“Steamboy” de Katsuhiro Ôtomo

Ar fi trebuit sa-mi concentrez cronica mai degraba pe comentariul unui meci intre penultimul film regizat de Katsuhiro Ôtomo "Steamboy" (2004) si fratele lui mult mai mare si mai cunoscut de amatorii de anime, “Akira” (1988). Pur si simplu mi-a displacut sa vad cum cronicile de film compara neincetat “Steamboy” cu “Akira” si ca acesta din urma are neincetat cistig de cauza pentru ca futurismul merge mult mai bine decit atitudinea vintage.

Acum ani de zile post apocalipsa cyberpunk, adaptata la cinema in format anime de catre Ôtomo, a fost acceptata cu entuziasm de Occident; pina si azi se mai pot vedea ici-colo tricouri cu profilul lui Tetsuo pe fond negru. ”Akira” este un monument in industria anime, un film la care se raporteaza mai toata lumea pentru ca a fost primul film de gen care a cucerit rapid Vestul. In 2004, ”Steamboy”, creatura ciudata cu profil steampunk, se prezinta ca un produs al unui demers retro, mai greu de asimilat de catre publicul consumator de anime; asadar Marea Britanie versus Neo Tokyo, revolutia industriala versus 2019, puterea aburului versus bomba atomica. Steamboy, adica Ray Steam, are vreo 13 ani, locuieste in Manchester, orasul tesatorilor si nu face parte din nici un gang underground si nici nu sufera de vreo predispozitie psionica; hobby-ul lui este sa repare boilere si sa inventeze chestii care functioneaza bazindu-se pe forta aburului si asta este boala ereditara in familia Steam. Povestea scrisa de Katsuhiro Ôtomo si Sadayuki Murai (printre altele coscenarist la “Millennium Actress”, “Perfect Blue”) foloseste insa aceleasi teme care il obsedeaza dintotdeauna pe scenaristul regizor: neincrederea in puterea nemasurata a tehnologiei, care de la bomba atomica incoace influenteaza spatiul mental japonez in egala masura cu fascinatia high tech, evaziunea in viitor (“Akira”) sau intr-o istorie alternativa (“Steamboy”). Aceasta din urma este plasata strategic in momentul exploziei increderii in stiinta de la sfirsitul secolului XIX. Ar mai fi de semnalat gustul lui Ôtomo pentru anarhie, apetitul pervers pentru distrugerea in masa si sfirsitul in coada de peste deloc moralizator.

Ca sa vezi deci, intre “Akira” si “Steamboy” nu-i asa mare diferenta nici la capitolul story, nici la capitolul conceptie. Ambele anime au avut nevoie de o imbinare de animatie clasica cu cea de tip 2D si efecte obtinute pe calculator. (Sincera sa fiu, nu as fi vazut clar imixtiunile de fragmente 3D in “Steamboy” daca n-as fi dat peste comentariul acesta.) Ambele produse se remarca prin fluiditatea miscarilor personajelor si mai ales prin secventele de actiune  care implica multe detalii, personaje secundare, schimbari de situatie rapide. Daca peisajul din “Akira” tine sa fie ceva mai ambiguu amestecind realitate virtuala, vise, dureri de cap si manifestari mentale ale unor superputeri induse, “Steamboy” ramine ancorat in Anglia sfirsitului de secol XIX,  mai intii la Manchester si apoi cu precadere la Londra. Aici, Marea Expozitie din 1851 (plasata de autori in 1866) aduna laolalta toate minunile tehnice ale lumii si celebreaza tehnologia si designul industriale.

Istoria alternativa propusa de povestea steampunk a lui Ôtomo respecta intrutotul regulile subgenului, un fel de SF vintage sau cu capul in jos care priveste mai degraba catre trecutul secol XIX si a sa demult incheiata (oare ?) revolutie industriala. Ce-ar fi deci daca Londra victoriana ar fi teatrul unei demonstratii militare bigger than life tinind cont de tactica militara a vremii? Sau ce-ar fi daca intr-o buna zi Londra ar exploda la rece si daca flota militara a imperiului s-ar trezi prinsa in sloiurile unei Tamise inghetate bocna? Ce-ar fi daca omenirea incremenita in stadiul tehnologiei aburului s-ar inversuna s-o rafineze pe aceasta pina la stadiul bombei atomice? Asta si fac Steam tatal si fiul atunci cind inventeaza Steam Tower, un concentrat labirintic de boilere, tevi si supape care se poate folosi ca arma totala de razboi, portavion, platforma submarina, locuinta multietajata, fabrica de armament ad hoc si turn de control si a carei functionalitate este asigurata mai ales de cele trei minigeneratoare de energie in stare pura numite Steam Ball. Lasind inventivitatea lui Ôtomo la o parte, este sigur ca “Steamboy“ are ca punct de plecare povestea adevarata a formidabilei familii Reade din Pennsylvania care timp de trei generatii si-a facut din inventica bazata pe forta aburului si a electricitatii o ratiune de a fi. Aici veti vedea ca primii Steam Men au fost de fapt americani si ca tancul lui Stephenson este o inventie englezeasca din aproximativ aceeasi perioada.

Din pacate, pe linga inteligenta inventiva, familia Steam da dovada de o puternica inadaptare la realitate, de unde conflictele de constiinta cu care se confrunta membrii acesteia. Ray trece rind pe rind de la atitudinea pro-gun a tatalui la bunicul pacifist apoi la concurenta (sa fie domnul Stephenson inspirat din adevaratul Robert Stephenson?) care nici ea nu este mai putin manipulatoare. Impartit intre fascinatia pentru artefactul Steam Tower si consecinta morala a folosirii sale impotriva umanitatii (artefactul este pina la urma conceput cu scopuri distructive), Ray este ca un fel de vector care viziteaza, calare pe bila sa cu super energie, puncte de vedere diverse care framinta azi mai ales lumea stiintifica: de la perspectiva corporatista a Fundatiei (numele parca aduce a ONG de fatada), la farsa patriotismului imperialist si atitudinea altermondialista inofensiva (nu degeaba bunicul viseaza sa transforme ditai Turnul intr-un mega bilci).

Mai toti spectatorii au considerat lungile dezbateri despre rolul stiintei ca fiind tare soporifice si handicapante pentru desfasurarea actiunii. Altii au vazut in toata aceasta mega dezbatere punctata cu tot atitea erori de alegere din partea lui Ray o subtilitate a scenariului; Ôtomo nu este Myiazaki, ca urmare el intretine altfel de raporturi cu personajele sale. Nici unul dintre acestea nu intra in categoria bun/rau, adica iubit/detestat cu usurinta de spectator; Scarlett, frumusetea rasfatata, nu se schimba in bine pina la sfirsit, iar cruzimea impotriva animalelor de companie este scuzabila de vreme ce fata a crescut printre automate; Ray ia de bun tot ce i se spune si este sistematic inselat de argumentele celorlalti, in final prefera sa ramina in afara conflictului tata-bunic; acestia din urma par a se uri de moarte, in final insa parasesc Turnul impreuna fara probleme de coabitare. Mi-a placut aceasta iesire din tipic a scenariului si faptul ca personajele isi cara “petele” si “bubele” cu consecventa pina la sfirsit. Mi-a placut si eroul devenit ocazional super-erou, incapabil insa sa ramina pentru totdeauna calare pe sursa de putere la purtator. Naivitatea si agresivitatea il pun uneori pe Ray in postura de anti erou. Te intrebi daca bunicul nu este cumva mai ticnit decit fiul transformat intr-un cyborg depasit de propria-i sete de putere. In fundal, vizitatorii interesati de potentialul militar sint usor de detectat in imageria puterilor militare “civilizate”: lumea araba, militarismul prusac, generalul rus si anonimul cu melon si costum care ar putea fi de oriunde.

Imi place sa cred ca personajul principal este masinaria si relatia acesteia cu Crystal Palace (i.e. locul unde se concentreaza parada puterii industriale a lumii cu ocazia expozitiei universale) precum si fascinatia pe care multimasina de razboi o induce oamenilor. Ca dovada, grija deosebita acordata detaliilor arhitecturale londoneze din background si interioarelor din Turn in defavoarea eroilor propriu zisi ai povestii. Nu intimplator inventia Steam are forma umanoida a unui gigant supraetajat si tare seamana cu “Steam Man”-ul conceput de Frank Reade. Chintesenta tevilor, platformelor, scarilor si valvelor interne este the brain, cupola turnului de control si orga cu valve la care “cinta” Eddie, iar sistemul de comunicare interna aduce cu posta pneumatica si cu “20 000 de leghe sub mari”. Secventele in care Steam Tower se “scutura“ de aparentele anodine de pavilion expozitional este conceputa in cadre largi panoramice. 

Marea batalie este o surprinzator de moderna parada de arme ultramoderne: submarinele si avioanele propulsate tot de forta aburului, vedete blindate, tancuri si trupe de infanterie in armuri medievale dotate insa cu arme automate. Ceva mai devreme, in cursa pentru capturarea lui Ray intervine un zeppelin, un soi de locomotiva care se deplaseaza pe orice fel de sol, inclusiv subacvatic si un sistem de macara foarte sofisticata (inchipuiti-va un cleste-patent imens actionat de forta aburului). Multi au considerat ca secventele de actiune sint prea lungi si prea pline de detalii. Altii au vazut in apetitul exagerat pentru cascade si efecte speciale o incercare a regizorului de a compensa discursul prea serios al anime-ului. In definitiv, ce ii lipseste lui “Steamboy” pentru a cuceri publicul larg? Oricum filmul nu este pentru copiii care se vor plictisi copios, nici pentru adultii care cauta escapismul standard futurist, ci pentru cei care stiu sa aprecieze un roman de Blaylock de exemplu sau ii mai gusta inca pe Wells si Verne.

Este evident, cursa aceasta cumulativa de detalii animate pe care nu le poti percepe la o unica vizionare a filmului, ii permite regizorului sa refaca in “Steamboy” ceea ce stie el sa faca mai bine si anume sa creeze perfecte secvente de distrugere in masa. Efectul acestora este cu atit mai intens cu cit intreaga echipa a lui Ôtomo a petrecut luni intregi in Marea Britanie documentindu-se cum nu se poate mai bine in ceea ce priveste Londra victoriana (deschiderea expozitiei de catre regina Victoria, plimbarea nocturna prin galeria oglinzilor si scenele cu multimi sint reproduceri foarte fidele ale imaginilor din epoca). Imbinarea realei autenticitati a fundalului cu incredibilele aventuri din prim plan da farmec acestei mostre de istorie alternativa conceputa cu foarte mare grija pentru detaliu. Spectatorii neobisnuiti cu stilul anime vor trece astfel cu usurinta peste slabiciunile povestii, design-ul rudimentar al personajelor, lungiile discutii si sfirsitul ambiguu. Urmariti daca puteti si genericul de final (care dezvaluie fotograme dintr-un posibil sequel), revedeti inceputul povestii care se desfasoara la Manchester (plin de tot felul de clenciuri usor de recunoscut de cei care au vizitat deja orasul cu pricina) si mai ales evitati varianta DVD dublata in limba engleza, mai scurta cu 15 minute aproximativ fata de cea originala.