Intotdeauna mi-a
placut tagul “Cum se (re)scrie istoria”, legat de una dintre cele mai
interesante subdiviziuni One World; definitia descrie perfect intentia
cineastilor care se pun pe reconstruit si dezgropat orori si erori ale
trecutului politico-social.
“Enemies of the People”, filmul din 2009 semnat de Rob Lemkin si Thet Sambath a fost inclus in
aceasta categorie documentara pentru ca are ca fir conducator perseverenta obsesiva a unui journalist din Phnom Penh in
incercarea de a afla raspunsul la o intrebare simpla: cine si ce a facut
posibil genocidul practicat de catre Khmerii Rosii?
Spectatorul va fi fost
in primul rand tulburat nu atat de intrebarea ca atare, cat de tonalitatea ei:
Thet Sambath nu vrea razbunare, ci explicatii oferite de insisi autorii morali
si fizici ai genocidului. Sambath si-a propus sa caute variantele de top si de
baza ale acestui lant trofic al perversiunilor totalitare. Interviurile
pastreaza aceeasi tonalitate afabila si politicoasa, usor deferenta si, in final,
plina de compasiune pentru batraneii care accepta sa depuna marturii mai mult
decat simbolice in fata camerei. Inca mai cred ca compasiunea nu este un
sentiment european.
Spectatorul interesat
de faptul istoric ca atare va fi atras de scurtul comentariu istoric al
faptelor: vocea inconfundabila a lui Nixon clamand din off “We take this action for
the purpose of ending the War in Vietnam” plus bombardamentele si
sentimentele americane, apropierile ideologice de Vietnam si China, plus
prejudecatile nationaliste ale cambodgienilor si complicata lor relatie cu
vietnamezii, extrase din buletinele de stiri, defilari, vizite de lucru,
sedinte.
Jurnalist de formatie,
Thet Sambath face ce face si nu campeaza in reportajul senzationalist cu pretentii
obiective. Dimpotriva, “Enemies of the People” este subiectivitate asumata.
Personajul principal este Sambath insusi cu povestea sa de acum (familia care
traieste in suspensie asteptand ca el sa termine in sfarsit “proiectul” caruia
i se jertfeste totul) si de atunci (uciderea tatalui, umilirea mamei si moartea
ei, executarea fratelui mai mare). Povestile sunt incastrate intr-un expozeu
foarte personal care incearca sa vorbeasca despre lagarele de exterminare,
despre atmosfera de teroare, despre optiunile politice ale Khmerilor prin
perspective catorva dintre fostii tortionari, de la cei amarati precum Khoun si
Suon, pana la pestele cel mare, numarul 2 in ierarhia partidului khmer. Punctul
de sosire trebuie sa fie descoperirea unei cai care sa duca la recuperarea
trecutului (Sambath vorbeste in termeni tulburatori despre uitarea istoriei
contemporane) si la pacificarea spiritelor tulburate ale victimelor si
tortionarilor de acum jumatate de secol.
Notiunea de “dusman al
poporului” este cel putin pentru misteriosul Frate nr 2 Nuon Chea foarte
cuprinzatoare: ea include sentimentele antioccidentale, adversarii lui Pol Pot
luati de-a valma, mefianta paranoica fata de minoritatile entice, micii
proprietari, orasenii aflati in vizita la rudele de la tara, oamenii educati.
Ce inseamna “dusman al poporului” pentru ucigasii din rangurile inferioare?
Nimic, ei se considera instrumente si invoca aceleasi motive invocate de toti
calaii de gradul 2 sau 3 din toata lumea: “am fost obligat de catre altii sa…”.
Rare sunt marturiile de epoca adaugate la montaj, filmul prefera sa se
concentreze pe acum, cand natura se face ca nu mai recunoaste gropile comune
aflate sub campurile de orez. Bucolismul acesta de fundal sustine povesti de
groaza explicate in planuri foarte stranse despre cea mai eficace modalitate de
a taia gatul cuiva, despre ultimele clipe de viata ale cutarei victime.
Povestitorii sunt batrani, mancati de spaima karmei compromise si de
culpabilitate (este interesanta dinamica jocului de-a “nu eu am fost de vina…”)
pe care Sambath ii trateaza cu aceeasi deferenta si blandete. Fascinant cu
adevarat insa este alunecosul Nuon Chea, caruia Sambath ii dedica ani de zile
in speranta obtinerii unui raspuns la intrebarea sa: cine a ordonat genocidul?
In ceea ce priveste
(re)scrierea istoriei, interesanta aici este neincrederea pe care si batranul
si tanarul intervievator o au fata de solutia occidentala a judecatii in
tribunal, ambii sunt constienti ca numai memoria constant hranita cu fapte si
dovezi ale trecutului este solutia viabila.
Am apreciat eleganta
cu care a fost spusa in acest documentar una dintre povestile legate de cel mai
virulent regim totalitar al secolului 20. Ma asteptam ca “Enemies…” sa fie
diferit de varianta sa mai incrancenata, mai analitica, mai cuprinzatoare
semnata de Rithy Panh, ”S21:
The Khmer Rouge Killing Machine” ("S21, la machine de mort
khmère rouge").
Intre Rithy Panh si
Thet Sambath exista aceasta concordanta de ton, calm si lipsit de emotie
manifesta, aceeasi atitudine fata de istorie, reamintire, povestire, consemnare
a trecutului. Iata doua dintre cele mai adecvate documente cinematografice,
unul profund personal, celalalt mai detasat si prin aceasta mai direct care
s-au inhamat la abordarea momentului de nebunie care a fost restauratia de
inspiratie maoista a Khmerilor Rosii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu