Michelangelo Antonioni 1912-2007

Din nefericire, pe Movie va trebui creata o rubrica speciala "necrolog", ritmul in care marii cineasti din lumea intreaga dispar este ingrijorator :-(

Michelangelo Antonioni a murit luni seara la virsta de 94 de ani, in aceeasi zi in care ne-a parasit si Ingmar Bergman.

ACertainCinema

 Nascut in 1912 intr-o familie burgheza din Ferrara, el face studii stralucite de economie la Bologna, dar alege sa fie critic de cinema intr-o revista locala  si apoi urmeaza cursurile Centrului Experimental de Cinema colaborind cu revista "Cinema", publicatie de orientare antifascista.

Antonioni incepe sa lucreze in cinema la virsta de 30 de ani, ca scenarist pentru Rossellini si Fellini si ca asistent pentru Carné ("Les visiteurs du soir" in 1942). Antonioni isi face primii pasi de regizor in domeniul documentarului de scurt metraj. Cel mai important din acesti ani este "N.U.",  (Netezza Urbana), un tablou foarte realist al maturatorilor de pe strazile Romei, evitind insa angajamentul politic caracteristic neorealismului italian  ("Roma oras deschis" de Rosselini sau "Hotul de bicicleta" de Vittorio de Sica). Un alt documentar de-al sau, parodie a romanelor-foto italiene, este izvorul de inspiratie al filmului lui Fellini, "Seicul alb".

Primele sale lung metraje apar in anii 50, de la "Cronica unei iubiri", povestea unor amanti criminali din inalta societate milaneza, la "Il Grido" (Tipatul), un detur prin lumea muncitorilor. Abia in 1960 obtine recunoasterea internationala a criticii cu "Aventura", un film despre instabilitatea si fragilitatea sentimentelor recompensat cu Premiul Juriului dar primit cu fluieraturi de catre publicul de la Cannes. "Aventura" e prima parte a unei tetralogii vizionare si introspective care doreste sa plaseze arta cinematografica pe picior de egalitate cu literatura. Antonioni filmeaza toate cele patru filme cu Monica Vitti, muza lui. Celelalte trei parti, "Eclipsa", "Noaptea" si "Desertul rosu" (primul lui film in culori), ii confirma statutul de maestru al filmelor de arta ale caror intrigi lipsite de actiune si cu un dialog minimalist descumpanesc publicul.

Poate de aceea lui Antonioni i se lipeste eticheta de "cineast al incomunicabilitatii si al singuratatii", specifice lumii moderne. Dar Antonioni nu are nimic cu critica lumii moderne, ci mai degraba cu existenta bizara a unui creier modern intr-un trup obosit si uzat. Acest dualism se regaseste in toata opera sa: pe de o parte greutatea trecutului si nevrozele datorate inadaptarii noastre la lumea in care traim, iar pe de alta parte o neincetata creativitate a lumii de azi. Lumea antonioniana este nu atit incapabila sa comunice, cit pustie, reprezentata in culori sublime si populata de umbre lipsite de substanta, o lume care isi asteapta inca locuitorii de drept.

Stilul lui Antonioni nu a impresionat niciodata publicul larg si asta in parte cadrelor lungi si foarte lente si a misterului absolut care inconjoara faptele pe care alege sa le reprezinte pe ecran. Lentoarea si timpii morti nu semnifica numai banalitatea vietii cotidiene in care nu se intimpla mai nimic, ci si efectele unui eveniment remarcabil care e constatat fara a fi explicat si asta pentru ca regizorul refuza sa faca psihologie in peliculele sale, "cind totul a fost spus, cind scena majora pare terminata, vine ce se intimpla dupa" (Antonioni, cinema 1958).

Antonioni primeste o Palme d'Or in 1967 cu "Blowup", filmat la Londra in 1966. "Blowup"este aproape un film de actiune, in comparatie cu restul operei, aventura enigmatica a unui fotograf de moda care descopera dovezile unei crime pe unul din instantaneele facute de el insusi. Succesul de la Cannes ii deschide usile Hollywood-ului, "Zabriskie Point" este, insa, in toate sensurile, un film prea revolutionar pentru America anului 1970. Regizorul pleaca atunci in China ("Chung Kuo Cina", 1972) si se intoarce in Statele Unite in 1975 pentru a-l filma pe Jack Nicholson in rolul unui reporter in "Pasagerul". Din nou, filmul nu e apreciat in State, dar Nicholson joaca aici unul dintre cele mai bune roluri de ale sale.

Antonioni se intoarce in Italia si in 1982 surprinde pe toata lumea cu "Identificarea unei femei". Aici Antonioni isi reinventaza limbajul pentru a examina, cu luciditate, noile raporturi de cuplu intr-o societate transformata. Trei ani mai tirziu, Antonioni are un atac cerebral. In ciuda bolii,el reuseste sa filmeze cu asistenta lui Wim Wenders, regizind in 1995 "Dincolo de nori", o reflectie despre cinema si viata si, in 2004. un mediu metraj din filmul colectiv "Eros" (impreuna cu Wong Kar-wai si Steven Soderbergh). In ultimii ani, fidel conceptiilor sale de o viata, s-a refugiat in lumea culorilor, realizind superbe colaje care au fost expuse la Roma in octombrie 2006.