B-est 2012: "Les géants" de Bouli Lanners

Moustique.be

Intr-o casa complet goala, trei pustani se inghesuie unul intr-altul ingroziti in timp ce batausul Angel isi flutura demonstrativ bata de baseball dupa care se apuca sa rada. Urat mai rade Angel asta. In opinia brutei, baietii seamana cu cei trei purcelusi. Este secventa declic in jurul careia m-am invartit incercand sa-mi clarific intregul, Care intreg poarta numele sibilin “Les Géants” (2011) si este semnat de multi talentatul Bouli Lanners, actor, realizator, scriitor de scenarii si pictor. Ma intorc inca o data la secventa descrisa mai sus, ma intreb de unde si pana unde asocierea practicata de Angel, batausii nu uzeaza deseori de asociatii si comparatii, si nici nu citesc/citeaza povesti de adormit copiii. Aici trebuie sa fie o entorsa fugitiva a scenariului care isi permite sa depaseasca personajul numai din placerea de a face spectatorului cu ochiul. La fel, frecventele pasaje peisagistice, care au si nu au legatura cu povestea; proximitatea apei, a copacilor si a ierburilor este acompaniata exclusiv de o partitura chill (Bram Vanparys) care miroase a liniste si a priviri aruncate in gol. In atmosfera prefabricata boulinanners-esca predomina cerul si culorile blande si calde chiar si atunci cand ploua. La fel de improbabile ca peisajul, personajele adulte sunt filmate parca printr-o lentila care le deformeaza trasaturile. Camera plasata la un stat de copil, fixeaza intregul de jos in sus. Nu este deci de mirare ca lumea pare mai mare decat este.

One World Romania 2012 - ziua 4: A fost odata si mai este inca, in Iran…

Nu stiu cum, dar se facu: cele trei filme iraniene pe care doream sa le vad se inghesuira intr-o singura zi. Morala? O tulburatoare perspectiva a ipostazelor unei “revolutii” bazate in special pe imagine (in particular pe imaginea filmata devenita jurnal de campanie, viral pe internet, subiect de compilatie sau de meditatie si poveste de speriat adultii).

Singurul film dupa care am tanjit (pe buna dreptate) la vederea programului festivalului a fost “In film nist/This is Not a Film” (2011) in regia tandemului Jafar Panahi si Mojtaba Mirtahmasb. Iesita pe usa din Iran si adusa pe furis la Cannes, pelicula se prezinta ca fiind un melancolic anti-jurnal al unui creator de film caruia i se interzice, timp de 20 de ani de acum incolo, sa mai faca film, sa mai scrie scenarii de film, sa mai iasa din tara ca sa-si prezinte filmele, sa mai fie el insusi. Incoltit in aceasta situatie, Jafar Panahi improvizeaza sub ochiul rabdator si uneori amuzat al camerei lui Mojtaba Mirtahmasb tot atatea tentative de evadare atunci cand isi explica si isi citeste fragmente din scenariul cenzurat de autoritati, atunci cand se lasa filmat in tihna celor mai obisnuite gesturi cotidiene si in final atunci cand evadeaza la propriu din casa si porneste sa exploreze falsul festival al artificiilor care ascunde probabil manifestari ale miscarii de strada iraniene.

One World Romania 2012 - ziua 3

Am inceput ziua a treia a festivalului cu o curiozitate: ia sa vedem ce-mi ofera vizionarea filmului “Vol spécial/Special Flight”(2011) de Fernand Melgar. O editie trecuta a festivalului mi-a permis sa vad “La forteresse” care avea ca subiect  un centru de detentie elvetian destinat solicitantilor de azil. Camera se voia echitabila, analizand in cantitati egale ambele parti (personalul centrului, aparatul juridic-administrativ pe de o parte, detinutii si familiile lor pe de alta), intervievand atmosfera, inregistrand diferentele culturale si variantele de storytelling ale personajelor, conflictele de interese ca tot atatea ecouri ale dezbaterii asupra imigrarii. “La forteresse” nu mi-a spus mare lucru la acea data, m-a scos din sarite incapatanarea filmului de a insista eufemistic pe aspecte ale vietii de detentie, pe avocati, demersuri institutionale si mai stiu eu ce care nu duceau nicaieri. Am preferat sa ma concentrez atunci pe povestile, majoritatea fabricate de solicitantii de azil, flamboaiante ca sa nu zic gogonate, menite sa impresioneze autoritatile elvetiene.

Climage

One World Romania 2012 - ziua 2

A fost cumva seara bunicilor. In primul rand datorita scurtmetrajului de debut “Abuelas” (2011) in regia lui Afarin Eghbal, o poveste despre “disparutii” (tineri sinucisi, copii adoptati de maniera ilicita) datorati dictaturii argentiene de mai ieri pe care miscarea bunicilor protestatare din Plaza del Mayo inca ii mai cauta. Interesant mi-a parut aici amestecul generos de tehnici de animatie prin care se spune povestea. Ghemul care prinde viata, scapa din cosul de lucru al bunicii anonime, fotografia Mariei-Marta care se anima, camera copilului care se umple subit de jucarii. Mai este apoi tanarul cuplu pasional care danseaza tango in imagini filmate supraimprimate alb-negru. Pierderea copilului este sinonima cu

One World Romania 2012 - ziua 1

One World Romania 2012

One World Romania unul dintre festivalurile mele preferate, in primul rand pentru ca promoveaza intens filmul documentar. Este probabil motivul pentru care nu ratez nicio editie, chiar daca vad mai multe pelicule decat comentez si bifez mai putine proiectii decat imi propun.

Vise la conserva cu “Canned Dreams” (2012) de Katja Gauriloff