Filmele astea colective sint destul de prizate in ultimul timp. Dupa ce la TIFF ne-am delectat cu "All the Invisible Children", acum in 2007 a iesit pe ecranele noastre "Paris je t'aime", un film de acelasi gen, lansat cu ocazia festivalului de la Cannes 2006, si care aduna productiile mai multor realizatori mai mult sau mai putin cunoscuti. Tema este fireste discutabila "Paris capitala iubirii" si ca structura alege sa copieze impartirea administrativa a Parisului (initial trebuiau sa fie facute 20 de scurt metraje, tot atitea cite sectoare are capitala Frantei, varianta finala a filmului cuprinde 18 scurt metraje).
Avantajul unui film colectiv este ca propune varietatea punctelor de vedere. Cind e vorba sa inghesui 18 filme in 2 ore de tot atitia autori diferiti, pe o tema generoasa si in acelasi timp dificil de abordat fara sa cazi in poncifele obisnuite gen Sf Valentin, rezultatul va fi cu siguranta inegal ca valoare.
Partea buna a experimentului: printre regizorii care au raspuns pozitiv invitatiei initiatorilor majoritatea au venit " din afara " (Statele Unite, Brazilia, Italia, Spania, Japonia) si au adus propria lor imagine asupra Parisului si a iubirii in general. Iubirea s-a extins de la relatia de cuplu la iubirea materna, la iubirea in general, la pofta de viata, la iubirea care supravietuieste absentei etc.
In ceea ce ma priveste, am avut ocazia sa mai verific inca o data senzatia avuta la TIFF cu "All the Invisible Children" si anume: productiile regizorilor "cu nume" au fost / sint in mare parte deceptionante.
Montmartre -scris, realizat si interpretat de Bruno Podalydès - umorul podalydesian salveaza scheciul de tip "reclama la masina viitorului care intra intre doua pavele ale trotuarului". Din adevaratul Montmartre a ramas doar inconfortul de a te parca pe strazile strimte si in panta.
Quais de Seine - scris si realizat de Gurinder Chadha (atentie este o ea, o realizatoare de origine kenyana, crescuta la Londra, poate ati vazut deja "Bend it Like Beckham/Dribleaza ca Beckham" de la festivalul fimului britanic) care a ales sa fie fericita filmindu-si scheciul simplist de student de anul 4 (la noi) linga Marea Moschee de la Paris. Eu una am suris si atit.
Le Marais - realizat de Gus Van Sant - ho, aici toata lumea a fost socata de frizura lui Gaspard Ulliel care este un fel de trademark pentru Van Sant (o combinatie de Kurt Cobain din Last Days cu adolescentul oxigenat din Elephant).
Tuileries - realizat de fratii Coen - mi-a placut patina batrincioasa a lui Steve Buscemi. Glumita nu e dezagreabila, doar un pic cam usoara la capitolul scenariu de amator.
Loin du 16ème - de Walter Salles si Daniela Thomas. L-am iubit pe Walter Salles instantaneu vazind "Central do Brasil". Ei bine aici, am ramas nedumerita, Catalina Sandino Moreno este fara indoiala o frumusete de fata s-o maninci pe piine dar nu prea vad ce are filmuletul asta in comun cu Parisul. Pacat!
Porte de Choisy- de Christopher Doyle - este unanim considerat a fi filmuletul cel mai prost, lipsit de scenariu, adunind poncifele de joasa speta ale filmului asiatic intr-o publicitate de sampon sau de parfum Paco Rabanne care se vrea futurist.
Bastille - realizat de Isabel Coixet (My Life Without Me, The Secret Life of Words). Filmuletul e agreabil desi nu este genul meu de sentimentalism. Vocea din off, concluzia melancolica din final, pacat ca totul trebuie sa se ingramadeasca in doar 3 minute.
Place des Victoires - Nobuhiro Suwa - surprinzatoare aparitia lui Willem Dafoe in cowboy in miezul noptii la Paris in fata unei Juliette Binoche in rol de mama disperata. Nu stiu ce sa zic, poate prea flamboaiant.
Tour Eiffel - Sylvain Chomet - mi s-a parut simpatic filmuletul despre viata unei familii de mimi, unii insa au deplins tocmai prea plinul pictural. E aici in final o pisica superba un clin d'oeil la Alice in tara minunilor si nu numai. Eu nu sint clovnofoba asa ca zic da din toata inima.
Parc Monceau - Alfonso Cuaron - sa nu va lasati inselati, grilajul impozant al parcului nu apare decit pret de o secunda la inceputul scheciului. De remarcat in buna traditie cuaroniana lungul plan secventa, din pacate slab sustinut de calitatea dialogului. In rest, brodeala pe un scenariu de student de anul 2 (la noi ) cu un twist fara haz in final. Pacat, asteptam mai mult.
Quartier des Enfants Rouges - Olivier Assayas - sincera sa fiu, nu am inteles ce a intentionat sa puna in evidenta Assayas. Surisul lui Maggie Gyllenhaal a ramas suspendat undeva in flou. Un alt pacat!
Place des Fetes - realizat de Olivier Schmitz. Nu stiu daca "Hijack Stories" va spune ceva (realizat de aceasi O. S). Scurt metrajul asta mi-a placut (are un story, are personaje, isi permite si flash-back-uri constructive, are un suspans, un qui pro quo si mai ales, am avut ocazia sa o revad pe Aissa Maiga vazuta in Bamako). Unul din rarele DA pentru acest scurt.
Pigalle - realizat de Richard La Gravenese - un duo simpatic (Fanny Ardant si Bob Hoskins), sincera sa fiu nu prea am inteles intentia tinarului realizator.
Quartier de la Madeleine - Vincenzo Natali - o alta aproape-publicitate cu fotografie gen "Sin City" cu un final de romance din anii 30. Unii nu au ezitat sa catalogheze prestatia lui Natali drept "publicitate pentru parfum cheap imaginata de un adolescent".
Père-Lachaise - Wes Craven - ma asteptam la orice numai la biiguiala asta romantioasa nu! Bietul Oscar Wilde se va intoarce de trei ori sub dala mormintului sau intr-adevar ultra kitsch (de remarcat, in rolul scriitorului apare Alexander Payne dar sa nu anticipam)
Faubourg Saint-Denis - Tom Twyker - Va mai amintiti Rennt, Lola Rennt? Ei bine acesta este T.T. Filmuletul lui este in acelasi spirit cu multe fast forwarduri de poem transpus in cinema. De apreciat efortul de constructie (film in film) si prezenta lui Natalie Portman care in sfirsit nu mai are doar un rol decorativ.
Quartier Latin - scris de actrita Gena Rowlands, regizat de actorul Gerard Depardieu si Frederic Auburtin. Am ajuns la filmul cel mai putin cinematografic (e aproape un interior de piesa de teatru) si totusi cel mai complex cel putin pentru mine. Sint atit de multe clind'oeil-uri catre ambianta si dialogurile din filmele lui John Cassavetes incit mai ca nu tipa! Actorii Gena Rowlands si Ben Gazzara (obisnuitii distributiilor din filmele lui Cassavetes) fac aici un fel de parodie spumoasa care se termina intr-o frumoasa secventa a fetei actritei reflectata intr-o fereastra, undeva deasupra Parisului. Mie una mi-a placut mult.
14ème arrondissement - de Alexander Payne - lungul monolog al unei americance venita singura ca turista la Paris mi-a placut pur si simplu. Ambianta simpla si insorita sustine o naratiune foarte subtila si ironica. Finalul cu lungul plan pe fata femeii de 50 de ani singura si totusi multumita (parcul Montsouris intr-o zi de vara) mi-a ramas pe suflet. Ah da, mai e ceva, citeva cadre extraordinare cu Place de Catalogne si Gare Montparnasse intr-o lumina de asfintit aproape incredibila, asta pentru calitatea fotografiei.
In concluzie:
1. mergeti si vedeti filmul
2. sfat amical - daca puteti, nu tineti cont de traducerea barbara pe alocuri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu