sâmbătă, 28 august 2010

Paprika de Satoshi Kon

今 敏 - Satoshi Kon (12.10.1963 - 24.08.2010)

Stia el ce stia Satoshi Kon atunci cind si-a numit compania “Madhouse Studio”: toate filmele sale propun explorari ale psihicului perturbat, metamorfozari ale realitatii intr-o spirala a iluziei iesita de sub control (Perfect Blue), un du-te vino intre trecut si prezent care rupe linearitatea timpului (Millenium Actress, Tokyo Godfathers), problematica amintirii, uitarii si a pierderii identitatii (Paranoia Agent). Satoshi Kon adora filmele, internetul si povestile, mitologia, SF-ul, Philip K. Dick, Alfred Hitchcock, thrillerul si prefera sa-si puna intrebari de etica si morala printre altele.

Sursa: www.japanator.com

Evident, Paprika (2006), ultimul sau lungmetraj animat, aduna un pic din toate acestea intr-o sarabanda de momente foarte imaginative si atit de viu colorate, incit nu ma pot abtine sa nu ma gindesc la arta psihedelica. Ai crede ca este un film pentru copii, numai ca in Statele Unite a fost restrictionat R pentru violenta si nud, scena care a socat cenzura americana este insa doar tulburatoare prin frumusetea grafica. Nu, nu este hentai, ci doar o explorare a psihismului uman in care sexualitatea este sugerata cu multa finete.




Caracterizat de insusi Satoshi ca fiind “o coliziune intre Hello Kitty si Philip K. Dick”, “Paprika” este o poveste in care adultii nu fac decit sa viseze. Ambianta este SF, actiunea este plasata intr-un viitor nu foarte indepartat, in care o companie high tech este pe cale sa lanseze un fel de telefon cu casca, numit DCMini, menit sa imbunatateasca practica medicala psihiatrica. Acesta poate repetoria, inventaria si memora visurile pacientilor, ba mai mult, el poate pune in contact doi sau mai multi visatori. Pentru Satoshi, inventia aceasta este un McGuffin, un pretext, iar ambianta SF nu face decit sa bruieze pistele. El porneste de la ideea ca in orice stare te-ai afla (in vis sau stare de trezie, sub influenta LSD-ului sau cu mintea clara) tu consideri acea stare ca fiind reala. Problema se pune sa distingi intre ceea ce este obiectiv si ceea ce este subiectivitate. Evident nu exista limite intre cele doua conditii, de aceea actiunea propriu zisa a filmului este foarte subtire si totul se concentreaza pe vis si pe dualitate.

Medicul psihiatru Atsuko Chiba, de exemplu, o femeie de o frumusete rece si rezervata, foarte devotata muncii sale, si-a dezvoltat un soi de dublu virtual, o persona menita sa evolueze in lumea viselor pacientilor. Nu stim prea bine de ce pe aceasta dreamgirl o cheama Paprika, probabil datorita parului rosu, al aspectului sexy si feminin si al comportamentului jucaus pe care il adopta ea. Paprika poate fi orice, o unda, o parere, o reflexie, o inscriptie de pe t-shirtul cuiva, un fluture, Tinkerbell si Pinochio si Mica sirena, capacitatile ei de a se transforma sint nelimitate. Iar existenta ei este independenta de cea a lui Atsuko. In momentul dezastrului generat de invadarea realitatii de un vis megaloman, Paprika si Atsuko se despart aproape in intregime si numai capacitatile extraordinare ale fetei virtuale vor salva lumea.
Osanai si Presedintele alcatuiesc un alt tip de dualitate in care doua creiere locuiesc acelasi corp si il folosesc diferit. Himuro si papusa copil dezvolta un soi de dualitate pe care numai cosmarul o scoate la iveala, iar Tokia pare un copil obligat sa lucreze si sa locuiasca intr-un corp supradimensionat si etern transpirat.

Raul este el insusi o dualitate care evolueaza de-a lungul cosmarului : bucataria dezmembrata, numai buna sa fie transformata in jucarii ad-hoc, devine ingrozitoare pe masura ce se umfla si asimileaza alte si alte obiecte ale viselor celorlalti. Raul vine din neant, invadeaza personalitatile tuturor si ii transforma in cochilii goale si bolborositoare. Contaminarea se face din aproape in aproape in timp ce oamenii viseaza, ba mai mult irealitatea da pe dinafara si risca sa infesteze realitatea astfel incit la un moment dat diferentele sint complet bruiate. Norul de confetti care invaluie in halo cuptoarele cu microunde papusile, luptatorii samurai si broscoii tobosari, portile torii saltarete si papusile cu fetele umflate face ecou la norul “atomic” din visul Presedintelui care incearca sa asupreasca lumea.
Ceea ce este mai pasionant in ”Paprika” este faptul ca Satoshi Kon aliniaza visul, cyberspatiul (“Don't you think dreams and the Internet are similar? They are both areas where the repressed conscious mind vents”) si filmul pe aceeasi lungime de unda (Paprika spune la un moment dat ca in somnul paradoxal visele seamana cu niste scurt metraje foarte artistice, in timp ce somnul profund produce mai degraba blockbustere). Fata din vis este atrasa de virtualitatea cinema-ului pentru ca e, de fapt, congenera cu acesta, iar realizatorul nu ezita sa presare foarte multe aluzii si citate din alte filme de referinta pentru a crea efectul de “vis in vis”. Astfel, in cosmarul detectivului, imbracat à la Akira Kurosawa, un soi de lift utopic il propulseaza pe acesta de la etajul lui “Tarzan-omul maimuta” la “Vacanta la Roma”, la James Bond apoi mai departe catre o scena dintr-un thriller hitchcockian si tot mai departe catre “The Shining”...

Intr-un interviu, Satoshi Kon s-a declarat fascinat de filme ca “Blade Runner” (bazat pe un roman al lui Philip K. Dick) si “Slaughterhouse-Five” (ecranizare a unei carti a lui Kurt Vonnegut de catre George Roy Hill), de posibilitatile pe care le aduce SF-ul anilor 70 prin distorsionarea timpului, spatiului si identitatii personajelor ; aici se intilneste Satoshi Kon cu David Cronenberg (cel din “Videodrome” si “ExistenZ” mai ales). Nici influenta hotaritoare a lui Mamoru Oshii (Ghost in the Shell) nu este de lepadat, bebelusul gigantic aduce cumva cu Tetsuo care devine si el un bebe enorm in”Akira”, papusile sinistre descind direct din cartile insingerate ale lui Clive Barker, functia inventiei lui Tokita pare imprumutata din “Dreamscape”... Ba mai mult pe bulevardul intesat de cinematografe, Satoshi nu ezita sa isi plaseze propriile afise ale celor trei filme anterioare precum si noul proiect care evident se va numi “Dreaming Kids”. Viitorul este deja prezent, cu alte cuvinte.

“Paprika” dispune de un stil vizual venit direct din pictura “acid” (trebuie sa vedeti fluturii aceia de un albastru abisal) destul de departe de “Perfect Blue” care este mai curind sumbru decit albastru si de “Millenium Actress” in care fluiditatea imaginii tinea de culorile melancoliei. Iar explozia aceasta de culori care se schimba cu iuteala gindului este in perfecta concordanta cu atemporalitatea dementa si voioasa a oricarui cosmar.
Aceasta cronica a fost publicata prima data in 2 iulie 2007 pe Movieblog.ro
Publicat de la
Etichete: , , ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)