-mi merge bine, articolele sale mustesc de informatii, povesti si biografii condensate ale unui cinema devenit cumva marginal, iar scriitura lui imi da mereu ghes sa redescopar cinema-ul de acum aproape un secol.Seamana cu Kenneth Anger, dar are mai mult miez si nu este interesat de barfe.Aduce cu Kevin Brownlow,dar se dovedeste mai concentrat in explicatii. John Strausbaugh este pentru mine singurul cronicar care-si permite sa divagheze elegant in aceeasi fraza fara a se impiedica in propriile-i meandre si detururi.
Ultima poveste chiseler-iana se “tine” mana in mana cu excelentul articol al lui Yann Tobin dedicat capacitatilor adaptative ale filmului muzical (“Le musical, un genre qui s’adapte” din Positif nr 616/2012).
Si pentru ca unul dintre subiectele indelung rumegate in ultimul timp este (inca) “Barry Lyndon” (vazut la inceputul verii cu ocazia programului special dedicat lui Stanley Kubrick de catre festivalul B-Est), iata doua articole care-si propun sa iasa din standardele subiectelor legate de aceasta pelicula: aspectul estetic, vitejiile tehnice, mizanscena, fotografia, istoria facerii filmului etc. Autorii prefera sa vorbeasca unul despre “pierderea istoriei” ca rezultat al metodei antihollywoodiene de tratare a acesteia din urma, altul despre “aglorificarea eroului” ca intentie a discursului kubrickian despre aceeasi istorie.
Draga Yerba,
RăspundețiȘtergereNu te intrebam de ce nu-ti merge bine, dar speram sa nu te tina prea mult starea, desi cu asa ocupatii, starea de ne-bine nu e deloc rea :)
Linkul The Chiseler la mine n-a vrut sa se deschida, cred ca tu ai accesat de pe blogger, dar l-am gasit aici: http://chiseler.org/
Multumim de pont!
Salutari cu caldura.
Corect, am modificat linkul, e capatanos The Chiseler asta, nu e prima oara cand imi face figura :)
RăspundețiȘtergereMultumesc, multumesc pentru corectura.