Flixster |
Flixster |
Nu stiu ce m-a apucat sa vad in aceeasi seara si
practic unul dupa altul doua filme asa de diferite ca “Planet Terror” (pandantul regizat de Robert
Rodriguez din dipticul “Grindhouse”) si “Atonement”
(multi premiat si discutat, regia Joe Wright). Mi-e clar acum ca alianta
dulce-mirodenii grele nu tine in ceea ce ma priveste. Pacat pentru “Atonement”
care poate in alt context mi-ar fi parut mai putin palid si conventional.
Filmul lui Rodriguez este dement, complet scapat din lesa, complet lipsit de
orice unda de realism. Actiunea ingramadeste claie peste gramada, Afganistan,
virusii de tot felul si epidemia agresiva de zombita, femei frumoase, reteta
ideala pentru sosul de barbecue texan si multe altele. Sfirsitul este si mai
delirant, aduce cu “The Ten Commandments” al lui Cecil B. de Mille cu conotatii paradisiace
mai ales in ultima ultima secventa de dupa generic. Despre filmul asta chiar
merita scris mult mai in detaliu pentru ca musteste de aluzii cinematografice. Chiar asa, “Planet Terror “ este un film
despre filmele de categoriile B-Z.
In comparatie cu el, bietul “Atonement” intra in
categoria cam constipata a filmului foarte englez care aglomereaza costume,
societate aristocratica, adaptare literara, mult gazon, cottage pe malul marii,
cai, arta conversatiei si o anume distanta intre personaje care tine de rang,
educatie si traditie. Din aceasta categorie prefer totusi “Howards End” si
“The Remains of the Day”, ambele regizate de James Ivory. Ok, subiectul este el
insusi de acest gen. Ian McEwan a devenit un scriitor de nisa abordind in mai
toate romanele sale tema copilariei si mai ales a preadolescentei care numai
inocenta nu este. Avem de-a face cu o poveste de iubire in care dracul, adica
imaginatia inflamata de apropierea masculinitatii si de hormonii virstei de 13
ani, isi baga coada si strica tot. Vine apoi literatura care intentioneaza sa
repare moral si estetic ceea ce a fost distrus. Briony Tallis minte de doua
ori, asta nu o salveaza deloc moralmente (“atonement” in engleza inseamna
ispasire) ci exalta inventivitatea literara mai presus de cea a vietii.
Sfirsitul aduce un alt paradis, tot pe malul unei ape, tot pe o plaja ca in
“Planet Terror” si tot la fel de imposibil ca in filmul lui Rodriguez.
Si Keira Knightley (Cee) si James McAvoy
(Robbie - “The Last King of Scotland”) si-au facut bine treaba in rolurile
indragostitilor despartiti. Sau mai degraba in rolurile personajelor cartii lui
Briony. La urma urmei “this is not a love story”, ci un film despre scriitura,
despre carti, fictiune si literatura in care exista mereu doua perspective: cea
vazuta din spatele ferestrei de Briony si cea reala care se intimpla de partea
cealalta a ferestrei intre Cee si Robbie. Ansamblul trebuie sa fie sofisticat
(vezi secventa de inceput cu macheta castelului in prim plan si cohorta de
animale jucarie care par a fi ejectate din incinta acestuia), flash-back-urile
contrariante puncteaza multe scene, iar tacanitul masinii de scris marcheaza
diferenta intre literatura si realitate. Piruetele narative, digresiunile care
mai tirziu se arata a fi delirul unui Robbie atins de septicemie, Briony care
la 13 ani se arunca in lac apoi o revedem iarasi la scoala de infirmiere,
intilnirea Briony-Robbie-Cee care se dovedeste a fi inventie pura, toata
aceasta sofisticareala narativa este mai mult literatura de dragul literaturii
decit imagine.
Citez citeva secvente interesante in acest sens: Robbie pe
fondul ecranului pe care ruleaza “Quai des brumes” in care ochii
supradimensionati ai lui Michelle Morgan il inghit pe maruntul soldatel ajuns
la capatul puterilor; misteriosul Luc care apare din neant pentru a face
conversatie si dispare doua minute dupa aceea; nunta Lolei cu violatorul din
adolescenta; enormul plan secventa pe plaja de la Dunkerque.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu