Iata un film care nu a figurat pe lista mea de prioritati de TIFF si nici macar pe listuta de recomandari de dupa TIFF, pe care insa am ajuns sa il vad gratie tepei de sambata care a facut ca “Kûki Nungyô / Air Doll“ sa se evapore fara preaviz, iar peste sala de la MTR sa domneasca suveran numai “Gordos” in regia lui Daniel Sánchez Arévalo. Care dealtfel a domnit si peste gustul publicului care s-a inhamat la filmele din competitie.
Cu munca lui Sanchez Arevalo am facut deja cunostinta la un TIFF precedent cand m-am dus sa vad “Azuloscurocasinegro”, filmul sau de debut laudat si premiat cu un Goya. Mi-a fost clar ca regizorului ii place sa manipuleze mai multe seturi de personaje, sa intersecteze povesti si sa lase cumva finalul in coada de peste calduta, nici tragedie nici happy end. Problema este ca “Gordos” reia aceleasi tendinte, preocupari si gusturi, dar ambitioneaza mult mai mult, de unde tonul cam exagerat al filmului: publicitate comerciala in patru pasi, taieri nervoase in zona racordurilor dintre povesti, finalul liric in care Christosul cu neon este inlocuit de credinta intima a scenariului in “taria” femeii de orice varsta. Comedia se vrea neagra tuci cand Enrique marturiseste femeii iubite ca a ucis din dragoste pentru ea.
Considerat comedie dramatica “Gordos” foloseste 5 povesti care se invart in jurul kilogramelor in plus si care ajung sa interactioneze prin intermediul unui grup de terapie. 5 persoane iau parte la o reuniune gen AA pentru combaterea nu neaparat a grasimii in exces, cat mai degraba a cauzelor acestora, evident bube psihologice. Obezitatea este doar o problema umbrela pentru culpabilitate, angoasa, iubire, pasiune. Cand terapia propusa de Abel vizeaza aratarea cu degetul a propriilor probleme personale, este clar ca mingea va ricosa inevitabil in geamul vecinului, alterand ca atare relatii sentimentale, sexuale si familiale.Abel, terapeutul, pare genul foarte tolerant cu o infinita rabdare, care se fisureaza in momentul in care sotia sa cea sportiva insarcinata fiind incepe sa ia in greutate. Sa fie kilele Paulei sau sarcina Paulei de fapt?
Enrique, alias “mister KiloAway” este genul de obez agresiv, acrit si cateodata violent, nostalgic dupa perioada de mare forma fizica in care vindea pastile miraculoase gratie unei emisiuni de televiziune. Contrarietatile sale se invart in jurul unei ezitari legate de propria orientale sexuala, gay sau nu gay, aceasta o fi intrebarea?
Cazul lui Lenor, femeia dependenta de prietenul sau, este spus pe un ton mai rece, mai putin excesiv; ruptura dintre Leonor si German, compensata prin exces de inghetata si de scarba fata de propriul corp este cred singura care iese din tipicul cliseelor despre “obezitatea azi”, pacat insa ca sfarsitul filmului Lenor reapare costumata in vampa cerebrala.
Draguta si incapatanata de Sofia, logodita cu Alex cel exagerat de religios este poate personaja cea mai putin consistenta, probabil din cauza filonului cliseelor catolice numai bun de exploatat in tonuri cat mai stridente.
Scenaristic vorbind, interesanta este si optiunea de a antepune grupului nemultumitilor grasii fericiti: familia lui Andres. E lucru rar intr-o lume in care nimeni nu trebuie sa se simta in largul sau in propria-i imagine publica. Pacat insa ca universul Nuriei seamana cu junk food-ul ei preferat: gust artificial, culori tipatoare, replici de sitcom.
“Gordos” se lungeste in tentativa sa de a atinge coarda sensibila a spectatorului si are dificultati in a alinia pe linia de sosire toate cele 5 povesti la aceeasi tonalitate calduta.
Ca experienta si putin off topic in raport cu continutul unui comentariu despre cinema, filmarea in sine poate fi interesanta pentru cei, nu putini, izbiti de ingrasarea si slabirea alerta a actorilor care au intruchipat personajele lui Sánchez Arévalo. De aceea, pentru cei interesati de mai multe detalii, am plasat aici o cronica de film care porneste de la un interviu acordat de catre regizor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu