No Body is Perfect

Sursa

Acum citiva ani, producatorul Emmanuel Prevost a incredintat regizorului franco-elvetian Raphael Sibilla proiectul acestui documentar, un pic mai special. Filmarile au durat cam trei ani, post-productia a mai luat si ea ceva timp, iar "No Body is Perfect" a fost vazut pentru prima oara la festivalul de la Locarno la sectiunea "Filmmakers of the Present". Documentarul incearca sa exploreze fatetele multiple ale sexualitatii, ale raportului oamenilor cu corpurile lor, ale limitelor pe care oamenii si le impun in ceea ce priveste propria sexualitate intr-un context in care tabuurile societatii sint din ce in ce mai lipsite de semnificatie pentru individ.

Un astfel de documentar poate capata aerul acela socant–senzational care se multumeste sa indoape retina spectatorului cu tot soiul de imagini care mai de care mai spectaculoase. "No Body…" este insa mai degraba un film educational, informativ, o trecere in revista destul de sobra a unor practici considerate "transgresive". Si pentru aceasta producatorul si regizorul au facut o lunga si cuprinzatoare calatorie, din Europa pina in Statele Unite, trecind prin Japonia si Brazilia in cautarea oamenilor dispusi sa vorbeasca de propria lor intimitate.

Doua remarci mi s-au parut interesante: faptul ca in lumea actuala totul trece prin raportul cu corpul si faptul ca durerea nu are memorie. Toate experientele aratate in cuprinsul filmului incearca sa ilustreze aceste idei iar comentariile lui Matty Jankovski, fondatorul lui New York Body Archive incearca sa explice partea intunecata a sexualitatii umane. Zic intunecata pentru ca de obicei ea se petrece la adapost de ochii tuturor, hoteluri specializate, cluburi esanjiste sau sado-masochiste, donjoane cu acces restrins, limuzine inchiriate cu ora, demontratii private de shibari, cabinete de tatuaj si scarificatii diverse, interioare particulare si asa mai departe. Uneori aceste manifestari ies la lumina si au ceva din exuberanta unei fiesta (vezi gay pride-ul) sau din frumusetea plastica a corpului dansatorului negru travestit intr-o fascinanta diva in rochie de seara aurie.

Desi notiuna de placere sexuala si de participare liber consimtita la aceste experiente sint pretutindeni prezente, regizorul opereaza totusi o gradare a practicilor de la cele mai apropiate de ceea ce numim normalitate sexuala (cluburile esanjiste) la cele mai complexe (scenele SM, cluburile fetisiste) si apoi mai departe la cele mai socante (masochismul, suspendarile, torturile, automutilarea).

In viziunea lui Matty si a regizorului nici un corp nu este perfect atita timp cit nu-si gaseste masura placerii. Or pentru aceasta iti trebuie timp, rabdare si puterea de a trece mereu mai departe experimentind la infinit. Adrenalina s-ar reduce astfel pentru majoritatea celor intervievati la explorarea noutatii si a bizarului, iar intrebarea de baza ar fi "si dupa asta ce mai urmeaza". Ai crede ca flamboaianta costumelor din latex din clubul londonez fetisist sau prim planurile cu tatuajele si scarificatiile elaborate de pe corpurile musculoase si plutind in intunericul seratelor masochiste anunta o spirala ascendenta a placerii care se prelungeste la infinit. In final insa zimbetul ginditor al transexualei Kim aflata in cautarea fericirii, exhibarea miinii lipsite de degete a fetisistului de amputari care a ales sa isi vampirizeze propriul corp, chipul iluminat al Elsei, dominatoarea care isi gaseste placerea in manipularea acelor de seringa hipodermica in carnea supusilor sai, toate acestea spun ca exista o limita peste care nu se poate trece: atunci cind placerea consuma corpul-obiect intr-un ultim spasm.

De-a lungul periplului de aproximativ 80 de minute regizorul alege sa se faca mic si sa lase oamenii sa vorbeasca si sa-si exhibe astfel voios intimitatea. Comentariul lui Matty, cel care si-a facut un scop in viata din a arhiva placerile corpului este pe deplin edificator, iar imaginea camerelor insista sa privilegieze corpurile in detrimentul fizionomiilor. Mi-a ramas inca in minte sedinta de "bondage" a domnului Steve Osada, undeva intr-un subsol intunecos, unde, pe o scena minuscula, asistenta sa devine o prada senzuala prinsa in plasa realizata dintr-o singura coarda, contorsionata abil.