O ora de coada sub un soare lesinator, inconjurata de cucoane convinse ca mergeau la un film chinez, este tributul meu personal pentru ultimul film al lui Naomi Kawase, « Still the Water/Futatsume no mado ») (2014). Bine bine, faci coada pentru orice proiectie, deci ce-are a face ? Are, pentru ca de data asta m-am simtit inselata in asteptarile mele.
“Futsume no mado” adica “A doua fereastra” este o metafora mai mult decat transparenta pentru perceptia animist-samanica a mortii pe care o descrie aici Naomi Kawase. O femeie saman care agonizeaza, un batranel cum nu se poate de bunic care vede in tanara Kyoko o strabunica demult disparuta, plaja spalata de valuri furioase, discutii despre moartea zeilor, despre legea firii si despre energia subterana a unui loc ca Tokyo. Credinte ancestrale in ambalaj new age. Doua secvente de sacrificii ale unor animale au atras proteste viguroase ale militantilor pentru protectia animalelor, cica nu e frumos sa vezi o incizie practicata in carotida unei caprite. Doua secvente de cantec si dans traditionale. Filmul bifeaza tot ce tine de traditii, cutume, credinte, strabuni folosind o trama de shôjo manga (un el si o ea care ajung nu numai sa se iubeasca ci si sa inteleaga sensurile vietii si ale mortii).
Meritul cel mai mare pe care i l-am gasit lui "Futsume no mado" este lentoarea : dialogurile sunt putine, insistenta pe mediul lichid este hipnotica, persistenta vantului este linistitoare. Cam atat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu