Macel in paradis
(Paradise Murdered - 2007) de Kim Han-min este un hibrid cu totul aparte. Comedie
neagra, thriller si film politist, film catastrofa si de ce nu studiu de
caractere, toate se aduna sub aceeasi umbrela care poveste cum comunitatea cea
mai izolata din Coreea (17 persoane, dintre care doi copii, locuind pe insula
Paradisului) ajunge sa se autoelimine. Scopurile sint aparent variate : banii,
spaima de "ceva" care ar fi fost adus pe insula de catre primar si
care nu ar fi trebuit sa fie acolo, totul incepind cu o crima
"banala" si terminindu-se cu un macel.
Explicatia finala ar fi un
experiment (va mai amintiti the Host ?) cu o substanta
care are toate efectele secundare negative din lume : halucinatii, viziuni,
agresivitate, angoase, febra etc. Motorul este "prostul satului" care
de la cautat pinguinul intr-un puzzle pentru copii ajunge sa-si puna intrebari care de fapt
acuza si manipuleaza pe toata lumea, mai putin pe doctorul care urmarea
experimentul pe cobaii umani. Modelul este cu siguranta romanul politist foarte
clasic (cei 10 negri mititei), crimele oricum sint mult mai gore si mai
pasionale. Din cind in cind, o fantomatica "fecioara alba" amatoare
de singe ii perturba pe superstitiosi. Ritmul este foarte alert,
dialogurile se deruleaza cu repeziciune, se vorbeste enorm in acest film pentru
ca deh, este vorba de un mister, iar comicul de situatie este prezent aproape
peste tot. Il recomand celor care apreciaza hibrizii cinematografici.
*****
 |
| Sursa: Wikipedia |
Balul de toamna (Estonia
2007) este primul film in competitie vazut. Programul il prezinta ca fiind un
film coral. Mama celibatara, cuplurile pe care sa se dezintegreze, un
garderobier care-si noteaza constiincios in jurnal aventurile de-o noapte,
batrinul singuratic, sint cele citeva personaje care traverseaza acest film
deloc glamour. Veti avea parte de mahalale, de blocurile de beton de la
periferie de care cu totii avem parte oricum, de minunate filmari nocturne. Comicul
este trist (iata pina unde poate ajunge omul in situatia cutare.) Se bea enorm
in acest film, dealtfel dedicatia din genericul de final o spune pe sleau
"tuturor celor cu inima mare si ficat sensibil." Si nu este singurul
element care face din "Balul de toamna" un film al nordului foarte
interesat de problema cuplului care se desface sau care se reimpaca, de
individul innebunit de singuratate, de nevroze si violenta ascunsa.
E ceva Bergman
in tot amalgamul asta (cind una dintre personaje ii spune sotului ei ca este
imbibat de sine insusi, intrebindu-se cu disperare daca mai este dumnezeu, mi-am spus, pe pariu ca asta este un citat bergmanian), ceva din
Kaurismaki (secventa din restaurant), ceva din sobrietatea lui Ragnar Bragason
(ati vazut poate anul trecut la TIFF "Children/Copii"? il veti
reintilni aici, in parte cel putin.)
Nu conteaza cum este finalul, daca se respecta adica
linia pesimista sau ba, conteaza felul in care regizorul Veiko Õunpuu reuseste
sa imbine toate fragmentele de viata intr-un tot coerent care numai sarbatoare
nu este.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu