duminică, 29 iunie 2014

Sils Maria - costume si masti

Curioasa experienta, acest “Sils Maria”, cel de-al 16-lea film pe care il propune publicului Olivier Assayas. Un mix de dramoleta à laAll about Eve”, de sfasietoare ambiguitate feminina à laPersona”, de reflectii pe tema creatiei care te inghite de nu te mai vezi (“Irma Vep”), de viraje explicative prin cultura teen, de teatru in film. Te astepti ca prajitura sa creasca spectaculos, de fapt ea ramane plata, iar cand musti din ea, o gasesti foarte densa, greu digerabila pe alocuri. Lejeritatea aeriana din varianta engleza de titlu, “Clouds of Sils Maria” creeaza asteptari false, norii afectati fenomenului “Maloja Snake” plutesc jos si invadeaza serpeste valea Engadin, uneori deghizati in inocente brume matinale. La fel si filmul lui Assayas. Arta vs Viata, raporturile cu sinele fragilizat/ vampirizat de un rol si de varsta biologica, gelozia si competitia feminine, manipularea, ego(t)ismul artistului si raportul acestuia cu bula succesului samd. Toate acestea se inghesuie pe raftul numit „tematica filmului”. Trama este eminamente bergmaniana , o poveste despre teatru, actori si mai ales actrite care vorbesc nemasurat de mult. Se schimba politeturi si fraze memorabile, se uraste urat, se face apel la cruzime in aproape orice bucata dialogata, cuvintele nu sunt niciodata inocente.




Ironic, filmografii sunt inventate, blockbusteruri sunt improvizate (scena aceea din filmul cu mutanti, Harrison Ford), gossip-uri sunt calchiate pe cele prezente. Filmul ofera, la set, si o poveste de culise teatrala si o piesa de teatru inventate. Undeva, deasupra acestei vai imaginare pluteste sarpele, fantoma indiferenta a unui bergmanesc autor de piese de teatru care candva poate ca a avut o relatie fuzionala cu actrita nou descoperita. Aceasta cuvertura meta care acopera filmul este atat de groasa, atat de autoreferentiala incat oboseste.

In prezentarea facuta filmului, Assayas a vorbit mai degraba despre cele doua actrite care sustin filmul. Vorba vine il sustin, pelicula este “ un film de actrite”, un film de costume, o confruntare cum nu se poate mai mankiewicziana intre ego-uri, depresii, cruzimi si isterii exclusiv feminine.

Rolul Juliettei Binoche, celebra Maria Engers, actrita de teatru si film, este o galerie a oglinzilor. Se imbina aici ecourile primului ei rol de succes in cinema (“Rendez-vous” de André Téchiné) cu probabil multe aspecte din proximitatea extracinematografica de star. Am identificat multe clin d’œil-uri pe care nici macar nu stiu de unde sa le scot si pe care, tot obosind sa le rumeg, am decis sa le las deoparte. Totusi, “la petite histoire” si cheile ei de lectura sunt arhiprezente si nu te lasa sa iei filmul ca atare, probabil ca asta vine din faptul ca Maria Engers este croita pe masurile lui Binoche, asa cum costumul de latex al Irmei Vep era croit pe imaginea Musidorei.

In ceea ce o priveste pe Kristen Stewart in costumul ei de Valentine, foarte descurcareata asistenta a Mariei, aparitia ei a constituit un soc pentru multi spectatori. Departe de “Twilight”, jucand pe cartea autorioniei cand vorbeste de gusturile pre adolescente in materie de cinema, Kristen Stewart isi face rolul cu foarte multa naturalete. O naturalete construita cu grija de catre Assayas, probabil una dintre pedalele ascunse ale filmului este folosirea acestei actrite intr-un rol atipic filmografiei ei. Mi s-au parut interesante explicatiile folosite de Valentine la complicatul etos blockbusteresc. Mi s-au parut excelente secventele in care Valentine lupta cu statutul de corepetitoare a Mariei. Cele mai autoreferentiale scene din “Maloja Snake” capata ceva substanta gratie incercarii disperate a Valentinei de-a-si ancora un picior in realitatea pe care o indrageste, aka lumea über schimbatoare si clevetitoare a momentului, Google, Internet&Co. Celalalt picior improvizeaza o pirueta prin stufarisul psihologic al personajelor piesei care par scapate de sub control ; tot ce isi doreste Valentine este sa iasa din confruntarea dintre Helena si Sigrid care ameninta sa o inghita. Valentine dispare in final, nu se stie unde, nu se stie de ce.

Nu m-am simtit in largul meu in universul din „Sils Maria”. Dialogul este mult prea mult, prea teatral si prea frontal, viata ca schimb de monologuri este atona, atmosferei ii lipseste oxigenul. Intervine probabil si rezerva pe care o am dintotdeauna fata de teatru. Am gasit putine miscari cu adevarat cinematografice in acest scenariu, unul dintre ele fiind disparitia Valentinei din peisaj. A urmat apoi secventa foarte scurta a filmului in film, un alb negru linistitor, ca o pauza luata la mijlocul urcusului prea abrupt, completata de lenta urcare a norilor de-a lungul vaii; pacat ca majestatea asta laptoasa care invadeaza jumatate din ecran este dublata de un fundal muzical mult prea previzibil. Secventa de final prezinta avanscena plina de panouri care oglindesc ultimele pregatiri inainte de ridicarea cortinei si silueta masculinizata a Mariei. Fata actritei este detasata si cumva senina pentru ca piesa s-a jucat deja in culise unde Helena/Maria a baut pana la fund cupa umilintei, iar sarpele si-a muscat coada. Punct.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu