Hou Hsiao-hsien - "Three Times" sau frumusetea timpului care trece

“A Time to Live and a Time to Die”, “City of Sadness”, “Flowers of Shanghai”, “Goodbye South, Goodbye”, “Dust in the Wind” si “Café Lumière” sint citeva dintre cele mai importante filme ale lui Hou Hsiao-hsien. “Three Times” a fost nominalizat in 2005 pentru Palme d ‘Or, parerile criticii si ale publicului fiind impartite.

Imaginea superba, lentoarea gratioasa a miscarilor de camera, frumusetea si senzualitatea actorilor principali, banda sunet au intrat in balanta cu aparenta lipsa a unei intrigi care sa “aiba priza” la public, confuziile legate de personaje, existenta pasajului “mut” si bineinteles lentoarea care i-a facut pe multi sa adoarma in timpul proiectiei.

Mi-ar fi tare greu sa vorbesc aici si acum despre tot ce mi-a placut in “Three Times”, asa ca am preferat sa aleg ceea ce mi se pare mai putin evident, problema timpului si a amintirii. Hou Hsiao-hsien pare foarte legat de aceasta tema, mai toate filmele sale o exploateaza, iar in 2005 la conferinta de presa organizata la Cannes dupa vizionarea filmului, el spunea :

“Momentele cele mai bune pe care le-am trait sint duse pentru totdeauna. Singura cale de a le avea din nou este sa le rechem folosind memoria. Cinematograful este o modalitate care imi permite sa pastrez aceste amintiri. Cred ca orice fapt din viata poate deveni una dintre acele viitoare “cele mai dragi amintiri” si de aceea am dorit sa filmez aceste scurte secvente, care capteaza diferite momente [din trecut –nn]”

Hou este un sentimental al trecerii timpului. Nu degeaba in taiwaneza titlul filmului se traduce prin “Cei mai frumosi ani”. Nu este vorba numai de experienta lui personala (ambianta anilor 60, inceputul de secol XXI din Taipei) ci si de trecutul atit de delicat al Taiwanului (secventa care are loc in 1911 atunci cind Taiwan aflat de 17 ani sub dominatia japoneza incearca sa isi cistige independenta). Acest dar al lui de a condensa, distila si aglutina timpul care trece intr-o memorie cinematografia aluziva mi-a placut mie cel mai mult.

“Three Times” este alcatuit din 3 filmulete fiecare de aproximativ 40 de minute. Actiunea lor este plasata in 1966, 1911 si 2005 in Taiwan. Aceiasi doi actori (Shu Qi si Chang Chen) joaca personajele principale de fiecare data. Precizez, nu este vorba de acelasi cuplu de indragostiti traversind timpurile si reincarnindu-se in aceeasi legatura predestinata, ci de trei povesti cu totul distincte.

A Time for Love (Timpul Iubirii)

1966 Kaohsiung

Intre Chen, care isi satisface stagiul militar si May, o tinara care-si cistiga existenta lucrind in saloane de biliard, se infiripa o poveste de dragoste. Intilnirea lor are loc in ultima noapte de civil a lui Chen. Acesta ii promite fetei ca ii va scrie, si chiar o face… trei luni mai tirziu. Rarele permisii si faptul ca May isi schimba des locul de munca, il obliga pe Chen sa plece in cautarea fetei. Reveria aceasta un pic naiva pe fond de “Rain and Tears” si de “Smoke Gets in Your Eyes” este fructul amintirilor personale ale regizorului:

"Obisnuiam sa joc biliard cind eram tinar si asociez inca in memorie “Smoke Gets in Your Eyes” cu biliardul. Acum, la 60 de ani, port in minte toate lucrurile astea de atita timp, incit parca fac parte din mine. Poate ca singura cale de a-mi face datoria fata de ele este sa le filmez."

Toata povestea sentimentului care se infiripa intre May si Chen este concentrata in secventa de inceput: cei doi joaca biliard. Lampa atirnata in tavan care varsa o lumina calda pe fetele celor doi protagonisti, penumbra din restul camerei, fumul tigarii lui Chen confera imaginii o aura usor tulbure, de fotografie cu patina, destinata sa ramina agatata in amintirile cuiva. May face citiva pasi in jurul mesei de biliard, degetele ei mingiie tacul, privirea baleiaza visatoare pozitia jocului, o incruntare, un zimbet, privirea se ridica, camera ni-l prezinta pe Chen, aplecat peste masa, cumpanindu-si tacul intre degete, privind printre sprincene catre camera. Apoi camera urmareste o bila care se deplaseaza pe fetrul verde din ce in ce mai incet pina atinge abia coltul mesei pentru a se ciocni trandru de o alta bila intr-o atingere delicata. Ricoseul acesta al bilei aflate in plina pierdere de viteza si intilnirea cu o alta bila est un rezumat al primului scurt metraj si a conceptiei regizorului despre sentimentul amoros aflat la inceput. Niciodata, s-a spus, o partida de biliard nu a avut o asemenea senzualitate linistita. Chen si May se inteleg din frinturi de cuvinte, jocul se prelungeste parca la infinit punctat fiind doar de scorul pe care May il noteaza cu creta pe tabla, bilele aluneca pe fetrul verde al mesei cu lentoarea cu care, in finalul acestui film, miinile celor doi indragostiti se vor impreuna. Temporal vorbind aceste prime momente vor “dura mereu” in amintire, prin intermediul sentimentului nostalgic.

Cu ocazia celor citeva intilniri, Chen si May vorbesc putin, ca mai toti eroii lui Hou Hsiao-hsien. Discutiile lor se reduc la timpul masurabil (orarele trenurilor si ale autobuzelor, ora de sfirsit a permisiei lui Chen, data la care acesta trebuie sa se intoarca la cazarma etc). In scrisorile sale Chen spune de fiecare data “time flies” (timpul zboara), constatare care intervine in descrierile vagi ale cotidianului sau de militar in termen.

A Time for Freedom (Timpul Libertatii)

1911-Taiwan

Actrita Shu Qi joaca de data asta rolul unei curtezane fara nume, sechestrata intr-un fel de maison close, petrecindu-si timpul in asteptarea amantului, Mr Chang (Chang Chen) activist politic si jurnalist care militeaza pentru eliberarea Taiwanului de sub dominatia japoneza. Rascoala din Wushang si nasterea republicii chineze bat practic la usa, barbatul nu mai are ochi pentru femeia care se ofileste discret, si ale carei dorinte privesc mai degraba libertatea individuala. Mr.Chang, ca orice intelectual cu vederi progresiste are ochelarii lui de cal, de aceea o ajuta financiar pe Ah Mei (curtezana care nu se poate casatori din cauza dotei insuficiente), dar prefera sa o “uite” pe femeia iubita pentru ca din principiu el nu accepta concubinajul si nici poligamia.

Suferinta curtezanei este muta, ceea ce este oarecum in ton cu alegerea regizorului de a concepe acest filmulet intr-un mod mai original: nu intrutotul mut (banda sonora este in anumite momente simultana cu actiunea propiu zisa), dar nici vorbit (dialogurile apar in intertitluri).

Timpul trece aici altfel, cadentat de venirile si plecarile domnului Chang, care calatoreste frecvent in scopuri politice si diplomatice. Perspectiva aceasta este a curtezanei, care decupeaza linearitatea cotidianului in functie de prezenta omului iubit. In absenta acestuia, o lampa cu ulei aprinsa de servitor, un bastonas parfumat care fumega pe masa, aburul care se ridica din ceainic, o privire aruncata distrat in oglinda sint fapte care atesta trecerea timpului. Este timpul mort pe care femeia nu-l percepe si care-i este indiferent. Sosirea amantului mobileaza continuumul temporal cu fapte la care ea participa cu entuziasm (spalatul miinilor, periatul parului amantului - o superba sublimare in imagine a relatiilor intime dintre cele doua personaje, minutia cu care curtezana se ingrijeste de tinutele acestuia, ceaiul si fructele pe care cei doi le impart). In absenta amantului, o scrisoare ii poate inlocui pentru un scurt moment prezenta, o lacrima isi gaseste timp sa coboare in voie pe obraz.

Tehnic vorbind, decupajul secventelor prin fade-in/fade-out este o modalitate de a masura timpul, este ceea ce percepe mai degraba ochiul spectatorului, numai ca imaginea detaliilor faptelor cotidiene, usor valurita de aburul ceaiului de exemplu, sau de fitilul tremurator al lampii aprinse seara, este expresia mult mai subtila a efemerului.

A Time for Youth (Timpul Tineretii)

2005-Taipei

Este poate partea cea mai putin gustata de public. Lipsa unei semnificatii evidente si spargerea simetriilor create in primele doua parti au contrariat spectatorii. La un moment dat, am aflat ca inainte de prima vizionare a tripticului “Three Times” la Cannes, regizorul a procedat la eliminarea citorva scene din film si am senzatia ca din aceasta a treia parte lipseste ceva (presupusa relatie a lui Zheng cu o alta femeie este aproape inexistenta, sinuciderea prietenei lui Jing este atit de discreta incit mi-a fost imposibil sa o observ chiar la a doua vizionare a filmului (à propos cine este Olika ?) exista secvente care “ramin in aer” cum ar fi intoarcerea lui Jing dupa intilnirea nocturna cu Zheng etc).

Personajul feminin, Jing, este mult mai putin empatic cu spectatorul. Epileptica si cardiaca, cu ochiul drept aproape orb, putin lunateca, putin artista, putin bisexuala, fragila si in acelasi timp lipsita de sentimentalismul care sa induioseze, Jing este fidela siesi cautind “no past, no future, just a hungry present”. In notele pentru uzul presei, apare o scurta observatie, nefolosita insa in film, menita sa circumscrie fatidic viata lui Jing “in anul 2010, ea moare la 30 de ani. O viata efemera, un prezent in suspensie…un timp al tineretii” Personajul a fost conceput deci sa fixeze prezentul temporal in legatura ambigua cu Zheng si in acelasi timp sa-si anticipeze moartea (sinuciderea prietenei sale pe care ea o provoaca). Si ce poate fi mai efemer si mai durabil in acelasi timp ca secventa in care Jing cinta pe scena si cei doi trei barbati improvizati in fotografi se invirt in jurul ei si iau sute de instantanee cu tot atitea posibile Jing ?

Jing se lasa posedata de Zheng si alege sa rupa relatia lesbiana in momentul in care, in casa acestuia, vede holul al carui perete este transformat in expozitie foto ad-hoc. Gestul cineastului de a “mingiia” fotografiile expuse cu imaginea propriei camere, fara a le dezvalui continutul focalizind pe ele este, cel putin pentru mine, expresia artistica a afirmatiei de mai sus, “cinematograful este o modalitate care imi permite sa pastrez aceste amintiri”. Amintirea nu reda fidel o realitate care a fost, fie numai si pentru o clipa (precum fotografiile luate si procesate de Zheng), ea interpreteaza.

Timpul tineretii are ecouri si prelungiri in celelalte momente ale dragostei. Prima secventa de exemplu (Jing si Zheng calare pe un scuter circulind cu viteza pe autostrada) aduce cu bicicleta lui Chen din primul film. Cuplul de atunci nu mai are nimic romantic, miinile nu se mai intilnesc, amantii nu isi mai spun «e mult de cind nu te-am vazut”, zimbetele sint rare si masurate. Singura intilnire adevarata se face in fata fotografiilor lui Zheng pe culoar. Jing isi fumeaza tigara, imbratisind neonul-lampa si priveste de foarte aproape instantaneele afisate. Zheng intra si o inlantuie si in sfirsit privirile lor converg. Lumina cruda a neonului reflectata pe chipurile celor doi si fumul tigarii reusesc sa fixeze timpul care trece, cel atit de vinat de Hou.

In ceea ce priveste acest al treilea film al tripticului, s-a vorbit de “alienare urbana si postmoderna." Din perspectiva timpului, tineretea nu are (inca) amintiri si nici nostalgii, iar memoria trecutului nu prezinta un interes major. Prezentul gurmand este suita de instantanee fotografie, relatiile consumate pe apucate si o inevitabila cursa cu scuterul pe o autostrada periferica din Taipei.

*****

“Three Times” nu este un film usor de inteles, e nevoie poate de mai multe vizionari pentru a intelege gradul de subtilitate a mizanscenei si finetea scenariului. Frumusetea imaginii frapeaza in primul rind. Perceptia modului in care Hou si camera sa decupeaza o lume atit de minimala si atit de completa vine dupa aceea. Este genul de film pe care mi-ar place sa-l vad singura fiind in sala de cinema.