David Fincher - "The Girl with the Dragon Tattoo"

Frica mi-a fost de ceea ce avea sa rezulte din ultimul proiect al lui David Fincher, acela de a adapta la cinema primul volum din trilogia politista semnata de Stieg Larsson. In astfel de cazuri, scenariul (semnat de Steven Zaillian) evolueaza pe tais de cutit, mai ales daca opteaza sa jure fidelitate absoluta unui roman mai degraba atmosferic decat interesat de deviante spectaculoase. Un motiv suplimentar il constituie faptul ca intreaga trilogie a fost deja adaptata la cinema in 2009 de Niels Arden Oplev.

Cineclubul de miercuri si Rohmer

Iata una dintre cele mai placute si surprinzatoare alegeri ale Cineclubului Film Menu: seara zilei de miercuri 18 ianuarie ii este rezervata lui Eric Rohmer, mai precis celei de-a 5a din cele 6 contes moraux, “Le genou de Claire” (1970).

Le Mot du Cinephiliaque

Secventa in care, cocotata pe o scara rezemata de-un cires, blonda Claire lasa sa se vada rotunjimile perfecte ale genunchiului sau ii revela eroului obiectul dorintei sale si constituie si astazi unul dintre cele mai comentate momente din cinema.

La vida de los peces - sau atuurile filmului limfatic

Uimita am fost cand in programul de cinema de weekend am descoperit printre animatiile infantilizante, comediile goale si filmele de actiune deprimante un intrus. Este vorba de ultimul film semnat de cineastul chilian Matías Bize, “La vida de los peces”. Nu este prima oara cand programul de multiplex propune ceva surprinzator, ca dovada “Tomboy” de Céline Sciamma, “8 fois debout” de Xabi Molia si “Panique au village” de Stéphane Aubier si Vincent Patar. M-am grabit deci sa-l vad inainte ca singurul exemplar de film chilian distribuit in multiplex sa nu fie eliminat de mult mai banoasele povesti cu pinguini dansatori si veverite calatoare.

La vida de los peces

In mintea mea, “La vida” se asociaza cu alte istorii low si very low budget (“Navidad” si “La sagrada familia” de Sebastián Campos, “En la cama” de acelasi Matías Bize, “Gatos viejos” si “La vida me mata” de Sebastián Silva & Pedro Peirano, “Ilusiones opticas” de Cristián Jiménez, “Turistas” de Alicia Scherson ori “Tony Manero” si “La frontera” de Pablo Larrain) stampilate ca fiind cu toate made in Chile, opere ale unui grup de tineri care se prezinta succesiv si alternativ ca cineasti, actori, scenaristi, producatori unii in filmele celorlalti. Parcurgi acest univers cu neincetatul sentiment de déjà vu (folosirea camerei de umar, explorarea planului secventa, scenariul minimalist cu putine personaje, evitarea pe cat posibil a cliseelor narative, influentele teatrale insfacate de ici-colo, subiectele “mici” care exploreaza detalii particulare din universul relatiilor umane de tot felul). Ma feresc sa vorbesc despre un nou val, o noua scoala, o noua tendinta, cert este insa ca lumea cinema-ului chilian de acum merita pe deplin sa fie explorata.

My French (online) Film Festival - 12 ianuarie-1 februarie

Sursa: MUBI

My French Film Festival este o ciudatenie de proiect care imbina votul publicului, votul juriului (alcatuit din jurnalisti care scriu despre cinema) si vizionarile online ale unor filme frantuzesti si canadiene (10 scurtmetraje si 10 lungmetraje) noi si foarte noi selectate de organizator (UniFrance films si Allocine) intr-o sectiune de “competitie”. Alaturi de aceasta, My FFF afiseaza o mini sectiune de filme in afara competitiei (am remarcat aici filmul lui Claude Autant-Lara, La Traversée de Paris, pe care criticile lui Truffaut mi l-au facut cunoscut). 

Aflat la a doua editie, acest My French Film Festival isi propune sa faca cunoscute prin intermediul internetului cele mai remarcate filme de debut din peisajul francofon (in cazul acesta francez si canadian).

MUBI a dezvoltat un parteneriat cu acest festival, astfel incat o parte din aceste filme se pot vedea aici, contra unei sume modice (in comparatie cu pretul unui bilet de cinema la multiplex).

Cineclubul de miercuri si Antonioni

Iata prima propunere cinematografica interesanta a anului : cineclubul “de miercuri” organizat de revista Film Menu isi propune sa inceapa anul cu “Eclipsa” lui Antonioni. Spectatorul cinefag stie deja ca este vorba despre unul dintre cei patru “stalpi” ai  tetralogiei cinematografice antonioniene dedicate existentei (moderne?) vazute ca vertij dezolant, in stare sa macine fragilul esafodaj de reflectii, impulsuri, sentimente si senzatii din care se constituie existenta umana.

Lecturi cu si despre cinema

Wiley

Batalia mea personala cu textul lui Dudley Andrew (“What Cinema Is!” Wiley-Blackwell, 2010) se desfasoara pe teren accidentat, cu greutate. Au loc atacuri si contraatacuri datorate incapacitatii mele de a-i intelege pe Bazin si pe Deleuze pre limba exegetului. Am ales sa-mi incep astfel anul mai mult din pricina subtitlului oarecum eroic (“Bazin’s Quest and its Charge”) si mai degraba din pricina enigmei pe care titlul o coafeaza cu exasperare neretinuta, or sti teoreticienii cinema-ului ce este acesta acum cand unii ii prezic decesul apropiat? Lucrul naibii dureaza de mai bine de o saptamana, mai degraba pentru ca decid uneori sa-mi iau pauze de lectura, implicandu-ma in mereu si mereu alte notite si extrase. Ca de exemplu indiciile peticii dezgustului cinematografic pe care autorul le vaneaza aici cu inversunare, dar care imi par neconvingatoare.