 |
| Cinemovies |
“Fantômes” (2002) este primul film de Jean-Paul Civeyrac pe care-l vad. Ceea ce m-a uimit, inainte de a merge la proiectia organizata la Institutul Francez in seria “Carte blanche à…” invitat fiind de data aceasta Thomas Ciulei, a fost distanta foarte mare intre cronicile de specialitate (Cahiers du Cinéma, L’Express, Libération, Le Monde si Le Nouvel Obs i-au acordat note generoase) si parerea spectatorilor ocazionali in momentul in care filmul a rulat in sali. Atrasi probabil de titlul mai ciudat, acestia din urma au vazut in “Fantômes” un produs pretentios, ingrozitor de lung si monoton, prost luminat, cadrat si montat. Iata deci inca un exemplu de divort cu cintec intre cineasti, critici si degustatorii de filme experimentale pe de o parte si marele public contrariat profund de astfel de experiente cinematografice. Filmul are deja o mica poveste in spate, el a cistigat marele premiu la festivalul ala pretentios de la Belfort in 2001, fiind apoi selectionat la categoria aia fitoasa “de filme inovatoare, experimentale” numita “Forum” din festivalul berlinez in 2002.
“Fantomele” lui Jean-Paul Civeyrac sint de fapt ilustrari ale starii aceleia speciale in care te aduce o experienta limita: plingi dupa persoana iubita care tocmai a decedat precum Mouche, regreti cu toata fiinta o despartire asa cum face Camille, ai vrea sa stergi cu buretele o relatie inegala sentimental precum anonima pomenita pe generic sub duiosul nume de “premier amour”, doresti sa te intorci la prima dragoste si o cauti in toata gramada de femei pe care le intilnesti ici colo in viata, precum Antoine. Cel mai rau este atunci cind viata ta acumuleaza mai multe scurgeri, pierderi, morti, disparitii importante si in salonul tau se aduna noaptea spectrele tuturor celor dupa care ai acumulat regrete si nostalgii. Asta este cazul lui Vivianne, personajul cel mai transparent care incearca sa impace aceasta grea tristete interioara (secventa salonului) cu ciudatenia exterioara, fenomenul disparitiilor ciudate care bintuie Parisul (in timpul zilei Vivianne il cauta disperata pe un anume Maurice la telefon si care Maurice se presupune ca a disparut subit).
 |
| Cinemovies |
Multi spectatori au focalizat pe aerul de thriller pe care il ia filmul in momentul in care Antoine este luat in auto stop de un necunoscut care se volatilizeaza la marginea drumului. Parerea mea este ca asta nu prea are de-a face cu paranormalul utilitar din cinema, ci este mai degraba o metafora, un fel de exteriorizare a sentimentelor fragilizate, ranite, disparinde. La fel, frisonul sau febra de care sufera unele personaje (personajele lui Civeyrac si in egala masura cele ale lui Maeterlinck din piesa pusa in scena la un moment dat), merg foarte bine cu singuratatea si spaima de orice. Care spaima este tratata de fiecare cum poate : “le premier amour” simte nevoia sa se catare si atunci bara fixata in perete sau copacul din fata casei sint foarte utile, Antoine face dragoste cu oricine, Mouche isi imobilizeaza amantul intr-un gest disperat, necunoscuti de toate virstele stau la coada pentru a lua contact cu femeia care, prin sex, se pare ca poate garanta imunitatea impotriva disparitiilor.
 |
| Cinemovies |
Revenind la thriller si la disparitiile misterioase, trebuie spus ca spectatorul nu are nici o dovada ca asa ceva exista cu adevarat, pina si Antoine care se confrunta cu o situatie care ar putea fi interpretata astfel spune ca “toate astea sint timpenii”. Ok dar ce te faci cu disparutii aceia care revin noptile, desi se stie bine ca unii au murit si altii au plecat departe? Fantomele sint dintotdeauna mistere, la fel ca in "Bright Future" de Kiyoshi Kurosawa, numai ca in noptile lui Civeyrac cei care au revenit miraculos trebuie sa paraseasca lumea celor vii inainte de rasaritul soarelui, ca niste vampiri cumsecade. Chiar daca Mouche nu se indoieste de corpul prietenului mort in accident si regasit in timpul noptii in pat, ea se indoieste de identitatea lui, de unde dialogurile acelea enervante si repetitive: “esti viu ?” sau “tu esti?" Cit despre spectatorul, incertitudinea si indecidabilul ar fi cuvintele de ordine in contact cu o astfel de aparitie care uneori se reduce la o mina aparuta in penumbra prin crapatura usii (Pierre ademenind-o pe Camille este mult mai putin credibil). Mai fantomatica este aparitia “primei dragosti” in somnul agitat si febril al lui Antoine, tinara surizind in prim plan din cada umpluta cu apa are ambiguitatea eleganta a unei aparitii.
 |
| Cinemovies |
Pentru ca tot am vorbit de dialoguri, in mare parte responsabile de exasperarea resimtita de public, acestea vin din probabila afinitate pe care Jean-Paul Civeyrac pare a o dezvolta cu Maurice Maeterlinck. Si asta nu numai pentru ca asistam la repetitiile unei puneri in scena a uneia dintre piesele cele mai bizare ale autorului belgian (“La princesse Maleine” este pe undeva o poveste cu fantome care pune problema realitati/irealitatii acestora), ci pentru ca dialogul in integralitatea se vrea cu orice pret rupt de realitate si pe cit se poate nenatural. Teatrul lui Maeterlinck se hraneste din intentia autorului de a inlocui actorul in carne si oase cu figuri androide, marionete, mai degraba arhetipuri. Nu degeaba autorul viseaza astfel:
“Ar trebui poate eliminata cu totul fiinta vie de pe scena (…) Fiinta umana ar putea fi inlocuita de o umbra, o reflexie, o proiectare de forme simbolice sau o fiinta care ar pastra numai aparentele vietii? N-as sti sa spun, dar absenta omului mi se pare indispensabila. (…) Mi se pare ca orice creatura care pastreaza numai aparentele vietii poate invoca puteri extraordinare (…)”
Pai sa nu vezi in proiectarea aceea de umbre-marionete care nu inceteaza sa se interogheze unele pe altele "esti viu?" "nu stiu, dar tu ?" cite ceva din proiectul cinematografic al lui Civeyrac? Si sa nu asociezi frazele artificiale cu interpretarea coregrafic-somnambula a actorilor, nevoia lor constanta de a se atinge, de a se freca unul de altul de parca reactiile tactile aici si acum ar putea atenua confortabil distantele dintre vii si morti, dintre relatiile trecute si golul prezent ?
 |
| Cinemovies |
Eu una n-as putea interpreta frenezia marionetelor lui Civeyrac ca fiind o manifestare a "modului contaminant" prin care ar functiona atotputernica dragoste ca vector posibil al incarnarii (Bertrand Loutte- les Inrocks) ci mai degraba ca pe-un gol de umplut prin senzatii de tot felul.
Sincera sa fiu, mostra asta de anti naturalism impins oarecum prea mult in corzile teatrului maeterlinckian nu prea m-a atras. Nici coregrafia prea teatrala a personajelor. Ci felul in care realizatorul a ales sa filmeze povestea aceasta simpla cu aer usor fantastic. Filmat in DV din ratiuni de micro buget, cineastul a tinut cu dintii de calitatea luminii, imaginea semnata Cécile Bozon este pur si simplu stralucitoare. Trivialitatea interioarelor devine mister prin felul in care este manipulata camera, clarobscurul iti ia ochii, prim planurile fetelor acelea tinere sint absolut cinematografice. Spectatorii care vorbesc de cadrajul prost si despre montajul de maniac depresiv sint probabil prea obisnuiti cu fictiunea de televiziune in care racordurile simpliste sint absolut necesare pentru un maxim de comprehensiune.
Nu stiu daca vreodata am sa mai vad vreun film de-al lui Jean-Paul Civeyrac (care are pina acum la activ 6 lungmetraje), cert este ca "Fantômes" a fost o experienta interesanta, zica ce-or zice cei care au iesit din sala inainte de final.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu