Bamako de Abderrahmane Sissako

AVERTIZARE In primul rind , "Bamako" nu este un film pentru cei care adora stilul Tony Scott si videoclip unde camera trebuie sa se invirta de trei ori in jurul axei sale ca spectatorul sa fie multumit, iar cut-urile sa se faca la secunda aproape… In al doilea rind, cele de mai jos se pot inscrie in discutia si comentariile prezente pe blog privitoare la "filmele despre Africa" (Blood Diamond, The Last King of Scotland).

Filmul a fost difuzat in cadrul festivalului francofon din 14 martie-19 martie 2007 de la Institutul francez din Bucuresti. In mai 2006 a fost selectionat la festivalul de la Cannes in selectia oficiala in afara competitiei.

Nu mai vazusem nici un film facut in Africa neagra si cu atit mai putin unul de Abderrahmane Sissako (regizorul are 3 filme la activ de fapt). Cronicile de specialitate, foarte entuziaste, au vorbit de o productie cu totul aparte, amestecind happeningul politic, documentarul si fictiunea, insistind pe imaginea de o calitate speciala, pe estetismul simplu al culorilor, pe montajul realizat cu foarte mare atentie. Filmul a avut insa parte de o distributie in sali foarte modesta in Franta, ca sa nu mai vorbim de Mali (filmarile s-au facut la Bamako intr-un cartier foarte popular si foarte mizer) unde nu exista asa ceva.

Filmul este povestea unui fals proces pe care Africa neagra il face FMI si Bancii  mondiale pentru modul crud si nedrept in care aduc populatiile africane in sapa de lemn, indatorate pina in git si vindute multinationalelor. Procesul acesta utopic (cu martori, magistrati, rechizitorii si avocati) se desfasoara in aer liber, in curtea comuna mai multor locuinte mizere intr-una dintre cele mai sarace tari din Africa. Este un prilej pentru Sissako de a filma simultan falsul proces si viata adevarata a celor care locuiesc in curtea cu pricina. Ca un contrapunct al procesului si ca ilustrare a mizeriei materiale si morale evocate in cuvinte si cifre, Sissako pune viata unui cuplu tinar pe cale sa se destrame (cintareata Mele si Chaka sotul ei somer). Filmul se sfirseste cu rechizitoriul si pledoaria avocatilor (cel care reprezinta Africa neagea si avocatul FMI) si in paralel cu sinuciderea lui Chaka si, in subtext, cu plecarea lui Mélé spre alte orizonturi.

Unii critici l-au acuzat pe Sissako de didacticism, de lungi planuri contemplative si verboase care s-ar putea restringe usor intr-un documentar. Intr-adevar, nu e usor sa vorbesti despre mondializare, datoria tarilor din lumea a treia , coruptie, pasivitate, SIDA, pauperizare, privatizarea serviciilor publice si asa mai departe, fara sa nu cazi in ceea ce este propriul documentarului militant. Filmul ar fi fost didacticist daca s-ar fi oprit la stadiul "fals documentar despre un fals proces" experiment foarte la moda in prezent. Dar faptul ca procesul se desfasoara in aer liber unde oamenii isi continua viata de zi cu zi sub nasul magistratilor in curtea comuna, aduce profunzime si ilustreaza exact ceea ce se exprima prin cuvinte la bara. Detaliile fac deliciul filmului, varietatea psihologiilor (de la istericul Rappaport, avocatul FMI la fata pasiva a lui Chaka, somerul cronic care-si petrece zilele invatind ebraica in ideea de a deveni intr-o zi portarul unei utopice ambasade a Israelului, pina la mustele si gainile omniprezente printre vrafurile de dosare expuse), lentoarea, putinele cuvinte "cu tilc" schimbate de asistenta.

Conceptia filmului este uimitoare: sa filmezi un fals proces despre probleme adevarate cu magistrati dintre care jumatate "pe bune", jumatate jucati de actori, sa arati in paralel viata mizera de zi cu zi, sa iei in vizor un cuplu care nu schimba decit doua fraze in tot filmul, sa introduci un flashback (incercarea tinerilor malieni de a traversa desertul si moartea unora pe drum) si, culmea culmilor, sa introduci un film in film, un fals western care sa fie o parabola a filmului "Bamako", asta se numeste curaj. Si stiinta de a face din nimic un scenariu extrem de complex. Asa incit la sfirsit spectatorul se intreaba ce e adevarat si ce e fals in "Bamako".

Miscarile lente de camera, decupajul minutios, observatia atenta a atmosferei se combina cu scepticismul regizorului si al acestei lumi (martorii care nu vor sa depuna marturie, Chaka refuzind sa raspunda intrebarilor unui jurnalist local, la ce bun ?) La un moment dat acumularea foarte discreta de secvente basculeaza intr-un fel de cadere nervoasa a filmului care coincide cu westernul difuzat la televizor. Ne aflam intr-o alta realitate in momentul in care ne trezim nas in nas cu Danny Glover, Elia Suleiman si Zeka Laplaine infruntindu-se intr-un soi de western cheap ("Death in Timbuctu"), care e clar o ironie a lui Sissako care ascunde un continut radical (invatatorul negru din western este executat de cowboy-ul cel negru). Ia oamenii care se aduna in jurul unui televizor in curtea cu functiuni multiple sint dispusi sa inghita acest gen de "distractie" si sa puna intre paranteze politica si meandrele ei.

In ceea ce priveste cuplul Mélé-Chaka, rareori am avut ocazia sa vad o ilustrare atit de delicata a lipsei de comunicare intre soti. Cum ziceam, ei schimba doar doua fraze in tot filmul, iar lacrimile care cad pe obrajii cintaretei la final in timp ce-si face « numarul » in barul in care lucreaza, spala toate cuvintele nespuse. Chaka prefera sa se omoare pe un maidan plin de gunoaie asistat de un ciine scheletic, o moarte la fel de anonima si de lipsita de sens ca si ocupatia sa favorita, a repeta la nesfirsit fraze dintr-un ghid de conversatie bambara-ebraic.

Mutismul care distruge cuplul Mélé-Chaka este o manifestare a indiferentei si a scepticismului intr-o schimbare in mai bine. Singura reactie care i se poate opune este cintecul funebru recitat/cintat de batrinul "griot" Zégué Bamba in aproape finalul procesului, intr-o limba pe care nimeni din asistenta nu o mai intelege (senoufo). Sissako a ales sa nu traduca in bambara si/sau in franceza spusele lui Bamba, nu conteaza ceea ce spune el ci forma pe care o foloseste, strigatul care "trebuie sa iasa" intr-un fel, ca si filmul lui Sissako dealtfel.