"Dave Chappelle's Block Party" de Michel Gondry

If you love hip hop and Michel: you must see this movie.
If you love hip hop: you must see this movie.
If you love Michel's humanism: hit me!
If you love Michel: hit me again!

In septembrie 2004, comicul Dave Chappelle organizeaza un concert urias la intersectia a doua strazi din Brooklyn, un Block Party cu invitati surpriza, gura-casca din imprejurimi, prieteni si cunoscuti din Ohio, negri, latinos, albi, rapperi, adepti R&B si mari nume ale scenei muzicale de gen din America. Proiectul nu are nimic original in sine, numai ca Chappelle se gindeste sa faca apel la Michel Gondry, un realizator in plina ascensiune, interesat in egala masura de cinema ("Human Nature" si mai ales "Eternal Sunshine of a Spotless Mind", ba chiar mai recent "La Science des reves"), de muzica (pop cindva, jazz mai ales in prezent) si de cultura video (exigenta Bjork a facut 11 videoclipuri cu Gondry). In 2006 "Dave Chappelle's Block Party", documentarul despre cum s-a facut acest concert, despre ambianta de acolo, despre Chappelle si prietenii lui muzicieni, despre cultura de strada si nu numai, a iesit in cinematografele americane.

Sursa: Wikipedia

Si iarasi documentare despre concerte de muzica s-au mai facut (Woodstock si mai ales Wattstax), formula nu este noua. Ceea ce e interesant la acest Block Party", prezentat in cadrul B-Est, este, zic eu, modul in care Gondry si Chappelle (care a supervizat indeaproape postproductia) reusesc sa vorbeasca despre muzica, comedie,politica si cultura fara sa fie indulgenti, partinitori sau racoleuri. Nu ma omor dupa rap, nici dupa R&B, cu toate astea nu m-am plictistit nici o secunda urmarind documentarul. Este pe de o parte meritul lui Michel Gondry care a lasat la o parte filmarea nervoasa de tip videoclip, apelind la un montaj interesant, este pe de alta parte meritul lui Dave Chappelle, maestrul de ceremonii al unei nopti intregi in care muzica alterneaza cu glumele si remarcile deloc agresiv politizate ale comicului, cu flashback-uri in care acesta incearca sa isi promoveze spectacolul aflat in proiect. Daca Chappelle este liantul secventelor dinainte si din timpul spectacolului, personalitati ca Mos Def, Kanye West, Jill Scott, The Roots, Common, Erykah Badu alcatuiesc substanta acestuia. Culmea vine la spartul tirgului, cind Dave reuseste sa ii aduca pe scena pe The Fugees (deja separati de 7 ani), iar Lauryn Hill inmoaie inimile tuturor cu o antologica interpretare a hitului "Killing Me Softly With His Song", cine sa mai spuna ca rapperii nu stiu sa cinte? Si asta in timp ce publicul topaie voios in ploaie.

Asadar documentarul lui Gondry este un hibrid, un amestec in cantitati variabile de comic, muzica de calitate, remarci politice si reflectii despre importanta culturii in zone defavorizate. E de asemenea un amestec de secvente filmate cu camera de mina si cele mult mai elaborate din timpul spectacolului. In 90% din secvente, Dave se afla in centrul atentiei: Dave in Brooklyn facind promo din goana masinii cu un ditai megafonul ca in "the Cosby Show"( "Attention Huxtables... There is a block party jump-off on Quincy (Street)...Bring Rudy and Theo and Denise"). Dave in Dayton Ohio impartind imense tichete aurite care le permite posesorilor cazare, masa si transport gratuite pentru spectacol ("Even Willy Wonka didn't give out this many", spune el rizind). Dave incercind sa convinga un duo de ofiteri de politie sau doamna de 60 de ani de la magazinasul din colt sa vina in Brooklyn. Dave asaltat de membrii fanfarei din Ohio State University in delir la ideea ca vor participa la Block Party. Dave si cuplul de hippioti la pensie de la "Fallen Angel", o "catedrala" postmoderna al carei acoperis a servit din plin filmarilor panoramice. E un bun prilej pentru regizor sa aduca in fata camerei oameni dintre cei mai diferiti, de toate culorile si virstele, si asta creeaza ambianta decontractat-amicala de mai tirziu.

Este evident ca Block Party este spectacolul lui Dave Chappelle, facut fara cenzura sau restrictii datorate producatorilor, este concertul pe care el ar fi vrut sa-l vada ("This is the concert I've always wanted to see") si in acelasi timp dovada vie a admiratiei pe care Michel Gondry o are fata de toti muzicienii care iau parte la acesta. Acesta alterneaza momentele din spatele scenei (Jill Scott urmarind in culise showul prietenei sale Erykah Badu si vorbind despre marele respect pe care i-l poarta acesteia si senzatia ca muzica este aici orice dar nu competitie, Wyclef Jean in extraordinara repetitie cu fanfara din Ohio la "If I Was President") sau pe scena (Dead Prez si al sau "Turn Off the Radio", fragila Erykah Badu si mega peruca ei afro care seamana cu un nor, apoi plonjeul ei gratios de pe scena direct in marea de miini ridicate) sau in publicul preponderent afro si latino.

Si apropourile politice si rasiale, atit de prezente in muzica hip hop si rapp sint foarte prezente dar nu intr-o forma radical-moralizatoare. Locatia mega party-ului este nu departe de strazile batute altadata de Lil' Kim si Biggie Smalls, Mos Def vorbeste la scena deschisa despre dedesubturile uciderii membrilor Black Panthers, dupa care Fred Hampton Jr. fiul unuia dintre "martiri" tine un scurt discurs in favoarea eliberarii prizonierilor politici in fata tuturor. Ceea ce, remarca Mos Def, nu trece in concertele live. Ashmir "Questlove" Thompson de la the Roots ii spune la un moment dat lui Chappelle, la o discutie in culise, ca ei amindoi au ceva in comun, anume faptul ca de multe ori ei trebuie sa se produca in fata unui public care nu este ca ei. Astfel de afirmatii critice nefiltrate imprima o oarecare adincime proiectului lui Chappelle care, nu mult dupa acest spectacol s-a confruntat dureros cu dilema banii sau libertatea in cariera sa de showman.

In ceea ce-l priveste pe Michel Gondry, el a preferat sa lase exercitiile de stil deoparte si s-a concentrat pe o judicioasa repartizare a camerelor de filmat. Cerind fiecarui cameraman sa se comporte ca si cum camera sa ar fi singura in zona, cerind ca fiecare secventa filmata sa fie cit mai lunga posibil, Gondry a avut cu siguranta in minte un montaj fluid si total opus sincoparilor si sacadarilor de videoclip. Intentia este de a scoate la lumina felul de a fi dezinvolt, natural si atasant al starurilor consacrate pentru care muzica si libertatea de expresie conteaza cel mai mult, iar amestecul de pelicula si de video de tip making-off nu doreste sa transmita un mesaj inaltator, poate doar senzatia unei utopii momentane de comuniune in "feel good".