La Graine et le Mulet (Cuscus cu Chefal) - Abdellatif Kechiche

Sursa: Wikipedia

153 de minute, atita dureaza povestea neverosimila a lui Slimane care, dupa 35 de ani de munca din care majoritatea la negru pe un santier naval, este dat afara fara menajamente. Slimane pune la bataie indemnizatiile de somaj si reuseste sa isi mobilizeze familia sau mai degraba familiile pentru a pune in practica ideea de a transforma un vapor dezafectat in restaurant acvatic cu profil oriental. Cuscusul cu peste, specialitatea lui Souad, fosta nevasta a lui Slimane, urmeaza sa fie meniul de rezistenta si noutatea culinara, asta pentru ca in orasul- port Sète restaurantele au in mare parte acelasi specific francez.

Spuneam ca povestea din “La graine et le mulet” este neverosimila; Abdellatif Kechiche spune la un moment dat ca facind acest film si lipindu-i un improbabil sfirsit suspendat in coada de peste a intentionat sa ilustreze de fapt un mit, cel al imigrantului din Maghreb care reuseste “sa fie cineva”, cu atit mai mult cu cit el porneste de la conditia de simplu muncitor in port. In paralel cu dorinta de independenta financiara si de recunoastere sociala ( deloc posibila, vedeti discutiile ironic condescendente dintre hotelierii si proprietarii de restaurante invitati la petrecerea de proba a restaurantului ) mai este si coexistenta foarte delicata a celor doua familii intre care navigheaza tacutul Slimane : in jurul lui Souad s-au grupat numerosii lor copii si nepoti, insa Slimane locuieste cu “cealalta”, Latifa, cea care tine un mic hotel pensiune impreuna cu superba ei fiica Rym. Intre Souad si Latifa exista o rivalitate veche, pe care copiii o continua, la mijloc aflindu-se barbatul care prefera sa taca : “laisse-les parler”, spune el. Este evident ca dupa ce petrecerea de proba se va sfirsi, solidaritatea celor doua familii se va sparge, iar gestul prin care Rym se daruieste privirilor invitatilor va fi uitat sau comentat altfel. Iata de ce tentativa lui Slimane are consistenta unei povesti cinematografice in care armonia este temporara iar reusita o iluzie.

“La Graine…” film social ? film rasial ? sau rasist ?

Kechiche are o maniera foate directa de a vorbi despre viata emigrantilor tunisieni ( de prima si a doua generatie, asta e important ), numai ca dualitatea imigrant/indigen este o pista falsa de interpretare. La un moment dat, José, unul dintre ginerii lui Slimane, vorbeste despre situatia dificila la lucru unde “les étrangers“ sint privilegiati, les étrangers fiind imigrantii proaspat debarcati, iar cei care-si pierd locul de munca sint in egala masura francezi si arabi ; Karima facind elogiul grevei de protest ca mijloc de revendicare sociala nu pune barierele originilor intre ea si celelalte colege de munca.

Mixitatea si metisajul indulcesc dificila integrare a familiei care acum a prins radacini : Lilia are un menaj fericit cu Mario, Karima este maritata cu José, iar Hamid cu tinara rusoaica Julia. In ceea ce priveste lupta pentru aprobarile si creditele legate de restaurant, jungla birocratica nu tine cont de origini, ci este mai degraba o piedica universal valabila in calea micilor intreprinzatori, de orice soi or fi ei.

Sursa: Allocine

Chiar daca familia lui Slimane se considera acum “de-a locului” rasismul exista, discutiile indelungi de la masa invitatilor localnici exhiba temerile acestora legate de “ceilalti”, reticentele lor in ceea ce priveste business-ul noului venit, credinta manifesta ca un turist nu ar minca intr-un restaurant tinut de un imigrant al carui meniu ar oferi exclusiv mincare traditionala tunisiana.

Sursa: Allocine

Curios insa, unii critici vad in filmul lui Kechiche o feroce reprezentare rasista in imaginea baiatului arab agresiv prin natura lui, este bineinteles vorba de cei trei golanasi de cartier si de Hamid care cu sau fara voia lor destrama visul lui Slimane ("…la représentation qu’en font les médias, les fictions populaires et même les tribunaux, construit et réduit le « garçon arabe » aussi injustement que l’envisage Kéchiche : un voleur de mobylette inconscient et irresponsable"), asta in contraparte cu femeile sale exemplare ("D’une autre manière, Kéchiche aussi, à travers la génialité de ces personnages féminins, prétend à une spécificité féminine. Cette spécificité a beau nous sur-positiver, elle ne se fait, malgré tout, qu’au prix d’une distinction nette aux frais de « nos » frères et nous exclut, par là même, de leurs luttes. Les filles d’origine maghrébine constitueraient en quelque sorte la vitrine acceptable avec le monde extérieur, le monde blanc, tandis que les garçons ne se feraient remarquer que par leur brutalité.")

