Despre sfarsitul lumii ca moment zero nu prea poti sa vorbesti in cinema, decat poate asumandu-ti riscul perfectului ridicol (“2012” intre altele). Peliculele cinematografice se concentreaza fie de premonitii si primele manifestari ale catastrofei iminente (“Melancholia") fie pe tentativele de supravietuire de dupa (“The Road”, “I am Legend” pe langa multe alte tablouri ale postapocalipsei). Momentul omega insa ramane in umbra, la fel de imposibil de circumscris ca si inceputul lumii. Imi aduc aminte de criticile aduse lui “4:44 Last Day on Earth” considerat de multi ca fiind deranjant pentru ca personajele sale ies la restaurant, picteaza, fac dragoste sau vorbesc despre marirea chiriei chiar in preziua apocalipsei; comentatorii isi incep invariabil argumentatiile cu un “ nu cred ca, data fiind situatia respectiva, eu m-as comporta asa”.
In parcursul meu cinematografic legat de sfarsitul lumii imi propun un prim antract pe care-l dedic manifestarilor cinematografice ale imaginarului stiintific si social legat de eventualitatea unei mega catastrofe. Cititorului si spectatorului interesat de acest gen ii propun in paralel, ca bonus, dosarul dedicat de Electric Sheep apocalipsei (“Apocalypse Now: Deserted cities, sinister machines, survivalist dogs”); setul de filme este cum nu se poate mai interesant (chiar,cum de nu m-oi fi gandit sa includ “Kaboom” in propriile mele povesti despre sfarsitul lumii?)
Ma intorc asadar la antractul meu si-mi spun ca, din perspectiva cinematografica, nu exista nimic mai simplu, mai convingator si mai usor realizat tehnic vorbind pentru descrierea unui sfarsit al lumii decat o pandemie. Suntem vrand nevrand urmasii acelei generatii care, la inceput de secol XX, a experimentat pe pielea ei prima epidemie de dimensiuni planetare, evenimentul fiind se pare mult potentat de primul razboi mondial, de emigratie, de imbunatatirea timingului in materie de calatorii pe distante lungi. Pragul de secol XXI este similar cu business-ul globalizant, banalizarea calatoriilor transatlantice, schimbarile operate in ecosisteme,amestecul necontenit de invidizi si produse care face ca viata sociala sa semene cu amestecarea cartilor la masa de joc. Exact asta face si “Contagion”, film semnat de Steven Soderbergh in momentul in care propune o foarte plauzibila poveste despre o pandemie devastatoare care ameninta umanitatea. “Contagion” se doreste a fi un “revival” al relativ recentelor epidemii serioase cu virusi mutanti (SARS, EHV, Nipah si alte virusuri cu rate de mortalitate ingrozitoare), un disaster movie pe teme epidemiologice, o fictiune conceputa in stil cvasidocumentar, o poveste morala despre rolul ordonator al comunitatii in eventualitatea unei catastrofe.
“Contagion” se prezinta cu un tagline interesant “Nothing spreads like fear”, iar personajul principal este nu neaparat supervirusul MEV-1, pur produs al intamplarii (“the wrong bat met the wrong pig” undeva intr-o jungla anonima din Orientul indepartat) cat discursul paranoic conform caruia vehiculul distrugerii speciei umane ar putea fi tocmai setul de gesturi profesionale si interactiuni personale care alcatuiesc premisele cotidiene ale activitatii sociale si economice ale umanitatii azi. Una dintre cele mai frumoase secvente ale filmului este o enumerare a spatiilor publice golite de orice prezenta umana( aeroporturi, sali de sport sau de reuniuni, culoare , spatii de tranzit, strazi) in care orice fel de activitate a intrat in stand by.
Acelasi tagline, aflat in perfecta concordanta cu ambiguitatea titlului filmului are in vedere atat panica generata de epidemia cu MEV-1 si manifestarile unei societati civile pe cale de dezintegrare, cat si contagiozitatea ideilor vehiculate de internet care contesta veracitatea surselor “oficiale” de informare pe timpul crizei precum si solutia oferita umanitatii (ai bratara ca urmare a vaccinarii, ai parte).
