Varietati ale monstruosului - The Host (Gwoemul) / Monstrul de Bong Joon-ho

Flixster

Despre filmele cu monstri s-a scris si ras-scris. Monstri de tot felul, de la insecte devenite ostile la dinozauri invadatori ai marilor metropole, ba chiar la prezente extraterestre de tot soiul care ameninta cu extinctia speciei umane. Peliculele cu pricina pedaleaza pe ideea catastrofei pe care o aduce un astfel de monstru si pe nefirescul, grotescul si oroarea pe care acesta le induce publicului. Si pentru a avea parte de efectul horror sau macar thriller e nevoie de entitati foarte convingatoare in interactiunea lor cu oamenii, monstrul trebuie sa fie crud, etern hamesit, siret, sa posede o inteligenta malefica in stare sa produca o oarecare tensiune intre el si victimele sale. Monstrul apare din neant pentru a dispare tot acolo la sfirsitul fimului, dar existenta lui trebuie sa aiba o explicatie, care de obicei vine din criptozoologie combinata cu varii aspecte stiintifice (insula complet izolata de lume care permite dinozaurilor din Jurassic Park sau lui King Kong sa existe inca) si sociale (bombardamentele atomice de la sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial care prilejuiesc inventarea Gojirei de exemplu). Monstrul are slabiciuni, dar si super puteri. Tehnic vorbind, in zilele noastre nu mai este o problema sa creezi efectiv un monstru, efectele speciale, tehnicile CGI sint la indemina, slabiciunea poate veni doar din coerenta narativa a povestii care pune la lucru imaginarul publicului, altfel monstrul, cit o fi el de infricosator, nu va tine. Poate asta face diferente intre Jurassic Park de exemplu si Jaws (Falci).

Poate asta face ca “Gwoemul” (The Host) sa fie un film mai aparte si foarte contrariant, in care contextul monstruos este mult mai difuz si mai insidios decit simpla utilizare a entitatii ca atare.

Este clar, orice film de acest gen vorbeste in ultima instanta despre psihozele unei epoci sau ale unei lumi si devine astfel o critica sau o ilustrare a unor adevaruri sociale sau istorice, numai ca “The Host” capteaza interesul prin incercarea de a fisura conventiile filmelor de gen. Nu exista, de exemplu, un lung preambul care sa pregateasca aparitia monstrului, acesta este vizibil din primele momente ale filmului, minus cele doua preambuluri explicative.

Monstrul este in egala masura diurn si nocturn, Joon-ho Bong este capabil sa realizeze suspansul in afara unor locuri comune ca “ambianta nocturna” sau “spatiul strimt/intunecos/clarobscurul”. Cel mai tare si mai tare a nedumerit (mai ales in cinematografele americane) amestecul de genuri la care face apel regizorul, comedia, drama, filmul catastrofa intilnindu-se in aceeasi pelicula. “The Host” a fost cotat ca un soi de amestec aberant de “kitchos” care contine mai toate genurile de film care fac reteta in SUA minus, poate, comedia romantica. Cu alte cuvinte, “The Host” a fost resimtit ca un soi de Alien in peisajul cinematografic, cel putin de publicul obisnuit cu super saturatele conventii cinematografice. Cu siguranta mai sint si alte aspecte novatoare pe care nu le-am mentionat aici si care merita sa fie discutate pe larg.

Flixster

In ceea ce ma priveste, monstruosul m-a interesat in primul rind, spuneam ca acest aspect se regaseste in forme difuze peste tot si este in stare sa dea nastere la noi sensuri ale filmului.

Mutantul

Monstrul din “The Host” este un mutant, rodul unei deversari de formaldehida in riul Han provocate cu buna stiinta de armata americana, eveniment care a avut loc in 2000 in Seul. Nimic nou sub soare, veti spune, mutantii sint in voga incepind cu anii 50 odata cu aparitia Gojirei. Aceasta este un Dai Kaiju, un monstru gigantic, rezultat al testelor atomice efectuate de armata americana. Radioactivitatea a transformat accidental sopirla intr-o arma de lupta aproape perfecta.

Flixster

Exista multe similaritati intre monstrul nostru si Gojira: mutatia a intervenit datorita incapacitatii oamenilor de a proteja mediul, ambele entitati isi fac aparitia din apa si traiesc in vecinatatea apei, ambele entitati sint implicit mesaje critice cu caracter social (iata care ar putea fi rezultatul folosirii puterii atomice/rezultatul poluarii), ambele entitati sint foarte americane. Exista bineinteles si diferente foarte clare, cea mai importanta fiind talia. Gigantismul Gojirei este esential pentru optica anilor 50 in ceea ce priveste monstruosul. Monstrul din “The Host” este conceput pe masuratori mult mai realiste, optica inceputului de secol 21 asociaza gigantismul cu filmul de entertaiment pentru copii si preadolescenti.

“Oamenii – spune Bong Joon-ho intr-unul dintre interviurile sale - se uita la dimensiunile unui zgirie-nori de 63 de etaje si se asteapta la ceva enorm precum Godzilla, dar cu cit e monstrul mai mare, cu atit oamenii au tendinta sa considere ca filmul este facut pentru copii (rîde). Cu cit monstrul ar fi mai mare, cu atit el ar fi mai putin realist, si, ce e mai important, nu ar fi in stare sa fie la fel de dinamic cum este acesta, asa ca am vrut sa-l fac mic. Iarasi daca ar fi fost prea mare, unde s-ar fi putut ascunde?”. (People look at the 63 Building and expect some kind of gigantic Godzilla thing, but the bigger the monster becomes, the more people would get the tendency to treat this as a film for kids (laughs). So the bigger the monster was, the less realistic it would have been, and more importantly, it wouldn't be able to move as dynamically as this one does, so I wanted to make it small. Then again if it was too big, where would it possibly hide?) Asadar mic si agil, capabil sa se furiseze printre secventele filmului si sa nu apara la tot pasul pentru ca, trebuie spus, amestecul acesta de peste si saurian, este cel mai scump rol secundar din cinematografia coreeana de pina acum, el a costat 11 miliarde de won dintre care 4 miliarde au fost aruncati numai pentru a stabili designul monstrului.

Flixster

Vorbind de design, mi s-a parut interesant interesul echipei coreene pentru look-ul animalului cu pricina. “In plin proces de conceptie, designul fetei (monstrului-nn) era mult mai urit si chiar un pic caraghios. Fata monstrului semana destul de mult cu Steve Buscemi intr-un fel. Si cum asta ar fi putut face ca lucrurile sa para mai comice decit voiam, am renuntat la asta, desi parea foarte rustic, aducind cu o hiena, foarte alunecos si rautacios. (towards the middle-final portion of production the face's design was much uglier and even a little funny. The monster's face looked a lot like Steve Buscemi, in some ways. As it could have made things a little too comical we decided to give up on it, but it had a very rustic feel, something like a hyena, very sneaky and mean-spirited.) A fost nevoie de doi ani si jumatate si de sute de schite pentru ca aspectul animalului sa se contureze in sfirsit cu ajutorul celor de la Weta and Orphanage care s-au ocupat exclusiv de efectele speciale. Si asta pentru ca pentru Bong Joon-ho creatura este mai mult un ”device” care permite povestii sa se desfasoare in jurul personajelor principale, familia Park si fluviul Han.

Flixster

Ceea ce mi-a placut in mod special la creatura din “The Host” a fost dorinta regizorului de a-i mentine statutul de animal. King Kong de exemplu a suferit un intens proces de umanizare in remake-ul lui Peter Jackson devenind mai mult o caricatura paroasa capabila sa rezoneze convenabil la farmecul feminin. Un alt exemplu este Mothra, un alt kaiju din seria monstrilor japonezi folositi in filmele de gen, unul dintre darurile ei este vocea superba – aici nu mai avem de-a face cu o umanizare inutila a monstruosului ci cu o trecere a sa in registru feeric: cine a mai auzit de o molie care sa cinte cu voce ingereasca? La polul opus, creatura din “The Host” se multumeste sa manince orice inclusiv cutii de bere, sa regurgiteze gramezi intregi de oase, sa faca oaresce provizii de cadavre pentru zile mai negre. Rapiditatea de a se deplasa intr-un galop deselat pe uscat, abilitatea de a inota de a se scufunda, de a se catara, de a face loopinguri in aer sint atribute foarte realiste. Hameseala lui este primara si rimeaza cu caracterul sau de predator, moartea sa este consecinta directa a voracitatii inscrise in genele sale. In sfirsit un monstru care nu vrea sa se joace de-a frumoasa si bestia sedusa de umanitatea ei.

Flixster

De notat de asemenea si legatura foarte subtila (si foarte asiatica) dintre aparitiile creaturii si hrana. Sa ne aducem aminte, monstrul american survine mai degraba dupa o partida cu incarcatura erotica.

Virusul

Varianta engleza a titlului filmului, “The Host” (Gazda) este foarte inspirata: creatura este o etapa intermediara pentru ceva mult mai tare si mai insidios pe care ea il poate transmite si care probabil ca a ajutat la mutatie. Vectorii acestui monstru in mic sint rind pe rind creatura, apoi Gang-du, amindoi vinati de toata lumea. “Transmiterea” se face pe cale exclusiv mediatica, toate explicatiile sint furnizate de stirile televizate care alimenteaza delirul legat de acest hoax. Manipularea este atit de difuza, nu se stie bine cine a initiat aceasta poveste. Sa ne aducem aminte secventa din sala municipala transformata in capela funebra, in care oficialul intra in costum de protectie ultimul racnet si este incapabil sa explice ce se intimpla, prefera sa deschida televizorul pentru ca “totul este explicat la stiri”. Pina si medicul american care stie precis ca virusul nu exista, doreste ca acesta sa se gaseasca totusi in creierul lui Gang-du. Mesajul este foarte clar: virusul este o prezenta difuza care contamineaza si corpul uman, si mass-media, si mediul animal.

Flixster

Jean Baudrillard vorbea intr-un articol al sau despre aceasta demonetizare a corpului animal si uman care duce la imbolnavirea cu maladii precum Kreutzfeld-Jacob. “Virusii invadeaza corpul bovinei pentru ca acesta a devenit un ne-corp, o masina de carne. La fel virusii invadeaza corpul uman pentru ca acesta a devenit un ne-corp, adica o masina neuronala si operationala (…)”. In ultima instanta “toti virusii sint complici: de la prionul care infecteaza bovina la cel care se ocupa de creierul omului si pina la cel care infecteaza intreaga planeta, pina la infiltrarea in propriul cod genetic si modificarea sa.”

Flixster

Virusul concentreaza aici intreaga mitologie contemporana a SRAS-ului, a gripei aviare, a atacurilor teroriste cu agenti patogeni reactivati. Spaima de mutatii bruste care transforma microbii domesticiti in bestii letale are multe in comun cu miturile urbane ale monstrilor care bintuie subteranele, canalele si fluviile din apropierea metropolelor.

Notiunea de gazda ajunge sa acopere mai tot (riul este gazda monstrului, acesta il gazduieste pe virus, la fel si Gang-du care in final va accepta sa-l gazduiasca pe orfanul care-i seamana atit de bine) intr-o realitate esentialmente tranzitorie...

Apa

In 2004, cind filmul lui Bong Joon-ho a fost prezentat inca in stadiul de proiect la festivalul de la Pusan in cadrul unui proiect de promovare, el purta inca titlul provizoriu, “The River”. Si asta pentru ca fluviul Han are o importanta coplesitoare pentru coreeni. In anii 20-30, datorita monstruoaselor inundatii care produceau pagube materiale si morti, administratia ajunsese sa compare fluviul cu un monstru care inghitea anual aproape o treime din bugetul local; 40- 50 de ani mai tirziu, se vorbea despre “miracolul de pe fluviul Han” in ceea ce priveste economia coreeana aflata in plin avint. In contextul acestei cresteri accelerate, fluviul a contat mult in efortul de modernizare a capitalei Seul in anii 60-80. S-au scris carti avind ca fundal acest curs de apa, s-au filmat documentare, iar Bong Joon-ho a ales ambianta brumoasa si ambigua a fluviului ca fundal pentru unul din primele sale scurt metraje, “Sink &Rise”. Ideea pentru “the Host” tot din fluviu a iesit: foarte tinar fiind, regizorului i se pare intr-o zi ca vede iesind din apa o laba enorma si neagra si ca apele mocirloase ale fluviului sint tulburate de o umbra intunecata...

Flixster

Intr-o perspectiva mai larga, apa este deseori privita cu rezerve in imaginarul asiatic. Ea poate ascunde virusi sau monstri (The Host), sau boli necunoscute (superbul “The Hole“ al lui Tsai Ming Liang), ea poate cauza morti neobisnuite si renasteri fantomatice (“Dark Water”- Hideo Nakata). Prea multa sau prea putina, ea nu este niciodata numai materie inerta, ci probabilitatea unui rau subtil, cel mai adesea reprezentat prin poluare. Dispretul militarului american care ordona varsarea formaldehidei in canalul de scurgere pentru ca “Fluviul Han este lat” si care prilejuieste mutatia are un corespondent in hotarirea guvernului de a folosi “agentul galben” menit sa ucida orice urma de viata. In secventa uciderii monstrului, filmata impecabil cu incetinitorul, eliberarea agentului galben este poluantul absolut si, poate, cauza unei posibile viitoare mutatii genetice la oamenii care s-au aflat la locul faptei.

Ultimele secvente ale filmului sint memorabile, regizorul reuseste sa creeze in maniera proprie un ultim spasm de teama in maniera filmelor americane. Asadar Gang-du locuieste in buticul din tabla ondulata de pe marginea fluviului impreuna cu baietelul orfan. Lungul prim plan de pe fata sa incordata, apoi prim planul pe arma de la picioare apoi pustietatea nocturna care invaluie fluviul si malurile sale, toate acestea dau spectatorului senzatia de fol in stomac, si daca, totusi, creatura nu a murit si se va intoarce inapoi la fel de fulgerator ca la inceput ?

“Cred, spune Bong Joon-ho, ca nemarginita mea afectiune si dezgustul fundamental pentru filmele de gen americane coexista in mine“, iar “the Host” (Gwoemul) este ilustrarea cea mai vie a acestei contrarietati fertile. (I think my boundless affection and fundamental dislike for American genre films coexist inside me.)