“A Time to Live and a Time to Die”, “City of Sadness”, “Flowers of Shanghai”, “Goodbye South, Goodbye”, “Dust in the Wind”
si “Café Lumière” sint citeva dintre cele mai importante filme ale lui Hou
Hsiao-hsien. “Three Times” a fost nominalizat in 2005 pentru Palme d ‘Or,
parerile criticii si ale publicului fiind impartite.
Imaginea superba, lentoarea gratioasa a miscarilor de camera, frumusetea si
senzualitatea actorilor principali, banda sunet au intrat in balanta cu
aparenta lipsa a unei intrigi care sa “aiba priza” la public, confuziile legate
de personaje, existenta pasajului “mut” si bineinteles lentoarea care i-a facut
pe multi sa adoarma in timpul proiectiei.
Mi-ar fi tare greu sa vorbesc aici si acum despre tot ce mi-a placut in “Three
Times”, asa ca am preferat sa aleg ceea ce mi se pare mai putin evident,
problema timpului si a amintirii. Hou Hsiao-hsien pare foarte legat de aceasta
tema, mai toate filmele sale o exploateaza, iar in 2005 la conferinta de presa
organizata la Cannes dupa vizionarea filmului, el spunea :
“Momentele cele mai bune pe care le-am trait sint duse pentru totdeauna. Singura cale de a le avea din nou este sa le rechem folosind memoria. Cinematograful este o modalitate care imi permite sa pastrez aceste amintiri. Cred ca orice fapt din viata poate deveni una dintre acele viitoare “cele mai dragi amintiri” si de aceea am dorit sa filmez aceste scurte secvente, care capteaza diferite momente [din trecut –nn]”
Hou este un sentimental al trecerii timpului. Nu degeaba in taiwaneza titlul
filmului
se traduce prin “Cei mai frumosi ani”. Nu
este vorba numai de experienta lui personala (ambianta anilor 60, inceputul de
secol XXI din Taipei) ci si de trecutul atit de delicat al Taiwanului (secventa
care are loc in 1911 atunci cind Taiwan aflat de 17 ani sub dominatia japoneza
incearca sa isi cistige independenta). Acest dar al lui de a condensa, distila
si aglutina timpul care trece intr-o memorie cinematografia aluziva mi-a placut
mie cel mai mult.

“Three Times” este alcatuit din 3 filmulete fiecare de aproximativ 40 de
minute. Actiunea lor este plasata in 1966, 1911 si 2005 in Taiwan. Aceiasi doi
actori (Shu Qi si Chang Chen) joaca personajele principale de fiecare data.
Precizez, nu este vorba de acelasi cuplu de indragostiti traversind timpurile
si reincarnindu-se in aceeasi legatura predestinata, ci de trei povesti cu
totul distincte.
A Time for Love (Timpul Iubirii)
1966 Kaohsiung
Intre Chen, care isi satisface stagiul militar si May, o tinara care-si cistiga
existenta lucrind in saloane de biliard, se infiripa o poveste de dragoste.
Intilnirea lor are loc in ultima noapte de civil a lui Chen. Acesta ii promite
fetei ca ii va scrie, si chiar o face… trei luni mai tirziu. Rarele permisii si
faptul ca May isi schimba des locul de munca, il obliga pe Chen sa plece in
cautarea fetei. Reveria aceasta un pic naiva pe fond de “Rain and Tears” si de “Smoke
Gets in Your Eyes” este fructul amintirilor personale ale regizorului:
"Obisnuiam sa joc biliard cind eram tinar si asociez inca in memorie “Smoke Gets in Your Eyes” cu biliardul. Acum, la 60 de ani, port in minte toate lucrurile astea de atita timp, incit parca fac parte din mine. Poate ca singura cale de a-mi face datoria fata de ele este sa le filmez."