O problema de filiatie

Filmul lui Kechiche exploateaza cu subtilitate distanta emotionala dintre generatii si faliile greu sesizabile intre cei nascuti in Franta si cei adoptati cu chiu cu vai de noua patrie. In memoria tinerilor, parintii pot fi inca raportati la patria de origine ( la cei 61 de ani ai sai, Slimane vorbeste putin si accentul lui este inca destul de pronuntat, mama Liliei este pomenita pentru ca nu stie decit araba), pentru Rym insa “acasa“ este acolo unde s-a nascut, adica in Franta. Scena in care Hamid incearca sa-si convinga tatal devenit somer si deci inutil sa se intoarca “acasa“, adica “au bled“, este foarte impresionanta, cu atit mai mult cu cit fiul vorbeste readucind sistematic problema pe tapet iar Slimane tace si maninca.

Sursa: Flixster

Momentul in care Slimane isi rasfata delicat nepoata in indelunga secventa a “olitei“ este foarte delicat, Slimane asculta plingerile neincetate ale Karimei si mingiie fetita cu un aer tandru si absent deopotriva. Mai tirziu, tandretea cu care Rym il boscorodeste pe Slimane pentru ca se lasa calcat pe tacute in picioare de fii sai este coplesitoare, Rym vorbeste si vorbeste, Slimane maninca si o asculta. Souad troneaza la masa de duminica si ofera familiei largite cuscusul cu peste pe care trebuie, zice ea, sa-l mesteresti cu dragoste ca sa poata curge pe git, inch’allah. Rym dezvolta cascade argumentative uimitoare in incercarea ei de a-si convinge mama, Latifa cea mindra, sa ia parte la inaugurarea restaurantului lui Slimane. Intre parinti si copii rareori se creeaza oaze de intelegere, iar filiatia se stabiliseste prin argumente care nu au nimic cu genetica “La vérité, t’es comme mon père” ii spune Rym lui Slimane.

De-ale gurii si alte placeri

Senzualitatea este cuvintul de ordine al lui Kechiche si aceasta este de gasit in mai toate gesturile cotidiene : sa speli pardoseala cu o cirpa, sa maninci cu degetele, sa viri in gura boabele aurii de cuscus. Pe vaporasul acela care face turul turistic al portului, filmul se deschide cu un prim plan pe un genunchi dezgolit, mai apoi camera va cauta o fesa pe care Hamid o loveste scurt. Carnea tremura o secunda, timp in care ghicim ca intre turista sexy si Hamid se intimpla ceva.

Sursa: Flixster

Secventa mesei in familie dureaza vreo 20 de minute. Mincarea se eternizeaza, condimentata de discutiile cele mai improbabile ( investitia anuala pe cap de copil in pampersi, regimul compatibil sau nu cu cuscusul lui Souad, cunostintele in araba ale lui Mario ) ; toata lumea este acolo mai putin tatal, marele absent, al carui comportament stirneste proteste printre copii pe care Souad il apara in fata tuturor in virtutea notiunii de “ichra” ( viata comuna.)

Sursa: Allocine

A doua mare secventa a mesei, dineul festiv organizat de Slimane, suspenda placerea degustarii intr-o lunga secventa filmata in plan alternant ( Slimane pornit in cautarea cuscusului pierdut si situatia pe teren unde intreaga familie e obligata sa improvizeze in lipsa ). Iarasi masa sau asteptarea ei se desfasoara pe fondul sonor al conversatiilor intretaiate : complimentele pe seama sinilor generosi ai Liliei, rautatile la adresa Latifei si a lui Rym, comentariile pe marginea disparitiei lui Hamid. In paralel, Julia isi urla furia, neputinta si umilinta de femeie inselata nu atit de Hamid cit de familia sa in fata unui Slimane impietrit. Dintr-o data lumina se stinge si camera uita de tot si se concentreaza pe pintecul rotund ademenitor al lui Rym care a inteles ca se intimpla ceva. Maratonul lui Slimane alergind dupa pustanii care tocmai i-au furat motociclul si buricul frematator al fetei sale de drept care amuteste comentariile rauvoitoare, nerabdarile invitatilor si lasa timp noului cuscus sa se umfle.

Femeile vorbesc, chicotesc, birfesc, tipa, se revolta sau dimpotriva ascund lucruri murdare intr-o frenezie care rimeaza foarte bine cu transa in care dansatoarea improvizata intra la sfirsit. Limbile lor fac si desfac lumea ( sau cel putin casatoriile, precum cea a Juliei ) intr-un virtej ametitor pe care Kechiche stie sa-l filmeze pina la epuizare. Bataliile intre sexe se duc pe cale verbala, cererile de credit si argumentarile administrative de tot felul au in centru limba dulce a lui Rym, certurile conjugale sint de fapt tipetele isterice ale Juliei secondate de suvoiul reprosurilor Karimei carora Hamid nu le poate face fata. Palavragreala jumatate in araba jumatate in franceza condimentata cu accentul din “midi” din fata pensiunii hotel sau din sufrageria lui Souad, incercarea lui Rym de a-si convinge mama sint cele 1001 fete ale elocventei care antreneaza in suvoiul sau tot atitea semne de forta vitala pe care corpurile nu se obosesc sa o arate. A vorbi si a minca sint activitati complementare, naturale si mai ales lianti esentiali atunci cind faci parte dintr-o mare familie cum este cea a lui Slimane. A te misca, a alerga incoace si incolo, a umbla din functionar in functionar dupa cine stie ce aprobare, a lucra in ritmul tau pentru a face un lucru bun nu duce la nimic.

Filmind diferenta

Unicul si marele repros care i-a fost facut filmului lui Kechiche a fost lungimea scenelor care dupa unii puteau fi mai scurte. Este exact atuul care il face pe regizor sa cistige marele pariu cu calitatea, sa faci un film popular si un film de autor in acelasi timp este proba de maiestrie, nu alta, mai ales in peisajul cinematografic actual in care “filmul de autor” este cumva marginalizat si taiat de pe lista cu subventii.

In primul rind, partea de melodrama, atita cit este ea, nu este lasata niciodata sa bintuie singura in peisajul microcosmosului familial ; pentru Kechiche nimic nu este idealizat si ideal, nici marea familie araba ( care incurajeaza infidelitatile fiului adorat ), nici cuplul aflat in concubinaj ( Latifa este fara indoiala sexy, numai ca ceea ce gateste ea nu are savoare ) nici relatia parinti copii, nici pasiunea ( extraconjugala de cele mai multe ori ) cu atit mai putin societatea ( nu neaparat malefica dar innebunitor de rigida.)

Sursa: Allocine

In al doilea rind, ar fi felul in care regizorul modeleaza si ajusteaza “bucati” intregi de durata temporala filmate aproape in timp real si pina la epuizare si asamblarea lor de o maniera aproapre muzicala ( criza de nervi a Juliei de exemplu, discutiile dintre Slimane si Rym si mai ales tensiunea infernala din seara inaugurarii restaurantului.) Or asamblarea aceasta tine cont in special de timp. Multi spectatori s-au plins de prea multele elipse narative care fac bucati firul actiunii, cu filmul lui Kechiche chiar trebuie sa ai apetit pentru Lego. Temporal vorbind, povestea lui Slimane este epurata la maxim, lungile secvente narative lasa timp chiar si personajelor satelit sa se construiasca si uneori scot la suprafata momente in care mizanscena este pur si simplu frumoasa ( fuga lui Slimane dupa motocicleta de exemplu.)

Kechiche se misca firesc si atunci cind are parte de scene de grup (masa in familie) in care camera se misca fluid in jurul mesei incercind sa surprinda ansamblul laolalta, si, mai ales, atunci cind focalizeaza pe doua personaje. In acest sens, tandemul Rym-Latifa este pur si simplu exemplar: femeia asezata in fata oglinzii se piaptana, Rym sprijinita de fereastra peroreaza apoi camera fixeaza jumatate din profilul tinerei fete si o lacrima apare din neant si se scurge pe obraz, fata evident continuind sa vorbeasca. Planul parca continua sa se ingusteze, cuprinzind doar rotunjimea obrazului in penumbra, prefigurare a ombilicului din ultimele secvente. Mi-ar fi placut sa vad secventa asta de mai multe ori pentru a-i gusta nu neaparat nu stiu cite straturi de semnificatii, cit mai ales frumusetea simpla.

Am avut ocazia sa vad filmul in programul Festivalului Filmului European de anul acesta.