Tintuit in pat

Flixster

Planuisem un articol ceva mai mare despre subgenul acesta de fictiuni medicale ale caror personaje principale sint condamnate la imobilitate fizica. In acest caz scenariul nu are incotro si evolueaza de la constientizarea starii de fapt care este una limita, la evolutia personajului catre un soi de stare de gratie in care umanitatea descarnata invinge boala, sindromul, mutilarea pe cai nebanuite. Totul este frumos si mai ales impresionant, numai ca din perspectiva cinema-ului, caile sint cam batute. Cum potentialul de box office pentru un asemenea subiect este foarte mare, regulat apar astfel de titluri care sint apreciate de public in special si unele de catre critici. Este poate aura de “caz extrem” care le face sa para foarte impresionante sau, stiu si eu, gustul voyeurist pentru cazurile senzationale ?

"Restul e tacere" de Nae Caranfil

Restul e tacere

Vuieste tirgul de succesul noului film al lui Nae Caranfil si bine face. Asta pentru ca este un film romanesc cotat destul de bine, asta si pentru ca Nae Caranfil a luat ceva premii pentru scenariul la care a lucrat indelung. Nu prea dau atentie cronicilor care apar cas ciupercile in cazul unui astfel de eveniment, prefer sa vad filmul mai intii. Dupa aceea insa, ma delectez cu spusele si nespusele din articolele de ici-colo. Iau trei exemple la intimplare in acest caz, numele cronicarilor nu conteaza, ci doar atitudinile cu pricina fata de film.

“Assault on Precinct 13” / “Asalt asupra sectiei 13” (2005) de Jean-François Richet

Flixster

A fost odata ca totdeauna in filmele de actiune un baiat bun, politist de felul lui care trebuie sa infrunte o gasca intreaga de inamici. Pielea baiatului bun poate fi salvata doar daca lasa catusele la o parte si accepta sa faca pereche cu baiatul rau de serviciu, gangster de felul lui. Acesta stie atit de multe despre moarte si are atit de putine scrupule fata de viata incit risca sa devina repede simpatic in ochii spectatorului. Asta nu-i umbreste totusi meritele baiatului bun care se lupta din greu cu alcoolismul si dependenta de anxiolitice si cu trecutul nu tocmai glorios.

Lasind gluma la o parte “Assault on Precinct 13” este un remake bun semnat Jean-François Richet dupa un clasic al genului realizat acum ceva timp de John Carpenter, in 1976 mai exact.

Cocktail dement

Flixster

Flixster

Nu stiu ce m-a apucat sa vad in aceeasi seara si practic unul dupa altul doua filme asa de diferite ca “Planet Terror” (pandantul regizat de Robert Rodriguez din dipticul “Grindhouse”) si “Atonement” (multi premiat si discutat, regia Joe Wright). Mi-e clar acum ca alianta dulce-mirodenii grele nu tine in ceea ce ma priveste. Pacat pentru “Atonement” care poate in alt context mi-ar fi parut mai putin palid si conventional. Filmul lui Rodriguez este dement, complet scapat din lesa, complet lipsit de orice unda de realism. Actiunea ingramadeste claie peste gramada, Afganistan, virusii de tot felul si epidemia agresiva de zombita, femei frumoase, reteta ideala pentru sosul de barbecue texan si multe altele. Sfirsitul este si mai delirant, aduce cu “The Ten Commandments” al lui Cecil B. de Mille cu conotatii paradisiace mai ales in ultima ultima secventa de dupa generic. Despre filmul asta chiar merita scris mult mai in detaliu pentru ca musteste de aluzii cinematografice. Chiar asa, “Planet Terror “ este un film despre filmele de categoriile B-Z.