One World Romania 2012 - ziua 2

A fost cumva seara bunicilor. In primul rand datorita scurtmetrajului de debut “Abuelas” (2011) in regia lui Afarin Eghbal, o poveste despre “disparutii” (tineri sinucisi, copii adoptati de maniera ilicita) datorati dictaturii argentiene de mai ieri pe care miscarea bunicilor protestatare din Plaza del Mayo inca ii mai cauta. Interesant mi-a parut aici amestecul generos de tehnici de animatie prin care se spune povestea. Ghemul care prinde viata, scapa din cosul de lucru al bunicii anonime, fotografia Mariei-Marta care se anima, camera copilului care se umple subit de jucarii. Mai este apoi tanarul cuplu pasional care danseaza tango in imagini filmate supraimprimate alb-negru. Pierderea copilului este sinonima cu
ratacirea unui balon rosu, biblia este o colectie de usi trantite in fata, iar fotografiile de familie se cojesc, se usuca si lasa in urma absente pe masura ce persoanele respective devin “disparute”.

Happy end-ul nu este in acest context un happy end, de vreme ce bunica argentiana nu renunta la baticul ei brodat cu sloganul “nunca mas”. Pe fundal, marturii de epoca, fotografii si fragmente de discursuri care cern sentimentul unei epoci in numai 9 minute.

A doua bunica cu care m-am intalnit joi seara este mult mai vie, mai complicata, mai putin abstrasa intr-un simbol. Este “babcia” lui David, un pusti din Lipiny, unul dintre cele mai sarace orasele din sudul Poloniei. O femeie care se considera tanara, obositoare, cicalitoare, materna, cu idei foarte clare la capitolul cinema si jocuri pe calculator, muza certareata si urlatoare, finantator si sprijin de orice fel pentru adolescentul parasit de parinti si obligat sa traiasca intr-un fund de lume violent si mizer.

*****

Cineva spunea ca filmul lui Pavel Wysoczanski, "Kiedys bedziemy szczesliwi /We Will Be Happy One Day" (2011) este genul acela de pelicula care nu arata deloc bine pe hartie, dar care, odata transferat in imagini, incanta pur si simplu. Sinopsisul ar suna cam asa: Daniel vrea sa faca un film despre visele prietenilor, cunoscutilor si necunoscutilor intalniti in cale, mai ales despre implinirea sau neimplinirea acestora. Baiatul nu stie grafia corecta a cuvantului “casting” dar il foloseste totusi pentru ca doreste sa selectioneze trei persoane carora sa le implineasca visul si sa ii filmeze in tot acest timp. In paralel, “babcia” ofera filmului backgroundul biografic si fundalul social al “artistului”, sustine pe umeri ei carnosi delicata operatiune de a prezenta cotidianul mizer intr-o lumina tonica, uneori comica, adeseori bland ironica. Mi-a placut prospetimea pe care ochiul cineastului stie s-o descopere in ganguri putrede, in holuri de bloc murdare, in apartamente mizere. Mi-a placut colectia de adolescenti care participa la casting si pe care camera lui David stie sa-i enumere cu farmec si sa le individualizeze inocenta, fanfaronada, ignoranta, gratia si rarele momente de sinceritate.

“Kiedys bedziemy szczesliwi” este un film in film dupa cum afirma cineastul aici, mare parte din imagini sunt surprinse de David Furmaniak, mai intai folosind telefonul mobil si apoi camera de luat vederi. Montajul insa, absolut remarcabil, topeste laolalta cele doua filme intr-unul singur, unul care merita revazut daca se poate.

Nu-mi plac sesiunile de Q&A, fug de prezentari programate, dar nu pot evita miniprezentarile obligatorii pe care fiecare cineast invitat la festival e cumva obligat sa le faca inainte de proiectie. Iata versiunea scurta, cuprinzatoare si inteligenta propusa de Pavel Wysoczanski: “filmele sunt facute sa fie privite, nu comentate“.

*****

Imi tot spun ca trebuie sa nu uit sa mentionez aici pelicula semnata de cineasta Limor Pinhasov si Yael Shachar (coproducator, scenarist daca se poate spune asa, cateodata cameraman) “Melissa: Mom and Me” (2010) pe care tot in ziua a doua a festivalului am vazut-o. Relativ la acest film, ma gandesc ca daca un documentar trebuie sa porneasca de la o poveste exceptionala, atunci “Melissa: Mom and Me” se bucura pe deplin de acest lucru ; trecutul familial al Melissei, abuzata sexual si psihologic de tata, devenita dependenta de droguri, fortata de propria fragilitate sa-si abandoneze copiii la varste fragede pentru a lucra ca stripteuza intr-un bar din Japonia, aflata inca in permanenta lupta cu depresia este un subiect foarte puternic pentru un documentar.

Ceea ce ofera dinamism filmului este insa “motorul” Yael, cea care leaga prezentul Melissei de trecut printr-un fel de terapie in cuvinte si imagini, cea care  in urma cu mai bine de 7 ani in Japonia a filmat pentru prima data o Melissa bordeline luand droguri, bucurandu-se, cantand, plangand, facand confidente despre (re)sentimentul matern si asteptand cumva sfarsitul lumii.

*****

Am avut si am inca ezitari ceea ce priveste aproape mediumetrajul “Godnathistorier Fra Ondskabens Akse/Bedtime Stories from the Axis of Evil” (2011). Tot cineva-ul ala spunea, pe buna dreptate cred, ca filmul cineastei daneze Vybeke Bryld este un exemplu de film care arata superb pe hartie, dar care se dezumfla odata ajuns la forma finala. Prea abstract, prea eseistic, prea “lucrat”. Tot gandindu-ma la el, mi-am dat seama astazi ca acestui produs-concept i-ar sta mai bine in forma de instalatie. Cele trei povesti “traditionale” venite din Coreea de Nord, Iran si Irak sunt tot atatea alegorii recuperate ideologic de discursul politic de orice soi o fi el. Poti interpreta discursul lui George W. Bush murmurat in fundal ca o critica antiamericana, ca o ironie la adresa discursului politic american, ca o apologie a dictaturilor inghesuite pe “axa raului”. Poti diseca simbolistica povestilor, poti admira scenografia cu totul speciala care insoteste fiecare episod, poti aprecia calitatea lucraturii artistice, ramane insa la urma senzatia vaga de lucru ramas inca in stadiul de proiect. Nu ma lasa inima sa nu notez aici calitatea cu totul aparte a sound design-ului semnat de Peter Albrechtsen. Acesta reuseste sa sculpteze trei spatii culturale complet diferite in “prim planuri” acustice extrem de atent lucrate, sunetul eclipsand dupa parerea mea aici calitatea imaginii si scenografia.