Toata povestea sentimentului care se infiripa intre May si Chen este concentrata in secventa de inceput: cei doi joaca biliard. Lampa atirnata in tavan care varsa o lumina calda pe fetele celor doi protagonisti, penumbra din restul camerei, fumul tigarii lui Chen confera imaginii o aura usor tulbure, de fotografie cu patina, destinata sa ramina agatata in amintirile cuiva. May face citiva pasi in jurul mesei de biliard, degetele ei mingiie tacul, privirea baleiaza visatoare pozitia jocului, o incruntare, un zimbet, privirea se ridica, camera ni-l prezinta pe Chen, aplecat peste masa, cumpanindu-si tacul intre degete, privind printre sprincene catre camera. Apoi camera urmareste o bila care se deplaseaza pe fetrul verde din ce in ce mai incet pina atinge abia coltul mesei pentru a se ciocni trandru de o alta bila intr-o atingere delicata. Ricoseul acesta al bilei aflate in plina pierdere de viteza si intilnirea cu o alta bila est un rezumat al primului scurt metraj si a conceptiei regizorului despre sentimentul amoros aflat la inceput. Niciodata, s-a spus, o partida de biliard nu a avut o asemenea senzualitate linistita. Chen si May se inteleg din frinturi de cuvinte, jocul se prelungeste parca la infinit punctat fiind doar de scorul pe care May il noteaza cu creta pe tabla, bilele aluneca pe fetrul verde al mesei cu lentoarea cu care, in finalul acestui film, miinile celor doi indragostiti se vor impreuna. Temporal vorbind aceste prime momente vor “dura mereu” in amintire, prin intermediul sentimentului nostalgic.
Cu ocazia celor citeva intilniri, Chen si May vorbesc putin, ca mai toti eroii
lui Hou Hsiao-hsien. Discutiile lor se reduc la timpul masurabil (orarele
trenurilor si ale autobuzelor, ora de sfirsit a permisiei lui Chen, data la
care acesta trebuie sa se intoarca la cazarma etc). In scrisorile sale Chen
spune de fiecare data “time flies” (timpul zboara), constatare care intervine
in descrierile vagi ale cotidianului sau de militar in termen.
A Time for Freedom (Timpul
Libertatii)
1911-Taiwan
Actrita Shu Qi joaca de data asta rolul unei curtezane fara nume, sechestrata
intr-un fel de maison close, petrecindu-si timpul in asteptarea amantului, Mr
Chang (Chang Chen) activist politic si jurnalist care militeaza pentru
eliberarea Taiwanului de sub dominatia japoneza. Rascoala din Wushang si
nasterea republicii chineze bat practic la usa, barbatul nu mai are ochi pentru
femeia care se ofileste discret, si ale carei dorinte privesc mai degraba
libertatea individuala. Mr.Chang, ca orice intelectual cu vederi progresiste
are ochelarii lui de cal, de aceea o ajuta financiar pe Ah Mei (curtezana care
nu se poate casatori din cauza dotei insuficiente), dar prefera sa o “uite” pe
femeia iubita pentru ca din principiu el nu accepta concubinajul si nici
poligamia.
Suferinta curtezanei este muta, ceea ce este oarecum in ton cu alegerea
regizorului de a concepe acest filmulet intr-un mod mai original: nu intrutotul
mut (banda sonora este in anumite momente simultana cu actiunea propiu zisa),
dar nici vorbit (dialogurile apar in intertitluri).
Timpul trece aici altfel, cadentat de
venirile si plecarile domnului Chang, care calatoreste frecvent in scopuri
politice si diplomatice. Perspectiva aceasta este a curtezanei, care decupeaza
linearitatea cotidianului in functie de prezenta omului iubit. In absenta
acestuia, o lampa cu ulei aprinsa de servitor, un bastonas parfumat care fumega
pe masa, aburul care se ridica din ceainic, o privire aruncata distrat in
oglinda sint fapte care atesta trecerea timpului. Este timpul mort pe care
femeia nu-l percepe si care-i este indiferent. Sosirea amantului mobileaza
continuumul temporal cu fapte la care ea participa cu entuziasm (spalatul
miinilor, periatul parului amantului - o superba sublimare in imagine a
relatiilor intime dintre cele doua personaje, minutia cu care curtezana se
ingrijeste de tinutele acestuia, ceaiul si fructele pe care cei doi le impart).
In absenta amantului, o scrisoare ii poate inlocui pentru un scurt moment
prezenta, o lacrima isi gaseste timp sa coboare in voie pe obraz.
Tehnic vorbind, decupajul secventelor
prin fade-in/fade-out este o modalitate de a masura timpul, este ceea ce
percepe mai degraba ochiul spectatorului, numai ca imaginea detaliilor faptelor
cotidiene, usor valurita de aburul ceaiului de exemplu, sau de fitilul
tremurator al lampii aprinse seara, este expresia mult mai subtila a
efemerului.
