Ultimul film al lui Jerzy
Skolimowski poate fi citit in mai multe feluri: thriller brut (mult sange
vs o natura relativ salbatica in care umanitatea se face rara) care-si
imprumuta temporar conventiile din categoria aceea ambigua numita pompos survival horror, meditatie
moral-politica pe un fundal politic care mocneste (violenta actiunilor militare
globalizate, Guantanamo, Afganistan si jihadul, folosirea Europei ca baza
pentru inchisorile secrete ale CIA samd), fabula pe tema versatilitatii
victimei si pradatorului.
El, Mohammad este
probabil unul dintre afganii inrolati in lupta de gherila impotriva armatei
americane care mai intai ucide (intr-un atac de panica probabil) niste ciudati
din CIA plimbandu-se agale intr-un peisaj aproape lunar in cadrul unei misiuni
secrete. Prins si interogat cu relativa brutalitate, este trimis undeva in nordul
Europei la o baza situata probabil in Polonia, impreuna cu mai multi confrati
de suferinta. Eliberat de capriciul sortii in plina salbaticie hivernala, Mohammad
se lasa manat de instinctul de supravietuire si ucide din necesitate ori de
spaima, fura, distruge si agreseaza infometat fiind. “Ca sa ce?” va intreba in
final spectatorul intrigat.
“Essential Killing”
este astfel un studiu de caz care urmareste lenta dezagregare a umanitatii unui
individ plasat in conditii vitrege pana la stadiul sub animal. Animal crescut
in desert si transplantat in tundra, animal vanat, urmarit, infometat, animal
care musca, improvizeaza tactici de supravietuire, mananca scoarta de copac, ucide
si este ucis. Disparitia acestuia este previzibila, ba chiar de la un moment
dat incolo dorita de spectator. Guerillero-ul lui Skolimowski nu se remarca cu
nimic de tovarasii sai de calatorie/tortura/celula, nimic nu-l defineste in
afara calitatii instinctelor primare de supravietuire. Anduranta sa nu este
principiala, ci rezultatul unui concurs brutal de imprejurari care mai de care
mai insuportabile. Suferinta promovata de incitarea la jihad din predica mollahului
se concretizeaza astfel intr-un prototip destinat sa devina inamicul public
numarul unu dintr-o regiune putin locuita a nordului european.
In paralel, orice film
hollywoodian similar ar opera in sens invers: eroul are ocazia sa atinga adancimile
disperarii si desagregarii, situatie care ii confera un neasteptat elan vital
astfel incat in final el sa isi recastige demnitatea, libertatea si locul
printre semeni. Calitatea care il defineste este anduranta si o aplecare de
neinvins pentru setul acela de principii etice inoculate tuturor varietatilor
de luptatori in imageria populara.
Mi s-a parut
interesanta si relevanta comparatia intre cele doua tipologii eroice care se
preteaza intr-atat la comparatii incat “Essential Killing” pare a fi un fel de
“Rambo” intors pe dos.
Pe ambele trasee apare, inevitabil, crima. Aceasta este etic vorbind piatra de
incercare prin care eroul isi dovedeste
substanta si care se justifica uneori prin activitatile de protector pro bono
ale eroului. Acesta ii ucide cu inima usoara pe “cei rai” pentru a se apara pe sine
sau pe ceilalti (cu atat mai mult cand este vorba de o intreaga comunitate
aflata sub amenintare), iar esenta malefica, factorul perturbator, capul
rautatilor moare in 90% din cazuri dintr-un accident, un moment de neatentie
care ii slabeste forta reactiva.
Titlul filmului lui
Skolimowski aduce cu un “tag” cu iz moral: orice crima este esentiala in sensul
in care nu mai exista cale de intoarcere dupa infaptuirea ei. Nu poti compara
uciderea tipilor care pazesc carcasa vehiculului militar prabusit cu secunda in
care Mohammad se decide sa-l omoare pe taietorul de lemne (crima aparent “neesentiala”),
gestul frecarii palmelor de scoarta copacului sau al plonjarii degetelor pline
de sange in apa este insa acelasi.
Pe ambele trasee
apare, inevitabil, femeia: eroul hollywoodian asociaza totdeauna ascendenta
luptatorului si revenirea sa din apele tulburi ale nefericirii cu regasirea
unei partenere feminine pe masura. Aici insa Skolimowski se arata crud: eroului
sau ii sunt repartizate doua ustensile feminine (femeia din vis nefiind luata
in considerare). Una este o necunoscuta care alapteaza si pe care el o
brutalizata fara mila in graba sa de a profita de laptele ei matern. Frisonul
moral este atat de intens incat dupa aceea el se pune pe un plans nervos, probabil
covarsit de propriile pulsiuni. Cealalta este o surdo-muta, brutalizata de sot
si cuprinsa temporar de mila strainului care ii lesina in prag. Nu exista nicio
urma de romance in gesturile femeii,
a doua zi ea este cea care ii arata usa.
Unde duce deci
“Essential killing”? Intr-o fundatura spun unii,
la un delir
ce frizeaza ofensa calculata, catre o nefericita cezura intre intentii
si subtextul acestora, spre o fericita
interpretare a dinamicii binomului vinat/vinator. Eu personal am apreciat
echivocul si raceala acestui tur de forta care amesteca morala si ideologie cu
ironie calculata.
Mi-a displacut insa
ideea misticizarii islamului prin filtrele ideologiei populiste europene de
foarte dreapta (melopeea pro-jihad din scoala coranica si femeia in burqa), asa
cum mi-a displacut folosirea flashback-ului oniric ca modalitate de a intra in
intimitatea personajului despre care oricum nu stim mare lucru si nici nu vrem
sa stim. Il prefer pe Mohammad in varianta total
stranger mutic fara explicatii psihologizante si interioritate accesibila.
Am adoptat aproape
ideea cronicarului
care vede in afazia generala din “Essential killing” o tactica de delestare a
filmului de piatra de moara a dialogurilor explicative, actiunea este libera
sa-si promoveze echivocul (si echivoc este, slava domnului, e suficient sa
filtram situatiile de un umor sinistru prin care trece Mohammad). Mi-e greu
totusi sa accept ideea unui semn de egalitate intre limba si etica, asa cum
face el: la urma urmei traim intr-o lume in care dialogul, fie el descifrabil
are inconsistenta ridicola a “misiunii secrete” din prima secventa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu