Va place Lynch?

Ei bine daca "daa" dati fuga in librarie, editura Humanitas a lansat de putin timp colectia "Biblioteca de film" si unul dintre titlurile lansate deja pe piata este cartea lui Lynch "Cum sa prinzi pestele cel mare - Meditatie, constientizare si creativitate" in traducerea lui Catalin Mesaru.

"Catching the Big Fish" este de fapt ultima carte scoasa de Lynch dupa "Images" (1994, publicata de catre Tarcher/Penguin) si este poate "obiectul" cel mai apropiat de o autobiografie a artistului. Zic "obiect" pentru ca nu e vorba de o insiruire de povestiri de tip memorialistic si zic "artist" pentru ca Lynch este un polivalent, legat de toate manifestarile multimedia ale artei. Titlul se refera la practica meditatiei transcendentale (de care Lynch este foarte legat de destul de mult timp) care seamana cu un fel de "vis in stare de trezie" sau, si mai bine, cu "pescuirea" ideilor in fluxul constiintei care, dupa el, se manifesta in noi toti. Si cum pestii mai mari se gasesc intotdeauna in apele adinci, trebuie sa inveti sa meditezi pentru a prinde adincimile propriei tale fiinte si ideile cele mai interesante din punct de vedere artistic. Ideea poate parea cam naiva celor obisnuiti cu speculatiile de genul acesta (destul de curente in practicile dadaiste moderniste in arta futurista de orice fel). Ce este interesant in carticica asta structurata in 82 de capitole scurte este buchetul de posibile explicatii personale ale ideilor care au stat la baza filmelor sale, modalitatea sa de a percepe spatiul si timpul in cinema si in arta in general, povestea experientelor sale de inceput intr-ale cinematografiei.

Stilul este concis, capitolele sale aduc cu niste mici poeme in proza, cu o tenta epigramatic meditativa à la Barthes sau Wittgenstein. Lynch nu descrie, ci prezinta pur si simplu de-a valma metodele sale de lucru, problemele legate de casting, optiunile personale pentru anumite subiecte, sfaturi privitoare la practicile meditative, fara insa a insista prea mult pe acest ultim punct, meditatia trancendentala fiind pentru el o optiune personala.

Cititi va rog cu atentie pasajul in care Lynch explica de ce detesta el sa faca "comentarii" la variantele DVD ale filmelor sale si care rimeaza foarte bine cu optiunile sale ca artist multimedia (opera de arta, filmul in speta, este unica si a directiona privirea spectatorului cu un amarit de comentariu inseamna sa ucizi toate potentialele interpretari pe care numai privirea spectatorului le poate extrage din pelicula.) Dincolo de orice aparenta tulburatoare si bizaroida a filmelor lui Lynch, exista totusi o explicatie si daca vreoadata "Mulholland Drive" sau "Lost Highway" sau "Eraserhead" sau, si mai nou, "INLAND EMPIRE" vi s-au parut niste productii dubioase, fara cap sau coada, iata ca exista niste explicatii posibile pe care Lynch le furnizeaza in carticica sa. Lectura placuta si treceti apoi si pe www.davidlynch.com , aruncati un ochi si pe acolo, va asigur ca e interesant.