A Time for Youth (Timpul Tineretii)
2005-Taipei
Este poate partea cea mai putin gustata de public. Lipsa unei semnificatii
evidente si spargerea simetriilor create in primele doua parti au contrariat
spectatorii. La un moment dat, am aflat ca inainte de prima vizionare a
tripticului “Three Times” la Cannes, regizorul a procedat la eliminarea citorva
scene din film si am senzatia ca din aceasta a treia parte lipseste ceva
(presupusa relatie a lui Zheng cu o alta femeie este aproape inexistenta,
sinuciderea prietenei lui Jing este atit de discreta incit mi-a fost imposibil
sa o observ chiar la a doua vizionare a filmului (à propos cine este Olika ?)
exista secvente care “ramin in aer” cum ar fi intoarcerea lui Jing dupa
intilnirea nocturna cu Zheng etc).
Personajul feminin, Jing, este mult mai putin empatic cu spectatorul.
Epileptica si cardiaca, cu ochiul drept aproape orb, putin lunateca, putin
artista, putin bisexuala, fragila si in acelasi timp lipsita de
sentimentalismul care sa induioseze, Jing este fidela siesi cautind “no past,
no future, just a hungry present”. In notele pentru uzul presei, apare o scurta
observatie, nefolosita insa in film, menita sa circumscrie fatidic viata lui
Jing “in anul 2010, ea moare la 30 de ani. O viata efemera, un prezent in
suspensie…un timp al tineretii” Personajul a fost conceput deci sa fixeze
prezentul temporal in legatura ambigua cu Zheng si in acelasi timp sa-si
anticipeze moartea (sinuciderea prietenei sale pe care ea o provoaca). Si ce
poate fi mai efemer si mai durabil in acelasi timp ca secventa in care Jing
cinta pe scena si cei doi trei barbati improvizati in fotografi se invirt in
jurul ei si iau sute de instantanee cu tot atitea posibile Jing ?
Jing se lasa posedata de Zheng si alege sa rupa relatia lesbiana in momentul in
care, in casa acestuia, vede holul al carui perete este transformat in
expozitie foto ad-hoc. Gestul cineastului de a “mingiia” fotografiile expuse cu
imaginea propriei camere, fara a le dezvalui continutul focalizind pe ele este,
cel putin pentru mine, expresia artistica a afirmatiei de mai sus, “cinematograful
este o modalitate care imi permite sa pastrez aceste amintiri”. Amintirea nu
reda fidel o realitate care a fost, fie numai si pentru o clipa (precum
fotografiile luate si procesate de Zheng), ea interpreteaza.
Timpul tineretii are ecouri si prelungiri in celelalte momente ale dragostei.
Prima secventa de exemplu (Jing si Zheng calare pe un scuter circulind cu
viteza pe autostrada) aduce cu bicicleta lui Chen din primul film. Cuplul de
atunci nu mai are nimic romantic, miinile nu se mai intilnesc, amantii nu isi
mai spun «e mult de cind nu te-am vazut”, zimbetele sint rare si masurate.
Singura intilnire adevarata se face in fata fotografiilor lui Zheng pe culoar.
Jing isi fumeaza tigara, imbratisind neonul-lampa si priveste de foarte aproape
instantaneele afisate. Zheng intra si o inlantuie si in sfirsit privirile lor
converg. Lumina cruda a neonului reflectata pe chipurile celor doi si fumul
tigarii reusesc sa fixeze timpul care trece, cel atit de vinat de Hou.
In ceea ce priveste acest al treilea film al tripticului, s-a vorbit de “alienare
urbana si postmoderna." Din perspectiva timpului, tineretea nu are (inca)
amintiri si nici nostalgii, iar memoria trecutului nu prezinta un interes
major. Prezentul gurmand este suita de instantanee fotografie, relatiile
consumate pe apucate si o inevitabila cursa cu scuterul pe o autostrada
periferica din Taipei.
*****
“Three Times” nu este un film usor de
inteles, e nevoie poate de mai multe vizionari pentru a intelege gradul de subtilitate
a mizanscenei si finetea scenariului. Frumusetea imaginii frapeaza in primul
rind. Perceptia modului in care Hou si camera sa decupeaza o lume atit de
minimala si atit de completa vine dupa aceea. Este genul de film pe care mi-ar
place sa-l vad singura fiind in sala de cinema.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu