 |
| Moziplussz |
“Un film datat” spunea cineva cu voce batrana in spatele meu, la sfarsitul proiectiei. O voce tanara a raspuns altcuiva cu un “nu stiu, ma mai gandesc ce sa cred”. Mi-a placut perspectiva de a-mi intinde picioarele sub scaunele incomode din sala NCRR, in asteptarea proiectiei urmatoare si de a ma gandi la randul meu daca mi-a placut mult/putin/deloc cel de-al doilea titlu din retrospectiva Miklos Jancso pe care tocmai il vizionasem.
“Confruntarea” este in primul rand un fel de ilustrare muzicala a “disputei tinerilor moderni cu batranii clasici” de sfarsit de secol XVIII pe un fundal revolutionar-patriotic nationalist. Nu degeaba cineva a vazut in clasica querelle un scenariu al transferarii puterii de la un grup de actanti sociali la altul costumat intr-o foarte prolifica disputa estetica.
Scenariul, cosemnat de Gyula Hernád si de Miklós Jancso, propune o dubla parabola pe tema puterii si a tineretii ca forte distructive. “Confruntarea” surprinde exact momentul culminant in care aceste doua forte se intalnesc si interesecteaza o axa a istoriei deja tulburata. Asadar tinerii revolutionari de conditie modesta de la colegiul nustiucare au ideea de a organiza o descindere patriotica la scoala bisericeasca din incinta unei manastiri, unde se pare studiaza elemente de origine sociala compromitatoare si profesori reactionari. Scopul este de a provoca o “dezbatere” publica pe teme precum “rolul omului in societate” ori “crestinism vs comunism”. Gasca proletara si bronzata imbina sit-in-ul cu aer vag amenintator, simulacrul de autodafe, separarea graului revolutionar de neghina reactionara si crestina, luarea in desert a culturii ecleziastice sau mai degraba a culturii pe scurt. Undeva, in spatele lor se gaseste “tanara” politie revolutionara care profita de situatie pentru a incerca sa aresteze niscai suspecti. Se discuta si despre razboi, despre epurarile antisemite urmate de cele revolutionare, despre necesara violentare a maselor “terorizate” de popime.
 |
| Filmkultura |
Filmul este o succesiune de tablouri vivante, amestec de cantece si dansul folclorice, refrene revolutionare sau devenite revolutionare, indemnuri nationaliste, invocari ritmate ale unor indemnuri la nesupunerea civila in vremea Imparatului Austro-Ungar, o frumoasa melopee din arsenalul idis si bineinteles “Bandera rossa”. Coregrafiile saltate sunt separate de lungi tirade incoerente despre democratia care se cuvine numai prietenilor si nu dusmanilor, despre rolul terorii si despre votul de comitet. Dialogurile mi-au facut rau prin ferocitatea lor. Impresioneaza in special verbiajul gol al sedintelor de partid si alungarea din cetatea revolutionara a elementelor deranjante sau moderate, doua din momentele cheie in care ideologia comunista comuta in regim totalitar al tineretii proletare. In final, interventia “batranilor” cenzori este salutara: sunt indepartate elementele cele mai radicale ale grupului, este restaurat centrul de greutate moderat si mai usor de manipulat, numai ca mirajul independentei a disparut.
 |
| Magnasfertaly |
Foarte moderna este absoluta libertate pe care filmul lui Jancso si-o permite in raport cu constructia narativa, schematica si reusind performanta de a fi rezumativa fara a se folosi de elipse, fondu-uri si alte trucuri care sa intretina iluzia trecerii timpului. La urma urmei, in Cetatea Soarelui care este curtea mereu insorita a manastirii tineretea este opaca la trecerea timpului si la sensul istoriei, astfel incat abstractizarea ii sta foarte bine acestui scenariu mai degraba meditativ-descriptiv decat narativ. In treacat notez ca premiul intai cu coronita pentru cea mai sinistra secventa ii revine infruntarii dintre parintele Keller, afectat de posibila pierdere a “comorilor inestimabile” ale bibliotecii si Jutka, colturoasa revolutionara care il desfiinteaza pe popa cu un imparabil “sunt istoric”.
Foarte moderna este si tonalitatea generala a “revolutiei” vazuta dinauntru, Jancso nu are nimic din pretiozitatea maoistului godardian sau din orizontul prafos al variantei situationiste, camera sa este directa si ironica in incercarea sa de a marturisi ororile si stridentele “brizei luminoase” aflate la zenit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu