Sursa: NBCfilms |
Tarkovski, Ozu, Jarmush, Kiarostami, Antonioni, Bela Tarr si
Tsai Ming-liang sint cineastii citati ca tot atitea posibile puncte de
referinta sau de comparatie in ceea ce priveste “Uzak”
(Departe), premiul juriului la Cannes in 2003. Povestea este simpla, unii au vazut aici o transpunere foarte moderna a
fabulei cu “soarecele de la tara si soarecele de la oras“ in care
Yusuf-cel-de-la-tara invadeaza apartamentul lui Mahmut, stabilit deja de ani
buni in Istanbul, divortat fara copii si cu o slujba care uneori ii face
greata. Yusuf crede ca poate gasi in portul Istanbulului gaina cu oua de aur,
mai ales daca se angajeaza pe un vas - la urma urmei, si lui ii plac
calatoriile. Cautatul slujbei este un pretext, Yusuf prefera sa caste gura in
port, sa o fileze pe donsoara de alaturi cind iese in oras, sa priveasca de foarte aproape femeile singure si
vitrinele cu nimicuri, sa asculte povestile marinarilor intr-o spelunca
afumata. In paralel, Mahmut prefera fotoliul din fata televizorului asezonat
din cind in cind cu cite-o caseta porno, mesele luate in singuratate in vreun
mic restaurant, plimbarile matinale si lunga contemplare a vapoarelor care vin
si pleaca departe.
O sumbra poveste despre un ceas de
argint disparut, o excursie in Anatolia intr-un peisaj innebunitor de
fotogenic, o alta poveste cu un soarece solitar, o separare care se
incapatineaza sa mai doara si o despartire care nu lasa nimic in urma, vaga
umbra a unor parinti bolnavi si/sau indepartati, iata ceea ce alcatuieste trama
filmului. Circotasii vor spune ca este prea putin pentru apoximativ cele doua
ore de durata ale proiectiei care se sfirseste cu un luuung plan pe un Mahmut
fumind ginditor o tigara pe o banca la malul marii. Cei obisnuit cu spectacolul
minimalist care stie sa se joace cu elipsele temporale vor aplauda entuziast
sobrietatea personajelor, absenta melodramei, dialogul redus la maxim,
fotografia superba, si simbolistica discreta, deloc naiva.
O autobiografie mai mult decit
discreta
Sursa: NBCfilms |
“Uzak” cultiva un subtext autobiografic evident: fost fotograf cu ceva activitate in publicitate (pe care o detesta), Nuri
Bilge Ceylan (vezi situl sau) isi realizeaza singur afisele si-si
prepara cadrele luind fotografii prealabile si incercind sa imagineze
secventele filmului in pregatire. Sint singurele ocazii de a practica inca
fotografia, care are dealtfel un impact atit de subtil in textura filmului sau.
Mahmut, devenit fotograf de placi de ceramica si de naturi moarte meticulos
construite, il angajeaza temporar pe Yusuf pe post de asistent fotograf in
calatoria comanditata prin Anatolia. Expeditie care face ecou la primul sau
film mai cunoscut, "Clouds of May" din 1999,
poveste a unui documentar pe care un regizor il are de facut in regiunea
natala.
Nuri Bilge Ceylan este genul factotum,
care semneaza intre altele scenariul, dialogurile, si montajul (impreuna cu
Ayhsan Ergusel.) Societatea sa de productie numara un singur angajat, el
insusi.
“Nimeni nu ma ajuta in Turcia sa-mi realizez filmele. Guvernul nu a facut-o niciodata. Si nu sint tipul de realizator cu care producatorii sa lucreze cu placere , filmele mele nu sint comerciale. Cu toate acestea, banii nu au fost niciodata o problema, fiecare dintre filmele mele aduce banii necesari realizarii urmatorului proiect. Singurul ajutor financiar pe care l-am primit pentru Uzak au fost cei 30000 de euro de la Fundatia Hubert Bals din Rotterdam dintre care doar 20000 mi-au revenit direct.“
Nu este de mirare ca cineastul prefera
sa lucreze cu actori neprofesionisti care eventual fac parte din propria
familie (“Varul” Yusuf, adica Mehmet Emin Toprak, nominalizat post mortem “cel
mai bun actor” la Cannes in 2003, impreuna cu Muzaffer Özadamir, era
intr-adevar varul lui Bilge Ceylan in viata de toate zilele, mama bolnava a lui
Mahmut este interpretata de Fatma Ceylan, iar sotia regizorului este tinara
necunoscuta urmarita de Yusuf ) sau din grupul apropiat de prieteni (Muzaffer
Özadamir). Lucru curios, actorii secundari ( amanta si fosta sotie a lui
Mahmut, portarul imobilului ) sint actori proveniti din teatru.
Echipa de filmare este la fel de
minimalista, fiind alcatuita de obicei din cinci oameni. Pentru “Uzak” a
existat, cu titlu exceptional, un producator executiv care facea pe asistentul,
juca si rolul de portar, inginer de sunet, asistent al operatorului sef si omul
bun la toate, de la accesorii pina la cafele.
Revenind la personaje, regizorul afirma intr-un interviu (Positif, No: 515,
ianuarie 2004) ca cei doi barbati isi au radacinile in egala masura in el
insusi, Yusuf fiind intr-un fel cineastul in tinerete, abia debarcat in
Istanbul cu scopul foarte clar de a se realiza in viata, iar Mahmut condensind
un Nuri Bilge Ceylan putin cam dezabuzat, cu pusee depresive periodice in care
lipsa de sens anuleaza orice ambitie artistica ("En termes d’aventure
cinématographique, je ressens souvent le cinéma comme quelque chose d’inutile").
Schizoidia autorului ii face pe cei doi atit de asemanatori si de distanti
totodata. Or "distantarea" estetica principala in lumea lui Nuri
Bilge Ceylan.
Plictiseala vs Ennui
Sursa: NBCfilms |
Mahmut este un caz de anomie urbana in stadiu
avansat, planurile foarte lungi sint foarte indicate pentru a detalia
strategiile lui de a-i indeparta cu tenacitate pe ceilalti din jurul lui.
Individul insular, care sfirseste neindoios pravalit pe o banca uitindu-se in
gol, undeva pe malul Bosforului, este preferatul regizorului. Si totusi Mahmut
nu este singurul care practica distantarea de ceilalti si de sine insusi, Yusuf
se confrunta fara sa vrea cu acelasi fel de experienta menita sa ii distruga
sperantele naive din inceput. Spectatorul are senzatia ca traiectoriile celor
doi barbati sint oarecum paralele si similare ( vezi montajul alternat Yusuf
batind cartierele populare zilnic / Mahmut iesind din cind in cind fara chef si
mincind singur si intorcind spatele celorlalti.)
Ok, ok, ar zice circotasii, dar de ce
sa faci un film atit de lung si de lipsit de culoare despre ceva care nu se
defineste clar in scenariu ?
Sursa: NBCfilms |
Este intr-adevar dificil sa faci un film neplicticos
si a-sentimental despre acest soi de “ennui”
pe care intr-un fel orasul il plaseaza deasupra personajelor. Ca dovada, Yusuf
devine din ce in ce mai apatic si mai lipsit de initiativa, iar momentul
uciderii soarecelui are in el un refuz exasperat al acestui gen de viata care
l-a contaminat deja pe Mahmut. Melancolia este o consolare asa cum este si fumatul.
Meteorologic vorbind, singurul climat valabil este ninsoarea, umezeala si ceata
din larg. Temporal vorbind, orele mici ale diminetii, orele tirzii ale noptii
si mai ales inserarea convin atmosferei citadine. A locui in oras este pentru
Nuri Bilge Ceylan a fi obligat de a adopta o stare de spirit pe care o filmeaza
in planuri lungi care ezita sa focalizeze pe ceva. Contururile tremurate ale
planurilor apropiat si departat adauga fundalului brumos o patina care
transforma peisajul in sentiment. Melancolia apasatoare si suta la suta
citadina ii reuneste dupa unii pe Nuri Bilge Ceylan si pe Tsai Ming-liang (The River, The Hole,
What Time Is It There?) numai ca modalitatile cinematografice de a o filma
sint foarte diferite.
O poveste in afara focalei
Sursa: NBCfilms |
"Uzak” se deschide cu o imagine fixa care
inregistreaza parcursul unui barbat printr-un peisajul inzapezit dimineata
devreme sau seara tirziu. Camera regaseste barbatul, un drum aproape pustiu, o
masina are se opreste, apoi sare intr-un alt timp ( luminile sint aprinse ) si
spatiu ( un apartament citadin ) pentru a inregistra o intilnire amoroasa care
se petrece in afara focusului. In acelasi spatiu, dialogul se deschide cu un
mesaj inregistrat pe robotul telefonic pe care cineva aflat in penumbra il
asculta. Scenariul va pastra acelasi aspect minimal si strict functional pina
la sfirsit, lungile planuri fixe, cadrajele impecabile si apetitul pentru
portrete fiind mult mai sugestive decit cuvintele concepute sa nu marturiseasca
nimic.
Sursa: NBCfilms |
Camera va ramine intotdeauna incapatinat de fixa,
planurile vor fi mereu epuizant de lungi, pindind tacerile si privirile in gol
ale personajelor. In acelasi interviu, regizorul isi sustine sus si tare
preferinta pentru planul secventa : “le plan-séquence est une forme de
respect du spectateur.”
Sunetul (semnat Ismail Karadas ) este
unul dintre atuurile cele mai subtile ale filmului.
Ceylan este fidel imperativului bressonian "Si quelque chose peut être
présent par le son, vous n’avez pas besoin de la montrer." Pentru
“Uzak” filmarile au fost facute mai intii, iar inregistrarile sonore ulterior,
ceea ce explica sound-ul acela care vine de la egala distanta in toate
secventele si care poate compensa cu brio dialogul verbal.
Sensuri
Sursa: NBCfilms |
S-a vorbit despre “Uzak” ca fiind un concentrat
de sentimente cu semnificatii general contemporane (singuratatea individului,
melancolia peisajului citadin, lipsa sau dificultatea de a comunica cu
celalalt, fie el femeie sau barbat, drumul ascuns al culpabilitatilor de tot
soiul etc.) Ceylan reuseste chiar sa atace problema dezagregarii cuplului
care-l intereseaza foarte tare - vezi “Climate” (Iklimler) din 2006 in care povestea unui cuplu care
se separa este tratata intr-o maniera atit de oblica incit singurul gest de
disperare si de ascundere pe care si-l permite femeia este sa-si vire capul
intr-un sertar. Nu tu lacrimi, nu tu violenta, nu tu schimburi agresive de
cuvinte. Te trezesti in fata faptului implinit fara sa vrei si fara sa-ti dai
seama, asta parca spune privirea lui Mahmut in aeroport, cind se ascunde ca sa
o priveasca pe Nazan plecind pentru totdeauna. Ai senzatia ca personajul este
pe punctul sa intervina sa faca ceva ca sa-si opreasca fosta nevasta sa inceapa
probabil o viata noua aiurea - ei bine nu, Mahmut ezita si pina la urma se
ascunde. Insistenta regizorului pe “n-a fost sa fie”, pe ne-ispravirea cronica
a gesturilor si actiunilor merg mina in mina cu privirile fara tinta ale
personajelor si cumva cu preferinta lui Ceylan pentru acel blur
fotografic din fundal datorat lipsei de focalizare.
Dupa unii critici, in lumea dupa Ceylan, “detasarea singuraticului nu este
numai rodul vointei personale; indepartarea care-l separa de lume este
reciproca; melancolia tine de o stare de rau general, cosmologic, care se
traduce prin canicula, vintoasa, ninsoare” (Alain Masson-cf. art. despre
“Les Climats”-Positif no 551 ian. 2007.)
Sursa: NBCfilms |
In ceea ce ma priveste, mi-e greu sa vad in
filmele lui Ceylan (si mai ales in Uzak) o stare de rau generala, mintea mea
l-a asociat imediat cu Orhan Pamuk, un alt mare melancolic al Bosforului,
care-si identifica tristetea ca fiind un soi de “hüzün” (cuvint coranic
cu radacini arabe care semnifica o angoasa spirituala, un fel de “tristitia”
a sufletului care preceda elevarea spirituala.) Si pentru Pamuk si pentru Ceylan
(am aflat de foarte curind ca multi l-au intrebat pe acesta din urma de ce nu
se apuca sa transpuna cinematografic vreun roman al lui Pamuk) “hüzün”
trebuie citit nu atit in sens mistic, ci ca un fel de plonjare foarte lucida in
propriile angoase, “sint un cadavru care respira inca,” pare sa spuna si
Ceylan prin privirile goale ale lui Mahmut fumind o tigara.
Si Pamuk si Ceylan
au o afectiune speciala pentru ninsoare, pentru peisajele nocturne si mai ales
pentru ruine sau epave, or numai la Istanbul poti gasi asa ceva laolalta. Nu
pot fi deci de acord cu Roger Ebert care spune ca
dinamica filmului face ca actiunea, sau non-actiunea daca doriti, sa poata fi
transplantata oriunde; Istanbulul este un adevarat personaj aici. Nu pot fi de
acord nici cu cei care surfeaza ambianta din Uzak
si-i gasesc tonuri bergmaniene numai asa de dragul comparatiilor, sau mistic
tarkovskiene. Singura referinta tarkovskiana notabila la care tin intr-adevar
nu este atit secventa filmului de la teve (“Stalker / Calauza”), cit ciudatul segment al lampii
care cade si care poate fi interpretat ca un vis (vezi “The Mirror / Oglinda”) si legat in egala masura de
discutia cu prietenii despre iluziile si visele pierdute. Nu pot fi de acord
nici cu cei care se jura ca “un tip care fumeaza
uitindu-se in gol nu e nimic altceva decit un tip care fumeaza uitindu-se in
gol” asa ca de ce sa facem un plan secventa cu chestia asta pe post de
final. Mi-e greu sa cred ca regizorul cauta cu orice pret originalitatea cind
filmeaza vaporul esuat, zapada care cade alba si capata tonuri gri, soarecele
prins in capcana etc. Tare mi-e ca pentru Ceylan ceea ce conteaza intr-adevar
sint tacerile care cresc unele din altele din lungile planuri statice si mai
ales atmosfera maruntului cotidian al unor oameni obositi de atita viata.
Am avut ocazia sa vad acest film in cadrul Festivalului Filmului European 2008.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu