“Cloverfield” (Monstruos) de Matt Reeves

Flixster

“Cloverfield” preia smecheria structurala din “The Blair Witch Project“ si ofera un subiect care mixeaza laolalta elemente preluate din filmele-infectie (“28 Days” si urmarea, de exemplu), filmele cu monstri (“Godzilla” si surorile ei asiatice), filmele cu atacuri venite din spatiu (“Invasion of the Body Snatchers”, “The War of theWorlds”), filmele catastrofa si apocaliptice, citind pe undeva 9/11 si spaimelele teroriste. Fanii unor astfel de coktailuri pot chiar viziona la pachet “Cloverfield“ si noul “I am Legend” care tot in jurul aneantizarii/depopularii New York-ului se invirte. Efectul trebuie sa fie destul de tare, prin iteratia acelorasi mesaje mai mult sau mai putin subliminale (nu exista scapare decit in asocierea modesta a doua individualitati haituite, nu exista rezistenta decit in grupuri mici, nu exista razbunare, ci mai degraba izolare si supravietuire). Sintem departe de finalurile in care US Army trage cu tunul si omoara monstrul si toata lumea se felicita pentru ca omenirea a invins inca o data (Godzilla, Independence Day, War of the Worlds mai ales la final. Sintem departe si de “Alien” in care o singura femeie lupta nu atit cu diferenta radicala dintre specii si lumi care este monstrul, cit cu carantina insingurata in spatiul claustrofob al navei spatiale.

Flixster

M-am intrebat ce inseamna titlul filmului si asa am ajuns sa aflu cite ceva despre campania orchestrata pe net de producatori pentru a suscita interesul publicului pentru film: cautari in masa pe Google care sa includa itemul “cloverfield” (care de fapt este o parte din adresa birourilor societatii producatoare pe timpul filmarilor) si sa aduca in fata linkurile respective; asa zisele “scapari” piratate difuzate apoi pe YouTube (o multime de rush-uri sumbre si neclare cu Statuia Libertatii decapitata, zgirie nori facuti farime si explozii), trailerele misterioase si derutante, pregatite cu mult timp inainte de filmarile propriu-zise, filmate cu camera video si fara titlu, ancorate de filme gata de lansare (precum “Transformers”), tagline-uri foarte dragute ”when Godzilla meets Blair Witch Project” etc.

In paralel, campania PR a mediatizat “secretul “ absolut al filmarilor : actorii sint ilustri necunoscuti care abia au debutat in televiziune, selectia lor s-a facut dupa criterii atit de evazive incit actrita Lizzy Caplan (Marlena) a crezut ca semnase un contract pentru un rol intr-o comedie romantica, scenariul a fost incuiat in seif pina in ultimul moment, filmul s-a numit succesiv “Cloverfield”, “Slusho”, “Cheese” si “Bertha”. Si iar “Cloverfield”. Si daca “scurgerile de informatii piratate“ si negarile oficiale ale Paramount au asmutit curiozitatea bloggerilor, asta e meritul echipei producatorului J.J. Abrams (Alias) care se pricepe foarte bine la asta. Tactica secretului care moare sa fie descoperit cit de repede a adus si necazuri filmului, spectatorii obisnuiti cu filmuletele facute cu telefonul si cu reality show-urile TV s-au plictisit repede de ceea ce seamana asa de mult cu stuff-ul de pe YouTube, asa incit, la o saptamina de cap de lista in box office SUA, blockbusterul acesta de 30 de milioane de dolari a cazut catre fundul sacului. Ceea ce nu l-a impiedicat pe J.J. Abrams sa se situeze totusi la un bun raport calitate/pret. De curiozitate pentru amatorii de comparatii, “Gojira” (1954) a costat 1 milion de dolari, ”Godzilla” (1998) a atins 130 milioane de dolari, iar “Transformers” (2007) 150 milioane de dolari.

Flixster

La urma urmei, produsul acesta hype si post-post-modern putea sa se numeasca oricum, intrebarea mea nu-si avea rostul. Am senzatia ca filmul acesta fara nume, legat pe de o parte de conditia ambigua si anonima a hoax-ului, este cumva legat de soarta monstrului creat cu aceasta ocazie. Este poate prima oara cind spectatorul nu afla nimic despre entitatea care ataca Manhattanul si nici despre vulnerabilitatea/ scopul/ motivatia ei. Anonimatul invaluie pina si aparitia monstrului: a iesit acesta din Hudson River ca monstrul lui Bong Joon-ho (“Gwoemul”) din fluviul Han? Este un produs al abisului oceanic, cum presupune Rob? O mutatie datorata manipularilor guvernamentale, cum opineaza Hud? Un alien ca Superman, cum spune Marlena? Are puteri bizaroide ca Gojira cea atomica, de vreme ce aparitia sa este legata de o pana de curent electric? Cutremurul prilejuieste aparitia monstrului sau este o prima manifestare a acestuia ? Vazut pentru o clipa din fata, monstrul pare a fi un colaj: vagul aspect umanoid supradimensionat, branhiile de animal marin, membre palmate si solzoase de saurian. Osmoza cu paianjenii parosi poate confirma originea extraterestra; in secventa in care acestia sint excretati, monstrul pare a fi un imens sfincter care actioneaza dupa principiul “unde-s multi puterea creste” sau al navei spatiale care imprastie invadatori de talii mai modeste (“War of the Worlds”). Tot paianjenii au menirea de a imprastia ceea ce in incipitul filmului se numeste “sindromul Cloverfield” si care ar putea semana cu manifestarile febrei Ebola. 

Flixster

Observati excesul de “ar putea”, “pare a fi “si de semne de intrebare. Scenaristul stie sa raspindeasca o ceata absoluta in ceea ce priveste monstrul si mai ales efectele lui ulterioare (e vorba de un accident ? chestiile alea paroase vizibile doar in vederea nocturna a camerei ambitioneaza extinctia/modificarea umanitatii sau sint pradatori obisnuiti ?) prin intermediul gaselnitei de a prezenta toata aventura ca un document filmat de o camera video-martor. Aici “Cloverfield” se ciocneste putin cu “Blair Witch Project”, el insusi inspirat din pseudo-documentarul gore “Cannibal Holocaust” (Ruggero Deodato, 1980). Daca veridicitatea casetei din “Blair Witch“ este constant pusa la indoiala de comunitatea stiintifica universitara pentru ca se bazeaza pe rumori, supozitii si poate fi in final o contrafacere (caseta este gasita la un an dupa ce dispare echipa celor trei studenti in padurea din Burkittsville), aici nici un personaj nu se indoieste ca Hud filmeaza pe bune ceea ce experimenteaza toata lumea mai mult sau mai putin.

Flixster

Asa deci, monstrul are bunul simt sa ramina absolut necunoscut pe tot parcursul filmului, explicatii oficiale nu exista. Soarta victimelor muscate/devorate de acesta pluteste in aceeasi ceata (auzim doar tipetele Marlenei, nu vedem cum intra in agonie, nu stim daca moare sau se transforma in altceva dupa contaminare). Un punct in plus, periplul lui Hud, Rob, Marlena, Lily si Beth in final este filmat numai din perspectiva victimelor, lucru relativ rar in filmele cu monstri. Riposta in forta a armatei, raderea Manhattanului (cu bomba atomica poate?) de pe fata pamintului, prabusirea podului Brooklyn nu beneficiaza de imagini panoramice care sa necesite mari investitii in efecte speciale. In acest caz efectele sonore sint cele care inlocuiesc scenele cu multimi panicate calcindu-se in picioare sau distruse in masa de monstru (iarasi “War of the Worlds”). Avem aici de-a face cu urlete, tipete, zeci de “OMG”, “WTF” si “Holy shit”, frinturi de cuvinte, rapait de arme, tancuri bubuind si, din cind in cind, cite un raget inuman. Totul se petrece in off, spectatorul are parte doar de fragmente de actiune amestecate cu frinturi din filmul initial al casetei, ziua petrecuta de Rob cu Beth in Coney Island.

Flixster

Si pentru ca veni vorba de asta, sincera sa fiu as fi uitat cu totul de primele 2-3 minute din film daca n-ar fi fost mini cronica lui Jean-Philippe Tessé (Cahiers du Cinéma- nr.631/ februarie 08) care vede foarte bine ca povestea monstruoasa se grefeaza pe scenariul de salvare (salvarea lui Beth, salvarea filmului initial sters in parte de catre Jason, salvarea cuplului Rob-Beth). ”Cele doua memorii (cea sentimentala si cea documentara) intra in concurenta, o urgenta in competitie cu o alta”. Solutia este evidenta : Rob face imposibilul, o scoate pe Beth din blocul sau din Uptown, care aduce cu unul dintre turnurile WTC, cuplul se reconstituie pentru a muri poate ulterior in Central Park. Ultima secventa este necrutator de ironica (“Um…I had a good day” spune Beth cea din momentele inregistrate cu o luna inainte.) Ar fi fost interesant daca filmul s-ar fi terminat asa; de fapt muult dupa derularea creditelor din genericul de final, cind sala este golita de spectatori, o voce striga ceva neinteligibil din off pe fond de ecran negru. Daca derulezi invers banda sonora, se aude “It’s alive!”, asta probabil pentru a asigura legatura cu “Cloverfield 2”. De acest al doilea (fals?) sfirsit are parte, in 99,99% din cazuri, doar personalul cinematografului care stringe pungile de popcorn.

Mi-as permite aici o paranteza dupa ce m-am gandit putin, am ajuns la o alta posibila explicatie a acestui final colectiv funebru : data fiind calitatea mediocra a tuturor personajelor, niste yuppies cum nu se poate mai nesarati si mai lipsiti de eroism, este normal ca sa fie salvata numai Lily, fata cea mai matura/ sensibila/ curajoasa si cu capul pe umeri, care pleaca cu primul elicopter; ceilalti sint eliminati rind pe rind pentru diverse pacate de care mai fiecare da dovada in timpul micului party din prolog.

Flixster

In ceea ce priveste reactia publicului, aceasta este de doua feluri.

• Una, superlativa, apreciaza mult repovestirea prin intermediul casetei marturie, scenele cool cu paianjenii din tunel si monstrul tropaind printre zgirie nori, sfirsitul fara happy end, exploatarea isteata a incertitudinii absolute cu privire la soarta personajelor care sint pur si simplu “missing in action” (nu stim daca Beth, Rob si chiar Hud sint morti de-a binelea, poate ca si elicopterul lui Lily s-a prabusit pe undeva, oare Jason a murit pe bune in secventa de pe pod ?)

Flixster

• Alta, complet depreciativa, detesta lipsa mizanscenei a regizorului, scenariul care schioapata ingreunat de citeva hibe (vezi nitpick-urile semnalate aici) : caseta marturie e ok numai ca de ce sint momente neinregistrate pe ea? Cum a facut Hud de exemplu sa urce 53 de etaje in trei minute cind asta e clar efectul unei interventii pe materialul brut care se cheama montaj? ce-i cu bateria aia de telefon care moare si resusciteaza?

Flixster

 

Unii au detestat personajele (superb de mediocre si de umane in mediocritatea lor, aici nu-i pot da decit dreptate lui J.J. Abrams cind a preferat un casting anonim care sa nu umbreasca monstrul) care alcatuiesc grupul victimelor, nebunia colectiva care ii face pe cei patru supravietuitori sa mearga inspre monstru in loc sa-si salveze vietile.
Unii au vorbit de “teroare pura”, altii, mai fini observatori, au vazut bine momentele comic-ironice foarte in ton cu apetitul pentru senzatii tari: multimea care, in ciuda monstrului care se face auzit si simtit, se inghesuie sa faca poze cu capul statuii cazut in plina strada.

 

Flixster

 

Va dati seama ca, in cazul oricarei catastrofe de orice fel, “sindromul Cloverfield” este insasi perceptia de acum a multimii care se inghesuie sa inregistreze mai degraba decit sa constientizeze o tragedie. Pentru mine, punctul de vedere al regizorului si mizanscena exista, numai ca sint intrutotul adaptate pariului initial al documentului amator. Sa nu uitam, Matt Reeves vine dinspre zona twilight a televiziunii care mizeaza pe aspectul primordial documentar si informativ al faptului in sine.