“Contagion” se tine si nu se tine de tipicul filmelor catastrofice: scenele de “multime dezlantuita” care vandalizeaza magazine, banci si farmacii pastreaza vie opozitia multime infantilizata versus autoritate paternalista pe care multe filme similare o cultiva. Folosirea fortei militare este astfel justificata. Aici insa societatea muribunda este guvernata de specialistii urgentei medicale, care, desi nu fac parte din guvern, dicteaza masurile cele mai adecvate momentului. Si nu, filmul nu are in vedere atat urgenta epidemiologica, cat frenezia implementarii unei metode de detectare si monitorizare cat mai eficace a bolii. Dupa palpitantul moment de incipit, in care scoringul letal al epidemiei este stabilit de epidemiologi si virusologi si se emit primele estimari ale gradului de morbiditate a virusului, odata cu evolutia sa mondiala, maladia se refugiaza in cifre, in comunicate de presa si videoconferinte cu OMS, iar victimele sunt evacuate de camera de filmat intr-un plan mult mai distant. Este primul film care imi vine in minte in care militarii sunt relegati la rangul de autoritate executiva de catre organizatii precum FEMA, CDC, OMS sau American Red Cross care preiau carma administrativa. Intre timp cica guvernul functioneaza “online” iar presedintele a fost ascuns la loc sigur.
Si pentru ca veni vorba de internet, Alan Krumwiede, bloggerul acela certaret din San Francisco cu accent ciudat este si nu este obisnuitul personaj negativ din povestile de acest gen: teoriile sale conspirationiste nu au niciun motiv manifest sa existe in afara faptului ca in orice situatie informatia este contorsionata si distorsionata, iar oamenii se simt obligati sa uzeze de libertatea de a alege de partea cui se situeaza. Diatribele privitoare la marile companii farmaceutice care exploateaza cu succes starea de urgenta il plaseaza pe Krumwiede in tabara acelor gigi-contra variantei oficiale a pandemiei, insa sumbra poveste cu pariul pe forsythia are un talc aparte; Krumwiede nu risca nimic atunci cand isi plaseaza capitalul de popularitate pe miza cea mai sigura, adica opozitia. Morala filmului relega dealtfel terapiile alternative si “eresurile” generate de contracultura de blog in aceasta “opozitie” care nu poate fi negata, dar poate fi usor decredibilizata pentru ca nu are in spate “cultura”stiintifica oficiala.
In relectura politicilor actuale am putea tine cont de antecedentele pe care le are termenul de “contagiune” (in textele normative medievale acesta desemneaza rand pe rand grupul eretic in raport cu norma religioasa, ori ideea insasi detransmitere a pacatului originar din generatie in generatie). Scapat din gradina contextului pur juridic, contagio ajunge sa circumscrie propagarea sociala a raului (a se citi a pacatului) in raport cu dispozitivele de excludere (sociala) si de reprimare (politica) in raport cu aceasta. Asa cum moralistii de secol XVII vorbeau despre contagiozitatea raului moral atunci cand disertau despre originea maladiilor, scenariul lui Soderbergh face din victima-sursa a pandemiei o femeie care isi inseala sotul.
Ceea ce salveaza fictiunea (plina de inexactitati pentru fanaticii eutopiilor stintifice) este ritmul alert impus de un montaj. Acesta isi impune sa sara de la un personaj la altul in secvente foarte concentrate, similare cu aspectele unui foileton sau cu documentarele “romantate” de pe Discovery sau National Geographic (este vorba de vechea tehnica a foiletonului care-si face un titlu de glorie in a nu inchide un episod cu o concluzie, ci cu un “in acest timp...”). Iata un gest benefic pentru fictiunea destul de conventionala si melodramatica pe alocuri, dedicata in fond structurilor sociale care sustin cercetarea stiintifica (fara stiinta aplicata progresul nu este decat un mit, credintele si opiniile vehiculate in contracurent cu cultura oficiala sunt alelomorfe).
Dupa cum spune cronicarul structura alveolara a naratiunii lasa sa se inteleaga ca existenta astazi este o inevitabila tesatura in patchwork in care bucatile mici si adesea divergente sunt obligate sa colaboreze. Filmul pare sa spuna ca, in caz de potential dezastru, existenta omenirii se afla nu in sanul familiei (“The Road”, “The Happening”), ci in mainile comunitatii ca tot unitar.
Bine bine, dar daca speranta in progres este o iluzie, atunci cum sa traim si mai ales cum sa murim?
(Urmarea, intr-un episod viitor)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu