duminică, 8 mai 2011

"Essential Killing" de Jerzy Skolimowski


Ultimul film al lui Jerzy Skolimowski poate fi citit in mai multe feluri: thriller brut (mult sange vs o natura relativ salbatica in care umanitatea se face rara) care-si imprumuta temporar conventiile din categoria aceea ambigua numita pompos survival horror, meditatie moral-politica pe un fundal politic care mocneste (violenta actiunilor militare globalizate, Guantanamo, Afganistan si jihadul, folosirea Europei ca baza pentru inchisorile secrete ale CIA samd), fabula pe tema versatilitatii victimei si pradatorului.




El, Mohammad este probabil unul dintre afganii inrolati in lupta de gherila impotriva armatei americane care mai intai ucide (intr-un atac de panica probabil) niste ciudati din CIA plimbandu-se agale intr-un peisaj aproape lunar in cadrul unei misiuni secrete. Prins si interogat cu relativa brutalitate, este trimis undeva in nordul Europei la o baza situata probabil in Polonia, impreuna cu mai multi confrati de suferinta. Eliberat de capriciul sortii in plina salbaticie hivernala, Mohammad se lasa manat de instinctul de supravietuire si ucide din necesitate ori de spaima, fura, distruge si agreseaza infometat fiind. “Ca sa ce?” va intreba in final spectatorul intrigat.




Essential Killing” este astfel un studiu de caz care urmareste lenta dezagregare a umanitatii unui individ plasat in conditii vitrege pana la stadiul sub animal. Animal crescut in desert si transplantat in tundra, animal vanat, urmarit, infometat, animal care musca, improvizeaza tactici de supravietuire, mananca scoarta de copac, ucide si este ucis. Disparitia acestuia este previzibila, ba chiar de la un moment dat incolo dorita de spectator. Guerillero-ul lui Skolimowski nu se remarca cu nimic de tovarasii sai de calatorie/tortura/celula, nimic nu-l defineste in afara calitatii instinctelor primare de supravietuire. Anduranta sa nu este principiala, ci rezultatul unui concurs brutal de imprejurari care mai de care mai insuportabile. Suferinta promovata de incitarea la jihad din predica mollahului se concretizeaza astfel intr-un prototip destinat sa devina inamicul public numarul unu dintr-o regiune putin locuita a nordului european.




In paralel, orice film hollywoodian similar ar opera in sens invers: eroul are ocazia sa atinga adancimile disperarii si desagregarii, situatie care ii confera un neasteptat elan vital astfel incat in final el sa isi recastige demnitatea, libertatea si locul printre semeni. Calitatea care il defineste este anduranta si o aplecare de neinvins pentru setul acela de principii etice inoculate tuturor varietatilor de luptatori in imageria populara.

Mi s-a parut interesanta si relevanta comparatia intre cele doua tipologii eroice care se preteaza intr-atat la comparatii incat “Essential Killing” pare a fi un fel de “Rambo” intors pe dos.



Pe ambele trasee apare, inevitabil, crima. Aceasta este etic vorbind piatra de incercare  prin care eroul isi dovedeste substanta si care se justifica uneori prin activitatile de protector pro bono ale eroului. Acesta ii ucide cu inima usoara pe “cei rai” pentru a se apara pe sine sau pe ceilalti (cu atat mai mult cand este vorba de o intreaga comunitate aflata sub amenintare), iar esenta malefica, factorul perturbator, capul rautatilor moare in 90% din cazuri dintr-un accident, un moment de neatentie care ii slabeste forta reactiva.

Titlul filmului lui Skolimowski aduce cu un “tag” cu iz moral: orice crima este esentiala in sensul in care nu mai exista cale de intoarcere dupa infaptuirea ei. Nu poti compara uciderea tipilor care pazesc carcasa vehiculului militar prabusit cu secunda in care Mohammad se decide sa-l omoare pe taietorul de lemne (crima aparent “neesentiala”), gestul frecarii palmelor de scoarta copacului sau al plonjarii degetelor pline de sange in apa este insa acelasi.



Pe ambele trasee apare, inevitabil, femeia: eroul hollywoodian asociaza totdeauna ascendenta luptatorului si revenirea sa din apele tulburi ale nefericirii cu regasirea unei partenere feminine pe masura. Aici insa Skolimowski se arata crud: eroului sau ii sunt repartizate doua ustensile feminine (femeia din vis nefiind luata in considerare). Una este o necunoscuta care alapteaza si pe care el o brutalizata fara mila in graba sa de a profita de laptele ei matern. Frisonul moral este atat de intens incat dupa aceea el se pune pe un plans nervos, probabil covarsit de propriile pulsiuni. Cealalta este o surdo-muta, brutalizata de sot si cuprinsa temporar de mila strainului care ii lesina in prag. Nu exista nicio urma de romance in gesturile femeii, a doua zi ea este cea care ii arata usa.



Unde duce deci “Essential killing”? Intr-o fundatura spun unii, la un delir ce frizeaza ofensa calculata, catre o nefericita cezura intre intentii si subtextul acestora, spre o fericita interpretare a dinamicii binomului vinat/vinator. Eu personal am apreciat echivocul si raceala acestui tur de forta care amesteca morala si ideologie cu ironie calculata.


Mi-a displacut insa ideea misticizarii islamului prin filtrele ideologiei populiste europene de foarte dreapta (melopeea pro-jihad din scoala coranica si femeia in burqa), asa cum mi-a displacut folosirea flashback-ului oniric ca modalitate de a intra in intimitatea personajului despre care oricum nu stim mare lucru si nici nu vrem sa stim. Il prefer pe Mohammad in varianta total stranger mutic fara explicatii psihologizante si interioritate accesibila.
Am adoptat aproape ideea cronicarului care vede in afazia generala din “Essential killing” o tactica de delestare a filmului de piatra de moara a dialogurilor explicative, actiunea este libera sa-si promoveze echivocul (si echivoc este, slava domnului, e suficient sa filtram situatiile de un umor sinistru prin care trece Mohammad). Mi-e greu totusi sa accept ideea unui semn de egalitate intre limba si etica, asa cum face el: la urma urmei traim intr-o lume in care dialogul, fie el descifrabil are inconsistenta ridicola a “misiunii secrete” din prima secventa.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu