今 敏 Satoshi Kon – scurta paranteza

Urasc necrologul in general, il urasc si mai tare cand moare pe neasteptate un cineast care mi-e foarte drag, despre care doar in minte sunt in stare sa “scriu” pagini intregi. Celor interesati recomand varianta din NY Times, este scurta si la obiect.

© Corbis Sygma

Asadar in prezent toata lumea care iubeste filmul de animatie stie ca Satoshi Kon a murit marti 24 august. Gasiti mai multe lucruri despre ultimele lui cuvinte aici. Prefer sa retin informatiile legate de ultimul lui film, Yume Miru Kikai pe care Madhouse s-a angajat sa il continue (mi-e cam frica, sincera sa fiu, Satoshi Kon este/era genul de realizator care controleaza tot, absolute tot pana in ultimul moment).

Am inceput sa-l iubesc odata cu “Paprika”, film-surpriza vazut la TIFF in 2007. Mi-am zis in vara aceea “iata un tip care stie sa exploateze frumos si ingenios tema vietii ca vis”. Ulterior, am strans cureaua si mi-am procurat in varianta DVD “Perfect Blue”, “Millenium Actress” si “Tokyo Godfathers”. Mi-am dat seama ca visul nu este doar o tematica printre altele in ceea ce-l priveste pe Satoshi Kon, nu este doar un pretext cu schepsis pentru o animatie cu staif, ci ceva plantat mult mai adanc in scenariile lui. Totul se leaga de referinte precum “realitate&vis” in filmele lui, vectorii principali fiind culoarea (intotdeauna superba) si minutia detaliului si a morfismelor. Asa cum “Paprika” fata-vis voltijeaza dintr-un tablou in altul, conectand visatorii intr-o lume simultana si in acelasi timp pararela cu realitatea (smecheria cu ustensila care citeste visele oamenilor este un tool intalnit foarte des in filmele de fictiune, n-o luati prea in serios), asa toate filmele lui Satoshi Kon pot fi citite ca tot atatea capitole ale uneia si aceleiasi carti.

N-am indraznit inca sa scriu despre “Millenium Actress”, e prea mult Ozu in acest anime, candva voi posta si cronica la “Perfect Blue” [Nota: facut intre timp, cronica aici].

Recomand celor interesati  un meniu “Satoshi Kon”: incepeti cu ceva usor gen “Tokyo Godfathers”, adaugati un zest de “Memories” (filmul lui Katsuhiro Otomo) in care mana lui Satoshi Kon se recunoaste pe ici colo, treceti la felul principal cu “Paranoia Agent” si nu va opriti pana nu terminati “Millenium Actress”. Puteti incheia cu “Perfect Blue” veti avea poate melancolia pe care am avut-o acum doua-trei veri, consecinta a unui tur incomplet intr-o lume in acelasi timp prezenta si paralela cu cea de zi cu zi.